marți, 22 octombrie 2019

Filosofie de doi bani

exist
e o constatare sau dimpotrivă
e teama că mă mișc între laturile unui vis
exist
și spun asta de parcă aș vrea eu să mă conving
de parcă nici respirația nu ar mai fi o activitate demnă de încredere
exist
bătăile inimii nu le aud deși continuă să pulseze
să ducă viața de ici-colo și de azi pe mâine
exist
fir-ar să fie – trăiesc

ei și ce mare lucru?
ce filosofie de doi bani e și existența asta?
te doare aerul înghețat dar continui să respiri
ai vrea să dormi să treci din existența - existență în vis
și inima să se odihnească naibii un ceas
doamne! – asta nu a dormit niciodată – îți spui
cum de nu obosește
și ți-e milă de idioata care e condamnată pe viață
idioata de după zăbrelele de coaste
insensibila și sensibila
și te întrebi dacă nu e vina ei : ai trăit atâtea sentimente
e vina ta inimă! – și trebuie să trăiești în închisoare
ei și? – filosofie care nu spune nimic
doare de parcă i s-au amputat sentimente
de parcă sentimentul era o cangrenă și trebuia amputat
a – așa deci : nu-ți plac sentimentele
ei și ce?

exist
continui să respir
continui să-mi simt inima zbătându-se
exist
nu-mi pasă!

(22 oct. 2019 c. ferent – Filosofie de doi bani.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sistemul medical din România aflat în comă

Din păcate internetul meu fix, e slab.. Nu știu motivul. Aș fi putut spune că din cauza norilor care sunt oarecum o stavilă între modulele, ...