Declarație de neiubire

Eu știu și te pot construi din nimicuri : mi-s deajuns niște numere, o dată de care să te leg .. Mie nu-mi trebuie ceea ce trebuie altora, fiindcă pe mine mă interesează puțin sau nimic din cum arăți, mie nu-mi pasă cât ai studiat și nici dacă ai un ochi verde și unul albastru, eu te pot scoate din lutul primordial ca și cum eu te-aș crea din nou.. Dar când nu știu nimic, atunci când între tine și lume e un hotar de sticlă, mi-e teamă că n-am să te iau în seamă prea mult : nu am date să te pot simți și pentru mine ești vânt. Și mie mi-e frică de vânt. Din toate elementele, numai vântul nu poate fi văzut, nimeni nu a prins vântul în pumni și nimeni nu i-a putut pune hamuri să-l poată struni. Apa și focul se anulează unul pe celalalt, pământul poate îmbrățișa metalul fluid și poate încorseta metale reci.. Și nici unul dintre acestea toate, nu poate trai fără principala energie : aerul.. Vântul e expresia energiei supreme a aerului.. Pământul ar fi sterp dacă plantele nu ar găsi aer când germinează...și apă, și căldură.. Focul nu arde fără aer, și apele nu curg, sunt lacuri oarbe dacă nu ar exista aer.. E prieten și dușman de neînvins aerul.. Și eu, aerul, dacă nu găsesc elemente de care să leg existența ta, pentru mine ești vânt și nu vreau să-mi tulburi focul interior, nu vreau să gerninez vise, și nu vreau să vin năvalnic – așa cum râurile se adună cu furie și ies din albii..nu vreau să mă topesc și nici să mă fac nucleu de diamant.. Nu am de ce te lega : nu exiști. Eu nu te pot construi!..și nu-ți voi scrie niciodată.

( c. ferent – Declarație de neiubire)