Nu știu ( poate pe Facebook, am niște treabă, dar..) Treburile mele, locul unde se află sunt fiecare la polul opus celeilalte.. Ar trebui să merg la E-on să mă lămuresc dacă pot plăti fără factura de hârtie, că n-am înțeles nimic din e-mail.. Ar trebui să-mi pregătesc locuința pentru anotimpul rece.. Ar trebui încă alte multe plimbări cu scop determinat, și în schimb eu stau să verific notificări. Nu mesaje, am decis să vorbesc și mai puțin decât până acum, dacă se poate mai puțin, dat fiind faptul că am ignorat în proporție de 99% mesajele primite deja.. Stau și nu știu dacă să pornesc într-o direcție sau alta. Stau și mă întreb de ce țin cu tot dinadinsul să arăt unora gafele. Stau și mă întreb de ce las pe unii să creadă că ceea ce au făcut –au făcut bine, deși pare și este o brambureală, texte pline de gafe, imagini care sugerează cu totul altceva decât ar trebui. Și așa înot prin apele nehotărârii, și sfârșesc prin a mă îneca în mulțimea de acțiuni nefăcute, sau făcute rău.
Nu știu cum ar trebui să scrii un articol, poate autocenzurându-te, poate încercând să scrii limpede, poate încercând să-ți corectezi tu însuți greșelile, poate schimbând ceva – nu știu : tastatura, de exemplu. Nu știu în ce măsură este îngăduința o virtute – calitate a omului, calitate care îl face mai bun. Și uite-mă neînstare de virtutea răbdării. Poate de asta nu sunt religioasă : nu am răbdare, nu sufăr călcatul în străchini, și cu mare greutate trec în tăcere peste un articol care mă face să-mi ies din țâțâni. Acuma eu cred că peste tot ar trebui să fii atent, că și dacă a greși e omenește, tu ar trebui să te corectezi din mers. Fiindcă omule ești înzestrat cu rațiune. Când ești copil, treacă - meargă, dar atunci când spui despre tine că te-ai maturizat, încearcă să și arăți matur. O altă însușire a religioșilor de toată mâna, e inocența : crede și nu cerceta, dar a crede că este corectă o expunere cu mii de erori, e dintr-o dată prostie. Ca să mă iau după ce spune unul dintre apostoli :,, fiți corecți în vorbire "– parafrazez : fiți corecți în ceea ce scrieți.. Am citit de curând articolul unei doamne, religia doamnei este catolicismul, intenția sa de a aduce aminte rugăciunea sfântului Francisc de Asisi, e bună, sfântul respectiv propovăduiește iertarea, suferirea răului, decizia de a fi promotorul binelui universal, sau cum spune Isus : întoarcerea celuilalt obraz. Bună ideea, un pic îndobitocitoare, dar per total e bine : răzbunarea nu e mereu la îndemână și dacă ești în stare să convingi vrăjmașul de bunele tale intenții, dacă îți place viața de vasal al cuiva, e ceva bun. Felul în care apare textul, nu e bun deloc : trebuie să ghicești cam ce ar vrea să spună, și dacă nu ești bun la asta, nu înțelegi nimic. Am tăcut, deși mă mâncau degetele să răspund pe măsură. Mai încolo, omul, sau restaurantul decis să ne servească o porție de mâncare de unde nu s-au scos sfoara care ținea bine carnea să nu se desfacă, și cred eu niște opritori pentru ca să nu alunece sfoara, scoabe le zicem noi.. Acuma eu nu sunt total pentru aspectul mâncării de dinaintea mea, dar nici sfoara, nici scoabele nu sunt comestibile, așa încât nu le vreau în farfuria mea. Am vorbit, reprezentantul respectivului restaurant, a declarat că sunt frustrată și a râs.. Acum eu nu înțeleg de ce trebuie să fii îngăduitor la gafele pe care trebuie să le înghiți, și iată cum pornesc războiul despre care Sf Francisc face referire, oprindu-ne cu desăvârșire de la scandal.. Nu știu dacă Francisc de Asisi, mânca scoabe și sfori, ceva cu sfori am auzit tangențial de la Anton, alt sfânt drag lor, catolicilor.. Dar tot nu cred că masa lor se compunea din lucruri indigeste. Sunt o mare păcătoasă, nu am îngăduință, și pornesc războaie de vorbe. Așa că e exclus să merg la rai, o să mă împac ( virgulă) cu purgatoriul. Ar fi și felul în care ne alegem pseudonimele. Tăcând înfăptuiesc un păcat și mai mare. Bietul Iona a stat în pântecele balenei fiindcă a refuzat să ducă un mesaj cetății Ninive, și după ce a înțeles că nu are nici o scăpare a acceptat. Zău nu am nimic împotriva pseudonimelor, dar nu-mi plac Vrăjitorii, nu-mi plac Îngerașii și Suflețelele frumoase și bune, dar nici pseudonimele lui Lucifer nu-mi plac. E ca și cum m-ai pune în gardă : – Hai să te duc în Gheena - Iadul, cum s-ar zice. Prietene drag și bun, eu n-am pretenții să fiu om perfect, dar mi-e peste mâna să-l țin în brațe pe Belzebut.. Cred că refuz marea cinste de a avea un astfel de prieten.. Dacă cineva verifică lista de prieteni virtuali pe care îi dețin, nu va găsi nici un Vrăjitor, Clarvăzător, Popă, Măicuță, Îngeraș... Acuma eu sunt sinceră : un personaj dintr-o peliculă, roman, nuvelă, nu mă deranjează.. Guienevire, Merlin, sunt personaje și nu mă deranjează nicidecum. Nu mă supără Zeii vechi, ori nu știu ce faraoni, dar.. Ar trebui să avem o limită, crezi că nu m-a pălit și pe mine? Ba da, în 2015 am fost Diavolul Șeitan.. Așa încât a fost nevoie să-mi fac alt cont pentru e-mail, fiindcă cferent@gmail.com, nu putea fi folosit decât dacă acceptam să scrie în profilul contului Diavolul Șeitan.. Acuma eu tăcând mă fac părtaș la nebunia ta. Am spus că nu am nici o religie, dar nu am spus că nu cred în existența unui Arhitect al Universului.. Am spus că nu mă rog, dar nu am spus că nu fac diferența între bine și rău, între benefic și de rău augur.. Cu alte cuvinte : nu pot fi prieten virtual cu nimeni care a decis să-l cheme ca pe Mamona.. Am explicat frumos că o comparație cu Lilith mă scoate din sărite, fiindcă Lilith e întruchiparea răului feminin... Ceea ce contravine într-o oarecare măsură și credincioșilor și ateilor : mersul în penumbră, pe care îl refuz cu îndărătnicie. Mi-e absolut indiferent dacă te simți jignit, dacă te superi, dar refuz să merg în întuneric de dragul cuiva. Prietenia noastră se termină. Nu fac nimic împotriva ta, dar nu te pot ține lângă mine.
Concluzie : sunt om rău după părerea multora. Un fel de Jaques fatalistul a lui Denis Diderot: " Stătea scris să-ți schimbi pseudonimul și să te cheme Gigi Belzebut, și eu să mă înfurii și să te alung." Îmi asum, un om fără principii este un rebut e mai mort decât dacă nu s-ar fi născut niciodată.
laneta Noi în două. Marea nu se vede pe jumătatea mea. Munții nu se văd pe jumătatea ta. Planeta se scurge în neant și îngerii ne-au părăsit.
