Copiii întunericului

nu știu sigur 

poate dormi 

sau umbli bezmetic 

uiți și uitatul tău e un hoț 

mie îmi fură zâmbetul 

mă adoarme în silă 

mă risipește în cuvintele pe care trebuie să le împart 

și nimic 

fericirea nu are subiect 

nu poți face din fericire un scenariu 

cine dă Oscar-uri pentru finaluri fericite?– 

și nu 

și nu vreau !– 

și nimic e ceea ce-mi lași – 

gloria de care n-am avut nevoie niciodată 

și nu 

n-am să primesc nimic 

o să încui toate cuvintele 

o să rup manuscrisul 

fiindcă dormi 

sau umbli de nebun și uiți 

și eu trebuie să mă fac iar și iar 

cuvinte 

eu trebuie să cresc pe întuneric o Julietă pe care o voi ucide 

eu trebuie să fac asta...– 

dormi? 

( 24 .01.2020 c ferent– Copiii întunericului)

Scrisoare. Am uitat s-o trimit..

la casele de schimb valutar –omul

valuta forte.. –

bietul om

chipuri lipite peste o idee

ochi deschiși deasupra unui sentiment

schimbăm oameni

schimbăm

( –cu palme însângerate ridicăm o celulă

încă una

și încă –

o comunitate de celule

în fiecare celulă un om..) 

seamănă puțin cu o cameră de seif

o cameră ticsită de cutii – în fiecare cutie e un om

așteptăm să le crească valoarea

nu putem vinde a doua zi : un leu e o nimica toată

avem case de schimb și pușcării

– omul se devalorizează

sau se dovedește a fi calp și trebuiesc pușcăriile

( în mintea mea și-a ta sunt case de schimb valutar

pușcării

și altele – mai e ceva dar deocamdată e în ceață

nu pot ști sigur...

într-o zi va trebui să deschid porțile pușcăriilor

am o aglomerație de nedescris.. –

și uite : ce să păstrez? – ghilotina sau scaunul electric?

dar bineînțeles că nu poți lăsa ideile să mișune de capul lor)

pe unii îi vom da scump :

la urma urmei trebuie să ne îmbogățim –ce Dracu?!

pe unii îi vom lăsa să se ducă

ducă-se

pe unii îi vom șterge

nu știu cum deocamdată

poate inventăm ceva

(și banii merg la topitorie atunci când nu mai pot fi folosiți

vine un polițist și păzește să nu fie puși din nou în circulație..)

nu știu ce să fac

nu știu dacă să-ți dau drumul

sau să te șterg

să..

n-are importanță :

în mintea mea ( celulele cu oameni) sunt o cantitate inutilă

să-ți dau drumul?

(23 ianuarie, 2020 – c. ferent – Scrisoare. Am uitat s-o trimit)

Casa de nebuni

trăiesc într-un cerc

nimeni nu are curajul să pășească dincolo de linia trasată

nimeni nu a trecut dincolo de hotarul săpat de mâinile strămoșilor

trăiesc într-un cerc din ce în ce mai mic

aria cercului a rămas la fel

ei sunt mulți

poate prea mulți pentru cerc

și în amurg

cercul se mai scufundă un centimetru

casă blestemată de unde nu vor ieși niciodată

fiindcă nimeni nu are curajul să se cațere peste hotarul impus

hotarul care din zi în zi e tot mai sus

cercul e țara în care trăiesc

cercul care ca blestemata casă a călăului din Usher – se scufundă

în fiecare zi un centimetru

noaptea e cel mai greu –

aerul e din ce în ce mai puțin

și cercul din ce în ce mai afund îi sufocă

nici un copac nu a rezistat mai mult de o zi – paturi / mese / scaune

case înghesuite unele într-altele

nici una mai sus de linia de hotar a cercului

legea i-ar fi condamnat

și nimeni nu voia să fie expulzat dincolo de hotarele cercului

și s-au născut

și au murit

și au născut

și au ucis

în cerc

Dumnezeul se făcea un ochi într-un triunghi dintr-un cerc

numai Diavolul avea tot ce era dincolo de hotarele săpate tot mai adânc

îngerii se scufundau sufocându-se pe deasupra liniei cercului :

luau o gură de oxigen și-o vărsau în cerc

acceptând să se sufoce ei înșiși

fiindcă nimeni nu visa să escaladeze hotarele transformate în munți

Planeta era un cerc

orele Planetei erau mai scurte la ecuator

și anotimpurile se sugrumau unele pe altele

un marinar a descoperit o ieșire din cerc –

nimeni nu a vrut să-l urmeze...

