Celula cu pereți de bazalt se năruie, labirintul a ars din temelii, casa capcană s-a dovedit a avea hibe : nimeni nu mai construiește corect, orice invenție are o contra invenție, ceva care anulează, face slab, oferă un punct viciat : locul în care picătura chinezească va putea să sfărâme ; astăzi voi construi eu, de aceea trebuie să mănânc. Vai de cel care se va apropia de mine astăzi, îl voi înghiți fără remușcări. Mă dezbrac de sentiment și simțiri, ca de o haină cu două masuri mai mică și care mă sufocă —trebuie să fiu liberă în mișcări, fiindcă astăzi voi ridica o altă celulă :din kevlar și nanofibră. Fiindcă nu te mai las să treci. Fiindcă nu mă mai las să te iert.
Am trecut prin labirintul de simțiri și le-am dat foc, voi face altul, unul imposibil să-i găsești ieșirea sau punctul central, un labirint doar pentru mine, un labirint unde eu voi fi taurul, și îți promit să nu poți trece de mine.. Ariadna a fost pedepsită :i s-au amputat vederea și surâsul. Nimeni nu te va ajuta, fiindcă labirintul îmi aparține. Mefisto și-a făcut treaba, și eu am devenit Fausta. Anna a fost o Ariadnă, timpul ei a fost decapitat, condamnatului la eșafod i s-a oferit alternativa călăului, și a acceptat-o.
Nu ies la lumină, e târziu și am înțeles că lumina e slăbiciune. Era Faustei începe bine : aștept; în așteptare construiesc, în așteptare mă ridic din genunchi și îmi așez gluga călăului peste obraz, fiindcă asta mă va defini de azi înainte : pedeapsa ta sunt eu și nu voi avea mila.
Drumurile de fum și ceață sunt bune : umbrele mă ajută să fiu umbră mai mult, și nu voi părăsi pragul dintre lumi. Sufletul meu, un ban coclit de aramă, îl voi da în schimbul răzbunării. Ai disprețuit rațiunea sentimentului , ai ales carnea, eu aleg să fiu umbră.
Trebuie să am forțe și mănânc fără să-mi pese ce anume înghit , fiindcă va trebui să reconstruiesc.
( 5 ianuarie 2019 –
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu