joi, 13 februarie 2020

Aripile îngerului în ziua mâniei..

Aripa îngerului
zilele mâniei..
secunde când silueta ta se destramă în ceață.
Sunt zilele mâniei..
Și-atunci judecata mi se-ntunecă și te uit
și mă uit cu ochii mâniei..

un înger cu aripi de două culori

Aripa de pe umărul drept îmi crește la loc
în secunda mâniei am rupt-o! —
e vina ta..
nu râde!
e vina ta..
Aripa crește la loc, se desfășoară ca aripa unui înger
și eu mă fac înger.

Tu taci. Sau râzi. Sau vorbești.
Și de fiecare dată spui altceva
De fiecare dată crezi altfel
De fiecare dată alungi îngerul
Și vine mânia.
Și mă afund din vina ta în labirint.

Aripa o simt crescând la loc
aripa dreaptă..

Peste umărul stâng e întuneric :
aripa aceea e demult smulsă
arsă..
Pe umărul stâng e doar întuneric
( aripa nopții, aripa neagră de liliac, aripa care se întinde orbește..)
și mi-e somn.. mi se face întuneric și cobor
haotic
pe drumul
pe care doar pașii mei îl cunosc.. —
eu nu l-am văzut niciodată..

Un înger cu aripi de două culori..
o să cred
altădată,
astăzi nu.

(c. ferent /z –13 februarie 2019 – Aripa îngerului)

miercuri, 12 februarie 2020

Verde, pe masa din labirint

Am ridicat ziduri : am crezut că trebuie.
Ziduri
pietre colțuroase care mi-au sfârtecat palmele
sângele meu e liantul dintre pietre.
Ziduri
fiecare piatră un om, un cuvânt care trebuia uitat
am ridicat ziduri între mine și orice
Ziduri între mine și oricine.

Am ridicat ziduri
cu palmele mele am zidit tot acest labirint
trebuia
și am construit
trebuia
oamenii au sentimente, firi,
au cuvinte
și nu toate cuvintele sunt frumoase
nu toate cuvintele sunt drepte
nu toate cuvintele au loc în casa mea
și-am ridicat ziduri.

Am clădit.
Trebuia.
Eu nu fac niciodată ce-mi place
doar ce trebuie făcut
și am clădit cu îndârjire.

Am crezut că zăresc lumina și într-o dimineață
(diminețile mele încep după miezul nopții)
am scos o piatră..
Am crezut că zăresc niște cuvinte
am crezut că strălucește, străluminează, că am voie să ies
că pot să fac ce-mi place..
Am crezut.

Mă duc să pun piatra aia la loc,
o să caut niște pietre mai mari, mai colțuroase, mai adânc să sfârtece
nu am voie, lumina mea s-a stins și strălucirea era
pe un ban de aramă rază din ciobul meu de stea,
reflexia și nimic altceva..

Prea mult roșu.
Să vină verdele din fundul mlaștinii..

Ridic zidul la loc.

(c. ferent/z.. 12 februarie 2019 — Verde pe masa din labirint.)

duminică, 9 februarie 2020

Thanatos

cu somnul lupt
cu amorțeala care te cuprinde
care te-ar sufoca / te-ar înghiți
în miezul zilei mă lupt cu somnul cel mare
de parcă ar fi ultima bătălie
lupt
ar trebui să câștig
măcar de dragul livezilor care vor trebui să înflorească
lupt
e ultima bătălie pe care trebuie s-o câștig
măcar pentru ploile fugind pe acoperișurile lunii Mai
lupt cu somnul

iarna și somnul sunt dușmanii surâsului tău
tu nu poți respira fără pajiștile acoperite de verdele ierbii
și eu trebuie să lupt
ca un samurai care ascultă porunca
trebuie să lupt ca Prâslea în livada cu mere de aur
cu somnul lupt
cu iarna
trebuie să înving
eu nu pot să-mi pierd stăpânul
eu nu pot fi tâlharul apatrid
eu nu voi respira o secundă
după ce voi rămâne singur
................................– ronin

sunt trează
în mijlocul zilei
somnul e mai puternic
pleoapele mi se-nchid
mintea mi se-ntunecă
vise pe care nu le-am cerut niciodată
mă tulbură
și eu plutesc o secundă
anamnesis mă rostogolește printre vieți
(................ o mie să fi fost?
– nu știu de câte ori te-am apărat
nu știu de câte ori am murit
dar............................
      eu niciodată n-am fost ronin)
și țepușe de fier îmi vor împunge fruntea
îmi vor sfredeli ceafa
mă voi trezi

cu somnul
cu amorțeala
cu visele
cu mine......... lupt
împotriva mea
n-am voie să adorm
dincolo de curcubeu e o fantomă cu o sabie
– reflexia mea de-o mie de vieți
la urma urmei și moartea poate muri

lupt
cu somnul și perdelele de curcubee înșelătoare
de data asta n-ai să mori
n-am să visez niciodată