Soarele răsărea rar și era tare scump la vedere..

unuia i-a trecut prin minte ideea că ar fi prea mulți

și a inventat gazul sarin

a doua zi Planeta era goală

și îngerii au zburat de pe munți : își încheiaseră misiunea

inventatorul a murit și el

în sfârșit Planeta a respirat liniștită : casa blestemată murise prin ea însăși

(23.01. 2020 – c. ferent – Casa de nebuni)

Declarație de neiubire

Eu știu și te pot construi din nimicuri : mi-s deajuns niște numere, o dată de care să te leg .. Mie nu-mi trebuie ceea ce trebuie altora, fiindcă pe mine mă interesează puțin sau nimic din cum arăți, mie nu-mi pasă cât ai studiat și nici dacă ai un ochi verde și unul albastru, eu te pot scoate din lutul primordial ca și cum eu te-aș crea din nou.. Dar când nu știu nimic, atunci când între tine și lume e un hotar de sticlă, mi-e teamă că n-am să te iau în seamă prea mult : nu am date să te pot simți și pentru mine ești vânt. Și mie mi-e frică de vânt. Din toate elementele, numai vântul nu poate fi văzut, nimeni nu a prins vântul în pumni și nimeni nu i-a putut pune hamuri să-l poată struni. Apa și focul se anulează unul pe celalalt, pământul poate îmbrățișa metalul fluid și poate încorseta metale reci.. Și nici unul dintre acestea toate, nu poate trai fără principala energie : aerul.. Vântul e expresia energiei supreme a aerului.. Pământul ar fi sterp dacă plantele nu ar găsi aer când germinează...și apă, și căldură.. Focul nu arde fără aer, și apele nu curg, sunt lacuri oarbe dacă nu ar exista aer.. E prieten și dușman de neînvins aerul.. Și eu, aerul, dacă nu găsesc elemente de care să leg existența ta, pentru mine ești vânt și nu vreau să-mi tulburi focul interior, nu vreau să gerninez vise, și nu vreau să vin năvalnic – așa cum râurile se adună cu furie și ies din albii..nu vreau să mă topesc și nici să mă fac nucleu de diamant.. Nu am de ce te lega : nu exiști. Eu nu te pot construi!..și nu-ți voi scrie niciodată.

( c. ferent – Declarație de neiubire)

Corbii

cui  îi pasă?– croncănitul se confundă cu vântul
vântul ridicând acoperișuri
izbindu-l pe drumul dintre case
furtuna urlă la răscruce de drumuri
zborul țiglelor sparte
corbii croncănid
și sentimentul că nu mai poți face nimic

aripile deschise din care furtuna smulge pene întunecate
corbii când iarna se afundă printre case
corbii scoși din găoci de ger și de vânt
resturi din pădurea bătrână
suflete întunecate
corbii fără cuib

cui îi pasă? – croncănitul ca de moarte
corbii căzuți
zig-zagul frânt
cui îi pasă?– zeea căreia corbii i se-nchină
zeea cu aripi smulse din omoplați
a trecut în cealaltă emisferă
surâzând a trecut
cui îi pasă de corbii care cad pe pământ?

(18.01.2020 c. ferent – Corbii)

Muzica

atât de greu e

și atât de des se întâmplă – mi se încleștează maxilarele

o forță de dincolo de mine

mă oprește

îmi îndeasă un căluș în gură

și-mi înfundă toate cuvintele

și mai mult și nu pot spune nimic

poate e vina mea

aș putea să mă opun minții și aș putea spune

aș putea măcar îngâna niște sunete

dar accept și tac

poate timpul

sau cine știe ce zeitate mă oprește

și nu pot vorbi

nu pot descleșta maxilarele

nu pot scoate sunetul

( și eu știu bine : sunetul pornește din stomac

se face muzică

vocalizele m-au învățat : îîî-îîîî-îîîîîîî-îîî-î...)

dar nu vreau

nu vreau și o să tac

o să suport maxilarele bătute în cuie

o să suport câlții înfipți până în laringe

o să tac

n-o să auzi niciodată sunetele explodând

izbindu-se de particulele în suspensie și făcându-se.....

( nu știu sigur

poate o declarație

poate plânsul ca după mort

poate un simplu mor

sau mi-e dor sau......) –

e atât de greu..

(18.01.2020 c. ferent – Muzica)

Colecționari fără suflet

Păi , să vedem la ce mă gândesc : e tare frig și gândurile s-au aciuat în capul meu și moțăie. În casă e cald, dar afară fiecare crenguță, fiecare fir de iarbă uscată și gardurile chiar, sunt pline de chiciură. Da : e frig..... Tare frig și am renunțat să ies din casă, mulțumesc Cerului : pot să nu ies.. Între timp citesc și încerc să-mi dau seama câte ceva din mersul lumii, felul oamenilor de a reacționa în situații extreme, prostia unora care nu înțeleg de ce a renunța e prima și cea mai are virtute a omului. Dacă ar înțelege asta,s-ar împuțina acțiunile violente și sinuciderile ar dispărea. Fiindcă nu știm să renunțăm ne umplem de furii, gelozii, sentimentul de proprietate asupra a ceva ce nu ne aparține , se face așa un fel de turbare și noi reacționăm în consecință, uitând că după episodul ăsta tot noi vom suferi într-un fel sau altul. Și vorbele care le spui când ești furios, se fac săgeți și pumnale care se întorc și te străpung... 

Eu nu dau like unui text dacă nu-l citesc : poate omul mă insultă, poate pune la cale un act terorist, poate e decis să-și facă rău lui însuși, așa că nu apreciez nimic necitit. În lumina acestor acțiuni proprii, am citit aseară un text mititel : două fraze în care cineva se plângea că un câine pe care îl sponsoriza într-un adăpost, a fost dat spre adopție în spațiul Schengen și domnia sa nu a semnat actele de adopție, nu a fost de acord... Eu am rămas perplexă : cum adică?– ești nefericit acum când animalul are pe cineva care îl ocrotește, îl plimbă, îl duce la veterinar dacă e nevoie , nu-l ține închis într-un spațiu mic, are mâncare, apă și căldură, și-l iubește, cum după toate astea faci scandal? Nici un cățel nu e fericit la adăpost, s-au văzut cazuri în care un câine mai puternic l-a sfâșiat pe cel mai slab ori mai mic și l-a mâncat... Asta voia ?– cățelul în cauză era de talie mică, un corci de pechinez, ar fi sfârșit în colții dulăilor, fiindcă trebuie să fii idiot să crezi că în adăpost angajaților le pasă prea mult de un cățel. Și i-am comentat : eu aș fi dansat de fericire pentru cățel! .. Ăsta e un aspect : lipsa virtuții simple a renunțării ne transformă în niște orbi care nu văd realitatea și nu vor binele unei ființe..

Aceste amputații ale firii umane ne transformă în egoiști, fiindcă povestea se poate transforma : iubești despotic o ființă umană și o chinuiești, nu-i dai voie să fie fericită.. Așa ca omul ăla care și-a omorât nevasta fiindcă nevasta a fost promovată la serviciu și el nu... Lipsa sentimentului de empatie , ne transformă în criminali, după ce mai întâi ne chinuim animalele. Sunt cazuri televizate : pe canalul Animal Planet au fost explicate în amănunt de psihologi : omul care strânge o sută de animale pe proprietatea lui, care uită că le are, care animale mor și putrezesc prin sub paturi...aceștia sunt colecționarii, bolnavi psihici, incapabili să înțeleagă nevoile animalului, neînstare să renunțe pentru binele ființelor pe care le chinuie pe motiv că le iubește.. Nu poate iubi, este egoist și singura lui scuză e boala.. Nimeni nu are voie să îngrădească libertatea și fericirea unei ființe : fie aceasta om sau animal..

c. ferent

Fleacuri

La teoria conspirației mă gândesc, la felul în care o moarte naturală e atribuită cuiva, la felul în care organismul a cedat, dar adepții teoriei conspiraționiste nu se lasă : a/l-a omorât cineva, ori : și-a luat zilele, a înghițit praf de pușcă, verde de Paris, cianură de potasiu...etc, et caetera, și celelalte. Nu știu de ce, poate fiindcă ne plac știrile de la ora 🕔 cinci, ori romanele Agathei Christie, ori ne substituim lui Sherlock și mai de aproape Chloéi de Sant Laurent.. Nu se știe de ce, dar anatomo-patologii sunt niste ăia care iau bani de pomană, nimeni nu moare dintr-o boală, nimeni nu moare din cauza faptului că organismul a cedat, un nerv, sau tot sistemul nervos central, un organ căruia nu i-am dat importanță atunci când ne-a ciupit o durere și nu, organismul omului e din plastic pe un schelet de titan, și nu are voie să cedeze. Toți oamenii ar putea trăi măcar cât taica Noe, dacă nu cât Matusalem.. Asta e : ne distrează! – suntem detectivi, suntem înconjurați de conspirații, SRI- ul are în dotare invenția lui H. G. Wells, și noi suntem supravegheați, ăia care conduc lumea umblă cu butoaie de chemtrails și incendiile din Australia sunt rezultatul unei neatenții : a făcut grătar unu' și a aruncat un chiștoc altu', de preferat un aborigen, nervos și chitit să se răzbune pe urmașii pușcăriașilor englezi, debarcați cu sau fără voia lui Cook.... Suntem tari la capitolul conspirații, așa că de ce să mă mir : pe deasupra Bucegilor trec OZN-urile cu exactitate de metrou japonez..

Și nu numai.

Suntem chitiți să tragem jarul la turta noastră cu orice preț : Eminescu a fost ucis cu intenție, omul care i-a împușcat o cărămidă în cap, era angajat al guvernului de pe vremea aia, guvern deranjat de elucubrațiile poetului național.. Neapărat. Nu era un bolnav psihic, ba chiar nici Eminescu nu suferea de sifilis în formă avansată, era sănătos tun. Nu mă mir, după ce am auzit că Eminescu era promotor al fizicii cuantice, nu mă mai mir de nimic. Nimeni nu citește, și dacă citește, e incapabil să pătrundă sensul unor spuse / scrise, nimeni nu vrea să înțeleagă : totuși unele poezii în fața cărora vă extaziați, sunt niște traduceri și omul a uitat să menționeze. Sigur, după un Văcărescu sărăcuț, ne simțim că avem un extra - super geniu național.. Sigur suntem în stare să-i atribuim toate meritele, chiar și cele nemeritate. Nu se știe de ce.. Sau poate așa ne simțim noi bine, așa ne facem iluzia că scriitura românească are loc în literatura universală, deși... Nu contează, ridicăm osanale, inventam la nevoie – sunt mii de incapabili care și-ar vinde sufletul, nu doar creațiile, idioți plătiți să facă discursuri, foste sau actuale.

Nu vreau să mă extaziez și nu am chef să scriu osanale. Fiecare pornește de undeva. Unii pornesc de la ideea că demnitatea națională poate fi construită... Q. E. D.

c. ferent – Niște fleacuri, văxulețe diluate cu apă rezultată din topirea calotelor polare. 😊

P. S. Așteptăm cu nerăbdare santificarea poetului național, și data de 15 ianuarie să fie în calendarul ortodox : Sf. Mucenic Mihai Eminescu.., nu știu dacă se cere o cruce neagră sau una roșie.

Titanul din labirint

îmi lipsești 

e atât de acută lipsa ta 

cât o simt înțepându-mi creierul 

îmi lipsești 

deșertul mă cuprinde și-mi lipsești ca apa 

și nu știu ce să fac 

din străfunduri țipătul se ridică 

din miezul Pământului 

din centrul labirintului 

se ridică un a timid 

crește pe fiecare treaptă 

se ridică ascuțit 

dureros 

înfipt în fiecare milimetru de piele 

și nici Titanii nu duc pe umeri greutate mai mare decât țipătul care nu poate fi auzit 

îmi lipsești 

și tac 

îmi lipsești și eu trebuie să tac 

aș rupe trunchiuri de stejar cu țipătul 

aș inunda deșertul cu lacrima 

dar 

îmi lipsești și eu trebuie să tac 

în jur forfota se strânge cu dușmănie 

valuri de cântece

tsunami de voci 

și eu trebuie să tac 

eu trebuie să fiu mai titan decât Titanii 

eu trebuie să pun botniță țipătului 

fiindcă îmi lipsești și eu trebuie să tac 

eu trebuie să fiu Titan 

eu.....

( ce bine e de făcuți 

pot avea scheletul din titan 

pot să se miște fără să îi doară țipătul 

fără să fi simțit labirintul strângându-le tâmplele 

fără să fi coborât o singură dată pe cealaltă lume 

ce bine...

ce bine...

ce bine...) 

și-mi lipsești și eu trebuie să tac 

trebuie să las pereții să se strângă în jurul tâmplelor și a frunții

trebuie să mă las strivită fără să țip 

(14 ianuarie ( întâi ianuarie după calendarul gregorian) 2020 – c. ferent – Titanul din Labirint)

Întâlnire de gradul III

apele goale

apele moarte

ape unde translucid nu înseamnă nimic

unde limpede nu are valoare

unde nici măcar alge nu pot respira

apele goale

de unde nu poți bea

și unde a murit ultimul pește acum o săptămână

ape moarte

apele în care nici centaurii nu vor să-și răcorească pielea crăpată de durere

apele cu maluri de siliciu și calcar pământiu — vânăt

apele pe deasupra cărora cei mai de temuți condori se tem să-și desfacă aripile

apele alea ești tu

trei sferturi

alea șapte’ș cinci la sută din tine

tu

ape moarte

și uite-mă murind deasupra unui lac indiferent

apă moartă

apă ucigașă

apă care mi-ai înecat zborul

apă care mi-ai ars credința

apă cu maluri de siliciu și calcar

apă goală

lac rău

asupra căror ape un solomonar își rostește descântecul de înecați

lac rău

maluri pe care se așează o sută opt vrăjitoare negre să-și rostească blestemul de feciorie

lac rău

tăul care înghite copiii de vii

apele goale

apele moarte

lacul cu maluri de siliciu

pe unde nici un sicomor nu se va înălța

ape rele și ape care usucă

Omul fără umbră se apleacă asupra lacului rău cu o lumânare

din fundul lacului iese Știma cu umbra Omului împăturită pe brațul stâng

o noapte într-o mie de ani când lacul e viu și apele pline de șoapte

( 22.05 2019 c. ferent /z — Întâlnire de gradul III)

Tentația fericirii

la ora trei Luna se uită pe geam

te spionează

îți sfredelește fruntea

se face lamă și se înfige în creier

la ora trei Luna e cine e : o bestie

o muiere curioasă

și nu pot și nu pot și nu pot

nu pot alunga ticăloasa de la fereastră

eu știu că mă poate descoperi

că mă poate citi

eu știu și mă trezesc arătându-i pumnul

( cu Luna nimeni nu vorbește din casă

știi? – nu?

– cu Luna trebuie să vorbești ca surdo-muții

altfel te trezești cu lupul în casă)

și telepatic îi spui – Bestie! – pleacă

nu mai iscodi

pleacă!

da

poți – cine să te oprească!

poți spune tot ce doare

în creierul tău – Luna face mareea cea mare

sinapsele își pierd neuronii

ca peștii care rămân când vine refluxul

peștii se zbat pe țărm

neuronii se strecoară prin urechile tale.. –

ori prin nas și o iau la vale pe gât

mănânci la patru dimineața neuroni morți

da

poți s-o înjuri :– Luna mă-tii de Lună plină! –

fiți-ar razele linse de câinii țintuiți în lanțuri!

poți face asta

da

la trei Luna spionează

e îmbrăcată în hainele alea bune –

mătase și fire de argint și vreun pumn de pietre de Lună

stă așa..

( ce naiba așteaptă?–

s-o fi săturat de unicitate..

idioata)

       

           .. stă de parcă ar vrea să cadă

de parcă așteaptă pe

.. ( habar n-am –

Soarele poate)

ce facem cu Luna asta plină?

mi-e că o vom pierde printre atâția falși sateliți

ce să facem cu lumina care sfredelește fruntea

până în creier

până când mareea cea mare a sinapselor se face tentația fericirii

(10 a-I-a, MMXX, c. ferent / z – Tentația fericirii)

Omul.. actorul..

Curg zile –

fluvii cad prin estuare

curg zile

și din zori în amurg

se zbat în adâncuri printre pietrele albe 

( o să se se mai întoarcă?) –

între amurg și dimineață

curg

se ridică –au gheare de alge 

dar cad înapoi prin largile estuare

în mări întunecate

aluviuni de vise și speranțe

toate zilele curg.. 

Nu i-am spus niciodată

unicul..

se scurg nopțile

și-napoi aruncate 

prin largile estuare 

aluviuni de vise

alge cu gheare pline de speranțe 

din întunecatele mări se întorc din amurg

Prestidigitatorul nu se poate da de gol

tace tace tace tace...

pe masa din mijlocul arenei

moare ultima sirenă

și prestidigitatorul tace

unicul vis a trecut cu Ulise fluviul 

dintr-odată 

și Thelxinoe întinde brațele slabe și arse

diluviul a fost anulat și

prestidigitatorul tace

tace tace tace tace

ce putem face? – un careu de ași se ridică din joben

e dimineață sau amurgul noapte se face?

