vineri, 28 februarie 2020

Cu pasiune , despre nimicuri

Vrem uneori să ne explicăm, deși nu ar fi nevoie : nu pe mulți îi interesează reacțiile noastre. Unii n-au timp și alții nu te vor asculta ,vor vorbi despre durerile lor, și tu vei înțelege într-un final , de ce era mai bine să fi tăcut. Dar om fiind ai în tine visul perfecțiunii, vrei să fii văzut ca un exemplar diferit de restul, și-ți iei apărarea, vrei să te scuturi de eventuale păcate omenești care te-ar face la fel ca mulțimea. Din păcate mulțimii nu-i pasă,și tu sfârșești în cel mai fericit caz, neluat în seamă, fiindcă ai putea sfârși la nebuni : acolo se adună între cei fără judecată și cei cu prea multă judecată, poate fiindcă omul e făcut să fie mediocru, altfel nu ar supraviețui : un individ din mulțime, un punct în mulțimea de puncte .
– Ecce homo!– nimănui nu-i pasă celor sau celui care îi pasă , e destul de inteligent să se spele pe mâini de tine : aduci necazuri și nu trebuiești nimănui.
E o inteligență pe care nu o vedem cu ochi buni: o generație nouă care vrea esențialul și numai esențialul și nu mai acceptă disertația care nu face decât să-i încarce inutil mintea. Ca în nedumeririle lingviștilor : cum se descurcau geto-dacii în conversație, dacă fondul de cuvinte moștenit nu depășește un maxim de 300 de cuvinte,mari și late?– se descurcau : construiau cetăți, făceau minerit și agricultură, aveau industrie, făceau comerț și aveau monedă proprie : cosonii, monede din aur , bătute în statul geto-dac .. Și toate acestea cu un fond de doar 300 de cuvinte. Fiindcă nu le trebuiau mai mult, poate fiindcă nu se pretau la explicații. Demnitatea acestor oameni se pare că s-a diluat în noi, și când fondul de cuvinte al românului a crescut, a dispărut și demnitatea, au dispărut industria, agricultura, comerțul simplu, moneda a devenit de tinichea și noi toți am început să vorbim.. Zeii simpli care nu ne înspăimântau cu iadul, au dispărut și ei , preoții care nu cereau nimic pentru ei,care arătau doar o veșnicie fericită, au fost siliți să renunțe și românul dă explicații la o mie de zei noi și răzbunători , care îi cer să fie sărac pentru ca preoții să se îngrașe... Reguli noi care n-au ținut niciodată de tradiția noastră, au venit să ne înrobească , și noi ne mărim fondul de cuvinte, fiindcă trebuie să ne justificăm fiecare acțiune, și pe cele bune..
Ar trebui să-mi justific purtarea ? Nu, dar o fac fiindcă sunt om. Sigur o fac inutil și nimeni nu o să asculte, deși eu știu , continui să mă scuz, continui să explic tot ceea ce acum două sau trei milenii, era acceptat de toată lumea fără explicații inutile.
Când nu înțelegi că nu mă pot ruga unui zeu răzbunător, când nu înțelegi că refuz să mă plec în fața rivalului zeului, când îmi ceri să ascult de Dumnezeu sau de Satana, atunci eu încep să adopt un fond nou de cuvinte, să mă pot justifica...

... Ți-e imposibil să mă crezi.... Dar deși nu am o religie, nici ateu nu sunt. Am credința într-un Zeu care nu este nici răzbunător, nu are în veșnicia lui un Iad, și nu-mi cere robie pe Pământ. Sunt liberă fiindcă nu astept învierea morților și viața ce va să fie. Sunt liberă fiindcă nu mă tem de răzbunarea lui Satana. Sunt liberă fiindcă eu mănânc în funcție de cerințele organismului meu și nu în funcție de posturi sau diete. Sunt un om liber. Nu sunt în adorarea unui zeu ori a unui demon! Mă trezesc și adorm fără teamă : eu știu că lângă mine nu sunt nici îngeri nici draci... Pot cânta atunci când voi plângeți un om care a murit acum aproape două mii de ani. Fiindcă nu mă tem.
Nu te urăsc pentru credința ta, te rog să nu mă urăști pentru libertatea mea.

C ( Constanța) Ferent (z)

Meandre

Te gândești și te răzgândești de o mie de ori
ești tu
nu mai ești
alergi înapoi
te oprești
Ți-e frică să zbori!

Și eu..
eu te iubesc așa zăpăcit
așa nedumerit
așa nehotărât
așa cum ești
eu așa nebun și zăpăcit te iubesc.

