duminică, 20 martie 2022

O zi din șapte

Duminica înseamnă că ne odihnim?

—Felul de a gândi al omului diferă de la individ la individ și de la epocă la epocă. Pe de altă parte, omul își face singur necazuri închipuindu-și că o idee ar trebui să se transforme, că ideile unui înțelept din antichitate ori de la răscrucea dintre ere, e ceva vechi și care ar trebui neapărat închis într-o ladă a uitării și aruncat pe apa sâmbetei. Omului i se face rușine să urmeze sfaturi ale cuiva care a trăit în altă epocă și decide să anuleze toate enunțurile, dacă ar putea l-ar îngropa și pe Pitagora, ba chiar ar pune amintirea lui Herodot într-o cutie de plumb și ar trimite-o în spațiu. Nu se știe de ce, se bănuiește că omul are o trufie înnăscută și privește înainte, uitând că dacă nu are o hartă a unor munți, se rătăcește, moare de frig, de foame, de multe alte mărunțișuri cu care a fost învățat de civilizația dusă la momentul actualității lui. Poate așa e construit omul, poate i se pare inutil, ba chiar rușinos să admită că tat-su-mare, a avut dreptate și tot ce i-a povestit, era o realitate. Copilul a devenit om și decide să plece pe picioarele lui și pe puterea lui de judecată, tot înainte. Nu se știe unde vrea să ajungă, dar rezultatul o să-l sperie sau o să-l îndărătnicească. Dacă se sperie e tot un câștig, dacă e îndărătnic și decide că se poate ajuta singur, e deja pe drumul fără întoarcere : va pieri.
Cine n-are bătrâni, să-i cumpere – se traduce : tinerii să asculte și să învețe. Fiindcă nimeni nu s-a născut învățat. Toți oamenii s-au lovit de pragul de sus al unui necaz, al unei neputințe, apoi au văzut pragul de jos care putea fi trecut ridicând puțin pasul și aplecându-se doar atât încât trufia lor să nu-i pocnească în fruntea lipsită de minte. Societatea se poate asemăna cu ordinea în Galaxie : dacă Soarele s-ar răci, războaiele ar fi ca săpunul pentru funia spânzuratului. Nu știu de ce oamenii continuă să uite că suntem la mâna Mecanicului universului . O secundă dacă ar adormi, tot universul știut s-ar întoarce în haos. E omul făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Poate fizic, dar din punctul de vedere al gândirii, a dorinței de stabilitate, ori a perfecțiunii, omul seamănă cu haosul din care a fost scoasă Galaxia. Înțelepciunea nu vrea binele ei înșiși, înțelepciunea vrea bunăstarea tuturor, iubește pacea, iubește omul, iubește viețuitoarele, și iarba pe care calcă și aerul pe care îl respiră. Înțelepciunea și ordinea sunt surori. Din nefericire, omul a păstrat în mintea lui haosul, și-l instaurează ori de câte ori i se pare lui că prea mult ar trebui să se ghideze după regulile jocului. Doar cât regulile sunt garanția perpetuării vieții pe această unică Planetă pe care deocamdată nu o putem părăsi, fiindcă nicăieri în Galaxie nu există alta identică. Asta ar trebui să ne dea de gândit : suntem parte din ordine sau din haos?
Oamenii se miră de ce nu poți fi președinte al unui stat la o vârstă fragedă!? Oamenii întreabă de ce nu se poate, dacă în vremurile din trecut, un rege putea fi așezat pe tron, înainte de a avea vârsta maturității de gândire? Fiindcă regii aveau o mulțime de sfătuitori înțelepți și generali căliți în războaie, ba chiar erau educați să se supună deciziilor înțelepte. De fiecare dată când un stat a avut un conducător lipsit de minte și care s-a crezut în drept să facă după capul lui, statul acela a căzut în mâinile celor care îi urmăreau slăbiciunile. Ești slab atunci când nu te supui, ești nepregătit atunci când nu asculți sfaturi, când îți închipui că te poți lăfăi în averi, în distracții, în odihnă, ba chiar sfătuiești și pe alții s-o facă.
Ce s-ar întâmpla dacă Planeta pe care stai, ar obosi să asculte regulile și ar decide să plece de capul ei prin Univers?
E greu și neplăcut să mănânci puțin, e de neconceput să nu dormi pe săturate, e teribil să nu ai mai mult de o singură zi de odihnă? – gândește-te la ce s-ar întâmpla dacă mecanismul universului s-ar trezi liber o singură secundă? Libertatea înseamnă haos. Fiindcă libertatea mea o îngrădește pe a ta. Privește : dacă soldații unei armate ar cere liber trei zile pe săptămână, cine ar apăra? – sau cine ar cuceri?
Sunt duminicile sărbători? De ce? Haideți să comunicăm această libertate, această zi de odihnă, Mecanicului care supraveghează mișcarea din Univers. Nu vă este milă de acest muncitor fără odihnă?

Mă pregătesc : mi-e că am treabă și astăzi. Și eu ca Mecanicul universului, nu am zile de odihnă.

sâmbătă, 19 martie 2022

Adevărul? – greu de digerat astfel de bucate

Soarta îți pune dinainte lecții, le înveți sau nu, în viață nu poți rămâne repetent : mori dacă nu te îndrepți rapid după fiecare lovitură pe care n-ai putut-o evita la timp, în cel mai fericit caz rămâi un olog sufletește. Poate și fizic : destinul nu așteaptă să te redresezi după două lovituri identice. Al cui este pământul? Al celor care muncesc trudnic, fără să gândească? Nu, pământul este al celui care luptă, al celui demn, al celui care își deschide mintea. Fiindcă așa e făcută Lumea, de la Facerea Lumii, cei slabi pier, nu există cale de a evolua fără tenacitate și rațiune.
Sunt în dubii, însă nu e o noutate : eu mereu mă tem că am spus ce nu trebuia, că am acționat cum nu trebuia ori că m-am lăsat purtată de val. Nu sunt înțeleaptă, vreau să fiu, dar graba mea de a acționa, mă face să pierd. Ce e cel mai ușor de pierdut? Orice. Pornind de la lucruri materiale și terminând cu scrimbarea în rău a propriului destin, o neatenție te doboară fără putința de-a te mai ridica. Poate de aceea omul trebuie să fie treaz. Treaz înseamnă atent, înseamnă că nu-și lasă pauze în luciditate. Dar fiind om, imperfect prin definiție, omul gafează. Câteodată destinul se îndură și nu omoară omul de tot, doar îl schilodește, fizic sau psihic, ori amândouă deodată, vin să-ți atragă atenția că mergi pe un drum greșit și nu numai atât : mergi cu capul în nouri și cazi în prima groapă, ori în capcana pregătită celor buimaci. Așa stând lucrurile, nimeni dar, să nu creadă în nimeni, nimeni să nu se lase adormit de-o poveste frumoasă. Poveștile îți spun ce ar trebui să auzi și ascund tot ce te-ar împiedica să adormi.
Cât de legitimă este o acțiune? Dacă nu ai ascultat amândouă părțile, se cheamă că nu meriți să judeci și cu atât mai puțin să dai verdicte.
Pe ce rațiuni s-a ajuns la ideea că trebuie convinsă populația de sex masculin din România că armata este nocivă? Nu știu. Sau știu însă nu e cazul să o lălăiesc într-o poveste. Pe ce considerente am rămas cu flota aeropurtată la nivelul celui de al optulea deceniu al secolului trecut? Nu știu. Care a fost motivul pentru care, deși șantiere navale au construit tot felul de nave, România nu are o flotă, are nave din vremea începutului de secol XX, corabie cu pânze pentru școală? Nu știu. De ce armata are încă în uz, tancuri din cel de-al doilea război mondial și arme care probabil nici la Plevna nu ar fi făcut față? Nu știu. Ceea ce știu eu, e că cineva ne vrea incapabili să ne apărăm. Și asta mă face să cred că dacă nu ne revenim, dacă nu ne ridicăm, o să pierim. Nu cred că suntem idioți, cred că anumite interese ne țin în starea de trepanați - cu creierul ciuntit de luciditate.

Nu știu multe. De exemplu : nu știu de unde ar putea veni amenințarea. Ceea ce știu eu, e că există cineva căruia îi priește somnul rațiunii noastre.
Poate de aceea mi-aș fi dorit să mă nasc bărbat, mi-aș fi dorit să pot face ceva pentru ca să vă trezesc din somn. Fiindcă dormim și dormiți. Și oamenii mor fără să fie luat în calcul o îmbunătățire a situației actuale în armata României.
Spre deosebire de mulți alții, eu nu cred că războiul este definiția iadului. Este doar atunci când nu ai înțeles că trebuie să te aperi, să te înarmezi, fiindcă nu ai altă soluție decât să ieși cu flori înaintea invadatorilor. Oricare ar fi aceștia.

joi, 17 martie 2022

Poveste de la market

Mă gândesc mai rar la ceea ce nu mă privește. Un fel de egoism nou, ceva care îmi spune : << Ei și ce dacă, ce pierd eu ? >>. Eu nu pierd nimic. Mă mir puțintel atunci când în market, la Lidl, se aude vorbă rusească, până ieri nu era nici atâta aglomerație, și toată lumea vorbea românește. S-a dus liniștea, colțul meu de Rai s-a umplut cu o mulțime nouă și pe care nu o cunosc, nu o înțeleg. Doar, stupid, un gând mă bântuie : cu ce plătesc la casă? Că la Lidl nu se poate plăti decât în lei RON, cash ori cu telefonul sau cardul. Aglomerat La Lidl, vorbărie la un număr ridicat de decibeli, altă lume care nu știe să converseze calm, că doar copiilor li se permite să vrea un pachet de biscuiți oarecare și care înveliți în țiplă colorată, fac diferența de preț. Un copil nu știe că banii sunt drămuiți, cere imperativ un produs pe care îl iei la un sfert de preț dintr-o băcănie fără pretenții. Dar ăștia de acum sunt oameni mari. Și conversațiile țipate nu cadrează cu vârsta lor.. Rămâne gălăgia și întrebarea : ce fel de bani au? Pe urmă nu-mi mai pasă decât de aglomerație. Și din nou mă întreb : vis-à-vis de Lidl e Penny, un pic mai încolo e Carrefour, și încă unul sau două, de ce nu au mers în acele locuri? – ce nevoie au ei de prețurile mai scăzute în cazul unor produse? Nu găsesc răspuns, nu știu de ce tocmai la Lidl, nu știu de ce țipă în conversațiile lor, nu știu. Pe urmă ies să mă duc acasă și alte întrebări mă chinuie prin absurditatea lor : unde dorm? – își vor fi luat o cameră la Ceahlău sau la Central? – oricum, la amândouă hotelurile astea, prețul e piperat. Sau și-or fi luat la Chimina, în piața centrală?.. – da, Chimina ăștia sunt lipoveni, se potrivește. Dar ei de unde știu de Chimina? Că din câte îmi amintesc eu, Valia nu ne-a spus nimic despre rude în partea aia de lume ex-sovietică. O fi fost și asta ascunsă, parcă ce poți să știi? – bine a zis ăla de-a zis mănânci un sac de sare c-un om și tot nu-l cunoști. Ei, dar ce-mi pasă mie?.. Ar trebui să-mi pese : prețurile de achiziție fluctuează în funcție de cerere și ofertă, și cerere, slava Domnului –cererea pare că nu mai este o problemă.
Îmi spun apoi : ia mai dă-i Dracului in corpore! De ce să-mi chinui mintea cu prostiile astea?
Undeva dintr-un cotlon al minții, evadează un cuvânt, unul singur : invadatori. Ori : invadatorii? – un cuvânt, numai unul care îmi răstoarnă gândurile, ca imaginea de pe retină, și îmi propun să nu-mi mai pese niciodată.
În mine sunt un copil și un câine. Copilul vrea acasă, câinele nu înțelege de ce nu trebuie să muște străinii. Eu trebuie să-i liniștesc, să spun povești copilului să doarmă ; să dau câinelui un os suculent, cu zgârciuri și carne, să nu se apuce să rupă musafirii, necunoscuții. Copilul se cumințește repede și adoarme. Câinele se zburlește : părul de pe ceafă se ridică, la fel ca la lupi, și mârâie dușmănos..

Mă întorc, ies la suprafață : sunt eu. Eu sunt altruistă.. Însă din minte evadează : invadatori..

Astăzi m-am gândit la:

Mie îmi repeta foarte des tata :
— Nu-i cere omului ce n-are.
Cred că avea dreptatea lui, eu am urmat mereu zisa din Biblie : celui care i se dă mult, i se va cere mult.
N-am putut decât să mă mir de oamenii care nu puteau înțelege ceva, uneori era ceva pueril, sau mie mi se părea la mintea cocoșului. Și atunci mă supăram, mă ridicam cu ceartă asupra omului greu de cap. Așa încât nu am avut niciodată prieteni. Unui prieten îi poți spune adevărul, cunoscând bine puterea lui de înțelegere, puteai fi convins că nu vorbești singur. Am continuat să cred că toți oamenii au minte, că o folosesc așa cum ar trebui.
Ceea ce trăim ne contrazice credințele, ne sfărâmă speranțele și ne seacă de orice urmă de sentiment : oamenii vor să trăiască și dacă trebuie să trăiască vor lua viața oricui nu-i lasă să umble de capul lor, în voia lor, să nu ridice nici o greutate și mai ales să nu-și chinuie puțina putere de a raționa. După cum spune zicala : când te arde tăciunele, îl arunci și în barba tatălui tău. E ceea ce omul face ori de câte ori îi este interzis ceva, în special momentele facerii nimicului. Omul, de bună voie nu face nimic. Și probabil cei puțini care acceptă să-și sacrifice lenea, o fac din alte motive, dintr-un egoism mascat de bunele intenții. Se vorbea de existența unei secțiuni de cercetare comportamentală în cadrul unei instituții menită să prevadă acțiunile unor indivizi, în anumite situații. Comportamentele umane nu diferă mult în situații limită, pe linia – eu pentru mine sunt mai valoros decât e toată populația Planetei, un om nu reacționează diferit de alt om aflat în aceiași situație limită. Așa stând lucrurile, un cercetător al comportamentului indivizilor umani cu derapaje de la justiție ori megalomani, ori altă afecțiune mascată de o idee, care de multe ori este nocivă lumii întregi ori fiecărui alt individ în parte, trebuie să facă paralele vis-à-vis de purtarea altui individ care s-ar fi aflat într-o situație asemănătoare. Astfel, un pronostic nu e deloc ceva hazardat, este luat în urma unor ample cercetări, nu vine baba Vanga, Rasputin ori Nostradamus să susțină că mâine populația va reacționa într-un anumit fel, față de un individ. E ca și cum ai rezolva o ecuație și ai scrie rezultatul corect și l-ai arăta unuia sau mai multora. Un om care cedează, care decide să schimbe ceva ce a susținut cu tărie până mai ieri, este un învins. Însă situațiile stau diferit în funcție de cât de îndârjite sunt mulțimile care au pierdut ceva, ori sunt nemulțumite de o interdicție care îi vizează pe toți. Ca o clădire cu temelia slabă sau slăbită de anumiți factori și care se ruinează la un vânt mai puternic. Soarta dictatorilor stă în mâinile mulțimilor. Un semn de slăbiciune și acesta va dispărea.
Lumea își închipuie tot felul de gogomănii, oameni care conduc lumea din umbră. Nu știu dacă există astfel de capete în stare să manipuleze situațiile la momentul potrivit, dar pentru binele tuturor, ar trebui să existe.
Se pare că Pământul a devenit dintr-o dată prea mic pentru ca să ne țină pe toți. După părerea multora, Terra are voință proprie și se poate apăra. Nu știu dacă să mă bucur sau dimpotrivă : să îmi fac griji pentru ce va fi mâine.
Cineva acuza pe altcineva care se declara pasionat de o anumită meserie, că pasiunea omului ar fi doar banii. Banii sunt o condiție a vieții fără grija că mâine nu vei mai avea mâncare, haine, un acoperiș deasupra capului. Banii nu sunt o pasiune, sunt o necesitate. Mai cu seamă că ai putea oricând să-ți schimbi locul de muncă. Nu în toate cazurile locul de muncă lăsat în urmă, e motiv să te bucuri că vei avea timp, vei munci mai puțin, va fi mai ușoară munca. Poate de aceea nu s-a demodat îndemnul lui Lenin :,, Învățați! ". Tot de aceea, părinții din toate timpurile, vor dori să-și știe copilul,, mai domn", să câștige bucata de pâine mai ușor. Nu iese mereu : copiii vor să se joace și acțiunea de a învăța, le răpește distracția. Și adolescenții vor să fie liberi, să danseze, să se îndrăgostească, să-și petreacă mai mult timp cu aleasa ori alesul inimii. Așa încât prea puțini copii vor învăța. Unii sunt privilegiați : părinții le pot oferi un viitor fără griji. Alții se descurcă de la mama natură : au o inteligență nativă și vor parcurge viața fără griji multe și pe spezele cuiva. Iar alții, destul de mulți, nedăruiți de natură și fără părinți bogați, vor munci. Cei câțiva ani petrecuți în studiu și refuzați, se vor transforma într-o viață de chin, de muncă acerbă, de lipsuri – între care și lipsa timpului de odihnă. Refuzul copilului și al adolescentului de a învăța, este cauza pentru care vor face munci înjositoare sau foarte grele, chiar peste puterile lor. Nu toți vor răzbi, unii dintre cei care nu au învățat, și cărora munca li se pare un chin, se vor pierde, vor îngroșa rândurile celor susținuți de o formă de asistență socială, iar alții, nepricepuți cu totul, vor muri, făcând loc altor leneși și nepricepuți. Fiindcă asta e lumea, asta e piramida societății, și ca orice piramidă trebuie să stea așezată pe ceva, acel ceva sunt cei neștiuți care muncesc mai mult decât pot, doar pentru a rezista și mâine să țină piramida pe umeri. Sunt și mai jos de ei alții : cei care îi poți găsi în canale, cei care într-un mod fericit își găsesc adăpost între pereții unor ruine, și care uneori ard de vii sau îngheață. Așa e viața, totul se datorează în principiu lenei. Puțini dintre cei de mai de jos, sunt așa din cauza destinului potrivnic.
Sunt multe zise, multe dictoane vis-à-vis de acțiunea de a munci. Eu mă opresc întotdeauna la cel din cartea Genezei :,, Cu trudă îți vei mânca pâinea.. ". Se cheamă că omul care nu muncește, nu mănâncă. Sau așa ar trebui să fie, însă unii leneși sunt privilegiații destinului. Se vor juca toată viața, nu vor trudi o secundă, totuși vor mânca. Fiindcă în alt loc ni se comunică :,, E dreptul meu să plătesc aceeași sumă de bani și celui care a muncit un singur ceas și celui care a muncit pe toate cele douăsprezece ceasuri de muncă. ". E dreptul lui Dumnezeu, sau al destinului tău să mănânci și atunci când nu faci nimic. Poate destinul are în vedere pasiunea ta pentru facerea nimicului.
Munca este ceea ce poți vedea urmărind un agricultor ori un crescător de animale, sau un constructor, ori pe unul care se străduie să-ți fie ție cald în casă, să ai mâncare pusă pe masă, să ai haine. Și mulți alți oameni care fac ceva. Rostul muncii este ca într-un stup : unele albine muncesc, altele contribuie la bunăstarea stupului, la perpetuarea indivizilor din stup. Cine nu muncește este scos din stup : moare fiindcă nu a învățat să facă nimic.
Unora li se pare că omul este o mașinărie, poate fi, însă dacă este o mașinărie bună, munca lui va fi ușoară.
Pasiunea pentru o meserie? Să mă ierte Dumnezeu : nimeni nu poate fi pasionat de vidanjare, nu văd pe nimeni pasionat să curățe murdăria altora. Tot așa și ceea ce numim noi astăzi nursing : nu poți fi pasionat să schimbi scutece. Dar atunci când ai nevoie de bani, o faci și fără pasiune. Rău este că în unele meserii, nu poți evolua. Asta e : de ce nu ai învățat? Lipsa pasiunii într-un domeniu te face vidanjor pentru tot restul vieții.
Însă pasiune pentru bani, nu există decât în cazul numismaților : colecționează monede și bilete de bancă pe care nu le vor folosi niciodată. Există spusa : banii sunt făcuți să circule. Întorcându-ne la Biblie – Un om a plecat într-o călătorie, a decis să cheme la sine pe trei dintre lucrătorii lui și le-a dăruit : unuia zece taleri, altuia cinci și celui de-al treilea, un taler / talant. Cel cu zece talanți i-a băgat într-o afacere și a câștigat încă zece talanți, până în ziua întoarcerii stăpânului. Cel cu cinci talanți, la fel, și în ziua întoarcerii stăpânului, avea încă cinci talanți. Cel cu un singur talant, a decis să îl îngroape, de frică să nu-l piardă Stăpânul l-a întrebat de ce nu a pus banii la bancă / zaraf? – ar fi câștigat încă un talant. I-a luat talantul și l-a dăruit celui care câștigase zece talanți în afaceri.
Banii nu sunt pasiune, sunt cel mult afacere. Economiile ținute în sertar / îngropate, te fac să pierzi și ceea ce ți se pare că ai. Pe scurt : pasiunile sunt definiția plăcerii, eu nu am văzut pe nimeni extaziat în fața unui scutec murdar, și pe nimeni fericit atunci când inflația face ca economiile lui să fie egale cu zero.

miercuri, 16 martie 2022

Iepurii care se înspăimântă de umbra lor

La ce să mă gândesc? Uite : m-am prostit. Știți voi câte arme poate avea un luptător? Foarte multe. Între cele mai de temut, arma cea mai ucigătoare este discreditarea celui cu care se luptă. Perfidia acestui tip de atac, nu mereu este luată în calcul, unii își spun că e de-ajuns să avertizezi lumea cum că ar trebui să fie atentă la știrile false și să nu le împrăștie mai departe, se știe că un zvon mic, face o spărtură uriașă în zidul încrederii. Dar ce te faci când proprii tăi frați – e un fel de a numi pe toți cei care vorbesc aceiași limbă cu tine, pe cei născuți în aceeași arie geografică a statului tău, ce te faci atunci când tocmai aceștia se apucă să împrăștie un zvon în stare să ruineze încrederea tuturor, și în orice om de pe Planetă, în special în cei care îți sunt aliați?
Eu nu știu ce să fac. De raportat nu o să raportez și apoi, ca să raportezi un text scris în așa manieră încât puțini chiar dintre cei care vorbesc aceiași limbă cu tine, îl înțeleg, un străin care se folosește de translatorul aplicației, nu va înțelege mare lucru din textul care face ceva denumit de cei care au scris Bíblia :,, Înmoaie inima poporului ". A înmuia inima cuiva, se traduce : a-l îngrozi, a-l determina să-și piardă orice urmă de curaj și a fugi din calea celui căruia, doar acest semn îi trebuie : să vadă cum cei care i se opun, sunt îngroziți.
Nu sunt bărbat, nu am pus în viața mea mâna pe o armă, asta dacă nu pui la socoteală doi ani de premilitară pe care i-am făcut în liceu. Dar, trebuie să-ți spun lașule, bărbat de nimic, om lipsit de rațiune, trebuie să-ți spun ceva : o să merg eu să mor în locul tău. Acum nu e cazul, țara mea nu se află în război, dar dacă prin cine știe ce absurdă întâmplare a cărei sămânță ar putea fi articolele pe care le redistribui, dacă țara mea ar fi atacată, aș muri apărând-o.

M-am gândit mult atunci când am citit aberațiile pe care le-ai redistribuit, am înțeles că există oameni care merită să trăiască sub dictatură, fiindcă nu știu să trăiască altfel. Au învățat să aducă osanale călăilor care lumea îi numește pe drept cuvânt dictatori.
Descopăr cu stupoare că unii oameni sunt inconștienți, au decis să preamărească ucigași care vor fi judecați pentru crime împotriva umanității.

Nu fac nimic. Nu voi raporta, fiindcă pariez că nici 2% din cei care nu vorbesc nativ limba română, nu ar înțelege. Am înțeles și m-am îngrozit : unii oameni vor cu tot dinadinsul să ne fie frică, să implorăm protecția celor care ne-au jefuit țara de teritorii și de bogățiile noastre.
Cu astfel de oameni, utilizatori, nu e de glumit. Nu pot fi frecventați, lașitatea este molipsitoare. Astfel de texte sunt în cazul în care țara noastră ar fi în război, acte de înaltă trădare.

Poate de aceea mi-aș dori să înțeleagă lumea de ce ar trebui să fie foarte atentă la ce citește pe Facebook și mai ales la ei înșiși : perfidia unor așa-ziși binevoitori, este periculoasă de-a dreptul.
(2)
N-am băut târziu cafea, dar n-am somn. Nu se știe de ce, câteodată mi-e somn devreme, și cum eu nu sunt omul care să cedez în fața unei extravagante dorințe de a adormi de la ora șapte post meridian, somnul se duce pe pustii, ca Dracu despre care se știe bine că pleacă pe pustii cu oala-n cap. Sau ca țapul Azazel. Dar povestea cu țapul e altceva, și nu are rost să v-o spun, găsiți și voi explicația într-una dintre cele cinci cărți ale lui Moise. Hai totuși să nu vă las în neștiință : țapul pentru Azazel, era un țap ca orice alt țap, dar care era trimis în pustie ca jertfă pentru păcatele făcute din neștiință. Așa și somnul meu : nici prin cap nu-mi trece să-l las să mă prindă în mreje, atunci când i se năzare lui. Și uite-așa nu mai mi-e somn.
Am văzut mai înainte puțin o imagine, o fotografie vintage, unde scria că războiul e Iadul. O fi, am zis eu, o fi însă depinde de partea cui lupți, dacă războiul tău este îndreptățit, dacă dușmanul tău ți-a răpit pe lângă liniște și fiii și fiicele, ți-a luat pâinea de la gură și te-a făcut să trăiești rob, atunci războiul e o obligație sfântă. Fiindcă dacă românii nu ar fi murit în Iadul de la Plevna în 1877, și astăzi am plăti tribut, și astăzi am fi pașalâc otoman. Ceea ce înseamnă că uneori trebuie să trecem prin Iadul războiului măcar pentru a ne elibera urmașii. Sunt cazuri în care războiul este necesar : atunci când ești atacat, trebuie să te aperi. Nu întotdeauna există posibilitatea ca diferendele lumii să poată fi judecate și aplanate de un tribunal, și dacă nu se poate, atunci ai obligația să te aperi. Cum? Simplu : luptând, acceptând Iadul războiului.
Dacă nu ar fi așa, atunci nici un popor nu ar fi îndreptățit să fie liber, și nici unei populații să scape din sclavie.
Sigur este Iad războiul din punctul de vedere al faptului că nu există reguli. Altfel este, dacă vreți, o plimbare prin purgatoriu, o incursiune prin Infern pentru a scoate de acolo bucuria libertății.