(9 a-I-a, MMXX, c. ferent /z – Omul, actorul..)

Pescarii de îngeri

Iarna mor îngerii
și copiii – sentimentele îngerilor– mor
și..{ și ?– face cineva ceva
îi pasă cuiva că se topește Artica și îngheață
se face banchiză sufletul?}

iarna
numai iarna trec îngeri ( înghețați bocnă)
prin strâmtoarea Bering
și plasele se unplu cu îngeri și heringi care se zbat

un țipăt prelung se întinde pe puntea vaselor de pescuit : îngerii

uite-te!– astăzi îngerii se zbat cu peștii di

n plasele pline

vreau să trăiască
aș vrea să încălzesc unul
să-i suflu peste obrazul făcut sticlă
să-l ajut
vreau să trăiască
și nu pot
îngerii nu mai vor să plutească între ceruri
îngerii îngerii îngerii îngerii

A....– țipă și pescarii îi lasă să cadă înapoi în mare
ca pe niște pui de delfin
dar plasele lor și-au făcut treaba – îngerii au murit

mi-e greu să accept
banchiza se închide deasupra copiilor – sentimentele îngerilor
mi-e greu să trec
și nici busola nu-mi mai arată nordul
mi-e greu să îndrept prora vasului de pescuit înspre casă
casa mea e un înveliș de carbon ars și înghețat bocnă
ca îngerii
ca sentimentele
ca plasele pline cu  îngeri și heringi care se zbat..

( 8 ianuarie 2020 c. ferent/ z – Pescarii de îngeri)

Furia

Mă dezînconjur de ziduri : le simt aproape năruite și trebuie să gândesc altă construcție. Mi-e foame și înghit fără să conștientizez pâinea și îmi beau paharul, nu mă interesează conținutul, am nevoie de forțe fiindcă vine ziua cea mare :,, întoarcerea acolo unde au fost jurămintele". Nu îl pot expropia de zisă, și nu am timp să caut una a mea.
Celula cu pereți de bazalt se năruie, labirintul a ars din temelii, casa capcană s-a dovedit a avea hibe : nimeni nu mai construiește corect, orice invenție are o contra invenție, ceva care anulează, face slab, oferă un punct viciat : locul în care picătura chinezească va putea să sfărâme ; astăzi voi construi eu, de aceea trebuie să mănânc. Vai de cel care se va apropia de mine astăzi, îl voi înghiți fără remușcări. Mă dezbrac de sentiment și simțiri, ca de o haină cu două masuri mai mică și care mă sufocă —trebuie să fiu liberă în mișcări, fiindcă astăzi voi ridica o altă celulă :din kevlar și nanofibră. Fiindcă nu te mai las să treci. Fiindcă nu mă mai las să te iert.
Am trecut prin labirintul de simțiri și le-am dat foc, voi face altul, unul imposibil să-i găsești ieșirea sau punctul central, un labirint doar pentru mine, un labirint unde eu voi fi taurul, și îți promit să nu poți trece de mine.. Ariadna a fost pedepsită :i s-au amputat vederea și surâsul. Nimeni nu te va ajuta, fiindcă labirintul îmi aparține. Mefisto și-a făcut treaba, și eu am devenit Fausta. Anna a fost o Ariadnă, timpul ei a fost decapitat, condamnatului la eșafod i s-a oferit alternativa călăului, și a acceptat-o.
 Nu ies la lumină, e târziu și am înțeles că lumina e slăbiciune. Era Faustei începe bine : aștept; în așteptare construiesc, în așteptare mă ridic din genunchi și îmi așez gluga călăului peste obraz, fiindcă asta mă va defini de azi înainte : pedeapsa ta sunt eu și nu voi avea mila.
Drumurile de fum și ceață sunt bune : umbrele mă ajută să fiu umbră mai mult, și nu voi părăsi pragul dintre lumi. Sufletul meu, un ban coclit de aramă, îl voi da în schimbul răzbunării. Ai disprețuit rațiunea sentimentului , ai ales carnea, eu aleg să fiu umbră.
Trebuie să am forțe și mănânc fără să-mi pese ce anume înghit , fiindcă va trebui să reconstruiesc.
( 5 ianuarie 2019 –

se vede că din nou am căzut în plasa trufiei..)

