Iepurii care se înspăimântă de umbra lor

La ce să mă gândesc? Uite : m-am prostit. Știți voi câte arme poate avea un luptător? Foarte multe. Între cele mai de temut, arma cea mai ucigătoare este discreditarea celui cu care se luptă. Perfidia acestui tip de atac, nu mereu este luată în calcul, unii își spun că e de-ajuns să avertizezi lumea cum că ar trebui să fie atentă la știrile false și să nu le împrăștie mai departe, se știe că un zvon mic, face o spărtură uriașă în zidul încrederii. Dar ce te faci când proprii tăi frați – e un fel de a numi pe toți cei care vorbesc aceiași limbă cu tine, pe cei născuți în aceeași arie geografică a statului tău, ce te faci atunci când tocmai aceștia se apucă să împrăștie un zvon în stare să ruineze încrederea tuturor, și în orice om de pe Planetă, în special în cei care îți sunt aliați?

Eu nu știu ce să fac. De raportat nu o să raportez și apoi, ca să raportezi un text scris în așa manieră încât puțini chiar dintre cei care vorbesc aceiași limbă cu tine, îl înțeleg, un străin care se folosește de translatorul aplicației, nu va înțelege mare lucru din textul care face ceva denumit de cei care au scris Bíblia :,, Înmoaie inima poporului ". A înmuia inima cuiva, se traduce : a-l îngrozi, a-l determina să-și piardă orice urmă de curaj și a fugi din calea celui căruia, doar acest semn îi trebuie : să vadă cum cei care i se opun, sunt îngroziți.

Nu sunt bărbat, nu am pus în viața mea mâna pe o armă, asta dacă nu pui la socoteală doi ani de premilitară pe care i-am făcut în liceu. Dar, trebuie să-ți spun lașule, bărbat de nimic, om lipsit de rațiune, trebuie să-ți spun ceva : o să merg eu să mor în locul tău. Acum nu e cazul, țara mea nu se află în război, dar dacă prin cine știe ce absurdă întâmplare a cărei sămânță ar putea fi articolele pe care le redistribui, dacă țara mea ar fi atacată, aș muri apărând-o.

M-am gândit mult atunci când am citit aberațiile pe care le-ai redistribuit, am înțeles că există oameni care merită să trăiască sub dictatură, fiindcă nu știu să trăiască altfel. Au învățat să aducă osanale călăilor care lumea îi numește pe drept cuvânt dictatori.

Descopăr cu stupoare că unii oameni sunt inconștienți, au decis să preamărească ucigași care vor fi judecați pentru crime împotriva umanității.

Nu fac nimic. Nu voi raporta, fiindcă pariez că nici 2% din cei care nu vorbesc nativ limba română, nu ar înțelege. Am înțeles și m-am îngrozit : unii oameni vor cu tot dinadinsul să ne fie frică, să implorăm protecția celor care ne-au jefuit țara de teritorii și de bogățiile noastre.

Cu astfel de oameni, utilizatori, nu e de glumit. Nu pot fi frecventați, lașitatea este molipsitoare. Astfel de texte sunt în cazul în care țara noastră ar fi în război, acte de înaltă trădare.

Poate de aceea mi-aș dori să înțeleagă lumea de ce ar trebui să fie foarte atentă la ce citește pe Facebook și mai ales la ei înșiși : perfidia unor așa-ziși binevoitori, este periculoasă de-a dreptul.

(2)

N-am băut târziu cafea, dar n-am somn. Nu se știe de ce, câteodată mi-e somn devreme, și cum eu nu sunt omul care să cedez în fața unei extravagante dorințe de a adormi de la ora șapte post meridian, somnul se duce pe pustii, ca Dracu despre care se știe bine că pleacă pe pustii cu oala-n cap. Sau ca țapul Azazel. Dar povestea cu țapul e altceva, și nu are rost să v-o spun, găsiți și voi explicația într-una dintre cele cinci cărți ale lui Moise. Hai totuși să nu vă las în neștiință : țapul pentru Azazel, era un țap ca orice alt țap, dar care era trimis în pustie ca jertfă pentru păcatele făcute din neștiință. Așa și somnul meu : nici prin cap nu-mi trece să-l las să mă prindă în mreje, atunci când i se năzare lui. Și uite-așa nu mai mi-e somn.

Am văzut mai înainte puțin o imagine, o fotografie vintage, unde scria că războiul e Iadul. O fi, am zis eu, o fi însă depinde de partea cui lupți, dacă războiul tău este îndreptățit, dacă dușmanul tău ți-a răpit pe lângă liniște și fiii și fiicele, ți-a luat pâinea de la gură și te-a făcut să trăiești rob, atunci războiul e o obligație sfântă. Fiindcă dacă românii nu ar fi murit în Iadul de la Plevna în 1877, și astăzi am plăti tribut, și astăzi am fi pașalâc otoman. Ceea ce înseamnă că uneori trebuie să trecem prin Iadul războiului măcar pentru a ne elibera urmașii. Sunt cazuri în care războiul este necesar : atunci când ești atacat, trebuie să te aperi. Nu întotdeauna există posibilitatea ca diferendele lumii să poată fi judecate și aplanate de un tribunal, și dacă nu se poate, atunci ai obligația să te aperi. Cum? Simplu : luptând, acceptând Iadul războiului.

Dacă nu ar fi așa, atunci nici un popor nu ar fi îndreptățit să fie liber, și nici unei populații să scape din sclavie.

Sigur este Iad războiul din punctul de vedere al faptului că nu există reguli. Altfel este, dacă vreți, o plimbare prin purgatoriu, o incursiune prin Infern pentru a scoate de acolo bucuria libertății.