ca întunericul cobori
și nu știi de ce
dar cobori
te lași învins
te desfaci de cântecul care ar fi putut fi o odă –
marș triumfător
te-ai săturat de luptă
și de așteptat
și cobori în liniștea primordială a nopții
poate ar fi fost mai bine să fi stat cuminte
să nu fi impus crearea luminii
prea dor sclipirile
îți intră ca niște lame decise să-ți taie pleoapele
să rămâi orb
rob luminilor
să trebuiască să vezi
pasul care s-a oprit
brațele care s-au întins să prindă cuvintele
ochii care nu au putut să nu vadă
și pe urmă lumina a tăiat adânc
razele s-au făcut lame și au intrat
scrâșnind
în liniștea inimii
și aș fi putut dormi / orbi / înnebuni
dar am văzut
cobor
totul curge
noaptea se scurge prin venele anotimpului
pășesc pe marginea lumii ca pe trotuarul din fața casei tale
curge timpul și eu va trebui să cobor la stația următoare
ceva între vid și călătorie în necunoscut
o
o
o
oprește-te !– țipă speriată lumina
întoarce-te!– se roagă anotimpul
o pasăre trece pe deasupra muntelui
un pește înoată în râul înghețat
și deși curge și se scurge timpul
deși din clepsidră nisipul e mai puțin de jumătate
o să cobor
18.10.2019 c. ferent

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu