miercuri, 22 decembrie 2021

Sonetul iernii

Ți-aduci aminte oare? Eram eu
Barca plutind prin ghețuri sparte, oare?
Veneau din naufragii, multe tare, 
Cadavre, scânduri sparte.. Miros greu.. 

Se odihnea pe-o scândură-n vâltoare,
Catargul rupt.. –taifun la apogeu..
Urlândă marea cască guri de leu! 
Privirea ți se umple cu splendoare!

Dar n-am fost eu, precum nici pasul
Nu m-a purtat pre-adâncul furibund : 
Frânturi dintr-un coșmar îmi fuse nașul.

Cu iarna s-a trezit un ger profund
Și mintea, aisberg zdrobește vasul
Cu flori și frunze verzi. Și eu m-afund..

(22 decembrie, 2021 – c. ferent – Sonetul iernii)

luni, 20 decembrie 2021

( fără titlu)

— Pe un taler ai tot ce-ți trebuie
pe celălalt moartea
alege! – i-a spus El

— Ce? Cine? De când am eu libertatea asta să aleg?
Minciuni – îi răspunse mușcând din ultima felie de pâine

Pe urmă s-a făcut liniște și a venit unul suficient de laș
ăsta s-a conformat
a luat o daltă ca un stil ( ceva ascuțit! – de ce mă ții din vorbă?)
și a cioplit cum a putut el mai bine :
Omului - i s-a lăsat liberul arbitru!

– fleacuri
minciuni
scârnăvia asta de destin are ultimul cuvânt

Nu știu unde i-am auzit
se încontrau unul cu altul
ăla mic se credea egalul Celuilalt 
un prost
nu și-ar fi văzut de îmbucătura lui
ce dacă nu ai voie? ce dacă ești înșelat?
întotdeauna cineva înșală pe cineva
și aproape întotdeauna vine unul care ia laurii
zice ca El
ia laurii și restul de pâine și tot
fiindcă poate : l-a făcut mă-sa cu o căiță (Iar vrei să afli
iar mă întrerupi
căiță e așa un fel de acoperământ capului
se nasc unii cu asta și e la fel ca atunci când zici că i-a pus Dumnezeu mâna-n cap
Nu mă mai întrerupe!)
se nasc norocoși
au mâncat ce le-a ieșit din burtă pe partea cealaltă
și au mereu ceva de mestecat
sunt în stare s-o înșele și pe mă-sa mare

...

Totul e așa cum se vede
alții spun că e așa cum se cuvine
și unii mestecă :
,, Au măsele de criță "– zicea unul

...

— Ia zi : ai ales?

celălalt nu-i mai răspunse
voia pesemne să-și termine felia de pâine
—la ce bun să îți închipui că poți alege?

(20 decembrie, 2021— c. ferent – Vorbitul cu gardurile)

sâmbătă, 11 decembrie 2021

Post - scriptumul zilei

Nu mai stau mult, weekend-ul nu înseamnă pentru toți oamenii : mă odihnesc sau mă distrez. Eu, ca de obicei am început ziua cu pregătirea unor brațe de lemne prin procesul de mărunțire, dat fiind faptul că cei care au primit banii pentru crăpatul retezăturilor, au dat peste cap treaba. Și mama e mama, are o vârstă și eu nu pot s-o las în frig. Nu se pune problema că-mi iubesc mama, numai îi întorc favoarea de-a nu mă fi avortat, avea voie. Bun. După asta vin altele, parte din prostie, neatenție, milă : Ronnie-motanul are obicei rău, de porc : nu-i conștient mereu sau e așa cum e fiecare motan : decide să-și marcheze locul. Și numai atunci când eu dorm și nu știu ce Dracu meșterește el în întuneric ( știți care este pronumele motanilor în limba engleză la singular? – it. Toți el și ea, fie animal, pasăre, pește, obiect – sunt it). Și uite așa am pus un teanc frumușel de lenjerii de pat în mașină, și ar mai fi o pătură. După care ar trebui trecute prin procesul de aruncare a jegului, niște pulovere și parcă vreo două tricouri ( vreo două se cheamă măcar opt bucăți) și șosetele aferente.
Ce ar mai fi? Mâncare. Deocamdată nu știu ce să învârt prin oale și crătiți. Nu știu dacă ceva cu cartofi ori orez, mie nu-mi place nici una nici cealaltă. Am niște năut, dar am uitat să cumpăr susan : la Lidl găsești numai mac : cine a auzit tahini din semințe de mac? Cade și mâncarea din năut. Fasole n-am cumpărat, fiindcă între a mânca fasole boabe și a posti, aleg a doua variantă.. Capitolul mâncare stă rău. Dar am ouă și o bucată de kaizer și încropesc eu ceva, plus o tigaie de cartofi prăjiți. Am și murături. Lasă că dăm noi la o parte și ziua de azi, că n-o fi legată la gard.
Ce ar mai trebui? Țigări : nu mai am decât vreo douăsprezece țigarete în pachet, ieri mi-a fost lene să cumpăr și pentru azi. Asta se rezolvă cât ai bate din palme : o dusă și-o venită și o oră prăpădită.
Ar mai fi și ideea că aș face oleacă de pom. La noi așa se numește bradul de Crăciun : pom. Fiindcă în bradul-brad– copac, nu sunt bomboane, portocale, mere și ciocolată, nu sunt lumânări ori luminițe, nu sunt decât conuri cu semințe bune pentru veverițe, și uite-așa bradul e copac și pomul e pom fiindcă mănâncă și omul din el. Dar e devreme : numai în 11 decembrie e astăzi, până la Ajun, mulți mor și mulți se nasc.

