luni, 7 martie 2022

Poluarea : a cincea roată de la căruță

Nu cred că oamenii sunt orbi, nici lipsiți de inteligență, doar că sunt un pic egoiști, păstrându-și limita în ceea ce vor să înțeleagă, e dacă vreți un fel de economie, un fel în care în creierul tău nu e aglomerație, ceva care îți lasă o senzație de liniște interioară. Omul își spune că nu-l interesează și-și vede strict de treburile care sunt importante doar pentru el. Bunăoară sectorul care se ocupă de autoturisme, motociclete, transport în comun, toate cele care până nu demult erau puse în mișcare cu produse petroliere. Ceea ce lumea era lăsată să înțeleagă, era că sunt baza poluării în marile orașe ale lumii. Trecând la autoturismul, autobuzul, motocicleta electrică, îți spuneai că ești și tu un apărător al mediului. Prin mintea ta nu trecea decât fulgurativ, erupțiile vulcanilor, zilele, lunile în care, atmosfera era definitiv sufocată de aburii și fumul arderii elementelor care se află sub scoarța terestră. Astea și altele, ți se păreau neglijabile, ca erupțiile de gheizerelor, care aruncă apă fierbinte, și care contribuie la încălzirea globală, despre care tu ești educat să crezi că atmosfera se încălzește fiindcă tu faci foc să-ți încălzești locuința, ori arzi cărbuni pe un grătar, să-ți pregătești o friptură.
Acestea și alte o mie de situații care îți erau explicate pe îndelete, de parcă ai fi avut nu mai mult de unsprezece ani, le luai ca atare, nevrând să-ți umpli creierul cu judecăți inutile. Fiindcă noi oamenii avem o latură care chiar dacă nu e lene, contribuie la liniștea noastră și care se rezumă simplu : altul are grijă de noi, noi nu trebuie să mișcăm un deget, doar să ascultăm cu sfințenie și să respectăm impunerile.
Banalitatea vine din faptul că probabil o mână de oameni au știut că situația de conflict din Balcani și din extremitățile estice ale Europei, va escalada, că produsele petroliere se vor găsi cu greutate și nu mereu, așa a apărut ideea că autoturismele și toate mașinile care merg pe bază de produse petroliere ori gaze de sondă, sunt poluatoare și tu trebuie să ai, dacă ai neapărat nevoie, un autoturism, motocicletă, trotinetă electrică.
Poluarea este, după cum spuneau țăranii români : a cincea roată la căruță. Căruțele nu au roți de rezervă.

Cred că avem nevoie de surse alternative, ce nu înțeleg eu? De ce am închis noi românii, minele de extracție a cărbunelui? Și dacă în primul război mondial, România de atunci era atât de bogată, încât și-a permis să dea foc rafinăriilor, ca nemții să nu găsească benzină pentru tancurile, avioanele, zeppelinurile lor , de ce astăzi România nu mai are sonde? Surse alternative... Păi ar fi : un cal putere. Lumea a funcționat mii de ani cu mașinăria căreia îi spunem cal. Apoi lumea s-a grăbit și în vreo trei sute de ani, au consumat tot țițeiul.. Sau nu tot, probabil avem rezerve pentru o navă intergalactică. Din păcate, un asemenea vehicul interstelar, nu funcționează cu benzină, aici îți trebuie ceea ce încă nimeni nu are curajul să spună : atomul care trebuie pus în slujba omenirii.
Nu e prematur să ne gândim la un exod în masă de pe Planeta care ne-a fost casă de mii de ani, atâta timp cât cât lumea nu înțelege de ce ar trebui să se mulțumească să aibă pătrățica ei, nu e prematur.
Poluare din cauza autoturismului tău? Nu dragul meu, dar benzina e pentru mașinăriile de război. Tu poți merge cu 25 km/h, e destul de repede. Vrei mai mult? Cumpără-ți un cal. Dacă e un pur-sânge arab, prinzi și patruzeci de kilometri pe oră.

miercuri, 2 martie 2022

Astăzi m-am gândit la..

Am cumpărat ieri niște țigări.. – catran, nu alta! Dar parcă ce poți să faci? Nici să arunci pachetul la gunoi nu-ți vine la prețul de 22,50 lei. Taci și înghiți gudroane și alte otrăvuri că tutunul de azi e tratat cu toate prostiile, ANPC nu verifică tutunul, poate fiindcă nu sunt fumători. Nu contează : murim pe banii noștri, tăcem că așa e în țara românească :
— Cine are, oase roade ; cine nu, nici carne moale! – zicea tata, când ceva nu era bine, și trebuia să accepte ceea ce i se impunea, poate fiindcă nimeni nu lua act de nedreptate.
Nu putem face scandal :
— Da' ce, te obligă cineva să fumezi? E? Zi mersi și popii "Mă popă!", că nu duhănești mahorcă rusească.
Ce era rău mai demult, când tutunul era românesc, țigaretele erau fabricate în țară ( acuma pe loc, nu-mi aduc aminte decât de țigările Carpați, de la Râmnicu Vâlcea)? – aveau resturi, cotoare în țigară, nu mereu, dar fiind făcută țigara de niște mașini, nu puteai avea pretenții : pe lângă frunza de tutun, se mai toca și tulpina plantei, arde și tulpina, dar mai greu, și fumul e de proastă calitate.
Hai, gata cu țigările și nemulțumirile mele, că sunt și eu baba care se piaptănă, în timp ce țara arde.
— Gata bre : ajunge un ciomag, la un car de oale!
Tăceam, e drept – dar în mintea mea se făcea un car, unul ca de expoziție, cu loitrele frumos pictate cu flori, cu coviltir nou, din pânză kaki, groasă..
[– Ce ai înnebunit? Numai pantaloni din piele de drac, nu ai? –ești bărbat și nu știam noi?
Mama-mare ar fi fost în stare să mute raionul cu rochițe, fuste, bluze, costume taior, acasă, pentru mine, dar pantaloni nu mi-ar fi cumpărat, nici măcar să mă rog în genunchi :
— Poți să te întinzi ca râma. Nu cumva ești neam cu moașa Carp, care-i o lună femeie și o lună bărbat?
Nu înțelegeam, habar n-aveam că există ființe umane hermafrodite, eu voiam doar o pereche de pantaloni de blugi, cum aveau toți cei de unsprezece ani care mergeau în tabere. Cu greu, și fiindcă au cerut de la școală, am primit un soi de pantaloni pescărești, de culoare verde pastel și o pereche de pantaloni scurți din stofă bleumarin.. Blugi? – nu. Mi-am cumpărat eu, când mama-mare se făcuse țărână..]
Parcă-l aud pe tata :
– Iar? –mă privea cu reproș : iar ai plecat cu foc și te-ai întors cu busuioc? Zi dom'le clar : ce vrei? Ce poftești așa de dimineață pe inima goală?
Nu vreau nimic..

Ba, la drept vorbind, vreau. Vreau să știu unde e oculta mondială și alte bazaconii despre care se vorbea pe aici, făcându-se teoria conspirației..? Să mi se spună unde sunt ăia care conduc lumea? Că așa au zis prietenii mei virtuali : că niște oameni conduc lumea și că nu e pandemie, dar ăia au fabrici de medicamente și vor să vândă ca să se îmbogățească. Acuma cum se îmbogățesc? Că în Ucraina pleacă ajutoare din toată lumea. Refugiații trebuie adăpostiți, trebuie ajutați, cum se îmbogățește Bill Gates în afacerea Donetsk, Lugansk, ori Cernoble? Fiți buni să explicați firoscoșilor : unde e elita mondială care se îmbogățește? Hai că îs bine dispusă, într-atât de dispusă, că vreau să aud o nouă teorie a conspirației.
Vă ascult!
Cum? – nu zice nimeni nimic?.. – ei, dacă e așa, mă duc să caut niște țigări bune, astea luate ieri de la market Damaris, sunt bune de aprins focul. De fumat nu, că te ustură în gât, simți cum se acoperă plămânii cu funingine.
Hai, pa 👋!
( imagini noi, n-am descărcat, o am pe asta de acum doi - trei ani, folosită deja de câteva ori)
.... 

Voi recunoașteți când sunteți proști? Eu trebuie să recunosc : habar n-aveam până aseară de copiii aceia care au vorbit cu mama lui Isus, nu știu pe unde, nefiind catolică, nu am de unde ști. Dar cineva din noii mei prieteni virtuali, a postat nu știu cum se numesc de adevăratele : profeții? – predicții?.. A postat pe una din fetițele care au vorbit cu Maria, mama lui Isus. Cică ar fi murit prin 2005, la o vârstă înaintată și ar fi făcut niște ultime predicții. Nu le-am citit foarte atent, dar am înțeles că imaginea pe care o postase și o doamnă din Italia, era poza bătrânei călugărițe, care vorbise cu mama domnului Isus. Eu, proastă fiind, neavând cunoștințe în domeniul catolicismului, am întrebat-o pe italiancă : << Sei una suora? >>. Cucoana a râs de prostia mea, a zis că << No! >>, eu nu mi-am cerut scuze, neștiind de ce.
Fraților și cumnaților, am zis că nu sunt avansate teorii ale conspirației? Uite că din nou trebuie să retractez declarația : sunt. Sunt și vin în valuri : creștinii arată cu degetul, unii, printre care și știrile ProTv, au scris ceva despre gloanțe ținute în untură, ca să omoare mercenarii ceceni.. Eu sunt proasta : mie una mi-e frică să înaintez o presupunere, fiindcă știu că Facebook îmi va bloca acest cont, vorba lui León Zaric : << Para siempre amiga! >>. Da, și proverbul românesc, merge bine : frica păzește bostănăria. Eu tac, sunt sau doar o fac pe proasta, îmi închipui că lumea se vindecă psihic și nu mai are curajul să lanseze teorii ale conspirației. Se lansează, fie acestea de factură religioasă, fie de idei aiurea : gloanțele de argint ucid strigoii și gloanțele cu untură ucid pe cei care cred că Isus este Isa ibd Miriam.
Eu? Eu nu cred nimic. Aștept ceva, o declarație serioasă, de exemplu mă întreb ce final va avea procedura de integrare în UE, în regim de urgență, pentru Ucraina? Nu cred că va avea finalul pe care și-l dorește Zelensky, fiindcă Europa nu-i sat fără câini să te plimbi fără băț. Și dacă ați ascultat conferința de presă de la Praga sau Viena – nu am fost atentă bine , cred că ați înțeles din declarația premierului Marii Britanii, cum nimeni nu va porni din partea NATO sau UE, un al treilea război mondial.
Ce-ar trebui să facem noi? Nu știu neapărat, însă politicile de utilizare a aplicațiilor Facebook, Twitter, Instagram, îți pot da o idee : nu inventa, nu presupune, nu îndemna pe alții la manifestările care fac rău ție și patriei tale. Cu alte cuvinte : taci naibii din gură dacă nu știi nimic.
Ca mine acuma câteva zile :
— Sei una suora?
— 🤣😂 No!
... 
Uf.. Mi-am dus textele pe blog : de-o vreme mă aștept în orice zi la o blocare, mi-am pierdut încrederea că pe Facebook poți scrie ce gândești tu, aplicația înțelege prost câteodată și te avertizează și atunci când textul sau comentariul tău e limpede ca bună ziua, că e bine intenționat. Așa că în fiecare zi verific dacă ce am scris pe aici, merită păstrat, și duc tot ce merită într-una dintre Agorele mele din Blogger pe Google și WordPress.
Am verificat doar ce am postat anul acesta și doar acele postări cu confidențialitate public sau prieteni. Ar fi enorm de mult de muncă, să verific ce am postat din august 2017, de când există acest cont. E ultima mea convingere : ar trebui să asigur ceea ce nu vreau să pierd. Fiindcă am pierdut din conturile pe care mi le-a blocat facebook, din paginile pierdute odată cu conturile, din grupuri, de unde mi s-a părut prea greu să scot ce era al meu din mulțimea de postări ale altora. E o muncă pe undeva inutilă, logica sănătoasă ar fi să trec totul în format clasic : pe hârtie, cu stiloul. Am unul care încă e funcțional, adică merge cu cerneală din călimară, nu se termină rezerva când ți-e lumea mai dragă. Am găsit acum două zile, făcând ordine prin sertarele unui dulap suspendat, un set de pixuri, luate de măcar un deceniu, nu știu de ce, fiindcă am uitat de ele. Încă sunt bune, pasta nu s-a uscat, dacă decid să-mi car totul de pe bloguri, am cu ce. Zic și eu, probabil mi-ar trebui mai mult de un set de pixuri și o călimară cu cerneală. Hârtie n-am cumpărat, am două caiete noi, în rest e liniște și pace în casa mea, nu s-au adunat hârțogăraiele încă.
Ce poți face atunci când aplicația te avertizează și tu știi că nu ai greșit, că îți vezi de treabă? Nu știu altă soluție decât să-mi asigur tot ce am adus la un moment dat doar pe Facebook. Pe undeva mă îndoiesc de utilitatea strângerii atâtor texte, însă de felul meu egoistă, nu prea sunt încântată să pierd.

