și atât de des se întâmplă – mi se încleștează maxilarele
o forță de dincolo de mine
mă oprește
îmi îndeasă un căluș în gură
și-mi înfundă toate cuvintele
și mai mult și nu pot spune nimic
poate e vina mea
aș putea să mă opun minții și aș putea spune
aș putea măcar îngâna niște sunete
dar accept și tac
poate timpul
sau cine știe ce zeitate mă oprește
și nu pot vorbi
nu pot descleșta maxilarele
nu pot scoate sunetul
( și eu știu bine : sunetul pornește din stomac
se face muzică
vocalizele m-au învățat : îîî-îîîî-îîîîîîî-îîî-î...)
dar nu vreau
nu vreau și o să tac
o să suport maxilarele bătute în cuie
o să suport câlții înfipți până în laringe
o să tac
n-o să auzi niciodată sunetele explodând
izbindu-se de particulele în suspensie și făcându-se.....
( nu știu sigur
poate o declarație
poate plânsul ca după mort
poate un simplu mor
sau mi-e dor sau......) –
e atât de greu..
(18.01.2020 c. ferent – Muzica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu