marți, 15 octombrie 2019

Astăzi

Astăzi

o zi
încă una și încă una...
o viață
o mie de vieți
și încă una
trăitul între pereții labirintului și în cădere
somnul pe patul rece al banchizei
nimic
multele vieți
multele secunde pe care nu le trăiești
nimicul atotstăpânitor
ceața prin care pășești
toate acestea sunt eu
ce-a mai rămas din mine
ce-ai mai lăsat în urma ta

în fiecare dimineață îmi promit
astăzi voi ieși la lumină
astăzi voi respira ozonul pădurii
astăzi voi spune da
astăzi
în fiecare zi
niciodată mâine
mereu astăzi
fiecare secundă e astăzi
și eu repet în fiecare zi : astăzi
e tot ce mi-a rămas
e tot ce am reușit să salvez
secunda astăzi
secunda
secunda

cerul se despică
ar trebui să pășesc prin fanta secundei
dar eu nu am reușit decât să salvez secunda - astăzi

drumurile s-au rupt
și eu n-am putut sări
am rămas pe malul abisului
neputincioasă
fiindcă n-am putut salva mai mult

astăzi o să uit
astăzi o să trec mai departe
astăzi o să risipesc cețurile incertitudinii
astăzi o să întind brațe înnoite de iubire

dar brațele sunt tot cele vechi
brațele care au așteptat inutil o zi
încă una și încă una
o viață
o mie de vieți
m-am resemnat și m-am trezit
m-am resemnat și m-am născut din nou
dar niciodată n-am putut salva mai mult de o secundă
tu știi cât de mult am dorit?

pe malul rupt
pe malul abrupt
pe malul abisului
repet la nesfârșit :
astăzi astăzi astăzi astăzi
acum o secundă aș fi rostit sentimentul
dar n-am putut salva nimic

(marți 15 octombrie, c. ferent– Undeva în estul Europei..)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sistemul medical din România aflat în comă

Din păcate internetul meu fix, e slab.. Nu știu motivul. Aș fi putut spune că din cauza norilor care sunt oarecum o stavilă între modulele, ...