Molia

Fleacuri : îmi pierd timpul. Asta am în cap : fleacuri. Inutilitatea creațiilor. Inutilitatea promovării unor oameni în grupurile mele, și momentul când voi decide să șterg tot ce-am făcut. Am făcut multe, cred că aveam prea mult timp liber la dispoziție și am decis să creez pentru aici.. Mă uitam astăzi în biblioteca mea : am cumpărat prin 2010 Francisca a lui Nicolae Breban, nu am citit-o. Cred că prefața a stricat mai mult decât să incite la lectură, poate și caracterizarea din Wikipedia : membru al partidului comunist.. Breban : poți umple un raft în bibliotecă, doar cu ce a scris, membru al academiei, fără nici o facultate dar cu un talent ieșit din comun. Și eu nu l-am citit, nu mi-a păsat de existența unui Nicolae Breban.. Păi, dacă așa stau lucrurile, cui Dracu îi va păsa de ce scriu ( mâzgălesc, stric hârtia, consum inutil memoria unui aparat)? Cui?... E clar : muncă inutilă, timp pierdut. Așa că trebuie să șterg, nu se cade să-mi risipesc timpul, hârtia, memoria aparatelor, fiindcă nu merit. Copilul care am fost, a calculat greșit : nu pasul, nu amprenta îți rămâne pe nisipul timpului scriind. Nu ăsta e mijlocul prin care rămâi în memoria posterității.. Atunci ce Dracu să faci? Să fii erou. Să pornești într-o nouă Odisee Spațială.. Să fii războinic... Să fii condu.... Nu, e prea departe, prea imposibil.. Mă întreb cu frică : or fi români care să nu știe de Eminescu și Creangă?.. Vor fi, cine stă să caute? Vreun nebun în căutare de subiecte pentru reportaje de doi lei. Deci, nu. Nu rămâne nimeni scriind. Sau nu pentru toată lumea, sau nu pentru o perioadă lungă. Eh, sunt idioată și îmi pierd timpul inutil. S-a dus naibii toată filosofia, am ajuns de unde am plecat : nu sunt nici măcar bună, așa că am să fiu om normal. Oamenii normali nu visează la ce-o să fie peste cinci sute de ani după ce se vor fi amestecat cu țărâna. Oamenii normali dorm, beau, mănâncă și se gândesc să-și lase sămânța. Ca pomii și ca spicele de grâu. Ca șoarecii. Ca fluturele de molie. Ar fi culmea să-și amintească o molie de strămoșul strivit în lada cu piei de miel, puse acolo acum o mie de ani.. Suntem niște molii. Molii fără șansa nemuririi. Molii care nu visează și a căror univers se închide în dulapul pe care ai uitat să-l aerisești.. Așa că vezi-ți de treabă și nu visa. Ar trebui să fii erou, și nu ești. Nu ai cum : cum Dracu să omoare molia un om? Și omul cum să supună timpul? Oh! – înapoi : dulapul e plin, nimănui nu-i trece prin cap să adauge naftalină și să arunce lâna plină de ouăle moliilor. Nu poți fi mai bun, și nu poți strivi nepăsarea.