Trăsnăi inerente unui om care stă acasă într-o zi de miercuri, adică taman când nu are alte soluții de distracție : ninge. Nu cine știe ce, ninge puțin, nefiind ger – sunt 0° C., se topește aproape imediat ce atinge pământul. Și eu nu știu ce să fac astăzi.. La televizor nu vreau să dau drumul, pe Google, la secțiunea știri, nici atât. Mi se par știri repetitive, despre unele recunosc înșiși jurnaliștii că sunt în buclă : vreo treizeci de secunde filmate, se repetă iar și iar, până se fac măcar trei minute. Și nu mai vreau să aflu nimic, dacă e să reiau ceva, păi o iau de la volumul întâi, Casa domnului Alcibiade, din cele șapte volume ale operei Sfârșit de mileniu. Primul volul are mai mult de 400 de pagini, recunosc : la prima lectură am cam dat peste cap, mai ales finalul, așa încât e bine să reiau în tihnă. Uite : sunt termeni pe care nici eu nu-i înțeleg, deși am studii în domeniul arhaisme, regionalisme.,, A bușuma caii "– din păcate nu-l înțeleg și mi-e groază să descopăr că un dex privind arhaisme specifice limbii vorbite în Muntenia nordică, ar putea să nu existe. Mi-e groază că deși mă laud cu cunoștințele mele în domeniu, va trebui să mă recunosc neștiutoare. Cât privește regionalisme și arhaisme din Moldova, eu îmi spun că le știu, dat fiind zona geografică unde trăiesc, în schimb despre celelalte regiuni ale țării, sunt un pic neștiutoare. Acest "a bușuma", nu înseamnă a țesăla caii, atunci ce Dumnezeu ar putea să însemne? Nu e altă soluție decât să caut arhaisme folosite în anumite regiuni. Așa se întâmplă când citești atent, mie mi se întâmplă, dat fiind faptul că eu văd cu ochii minții tot ce citesc. Poate am imaginație, poate ăsta este scopul celui care descrie o anumită situație : Odor Alcibiade, înlocuind sluga acelui căpitan, care a pus la cale ( zice R. Tudoran) o cavalcadă din Paris spre România, și care a fost o călătorie de 60 de zile. Mai zice că Odor, cu haina de vânătoare dăruită de dl Pretoreanu, era la vreo zece metri de locul unde s-a petrecut atentatul de la Sarajevo. Autorul se îndoiește de veridicitatea povestirilor lui Odor ( diminutiv de la Teodor), dat fiind faptul că într-o zi erau argiducii așezați pe canapelele unui automobil, și altădată pe pernele unei trăsuri.. Eu nici măcar să mă îndoiesc nu pot, fiindcă subiectul atentatului de la Sarajevo îmi scapă : a fost atentatul, punctul de la care a pornit primul război mondial? De ce? Era Wilhelm al Germaniei, atât de trist de pierderea rubedeniei? Cum să fii trist, atâta timp cât oamenii știu că se practica uciderea rudelor de parte bărbătească, fiind dăunătoare, fiind o grijă în plus, în privința unor atentate îndreptate împotriva celui de pe tron?.. Prostii : e posibil ca toate războaiele să fi pornit dintr-o prostie pe care diplomații nu au știut s-o înăbușe din fașă.
Mă car... 😁 Mă întorc să citesc atent. Și bineînțeles să caut un dicționar de arhaisme.

luni, 28 februarie 2022

Pașii care nu se aud

Pașii care nu se aud

Timpul a trecut încet / la pas pe lângă mine
nu l-am simțit
n-am auzit nimic
lumea era și pe mai departe un fel de oprire la semafor
înainte de asta nu ținea minte nimeni nimic.

Nimic nu a anunțat nimic
nici sirene
nici trâmbițele zilei de apoi
am înțeles că trâmbițașii au avut probleme
instrumentele de suflat fuseseră umplute :
îndesase cineva niște câlți
și uite așa ziua a venit ca hoțul
timpul a trecut tiptil cum îi era obiceiul
că da : timpul nu e ceas nici pendul
nici aia ( cum îi zice?).. – nici măcar metronom
timpul e ceva ca aerul
trece fără să-l vezi / auzi / miroși / guști / pipăi
Numai obrazele omenești îl simt / se sperie
și crapă adânc
de parcă ar fi văi
ravene
ceva ca o scoarță terestră prin care au trecut râuri
poate fluvii de lacrimi
poate sânge
de unde să știu? – timpul trece
Ziua a venit ca un hoț.

Mă gândesc la sirene :
parcă a murit odată unul cu mâna pe maneta aia
maneta care pornea sirena
poveste veche
unii spun că de frică a tras sirena
alții că cică era erou
Fleacuri dom'le
a murit fiindcă îi venise timpul
timpul vine fără să-l simtă nimeni

Niște oameni visează să stăpânească timpul
cică să călătorească în timp
Eu cred că sunt proști cu carul : ce? –
dacă te cobori în beci la patruzeci de ani
Te faci de patru ani? –
nu dar oamenii nu-și pun problema asta
ei zor-nevoie să călătorească în timp.

Timpul a trecut pe lângă mine
n-am auzit nici sirene și nici trâmbița de apoi
O fi venit sfârșitul lumii?

( 28 februarie, 2022 – c. ferent – Pașii care nu se aud)

duminică, 27 februarie 2022

Ploaia de sânge

Ziua se lungea inutil
porțile amurgului fuseseră sfărâmate
ploaia se transforma în lacrimi lungi
incredibil de amare
de parcă erau toate picături smulse din ocean.

N-am mai văzut nimic
Nu era decât o opacă perdea între lumi
aici se făcea spațiu / dincolo era deja alt timp
poate altă dimensiune
și din nou
fără memoria zborului
cădeau îngeri.

Pământul se făcuse un fel de castron de lut
foarte adânc
adâncindu-se cu fiecare nou născut
Sus – de jur împrejur
îngerii stăteau de veghe
îngeri sau păsări mari
la fel ca mai demult – luau aerul în palme
în niște bule
și-l duceau oamenilor
în fiecare zi..
Până când cineva le-a șters memoria
au căzut dintr-o dată
s-au sufocat laolaltă cu oamenii

Se sfărâmau marginile înălțimilor
erau niște munți – dacă oamenii ar fi vrut
ar fi putut ieși
un Pământ era și mai departe
rotund / deasupra nivelului mării
dar n-a ieșit nimeni : s-au sufocat în adâncuri
s-au înecat acoperiți de ploaia amară ca oceanul..

Ar fi fost atât de ușor să trăiască
dar frica a fost mai mare decât viața
Din cauza oamenilor au murit îngerii
sub ploaia de purpură
sub picăturile mai amare ca lacrimile oceanului
înecați de neputință
Cad îngerii..

(27 februarie, 2022 – c. ferent – Ploaia de sânge)

luni, 21 februarie 2022

O nedumerire privind peste Prut

Da, înțeleg și eu că prea multe nu ai de unde afla, liniștea în jurul unor acțiuni, e ca un zid impenetrabil, și nu ai ce spune, asta numai dacă înțelegi că nu-i indicat să inventezi, vine timpul când vei fi obligat să-ți ceri scuze. Adică omul de rând trebuie să-și ceară scuze, omul care nu înțelege de ce una dintre armele redutabile ale diplomației la nivel de state, este acea omerta. Omul de rând ar vrea să știe, este nelămurit în privința a ceea ce ieri părea a fi un bun vecin, căruia atunci când băteai nucul de lângă gardul comun, îl chemai să-i dăruiești o jumătate din fructele pomului. Fiindcă era un vecin cuminte și părea mai puțin avut decât tine. Ai făcut tot ce era omenește posibil, când fiii vecinului s-au îmbolnăvit, ai decis să iei pe umerii tăi povara vindecării lui. Când păreau a nu mai avea loc în casa lor, i-ai primit cu larghețe în casa ta. Era un vecin bun ca pâinea caldă, ba chiar se spunea că vecinul, acum câteva secole, îți fusese rudă de sânge : cum să-ți lași fratele în nevoie? Ai făcut tot ce-ți era omenește în puteri, ba ai luat pâinea de la gura copiilor tăi, să dai vecinului să se sature. Pe urmă ai descoperit că vecinul era ceea ce poporul român spune : mielul blând, suge de la două oi. Și te-a îndurerat descoperirea. Ți-ai adus aminte de felul în care mereu s-a purtat cu viclenie, profitând de bunătatea părinților tăi, a bunicilor, a protopărinților tăi, din vremurile în care lenea lui de acțiune, a lăsat pe umeri neamului tău războaiele. Vecinul nu a mișcat nici un deget. Fiii lui nu au murit în războaiele care îl apărau și pe el, au murit fiii tăi. Dar tu te-ai convins că nu poate lupta, că e slab, că nu este instruit, și ai continuat prostește să-l aperi cu scutul propriului tău piept.
Toate acestea se întâmplau, se întâmplă de mai bine de jumătate de mileniu. Vecinul tău continuă să fie leneș și profitor, continuă să mănânce din pomii tăi, continuă să își educe fiii, pe banii tăi, să-și vindece bolnavii din casa lui, pe spezele tale. Și tu taci.
Tu românule taci.. Moldoveanul s-a suit pe umerii tăi și tu îl cari în spinare ca un catâr bun de dus poverile.

Mi-e greu să recunosc : nu vreau să mă informez. Văd din felul în care un moldovean și-a făcut o vilă uriașă în vecinătatea locului unde stau eu. Și știu că nu a muncit nicăieri în România. Știu și felul obraznic prin care a convins statul român să-i dea o parcelă de loc intravilan. Știu cum încă deține un apartament în vila în care locuiesc, deși mama lui a murit de multișor. Știu că nu plătește nimic, văd facturile care putrezesc în ploaie. Însă tac : este fratele meu de peste Prut. Chiar, ce aș putea spune eu, dacă statului meu nu-i pasă de felul în care este înșelat?
Nu vreau să mă documentez. E destul ce știu, și ce văd : fraților noștri moldoveni, le-a fost necesară posibilitatea unor locuri de muncă în Europa, și noi le-am dat-o. Le-au trebuit locuri unde să se așeze pe o sută de ani, și le-am dat și aceste locuri.
Va fi vreun război? Nu știu. Dar dacă va fi, știe statul român că în patria fraților de peste Prut, sunt așezați în poziție de atac, cei care vor ca toate statele europene să rămână în sfera de influența a Kremlinului?
Se va trezi statul român, va înțelege că frații de peste Prut nu vor decât să acapareze la rândul lor, o bucată din teritoriul României? Fiindcă asta se va întâmpla în cazul în care pierde România. Și va pierde, dat fiind puțina seriozitate a celor care vorbesc, dar nu acționează ferm.
Nu știu dacă vă fi război. Nu știu dacă România nu se va învecina din nou cu Uniunea Sovietelor. Și nici măcar nu mai vreau să aflu. Poate fiindcă nu sunt bărbat și nu conduc eu România. Dacă aș fi, un singur frate moldovean, nu ar mai avea pașaport românesc, nu ar mai deține terenuri și case în România. Dar nu sunt decât o muiere a cărui cuvânt nu are nici o însemnătate.

