ca un om invizibil trec
și cred
și visez
și mai sper să vină ziua când
prin mijlocul pustiului
ca un om în carne și oase să trec
dar ziua se apropie de noapte
și pe roata timpului – funia e aproape înfășurată
pășesc
nu e vis și pășesc fără să înaintez
pășesc și incubul se împleticește printre pașii mei
și nu înaintez
pășesc de parcă planeta s-ar rostogoli în sens invers acelor de ceasornic și
nu pot înainta
și mă supăr și vreau să alerg!
inutil
totul e inutil
mersul se șterge ca și cum n-ar exista ori n-ar fi fost inventat
călătoria e înapoi
și înapoi e întuneric și e pustiu
înapoi e aglomerație
e un deșert plin cu nisip
un deșert fără capete și nu poți evada
tu însuți ești un fir de nisip
unde să ieși? la ce bun?
acorzi negației timpul tău
și privirile
și respirația
și zgomotele
și nu mai rămâne nimic
ești și nu ești
inutil și nu mai e de folos la nimic să fii din carne și oase
prestidigitatorul dă pasiențe
o damă de roșu cumpără măști cu zâmbete largi
valetul de verde și un as de pică se ceartă pe un zece de tobă :
– e o baterie și voi interpreta un solo! – răcnește valetul furibund
– e un drum în plină zi printre bateriile de vin alb! – se zbate asul să-l convingă
prestidigitatorul e scârbit :
astăzi dama de roșu nu va zâmbi
măștile sunt prea strâmte
(XXI a - X-a, MMXIX, c. ferent – Doamna Corb la circ)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu