Astăzi m-am gândit la:

Mie îmi repeta foarte des tata :

— Nu-i cere omului ce n-are.

Cred că avea dreptatea lui, eu am urmat mereu zisa din Biblie : celui care i se dă mult, i se va cere mult.

N-am putut decât să mă mir de oamenii care nu puteau înțelege ceva, uneori era ceva pueril, sau mie mi se părea la mintea cocoșului. Și atunci mă supăram, mă ridicam cu ceartă asupra omului greu de cap. Așa încât nu am avut niciodată prieteni. Unui prieten îi poți spune adevărul, cunoscând bine puterea lui de înțelegere, puteai fi convins că nu vorbești singur. Am continuat să cred că toți oamenii au minte, că o folosesc așa cum ar trebui.

Ceea ce trăim ne contrazice credințele, ne sfărâmă speranțele și ne seacă de orice urmă de sentiment : oamenii vor să trăiască și dacă trebuie să trăiască vor lua viața oricui nu-i lasă să umble de capul lor, în voia lor, să nu ridice nici o greutate și mai ales să nu-și chinuie puțina putere de a raționa. După cum spune zicala : când te arde tăciunele, îl arunci și în barba tatălui tău. E ceea ce omul face ori de câte ori îi este interzis ceva, în special momentele facerii nimicului. Omul, de bună voie nu face nimic. Și probabil cei puțini care acceptă să-și sacrifice lenea, o fac din alte motive, dintr-un egoism mascat de bunele intenții. Se vorbea de existența unei secțiuni de cercetare comportamentală în cadrul unei instituții menită să prevadă acțiunile unor indivizi, în anumite situații. Comportamentele umane nu diferă mult în situații limită, pe linia – eu pentru mine sunt mai valoros decât e toată populația Planetei, un om nu reacționează diferit de alt om aflat în aceiași situație limită. Așa stând lucrurile, un cercetător al comportamentului indivizilor umani cu derapaje de la justiție ori megalomani, ori altă afecțiune mascată de o idee, care de multe ori este nocivă lumii întregi ori fiecărui alt individ în parte, trebuie să facă paralele vis-à-vis de purtarea altui individ care s-ar fi aflat într-o situație asemănătoare. Astfel, un pronostic nu e deloc ceva hazardat, este luat în urma unor ample cercetări, nu vine baba Vanga, Rasputin ori Nostradamus să susțină că mâine populația va reacționa într-un anumit fel, față de un individ. E ca și cum ai rezolva o ecuație și ai scrie rezultatul corect și l-ai arăta unuia sau mai multora. Un om care cedează, care decide să schimbe ceva ce a susținut cu tărie până mai ieri, este un învins. Însă situațiile stau diferit în funcție de cât de îndârjite sunt mulțimile care au pierdut ceva, ori sunt nemulțumite de o interdicție care îi vizează pe toți. Ca o clădire cu temelia slabă sau slăbită de anumiți factori și care se ruinează la un vânt mai puternic. Soarta dictatorilor stă în mâinile mulțimilor. Un semn de slăbiciune și acesta va dispărea.

Lumea își închipuie tot felul de gogomănii, oameni care conduc lumea din umbră. Nu știu dacă există astfel de capete în stare să manipuleze situațiile la momentul potrivit, dar pentru binele tuturor, ar trebui să existe.

Se pare că Pământul a devenit dintr-o dată prea mic pentru ca să ne țină pe toți. După părerea multora, Terra are voință proprie și se poate apăra. Nu știu dacă să mă bucur sau dimpotrivă : să îmi fac griji pentru ce va fi mâine.

Cineva acuza pe altcineva care se declara pasionat de o anumită meserie, că pasiunea omului ar fi doar banii. Banii sunt o condiție a vieții fără grija că mâine nu vei mai avea mâncare, haine, un acoperiș deasupra capului. Banii nu sunt o pasiune, sunt o necesitate. Mai cu seamă că ai putea oricând să-ți schimbi locul de muncă. Nu în toate cazurile locul de muncă lăsat în urmă, e motiv să te bucuri că vei avea timp, vei munci mai puțin, va fi mai ușoară munca. Poate de aceea nu s-a demodat îndemnul lui Lenin :,, Învățați! ". Tot de aceea, părinții din toate timpurile, vor dori să-și știe copilul,, mai domn", să câștige bucata de pâine mai ușor. Nu iese mereu : copiii vor să se joace și acțiunea de a învăța, le răpește distracția. Și adolescenții vor să fie liberi, să danseze, să se îndrăgostească, să-și petreacă mai mult timp cu aleasa ori alesul inimii. Așa încât prea puțini copii vor învăța. Unii sunt privilegiați : părinții le pot oferi un viitor fără griji. Alții se descurcă de la mama natură : au o inteligență nativă și vor parcurge viața fără griji multe și pe spezele cuiva. Iar alții, destul de mulți, nedăruiți de natură și fără părinți bogați, vor munci. Cei câțiva ani petrecuți în studiu și refuzați, se vor transforma într-o viață de chin, de muncă acerbă, de lipsuri – între care și lipsa timpului de odihnă. Refuzul copilului și al adolescentului de a învăța, este cauza pentru care vor face munci înjositoare sau foarte grele, chiar peste puterile lor. Nu toți vor răzbi, unii dintre cei care nu au învățat, și cărora munca li se pare un chin, se vor pierde, vor îngroșa rândurile celor susținuți de o formă de asistență socială, iar alții, nepricepuți cu totul, vor muri, făcând loc altor leneși și nepricepuți. Fiindcă asta e lumea, asta e piramida societății, și ca orice piramidă trebuie să stea așezată pe ceva, acel ceva sunt cei neștiuți care muncesc mai mult decât pot, doar pentru a rezista și mâine să țină piramida pe umeri. Sunt și mai jos de ei alții : cei care îi poți găsi în canale, cei care într-un mod fericit își găsesc adăpost între pereții unor ruine, și care uneori ard de vii sau îngheață. Așa e viața, totul se datorează în principiu lenei. Puțini dintre cei de mai de jos, sunt așa din cauza destinului potrivnic.

Sunt multe zise, multe dictoane vis-à-vis de acțiunea de a munci. Eu mă opresc întotdeauna la cel din cartea Genezei :,, Cu trudă îți vei mânca pâinea.. ". Se cheamă că omul care nu muncește, nu mănâncă. Sau așa ar trebui să fie, însă unii leneși sunt privilegiații destinului. Se vor juca toată viața, nu vor trudi o secundă, totuși vor mânca. Fiindcă în alt loc ni se comunică :,, E dreptul meu să plătesc aceeași sumă de bani și celui care a muncit un singur ceas și celui care a muncit pe toate cele douăsprezece ceasuri de muncă. ". E dreptul lui Dumnezeu, sau al destinului tău să mănânci și atunci când nu faci nimic. Poate destinul are în vedere pasiunea ta pentru facerea nimicului.

Munca este ceea ce poți vedea urmărind un agricultor ori un crescător de animale, sau un constructor, ori pe unul care se străduie să-ți fie ție cald în casă, să ai mâncare pusă pe masă, să ai haine. Și mulți alți oameni care fac ceva. Rostul muncii este ca într-un stup : unele albine muncesc, altele contribuie la bunăstarea stupului, la perpetuarea indivizilor din stup. Cine nu muncește este scos din stup : moare fiindcă nu a învățat să facă nimic.

Unora li se pare că omul este o mașinărie, poate fi, însă dacă este o mașinărie bună, munca lui va fi ușoară.

Pasiunea pentru o meserie? Să mă ierte Dumnezeu : nimeni nu poate fi pasionat de vidanjare, nu văd pe nimeni pasionat să curățe murdăria altora. Tot așa și ceea ce numim noi astăzi nursing : nu poți fi pasionat să schimbi scutece. Dar atunci când ai nevoie de bani, o faci și fără pasiune. Rău este că în unele meserii, nu poți evolua. Asta e : de ce nu ai învățat? Lipsa pasiunii într-un domeniu te face vidanjor pentru tot restul vieții.

Însă pasiune pentru bani, nu există decât în cazul numismaților : colecționează monede și bilete de bancă pe care nu le vor folosi niciodată. Există spusa : banii sunt făcuți să circule. Întorcându-ne la Biblie – Un om a plecat într-o călătorie, a decis să cheme la sine pe trei dintre lucrătorii lui și le-a dăruit : unuia zece taleri, altuia cinci și celui de-al treilea, un taler / talant. Cel cu zece talanți i-a băgat într-o afacere și a câștigat încă zece talanți, până în ziua întoarcerii stăpânului. Cel cu cinci talanți, la fel, și în ziua întoarcerii stăpânului, avea încă cinci talanți. Cel cu un singur talant, a decis să îl îngroape, de frică să nu-l piardă Stăpânul l-a întrebat de ce nu a pus banii la bancă / zaraf? – ar fi câștigat încă un talant. I-a luat talantul și l-a dăruit celui care câștigase zece talanți în afaceri.

Banii nu sunt pasiune, sunt cel mult afacere. Economiile ținute în sertar / îngropate, te fac să pierzi și ceea ce ți se pare că ai. Pe scurt : pasiunile sunt definiția plăcerii, eu nu am văzut pe nimeni extaziat în fața unui scutec murdar, și pe nimeni fericit atunci când inflația face ca economiile lui să fie egale cu zero.