Adevărul? – greu de digerat astfel de bucate

Soarta îți pune dinainte lecții, le înveți sau nu, în viață nu poți rămâne repetent : mori dacă nu te îndrepți rapid după fiecare lovitură pe care n-ai putut-o evita la timp, în cel mai fericit caz rămâi un olog sufletește. Poate și fizic : destinul nu așteaptă să te redresezi după două lovituri identice. Al cui este pământul? Al celor care muncesc trudnic, fără să gândească? Nu, pământul este al celui care luptă, al celui demn, al celui care își deschide mintea. Fiindcă așa e făcută Lumea, de la Facerea Lumii, cei slabi pier, nu există cale de a evolua fără tenacitate și rațiune.

Sunt în dubii, însă nu e o noutate : eu mereu mă tem că am spus ce nu trebuia, că am acționat cum nu trebuia ori că m-am lăsat purtată de val. Nu sunt înțeleaptă, vreau să fiu, dar graba mea de a acționa, mă face să pierd. Ce e cel mai ușor de pierdut? Orice. Pornind de la lucruri materiale și terminând cu scrimbarea în rău a propriului destin, o neatenție te doboară fără putința de-a te mai ridica. Poate de aceea omul trebuie să fie treaz. Treaz înseamnă atent, înseamnă că nu-și lasă pauze în luciditate. Dar fiind om, imperfect prin definiție, omul gafează. Câteodată destinul se îndură și nu omoară omul de tot, doar îl schilodește, fizic sau psihic, ori amândouă deodată, vin să-ți atragă atenția că mergi pe un drum greșit și nu numai atât : mergi cu capul în nouri și cazi în prima groapă, ori în capcana pregătită celor buimaci. Așa stând lucrurile, nimeni dar, să nu creadă în nimeni, nimeni să nu se lase adormit de-o poveste frumoasă. Poveștile îți spun ce ar trebui să auzi și ascund tot ce te-ar împiedica să adormi.

Cât de legitimă este o acțiune? Dacă nu ai ascultat amândouă părțile, se cheamă că nu meriți să judeci și cu atât mai puțin să dai verdicte.

Pe ce rațiuni s-a ajuns la ideea că trebuie convinsă populația de sex masculin din România că armata este nocivă? Nu știu. Sau știu însă nu e cazul să o lălăiesc într-o poveste. Pe ce considerente am rămas cu flota aeropurtată la nivelul celui de al optulea deceniu al secolului trecut? Nu știu. Care a fost motivul pentru care, deși șantiere navale au construit tot felul de nave, România nu are o flotă, are nave din vremea începutului de secol XX, corabie cu pânze pentru școală? Nu știu. De ce armata are încă în uz, tancuri din cel de-al doilea război mondial și arme care probabil nici la Plevna nu ar fi făcut față? Nu știu. Ceea ce știu eu, e că cineva ne vrea incapabili să ne apărăm. Și asta mă face să cred că dacă nu ne revenim, dacă nu ne ridicăm, o să pierim. Nu cred că suntem idioți, cred că anumite interese ne țin în starea de trepanați - cu creierul ciuntit de luciditate.

Nu știu multe. De exemplu : nu știu de unde ar putea veni amenințarea. Ceea ce știu eu, e că există cineva căruia îi priește somnul rațiunii noastre.

Poate de aceea mi-aș fi dorit să mă nasc bărbat, mi-aș fi dorit să pot face ceva pentru ca să vă trezesc din somn. Fiindcă dormim și dormiți. Și oamenii mor fără să fie luat în calcul o îmbunătățire a situației actuale în armata României.

Spre deosebire de mulți alții, eu nu cred că războiul este definiția iadului. Este doar atunci când nu ai înțeles că trebuie să te aperi, să te înarmezi, fiindcă nu ai altă soluție decât să ieși cu flori înaintea invadatorilor. Oricare ar fi aceștia.