marți, 15 februarie 2022

Păcăleală înainte de întâi aprilie

Dacă vreodată am afirmat, vorbind despre mine că sunt deșteaptă, probabil m-a luat gura pe dinainte, m-am umplut de trufie ca un păun. Fiindcă eu cred că doar uneori am sclipiri, fulgere de inteligență, în rest sunt om ca toți oamenii, mă ia și pe mine valul, ca pe cel despre care Seneca zicea că mergând pe drum, o mulțime l-a înghițit și s-a trezit într-un loc unde nu avea nici o treabă. Tocmai fiindcă lipsindu-i luciditatea și înțelepciunea, s-a lăsat furat de gânduri și s-a lăsat purtat de valul înșelător. Drept care, nu pot spune despre mine că sunt permanent trează, în stare să raționez cu luciditate.

—Ce-a fost dom'le asta cu rușii?
—... –N-a fost nimic, a fost un car acoperit cu pânză roșie, pe care tronau frumos niște tancuri de carton, înconjurate de manechine cu puști de soc în mâini. Din direcția opusă, păreau atât de reale, că lumea s-a îmbulzit să dea mai mult decât banii cezarului de ocazie.
— Bine - bine, dar ce-a fost?
— Eh, nimic.,, Mult zgomot pentru nimic "– după cum spune Will Shakespeare. Nu-ți face griji : unii au văzut ocazia și au profitat de ea. Au văzut foamea lumii după ce o boală care a secerat la scară mondială, a pus statele lumii în jos pe scala bunăstării, și uite așa au decis că acum e momentul, le băgăm frica-n ciolane, și de aici câștigăm. Oportunitatea a fost nevoia lumii de petrol și gaze. Felul în care lumea e speriată de boli, felul în care lumea nu a mai muncit, și asta a fost. Așa se nasc imperiile. Nu-ți face sânge rău : păcăleală înainte de întâi aprilie.
— Ptiu... Ferească Dumnezeu și pe puiul șarpelui...
— Lasă. Nu ți-am spus eu mereu că toate sunt fleacuri? – vax cu apă de ploaie.

duminică, 13 februarie 2022

War

Nu știu dacă să zic la ce mă gândesc.. Da' dacă tot am decis să aduc și eu o postare, o să zic, deși mi-e că-mi umplu capu' de bunătăți (această expresie se folosește atunci când știi că nimeni nu va fi de acord cu tine și cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla, e să nu fii băgat în seamă ; însă eu știu că prietenii mei virtuali citesc, cel mult : primul paragraf – de aici reiese că aș putea zice orice pe la mijlocul textului, exact cum se proceda înainte de '89, când cu cenzura).
Domnule ( poate fi și doamnă, numai cap să aibă, că eu nu i-l dau pe al meu, că îmi trebuie).. Domnule, stau și mă gândesc la un eventual conflict armat la care ar fi necesar să luăm parte și noi, ca aliați ce ne aflăm în NATO și Schengen. Mă gândesc și nu mă dumiresc dacă putem, dacă avem oameni și arme. Și n-avem nimic : la noi în România stagiul militar, nu mai există. Nici măcar nu e ca în America : ai încălcat legea pentru prima dată și ai făcut o greșeală minoră, n-a murit nimeni, nu a explodat nimic, nu ai lăsat o femeie borțoasă, ei bine, în America ai de ales între a-ți satisface stagiul militar și a sta la pușcărie. Infractorii mărunți, aleg armata, au asigurat : masă, casă, haine și ceva dolari. Așa stând lucrurile SUA are o armată destul de mare. Bun, dacă am rezolvat cu efectivele militare, să vedem cum rezolvăm și cu armamentul. În America, în senatul lor, se votează anual un buget. Nu știu cât, poate 12% din PIB-ul lor, care nu-i de lepădat. Cu banii ăia, Statul Major American, cumpără de toate cele : armament, vehicule care corespund nevoii armatei, avioane,  nave și chiar submarine. Tot din banii aia, o felie bună merge la cercetarea în domeniu. Și, din câte am auzit eu, ar fi cam adevărat că SUA are multe laboratoare în interiorul unui munte. Acolo intri dacă vrei și ieși dacă ai murit. Sigur ai tot ce-ți poftește inima, numai libertate nu, fiindcă americanii nu-s proști și știu ce e aia spionaj. Sigur că în America sunt o mulțime de trupe de elită, acuma noi nu suntem chiar tâmpiți să credem că în Europa vor veni trupe de elită, nu, vine așa de mai la coadă, din cei care sunt în armata SUA, ca să nu fie la o închisoare din statul care ar face bine să-și aleagă din când în când și un Președinte tânăr și în stare să facă planuri care nu vor avea soarta unei statui din plumb cu picioare de lut.
Ce avem noi? Deh : praful de după tobă ( după tobă nu există nici un micron de praf, fiindcă toba de aia e tobă, că să fie bătută strașnic în fiecare zi).. Noi n-avem efective umane : la noi se angajează cei care nu au făcut carte și nu pot spera la un salariu mai bun decât cel al armatei noastre. Mecanizatele noastre? Deh( din nou) : avem ce am primit de pomană, niște tanchete de plastic, în care arzi bine mersi, te faci sfarog în cazul în care ai trecut peste un dispozitiv artizanal, făcut dintr-o sticlă de sticlă, umplut cu gaz –petrol lampant, și care în locul dopului are un cocean de păpușoi cu o bucată de cârpă, îndesat să nu curgă. Așa stând lucrurile nu-ți trebuie dinamită, ferească Dumnezeu trinitrotoluen : ajută un cocktail Molotov : arzi ca șobolanul în tancheta care poate fi făcută cu ușurință la imprimantă, ii pui patru roți de la o motoretă Mobra, și pleci ca Ițic la război.
[ –La război și noaptea-mpușcă? Dacă plouă, dă cortel? Pe la doi'șpe dă mâncare? La zece noaptea, sună goarna de culcare?
–...]
Când e război, împușcă și la trei dimineață, mâncare mănânci și tu din gamelă, ori dintr-o cutie de conservă, a cărei valabilitate este de treizeci de ani. De băut? – bei și din șanț, altfel te usuci de sete. Nu numai că nu se opresc ostilitățile pe ploaie, ele continuă și când termometrul cu alcool, arată :–50° C. Că cine n-a auzit de cei care urinau în palme ca să se încălzească? Ia citiți și voi cartea lui Erick Maria Remarque : Nimic nou pe frontul de vest. Citiți și gândiți-vă că oamenii mureau din vremea gazelor care erau împrăștiate în atmosferă în direcția tranșeelor inamice, încă din primul război mondial, când nu se vorbea încă de gazul sarin.. Voi știți că în cazul unui atac de asemenea anvergură, când se împrăștie un asemenea gaz, nu există antidot, nu te poate salva nimeni?
... Vi se pare greu să purtați o mască din asta medicinală? Ziceți Doamne ferește! – să nu fiți nevoiți să purtați o mască de gaze. Probabil că nici nu ați văzut una în realitate, nu știți cât de greu este să respiri și să expiri doar pe gură..

Război... Eu când ziceam mamei-mari că aș vrea să văd războiul în realitate, îmi spunea scurt :
— Bată-te cu mâna peste gură, n-ai apucat războiul și nu știi cum e.
Nu aș vrea, nu mai sunt copilul curios și prost de altădată, însă în caz de război o să fim mâncați cu tot cu fulgi. Fiindcă nu avem cu ce. Noi am primit armament, vehicule, avioane – de pomană, adică ce nu le-a mai trebuit aliaților. În eventualitatea unui război ieșim cu curu' gol, vasali, ne pierdem și ceea ce ni se pare că mai avem în materie de teritorii ale statului.

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...