Medici și anatomiști

Am momente în care îmi spun că în loc să fiu mai bună în comparație cu ce făceam acum un an,am involuat atât de grav încât nu mă recunosc. Câteodată mă scuz : eram fericită și ăștia fericiții sunt ca bețivii sau ca drogații : totul e roz sau măcar verde smarald, și bineînțeles par sau chiar sunt mai buni. După ce le trece și ochelarii roz ai fericirii se sparg, nu mai iese nimic frumos, devin apatici, se apucă de revoluții sau de politică, distrug tot ce era frumos, sfărâmă încrederea oamenilor pe principiul : dacă eu nu am voie, nici pe tine nu te las.

Pot să-mi găsesc circumstanțe, pot să-mi aduc aminte că acum un an nici măcar n-am strănutat: ultima gripă 😷 ,în afara ăsteia care m-a pocnit înainte de Crăciun, am avut-o când aveam 21 de ani , poate de aia am uitat să cer un tratament cu penicilină, nu sunt pro antibiotice în fiecare zi, dar odată sau de două-trei ori în viață merge, penultima oară aveam 11 ani, și mă trezea tata la șase dimineața să mergem la injecție.. Sunt utile uneori antibioticele, din nefericire,medicii de astăzi sunt școliți de mântuială, nu știu care este medicamentul potrivit, și așa avem noi decese din cauza gripelor, sau a banalelor viroze, aș propune o mai mare atenție la profesorii doctori : se cuvine să predați cunoștințe utile studenților de la medicină , un tratament potrivit salvează vieți, un tratament face diferența între vindecarea sau decesul pacientului. Un rezident nu ar trebui să facă munca doctorului , un rezident ar putea face eventual munca unui asistent. Am auzit multe despre profesor-doctorul Beuran, eu am auzit de bine, iar dacă ar fi să-l acuzăm de ceva, am putea să-l acuzăm că era obosit și a lăsat un copil să-i facă munca. Dragilor medici, veți plăti oalele sparte fiindcă sistemul sanitar e la pământ, medicii cu carte au plecat sătui de gărzi împovărătoare și de bani puțini.. Cine a rămas? O sută de nepricepuți la un singur priceput . Se miră cineva că un profesor-doctor are 100 de rezidenți? Păi cui să-i dea? Unuia căruia îi mor pacienții fiindcă nu știu care e tratamentul potrivit? Unuia care confundă o peritonită acută , cu o criză biliară? .. Cine să-i școlească? Unul care îți scrie pe rețetă aspirină tamponată și sirop de patlagină când tu ai contactat o infecție streptococică? ... Acum e timpul ca noi oamenii obișnuiți să ne cumpărăm dicționarele Larousse și tratatele de medicină, să ne vindecăm și să nu acceptăm să murim din cauza incompetenței unor copii trimiși să studieze medicina fiindcă se câștigă bine.
Sunt cam supărată : a fost nevoie să-mi amintesc eu tratamentul potrivit, altfel doctorița de familie m-ar fi lăsat să mor, nici doctorii de la urgențe ( UPU) nu au prea multe cunoștințe. Mai mult de atât : le lipsește empatia.. Domnilor doctori, experiențele se fac la orele de autopsie, pe cadavre. Noi suntem vii și parcă nu ne-am gândit să vă dăm voie să vă jucați cu viața noastră.
Cred că sănătatea este segmentul pe care nu s-a lucrat de loc de 30 de ani, ar fi timpul să se ia măsuri.
c. ferent