luni, 14 martie 2022

Eu planeta

Zilele se încurcă între ele
și nu mai recunosc nimic
câteodată și orele curg anapoda
și aici și acum nu mai este ca atunci și acolo
eu n-am ce face și trăiesc așa
fiecare zi e altfel
fiecare oră e alta
și nu știu dacă să plâng atunci când descopăr
că nici anii nu sunt aceiași
alte planete plutesc pe cerul anului ăluia
alta l-a luat în primire pe ăsta
și nu știu ce să fac
accept
nimeni nu poate mișca planetele...

Numai Pământul
planeta Terra e maleabilă într-atât încât ieri
axa lui era îndreptată măcar cu un grad într-o direcție
azi e altfel îndreptată
și eu nu găsesc busola de arătat nordul Universului
și e frig
și planeta mea se zvârcolește și-mi scapă din mâini
și axul ăsta nu stă să-l pun înapoi
ceasornicarul a pierit în războaie
și axul Pământului a sărit din lăcaș
și e frig.. și mi-e frică!

Eu nu mai am sentimente
m-am făcut planetă
axul meu e fix și anii curg peste frumos și limpede
anii curg și peste senin și peste orice
și mie Planeta – îmi îngheață ecuatorul
polii sunt arși de secetă
pașii care îmi calcă pe frunte – mă rănesc
nu știu dacă nu cumva / un impuls – m-a aruncat din galaxie
e frig și nici aerul
nu-l mai simt inundându-mi alveolele de frunze
e foarte frig
și m-aș opri
și m-aș întoarce

Unde?

M-aș întoarce.. –
nu știu unde
de o vreme zilele curg pe dos
dimineața se face întuneric și primăvara troienele cresc
m-aș întoarce pe axul meu vechi
drumul pe care l-am străbătut de miliarde de miliarde de miliarde..
dar furnicile astea m-au atacat și timpul
și timpul curge bezmetic..

Eu Planeta te rog
te rog timp te rog galaxie te rog univers te rog
te rog să-mi înapoiezi axul și direcția
te rog să-mi înapoiezi astrul
te rog să crească nevăzutele zboruri care se cheamă a iubi

Și dacă nimeni nu mă va înțelege
dacă nici măcar Arhitectului n-o să-i pese
o să mă apăr. 

Cobor în vid.

(14 martie, 2022, c. ferent – Eu Planeta)

miercuri, 9 martie 2022

Anecdotică

A omorât trei șoareci, patru vrăbii. A spart o farfurie de porțelan, pe care erau puse patru fileuri de anșoa, lângă un broccoli frumos, fiert în aburi – nici măcar nu s-a atins de broccoli. Cu o săptămână în urmă a răsturnat un pahar cu șampanie Mott, de aia de 6000 euro sticla, nu a vrut să spele cu limba șampania de pe fața de masă de damasc. Lista continuă : violator în serie : șapte pisici au depus reclamație, cerând ordin de protecție. Sunt 29 de pui fără tată, căruia refuză să le plătească pensie alimentară. Alaltăieri a zgâriat un mops și a pălmuit doi porcușori de Guineea, aflați în timpul misiunii. Dosarul a fost înaintat FBI, din cauză că inculpatul s-a sustras arestării, fugind în pădurile amazoniene, împreună cu o pisică de rasă comună, care se prostitua pe șoseaua 66. Conform cererii publicului, procesul va avea loc într-un tribunal care se va întruni pe stadionul olimpic, intrarea e liberă, ieșirea : fiecare pe contul lui. Rugăm publicul să nu aducă mâncare la proces, inculpatul poate leșina dacă veți mesteca vreun hamburger ori o friptură în timp ce este judecat.

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...