(9 februarie, 2020. – c. ferent – Thanatos)

miercuri, 5 februarie 2020

Sonet

În miezul zilei și la fel în asfințit
ca Abel le-am tot spus : – Eu nu sunt eu
eu sunt și Cain chiar și Eva – dar mereu
sunt omul plin de gânduri .. obosit

La ce să fii cum ești când poți fi zeu
prestidigitator când ești – tu ai venit
c-un scop : să-i uluiești pân' la sfârșit
n-ai cum să fii comun : trei la un leu..

Ce-i limpede se dovedește mit –
poveste e – și din povești mai greu
să scoți eroul la cafea ..– Un zmeu –
e-n visul preafrumoasei adormit ?

Eu nu sunt eu ..– pot fi când ești al meu..
S-a spart clepsidra – timpul s-a oprit ..

(05.02.2020 c. ferent – Sonet)

Ploi amare

Noi, în războaiele lor am intrat. 
Cu lupii în haită, și-n sânge ; 
Decembrie n-a mai ajuns la final, 
Nu plânge. 

Noi ne-am pierdut în revoluții, copii 
Cu ochii deschiși, cu speranțe!  
Și veacul nu s-a mai terminat
Ajunge. 

Vișinii s-au uscat în livezi 
Și merii n-au mai putut înflori. 
Ploaia s-a făcut purpurie:  
De sânge. 

Călătorim. Sau am călătorit, 
Am deschis rana unei noi iubiri.. 
Bandajul legat , 
Mă strânge. 

Peste noi, tineri și inocenți 
Un val a trecut și-am sperat. 
Dar veacul nu s-a vrut traversat 
Nu plânge 

( 5 februarie 2019..c.ferent/z)