Australia și legea lui Arhimede

1
Eu nu i-am acordat prea mare importanță lui Arhimede, și pârghia mi se părea o enormitate : cum să-ți treacă prin minte să muți din loc Planeta? Să-i schimbi axa? Nu m-am gândit, nu am crezut. Nici pe Niels Bhor nu l-am luat în seamă, chiar dacă atomul pare un sistem Solar în miniatură : nucleul e Soarele, electronii care se mișcă pe o traiectorie bine stabilită , sunt planetele,saltul electronului nebun, ar putea fi Terra prostindu-se și schimbându-și traiectoria, ori măcar sucindu-se, schimbându-și axa... Copiii ( elevii de astăzi) ,își spun : ce-mi trebuie matematică, fizică sau chimie? Ce nebun studiază astronomia? ... Noi cei din secolul XX, le-am studiat, chiar dacă fără o plăcere deosebită, dar le-am studiat și studiul pe atunci inutil, se dovedește a avea răspunsurile pentru ce se întâmplă pe Terra.. Nu, nu a venit nimeni cu o pârghie să mute Pământul din loc, ci ca electronul nebun al lui Bhor, Planeta a sărit de pe axul ei și și-a schimbat traiectoria.. Altceva nimic. Vom învăța să trăim în situația dată, sau vom muri.
2
Mai înainte , un domn a decis să îmi trimită un mesaj : " De ce m-ai șters de la prieteni?" , simplu – nu mă interesează un prieten care optează pentru ascunderea listei sale de prieteni. Verific și dacă nu văd totul de la început, mă întorc după ce am acceptat și te scot din caseta mea de prieteni care este publică. Ăsta e motivul pentru care m-am oprit preferând să postez doar un paragraf, fiindcă eu țin minte ce citesc de la altul, dar ce am scris eu nu poate fi recuperat: dacă dispare e dispărut pentru întotdeauna,
Să revin.
Acele îndemnuri : ,, Pray for Australia "– rugăciune pentru Australia – sunt inutile. Australia va arde în continuare, la Tel-Aviv, orașul din țaraunde oamenii desalinizează apa din ocean pentru consum,sunt inundații devastatoare...– asta ar trebui să vă explice : traiectoria Terrei s-a schimbat și dacă nu ești Arhimede,n-ai să poți mișca Pământul să-l pui la locul lui.. Nu eu am făcut Galaxia, dar mie ca om, ca ființă rațională,mi se deschide posibilitatea de a învăța tot ce au descoperit înaintașii mei. Tot ce urmăresc astronomii : explozii solare, mișcarea cometelor, atracțiile magnetice, posibilitatea ca traiectoriile să se schimbe, felul în care Polurile se pot deplasa, anii de glaciațiune urmați de anii în care temperaturile au crescut și au dispărut rasele de animale mari, acestea și multe altele le pot descoperi studiind și nelăsându-mă speriată.. Prietenii mei,vă rog să vă amintiți : omenirea la începuturile ei, se speria de fulger și așa fulgerul a devenit arma unui Zeu, căruia oamenii îi aduceau jertfe. Totul în lumea asta are o explicație, așa stând lucrurile : ,, Pray for Australia ", e pierdere de timp. În locul acelor rugăciuni, vă invit să căutăm soluții, să ne gândim cum salvăm oamenii, fauna și eventual flora specific Australiană. Continentul Australian este pierdut. Nu din vina poluării, din vina încălzirii globale rezultată din schimbările de traiectorie ale planetei Terra. Vom învăța să reconstruim, să trăim pe alte paralele, să ne mutăm cu totul la nord sau la sud, Australia e pierdută. Salvați ce se poate salva, altfel este inutil și Dumnezeu, dacă există, nu-i pasă de Australia, nu-i pasă de nimic, și-a făcut datoria atunci când va înzestrat cu rațiune.
Succes.

Elisei

capul..–
capul care mă doare
tâmplele strivite între zidurile labirintului
capul..–
capul meu..
capul care mă doare

– Am uitat de existența ta
am uitat că eu am dăruit speranțe sunamitei aceleia
acum va trebui să mori din vina uitării mele

capul..–
capul cu tâmplele strivite între pereții labirintului
capul care mă doare
capul meu..
capul

– Am uitat
nimeni suflarea nu ți-o poate înapoia
va trebui să te dăruiesc încă odată

capul meu..–
capul
Elisei m-a uitat
îngerii au aripile smulse din omoplați
drumul ăsta nu l-am văzut niciodată
mi-e teamă că nici nu m-am născut
și durerea e o piatră strivind altă piatră
Elisei a vorbit și-a uitat
sunamita nu m-a cerut niciodată..

– Am uitat
suflarea de șapte ori se întoarce
răsuflarea nu vine dintr-o dată
jumătate din puterile lui Ilie s-au pierdut dintr-o dată
fiindcă te-am scos din neuroni înainte să fii
acum aerul se întoarce
mantaua și toiagul nu-mi mai sunt de folos
uitarea e vinovată..

se crapă de ziuă
și labirintul se sparge
necerutul străpunge cu țipăt pereții de piatră
Elisei e bătrân și-a uitat

toți uităm
oricine își poate pierde capul..

( III, a -I-a, MMXX, c. ferent/ z –Elisei)