marți, 21 ianuarie 2020

Declarație de neiubire

Eu știu și te pot construi din nimicuri : mi-s deajuns niște numere, o dată de care să te leg .. Mie nu-mi trebuie ceea ce trebuie altora, fiindcă pe mine mă interesează puțin sau nimic din cum arăți, mie nu-mi pasă cât ai studiat și nici dacă ai un ochi verde și unul albastru, eu te pot scoate din lutul primordial ca și cum eu te-aș crea din nou.. Dar când nu știu nimic, atunci când între tine și lume e un hotar de sticlă, mi-e teamă că n-am să te iau în seamă prea mult : nu am date să te pot simți și pentru mine ești vânt. Și mie mi-e frică de vânt. Din toate elementele, numai vântul nu poate fi văzut, nimeni nu a prins vântul în pumni și nimeni nu i-a putut pune hamuri să-l poată struni. Apa și focul se anulează unul pe celalalt, pământul poate îmbrățișa metalul fluid și poate încorseta metale reci.. Și nici unul dintre acestea toate, nu poate trai fără principala energie : aerul.. Vântul e expresia energiei supreme a aerului.. Pământul ar fi sterp dacă plantele nu ar găsi aer când germinează...și apă, și căldură.. Focul nu arde fără aer, și apele nu curg, sunt lacuri oarbe dacă nu ar exista aer.. E prieten și dușman de neînvins aerul.. Și eu, aerul, dacă nu găsesc elemente de care să leg existența ta, pentru mine ești vânt și nu vreau să-mi tulburi focul interior, nu vreau să gerninez vise, și nu vreau să vin năvalnic – așa cum râurile se adună cu furie și ies din albii..nu vreau să mă topesc și nici să mă fac nucleu de diamant.. Nu am de ce te lega : nu exiști. Eu nu te pot construi!..și nu-ți voi scrie niciodată.
( c. ferent – Declarație de neiubire)

sâmbătă, 18 ianuarie 2020

Corbii


cui  îi pasă?– croncănitul se confundă cu vântul
vântul ridicând acoperișuri
izbindu-l pe drumul dintre case
furtuna urlă la răscruce de drumuri
zborul țiglelor sparte
corbii croncănid
și sentimentul că nu mai poți face nimic

aripile deschise din care furtuna smulge pene întunecate
corbii când iarna se afundă printre case
corbii scoși din găoci de ger și de vânt
resturi din pădurea bătrână
suflete întunecate
corbii fără cuib

cui îi pasă? – croncănitul ca de moarte
corbii căzuți
zig-zagul frânt
cui îi pasă?– zeea căreia corbii i se-nchină
zeea cu aripi smulse din omoplați
a trecut în cealaltă emisferă
surâzând a trecut
cui îi pasă de corbii care cad pe pământ?

(18.01.2020 c. ferent – Corbii)

Muzica

atât de greu e
și atât de des se întâmplă – mi se încleștează maxilarele
o forță de dincolo de mine
mă oprește
îmi îndeasă un căluș în gură
și-mi înfundă toate cuvintele
și mai mult și nu pot spune nimic
poate e vina mea
aș putea să mă opun minții și aș putea spune
aș putea măcar îngâna niște sunete
dar accept și tac

poate timpul
sau cine știe ce zeitate mă oprește
și nu pot vorbi
nu pot descleșta maxilarele
nu pot scoate sunetul
( și eu știu bine : sunetul pornește din stomac
se face muzică
vocalizele m-au învățat : îîî-îîîî-îîîîîîî-îîî-î...)
dar nu vreau
nu vreau și o să tac
o să suport maxilarele bătute în cuie
o să suport câlții înfipți până în laringe
o să tac
n-o să auzi niciodată sunetele explodând
izbindu-se de particulele în suspensie și făcându-se.....
( nu știu sigur
poate o declarație
poate plânsul ca după mort
poate un simplu mor
sau mi-e dor sau......) –

e atât de greu..

(18.01.2020 c. ferent – Muzica)

joi, 16 ianuarie 2020

Colecționari fără suflet

Păi , să vedem la ce mă gândesc : e tare frig și gândurile s-au aciuat în capul meu și moțăie. În casă e cald, dar afară fiecare crenguță, fiecare fir de iarbă uscată și gardurile chiar, sunt pline de chiciură. Da : e frig..... Tare frig și am renunțat să ies din casă, mulțumesc Cerului : pot să nu ies.. Între timp citesc și încerc să-mi dau seama câte ceva din mersul lumii, felul oamenilor de a reacționa în situații extreme, prostia unora care nu înțeleg de ce a renunța e prima și cea mai are virtute a omului. Dacă ar înțelege asta,s-ar împuțina acțiunile violente și sinuciderile ar dispărea. Fiindcă nu știm să renunțăm ne umplem de furii, gelozii, sentimentul de proprietate asupra a ceva ce nu ne aparține , se face așa un fel de turbare și noi reacționăm în consecință, uitând că după episodul ăsta tot noi vom suferi într-un fel sau altul. Și vorbele care le spui când ești furios, se fac săgeți și pumnale care se întorc și te străpung... 

Eu nu dau like unui text dacă nu-l citesc : poate omul mă insultă, poate pune la cale un act terorist, poate e decis să-și facă rău lui însuși, așa că nu apreciez nimic necitit. În lumina acestor acțiuni proprii, am citit aseară un text mititel : două fraze în care cineva se plângea că un câine pe care îl sponsoriza într-un adăpost, a fost dat spre adopție în spațiul Schengen și domnia sa nu a semnat actele de adopție, nu a fost de acord... Eu am rămas perplexă : cum adică?– ești nefericit acum când animalul are pe cineva care îl ocrotește, îl plimbă, îl duce la veterinar dacă e nevoie , nu-l ține închis într-un spațiu mic, are mâncare, apă și căldură, și-l iubește, cum după toate astea faci scandal? Nici un cățel nu e fericit la adăpost, s-au văzut cazuri în care un câine mai puternic l-a sfâșiat pe cel mai slab ori mai mic și l-a mâncat... Asta voia ?– cățelul în cauză era de talie mică, un corci de pechinez, ar fi sfârșit în colții dulăilor, fiindcă trebuie să fii idiot să crezi că în adăpost angajaților le pasă prea mult de un cățel. Și i-am comentat : eu aș fi dansat de fericire pentru cățel! .. Ăsta e un aspect : lipsa virtuții simple a renunțării ne transformă în niște orbi care nu văd realitatea și nu vor binele unei ființe..
Aceste amputații ale firii umane ne transformă în egoiști, fiindcă povestea se poate transforma : iubești despotic o ființă umană și o chinuiești, nu-i dai voie să fie fericită.. Așa ca omul ăla care și-a omorât nevasta fiindcă nevasta a fost promovată la serviciu și el nu... Lipsa sentimentului de empatie , ne transformă în criminali, după ce mai întâi ne chinuim animalele. Sunt cazuri televizate : pe canalul Animal Planet au fost explicate în amănunt de psihologi : omul care strânge o sută de animale pe proprietatea lui, care uită că le are, care animale mor și putrezesc prin sub paturi...aceștia sunt colecționarii, bolnavi psihici, incapabili să înțeleagă nevoile animalului, neînstare să renunțe pentru binele ființelor pe care le chinuie pe motiv că le iubește.. Nu poate iubi, este egoist și singura lui scuză e boala.. Nimeni nu are voie să îngrădească libertatea și fericirea unei ființe : fie aceasta om sau animal..

c. ferent

miercuri, 15 ianuarie 2020

Fleacuri

La teoria conspirației mă gândesc, la felul în care o moarte naturală e atribuită cuiva, la felul în care organismul a cedat, dar adepții teoriei conspiraționiste nu se lasă : a/l-a omorât cineva, ori : și-a luat zilele, a înghițit praf de pușcă, verde de Paris, cianură de potasiu...etc, et caetera, și celelalte. Nu știu de ce, poate fiindcă ne plac știrile de la ora 🕔 cinci, ori romanele Agathei Christie, ori ne substituim lui Sherlock și mai de aproape Chloéi de Sant Laurent.. Nu se știe de ce, dar anatomo-patologii sunt niste ăia care iau bani de pomană, nimeni nu moare dintr-o boală, nimeni nu moare din cauza faptului că organismul a cedat, un nerv, sau tot sistemul nervos central, un organ căruia nu i-am dat importanță atunci când ne-a ciupit o durere și nu, organismul omului e din plastic pe un schelet de titan, și nu are voie să cedeze. Toți oamenii ar putea trăi măcar cât taica Noe, dacă nu cât Matusalem.. Asta e : ne distrează! – suntem detectivi, suntem înconjurați de conspirații, SRI- ul are în dotare invenția lui H. G. Wells, și noi suntem supravegheați, ăia care conduc lumea umblă cu butoaie de chemtrails și incendiile din Australia sunt rezultatul unei neatenții : a făcut grătar unu' și a aruncat un chiștoc altu', de preferat un aborigen, nervos și chitit să se răzbune pe urmașii pușcăriașilor englezi, debarcați cu sau fără voia lui Cook.... Suntem tari la capitolul conspirații, așa că de ce să mă mir : pe deasupra Bucegilor trec OZN-urile cu exactitate de metrou japonez..
Și nu numai.