marți, 4 februarie 2020

Mecanicul ( sau), fleacurile zilei de marți

Mi-e greu uneori să recunosc și față de mine însumi : nu am procedat corect.. În noaptea care a trecut, nu puteam adormi, mă judecam pe mine însumi : am vrut să-mi exprim o părere și am fost scuturată strașnic. Nu știu de ce, în contul unde am stat în fiecare zi, măcar o oră, prin fața ochilor se desfășoară multă publicitate. Astfel acum o săptămână, un domn care are o pagină și care se ocupă cu sfaturi, cred eu că este proprietarul unei firme de consultanță, reia o problema care a fost intens dezbătută pe toate canalele de știri : cum circulăm dincolo de spațiul Schengen, cum anume putem intra pe teritoriul Marii Britanii.. Mi s-au părut incomplete și puerile sfaturile domnului. Fiindcă mi-e imposibil să cred că un cetățean român care își dorește să intre cu scop sau fără, pe teritoriul unui stat care nu se mai află sub tutela Bruxelles-ului, nu știe că are nevoie de pașaport, de cerere aprobată de rezidență – în cazul în care muncește în Anglia. Mi s-a părut copilăresc fiindcă noi știm că și un animal de companie, nu poate fi introdus pe teritoriul unui stat, fără un act doveditor că e sănătos, are vaccinurile la zi, și alte mărunțișuri absolut necesare.. În fine, am scris asta și m-am trezit scuturată bine de câteva doamne, decise să apere cabinetul și pagina domnului cu sfaturi pentru cei care nu au televizor și nu știu cum să-și găsească pe internet răspunsuri la : ce vom face, cum vom munci / călători în Anglia, după ce aceasta a renunțat la binefacerile Uniunii Europene. Sunt două puncte care trebuiesc aprofundate : Facebook, aplicația care decide în locul nostru ca o pagină să aibă strict confidențialitate la public, și pe de altă parte : felul în care trebuie să ne ferim să deschidem gura, chiar și atunci când un idiot declară o tâmpenie, cu riscul de-a părea tâmpiți și lași, noi ar trebui să ne ținem gura închisă.
Mă tem că din punctul meu de vedere, Bruxelles-ul se vede la fel cum l-a văzut Boris Johnson : un acaparator, o instituție care decide soarta unui stat, care decide forme de guvernământ, care se bagă în tradiții și-n educație. De la Bruxelles vin directive pe care trebuie să le adopți, în caz contrar te așteaptă pedepse, vei plăti amenzi, Bruxelles se comportă ca o bancă : te îmbie să împrumuți, doar fiindcă astfel vei fi dator vândut toată viața. Mi s-a părut aiurea statul ales pentru ultimile discuții, de la care au absentat unii dintre cei mai de seamă susținători ai Uniunii.. – Portugalia, stat care ajunsese alături de Grecia, acum câțiva ani, cu economia în colaps.. Ceea ce înseamnă că Portugalia e datoare vândută Bruxelles-ului. Sunt multe aspecte care-mi spun mie că Marea Britanie a făcut alegerea cea ma potrivită : să susții cu propria ta economie, state falimentare, nu e o soluție. Ce ne așteaptă pe noi ca stat!?.. Falimentul. Toate acțiunile și faptele converg spre o singură finalitate : un stat îndatorat până peste poate Uniunii Europene. Nu știu cine este mai vinovat în toată afacerea asta, poate tu și eu, noi toți care vrem neapărat să lucrăm dincolo de granițele statului nostru, noi care susținem cu munca noastră economia altor state. Noi care idioți ne scandalizăm atunci când din state sărace ale lumii, vin muncitori care contribuie la economia noastră. Nu am deschis gura nicăieri despre cazul Ditrău, am tăcut fiindcă nu găsesc nimic de spus decât : Europa ne educă să fim idioți, pentru ca economia statului să intre în faliment, și bogații Bruxelles-ului să ne cumpere țara la licitație, pe bucăți. Sunt și alte situații nou ivite la care tac în continuare, fiindcă scopul acestora este să submineze statul român. Așa tac și în cazul magistraților : eu mi-aș da demisia, aș merge să mătur strada, sau să culeg fructe din livezi și legume din grădini.. De ce să fie justiție în România? De ce să fiu imparțial și integru, de ce să nu iau mită? – dacă la capătul muncii primesc aceiași pensie ca unul care în viața lui nu a luat decizii? Tac și voi tăcea în continuare, înțeleg în ceasul al treisprezecelea : cineva a decis ca România să dispară de pe hărțile lumii.
Ar mai fi un gând : cel prin care eu depind de dogme religioase. Un #eu e generalizat. Un eu care stă sub imperiul unor impuneri, depersonalizarea eului nu aduce nimic bun. Ne pierdem pe noi înșine, adoptăm o dogmă care ne orbește, ne transformă într-o armată de roboți. Ne privim unii pe alții cu suspiciune, ne urâm istoria, ne dezicem de strămoși, urâm tot ce e românesc, ne scârbim de muzica noastră.. Și altele și mai neplăcute. 
La asta mă gândesc astăzi.

luni, 3 februarie 2020

Ducă-se

Ne trezim singuri : viața a trecut pe lângă noi.
Ne trezim singuri : ultimul tren a plecat cu cinci minute înainte să ajungem la gară.
Ducă-se
ne trezim 
urând speranța
disprețuind ultimul dar.
Ducă-se.

Ne trezim nevrând
neputând înțelege
neștiind că ăsta era ultimul dar
că îngerul pleacă
că inima se impietrește astăzi pentru totdeauna
Ne trezim idioți în mijlocul drumului
la patru pași de fericire am renunțat
Ducă-se.

Ne trezim vorbind anapoda :mintea se impietrește și ea.
Ne trezim idioți lângă un pahar de vin și nu știm la ce folosește
Ne trezim ultima dată cu mintea ca o piatră
mâine nu va mai fi nimic
Ducă-se.

Fie! – zice îngerul furios
Fie
facă-se după mintea ta
Fie
îți voi dărui o inimă de piatră
o meriți
Fie
îți voi tulbura mințile
o să te las să uiți
Fie
Ducă-se.

La patru pași de fericire ai renunțat
La patru pași de infinit ai obosit
La patru pași de ultimul tren te-ai împiedicat de remușcări
La patru pași de viață ai ales eșafodul
Fie
Ducă-se

Îngerul se uită scârbit :
om.. Ha!?
om — lut netrebnic
om —..... De ce ești om?

Fie. Ducă-se.

(26 februarie, într-o luni .. c. ferent/z. — Fie voia ta.)

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...