Firea ta aleargă prin anotimpuri
scrie povești
scrijelește inimi pe ziduri
Tu te sperii de nimicuri
ți se pare un zid de netrecut culoarea fără culoare
adaugi verde frunzelor
și albastru oceanului
te iubesc așa nebun
așa indecis
așa cu mintea călătorind prin veacul de singurătate
în așteptare..

Te iubesc
eu nu-mi iau cuvântul înapoi
inimii îi cresc brațe
și degete
pe fiecare deget e un iris
zarea se face mică
neînsemnată
..........................

fiindcă te iubesc.

(28.02.2019 c. f
erent/z.. Amiezelor cu și fără soare)

joi, 27 februarie 2020

Condamnat să vorbească

Să fii condamnat să vorbești și să nu poți spune
sau plânge – totuna
să nu poți
poate ca să nu scazi în ochii celuilalt 
să taci de să te doară maxilarele
să se înțepenească
să ți se lipească buzele
să încerci să le desfaci și să nu se mai poată
fiindcă ai tăcut
ai fost demn

O să treacă – îți spui că nu se putea
o să-ți treacă și nimeni nu va ști că ai vrut să-i spui
ai vrut să-ți plângi ultima iubire
ai tăcut fiindcă ți-a fost greu
apoi te-ai bucurat că trebuie să cari de unul singur
uriașa stâncă a disperării

 O să treacă – îți spui că nu se putea

Crește pe undeva amurgul
– labirintul e gri și umed
( un înger a trecut pe aici și-au rămas niște dâre de aripi) 
cerul s-a făcut o lespede
și s-a așezat pe umerii labirintului
Nu-i nimic –merge
nu-i nimic –îl pot căra
umerii s-au întărit ca ai atleților și cerul e o nimica toată
pe urmă o să mă culc
o să fac cerul acoperiș
o să-l țin aproape ca pe o umbrelă

Aproape aud un scrâșnet
cum fac ușile nedeschise de o sută de ani
Mi se descleștează maxilarele
o să fie mâine ziua cuvintelor multe
încleștarea a coborât pe furiș ca un câine
ca un buldog
și-a deschis maxilarele ei de disperare
și de buldog
și a înhățat o bucată de inimă.. 
– îi simt colții
dar nu mai pot face nimic
un buldog nu lasă nimic dintre maxilare

(27.02. c. ferent – Condamnat să vorbească)

miercuri, 26 februarie 2020

Degetele care văd

Degetele..
Degetele nu au amprente
în locul amprentei crește un fel de vedere
ochii mei sunt inutili :
cu degetele pot să-ți descopăr fiecare centimetru de piele.
Să te simt cu vederea din locul amprentei

Degetele te conturează
te sorb prin fiecare por
te beau ca pe o bautură unică
vinul care ești tu mă îmbată
prin fiecare cerc al amprentelor am sorbit ființa ta
fiecare centimetru din tine e al meu
mă îmbăt de ființa ta
ca de cel mai prețios vin.

Simțul tactil e vederea și auzul
e gustul e mirosul..
Mirosul de piele în flăcările unui verb simplu : a dori
nebunia începe în momentul în care
degetele mele se plimbă pe spatele tău
beția începe când degetele mele ți se plimbă pe glezne

Ziua când degetele se plimbă pe gât și pe ceafă
înfiorându-ți simțurile
ziua aceea seamănă cu dansul

vederea care nu vede cu ochiul

 Degetele văd
simt gustul
fiecare centimetru de piele arde
sub degetele care se plimbă pe burtă și coapse
și care simt gustul de sare
și pe cel dulce-amar ca de migdal.

(20.02.2019...
c.ferent/z.. Degetele care văd)

Despre căutări

Trăim la întâmplare. Nu mereu profund, e obositor și inutil să fii profund. Ești, dar ești atunci când vorbești lumii, când ești orator, în Agora nu se vorbește despre dragoste, sau se vorbește despre aceasta ca despre o noțiune, nu ca despre o însușire pur umană, nebunia care te prinde în vârtejul apelor sentimentului. În Agora lumea nu are sentimente, e gravă și tu dacă ești un orator inteligent nu aduci în discuție cărți in folio, pierdute sau catalogate nocive și ascunse privirilor filozofilor. Filozoful nu are sentimente, lumea lui se împarte simplu : bine, demn de urmat – și rău, trebuie înlăturat. Despre dragoste nu poți vorbi în Agora, acolo doar învățăceii au mai puțin de patruzeci de ani și nu au voie să deschidă gura, ei au sentimente, încă sunt umani. Cel care vorbește nu are, este trecut de patruzeci de ani și a spune cuiva :« Te ador!» e o enormitate, ar putea stârni râsul tuturor celor care s-au adunat în Agora. Drept urmare despre dragoste nu se poate vorbi. Este ceva impur, ceva care se desfășoară numai în întuneric, numai acolo unde ziua nu există, în catacombe, și deci filozofului îi este absolut interzis subiectul dragoste. Asta e situația, oratorul se ridică pe podium ca pe un soclu, se ridică înzeit, se ridică disprețuind orice foame, orice sete, orice ar ține strict de ceva fiziologic, urând din suflet naturalia non sunt turpia. Fiindcă sunt, nu e așa? Dacă mănânci și bei, asta nu rămân în tine, trebuiesc expulzate, filozoful nici măcar nu mănâncă. Dacă te îndrăgostești, va trebui să te lipești de trupul cuiva, să fii una cu el, copiii nu sunt aduși de berze, așa că filozoful e celibatar. Filozoful nu vrea nimic, nu vede nimic decât sub lupa abstractului, lupa care curăță tot umanul, și îl face Zeu...
Tâmpitul : are deja vreo optzeci de ani. Nu poate mesteca o bucată de carne cu zgârciuri. Nu poate bea vinul neîndoit cu apă : îl supără stomacul, ficatul, inima, și ar sta la latrină o zi întreagă. Nu poate avea o femeie fiindcă bărbăția lui s-a stins. Nu poate respira în mulțime. Nu poate vedea luptele dintre gladiatori : dacă îi zboară un pumn rătăcit în falcă. Tâmpitul : e filozof, fiindcă nu mai poate fi altfel.
Ducă-se. Du-te.
Agora mea are și momente de relaș. Momente în care intra Chrysippus împreună cu măgarul și lumea se tăvălește de râs. Omul are nevoie de refulare. De aceea om 🕉 nu e mereu egal cu filozof.
Ducă-se. Du-te.
Iată de ce,, Ostașul care se însoară e un măgar. ". Iată de ce : poetul are nevoie de dragoste. De o muză. Mă duc să caut un muz.
Du-te cu Dumnezeu, în Agora e arhiplin. Nu se mai găsesc locuri nici în picioare.
c. ferentz. 27.02.2019

Dimineața

Dimineața miroase a Jasmin
și te trezești vinovat de fericire!
ridici pasărea din colivie
alinți urechile câinelui
bei din ceașca verde și surâzi! —
dimineața miroase a iasomie!

dimineața

Începe târziu : fericirea nu doarme.

Dimineața înfloresc zarzării și caișii
femeile își primenesc obrazul cu rouă și
nici un fard nu e mai trandafiriu decât zorii
cu cearcăne de fericire!

dimineața

Lumea e mai bună dimineața
te acceptă așa nebun de fericire
îți iartă vina imposibilă de a fi fericit
și îți lasă dreptul la surâs
dimineața

Dimineața degetele împletesc surâsul
îmbrățișează..
Numai dimineața chipul tău e imaginea chipului meu
față în față
nimeni nu ar putea deosebi surâsul : care e al meu? —care e al tău?
dimineața sunt gemene visele
dorințele

Dimineața.... — dimineața începe și se termină la miezul nopții!

(26 februarie . c. ferent/z
.. . Dimineața dincolo de amiază!)

sâmbătă, 22 februarie 2020

Melpomene pe malurile Styxului


M-am logodit pe malul Styx-ului
blestemată noapte..
Ianuarie a respirat fierbinte
Februarie a curs ploi
Eu am rămas cu brațele dezgolite pe stâncile înghețate.
M-am logodit pe malurile Styx-ului
Caron așteaptă să-mi așeze pe frunte cunună de mirt
el îmi va pune cele nouă monezi în palmă
Unde-mi ești?
cine te ține pe celălalt mal?
Unde-mi ești? –Caron mi-a așezat monezile în palmă
cununa își revarsă frunzele de mirt
aș crede că apele Styx-ului m-au orbit
Unde ești?
Barca sub pasul meu se îndoaie
dacă mai întârzii
o să mă duc la fund. .
Caron tace
mă întreb dacă e mut
sau din milă nu-mi spune nimic..
Barca se învârte în loc
aș putea coborî
aș putea
Unde ești?..
Mâine nu va mai exista
Stelele curg înapoi
Și Hadesul e tot mai aproape.
Voia ta.
(c. ferent/z 15.02.2019… Melpomene pe malurile Styx-ului)

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...