Suntem chitiți să tragem jarul la turta noastră cu orice preț : Eminescu a fost ucis cu intenție, omul care i-a împușcat o cărămidă în cap, era angajat al guvernului de pe vremea aia, guvern deranjat de elucubrațiile poetului național.. Neapărat. Nu era un bolnav psihic, ba chiar nici Eminescu nu suferea de sifilis în formă avansată, era sănătos tun. Nu mă mir, după ce am auzit că Eminescu era promotor al fizicii cuantice, nu mă mai mir de nimic. Nimeni nu citește, și dacă citește, e incapabil să pătrundă sensul unor spuse / scrise, nimeni nu vrea să înțeleagă : totuși unele poezii în fața cărora vă extaziați, sunt niște traduceri și omul a uitat să menționeze. Sigur, după un Văcărescu sărăcuț, ne simțim că avem un extra - super geniu național.. Sigur suntem în stare să-i atribuim toate meritele, chiar și cele nemeritate. Nu se știe de ce.. Sau poate așa ne simțim noi bine, așa ne facem iluzia că scriitura românească are loc în literatura universală, deși... Nu contează, ridicăm osanale, inventam la nevoie – sunt mii de incapabili care și-ar vinde sufletul, nu doar creațiile, idioți plătiți să facă discursuri, foste sau actuale.
Nu vreau să mă extaziez și nu am chef să scriu osanale. Fiecare pornește de undeva. Unii pornesc de la ideea că demnitatea națională poate fi construită... Q. E. D.

c. ferent – Niște fleacuri, văxulețe diluate cu apă rezultată din topirea calotelor polare. 😊

P. S. Așteptăm cu nerăbdare santificarea poetului național, și data de 15 ianuarie să fie în calendarul ortodox : Sf. Mucenic Mihai Eminescu.., nu știu dacă se cere o cruce neagră sau una roșie.

marți, 14 ianuarie 2020

Titanul din labirint

îmi lipsești 
e atât de acută lipsa ta 
cât o simt înțepându-mi creierul 
îmi lipsești 
deșertul mă cuprinde și-mi lipsești ca apa 
și nu știu ce să fac 

din străfunduri țipătul se ridică 
din miezul Pământului 
din centrul labirintului 
se ridică un a timid 
crește pe fiecare treaptă 
se ridică ascuțit 
dureros 
înfipt în fiecare milimetru de piele 
și nici Titanii nu duc pe umeri greutate mai mare decât țipătul care nu poate fi auzit 

îmi lipsești 
și tac 

îmi lipsești și eu trebuie să tac 
aș rupe trunchiuri de stejar cu țipătul 
aș inunda deșertul cu lacrima 
dar 
îmi lipsești și eu trebuie să tac 

în jur forfota se strânge cu dușmănie 
valuri de cântece
tsunami de voci 
și eu trebuie să tac 
eu trebuie să fiu mai titan decât Titanii 
eu trebuie să pun botniță țipătului 
fiindcă îmi lipsești și eu trebuie să tac 

eu trebuie să fiu Titan 
eu.....

( ce bine e de făcuți 
pot avea scheletul din titan 
pot să se miște fără să îi doară țipătul 
fără să fi simțit labirintul strângându-le tâmplele 
fără să fi coborât o singură dată pe cealaltă lume 
ce bine...
ce bine...
ce bine...) 

și-mi lipsești și eu trebuie să tac 
trebuie să las pereții să se strângă în jurul tâmplelor și a frunții
trebuie să mă las strivită fără să țip 

(14 ianuarie ( întâi ianuarie după calendarul gregorian) 2020 – c. ferent – Titanul din Labirint)

duminică, 12 ianuarie 2020

Întâlnire de gradul III

apele goale
apele moarte
ape unde translucid nu înseamnă nimic
unde limpede nu are valoare
unde nici măcar alge nu pot respira
apele goale
de unde nu poți bea
și unde a murit ultimul pește acum o săptămână

ape moarte
apele în care nici centaurii nu vor să-și răcorească pielea crăpată de durere
apele cu maluri de siliciu și calcar pământiu — vânăt
apele pe deasupra cărora cei mai de temuți condori se tem să-și desfacă aripile
apele alea ești tu
trei sferturi
alea șapte’ș cinci la sută din tine
tu
ape moarte
și uite-mă murind deasupra unui lac indiferent
apă moartă
apă ucigașă
apă care mi-ai înecat zborul
apă care mi-ai ars credința
apă cu maluri de siliciu și calcar
apă goală

lac rău
asupra căror ape un solomonar își rostește descântecul de înecați
lac rău
maluri pe care se așează o sută opt vrăjitoare negre să-și rostească blestemul de feciorie
lac rău
tăul care înghite copiii de vii

apele goale
apele moarte
lacul cu maluri de siliciu
pe unde nici un sicomor nu se va înălța
ape rele și ape care usucă

Omul fără umbră se apleacă asupra lacului rău cu o lumânare
din fundul lacului iese Știma cu umbra Omului împăturită pe brațul stâng
o noapte într-o mie de ani când lacul e viu și apele pline de șoapte

( 22.05 2019 c. ferent /z — Întâlnire de gradul III)

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...