Să lăsăm prostiile astea cu weekend-ul. Voi știți ce înseamnă să fie un om filosof? În primul rând filosoful nu este obligat să știe neapărat lista filosofilor din antichitate și până astăzi. Nici măcar nu trebuie să fie înțelept. Filosoful caută să înțeleagă mersul lumii și să explice pe înțelesul tuturor. Așa ca și cum ar descoperi încă odată America. Iar eu nu fac altceva decât încerc să înțeleg fiecare acțiune, fiecare manifestare a naturii, mersul lumii și al universului. Și tot încercând am devenit filosof. Am devenit la vârsta de cinci ani, când într-o dimineață am vrut să văd de ce spun oamenii că răsăritul nu se poate compara cu nici un alt moment al zilei în ceea ce privește frumusețea. Nu am înțeles de ce și am luat ochelarii lui tata-mare și revista Loto-pronosport, convinsă că ochelarii citesc. Nici asta nu a ieșit, m-a învățat tata-mare alfabetul, fiindcă ochelarii lui nu erau demni de încredere. Și mama-mare, care văzându-mă cu ochelari pe nas, a râs și l-a chemat pe tata-mare :
— Hai măi omule să vezi : avem un filosof!

Of... Și văleleu : plec la treaba mea. Să auzim de bine, că de rele mi-e acru sufletul.

Azi e sâmbătă și eu umblu cu mintea pe după dealuri (sau) Filosofie de doi bani

—Atâtea minciuni sunt spuse cu seninătate, că m-am săturat și de mine.. – spunea tata după ce auzea ceva.
Tata nu reacționa așa dintr-o dată, adică nu era impulsiv. Eu sunt uneori, poate de aceea tata îmi repeta la nesfârșit :
— Ieși dom'le afară, fumează o țigară - două, și nu vorbi, nu te zburli : intri la pușcărie.
Mda, nu am reușit : mereu mă trezesc vorbind, semăn cu un popă care-ți zice să nu bei, să nu curvești, și descoperi că el le face și mai cu moț decât păcătosul sortit să facă cincizeci de mătănii, dimineața și seara, altfel e nedemn să se împărtășească. Așa și eu dau sfaturi, dar când e să mă gândesc o noapte : pace! – nu mă gândesc nici o oră pe ceas, eu îndată iau foc – precum zice o vorbă bătrânească. Doar câteodată, rar e drept, mă gândesc că bătaia e ruptă din Rai și nevrând să fiu cotonogită, stau cu gura închisă. Din păcate eu tac atunci când ar trebui să vorbesc, și uite cum nu am stofă de erou.
Treaba cu stofa de erou, a fost pusă pe tapet de unii de la editura Humanitas, doritori să ne convingă să cumpărăm cartea unei ex-sovietice autoare. Autorul cronicii respective, ne purta de colo-colo, spunând dumnealui că uneori un criminal se poate dovedi făcător de bine, și un erou poate intra în oala lașității. Eu le-am spus că nu am la cunoștință ce anume definește eroul, și nici măcar cum devine erou, în nici un caz acțiunile eroice nu sunt criminale. 
Ia să vedem noi cum stă treaba cu eroii ăștia.

Adevărat am zis : nu știu cum ar trebui să fii ca să-ți meriți locul în casa istoriei. Pur și simplu nu știu sigur. Ce am văzut eu mi-a conturat convingerea că eroul este sinucigaș din fașă, fiindcă lumea se teme de eroi, și toate orânduirile, pornind de la epoca de piatră, nu vor privi cu ochi buni pe cel decis să vrea binele tuturor. De la Facerea Lumii, de la inocentul Abel, eroii mor, nici măcar exemplul personal nu este văzut bine, vei fi ucis poate numai să întărești zicerea că : vei plăti orice faptă bună.
Uite de ce eroii se ascund sub mantalele lașității : știu că lumea nu are nevoie de ei. Fiindcă lumea s-a născut roabă, și s-a născut convinsă că trebuie să cedeze. De la zeciuiala biblică și până la dările pe care le plătești astăzi, omul trăiește convins că trebuie să dea de bună voie, indiferent dacă lui nu-i mai rămâne prea mult să-și ducă zilele. Lumea e nedreaptă, și eroii nu mai vor să fie eroii fiindcă nu au pentru cine.
Despre criminali știu și mai puțin. Cu toate că un act eroic poate părea la prima vedere o acțiune criminală, se poate ca lumea să se împartă între cei care percep acțiunea ca pe un act de sabotaj și alții care o simt ca îndreptățită. Un exemplu minor : nu-ți convine că o anumită marfă, material, pleacă să hrănească pe cel care îți este dușman, acționezi convins de eroare : nimerești în mijlocul unor viespii furioase care te vor numi infractor.. Vrei să arăți lumii adevărul din spatele unor porți închise publicului, și ești considerat criminal de cea mai joasă speță. Fiindcă orice tip de orânduire conduce masele inducându-le convingerea că adevărul spus de ei este singurul menit să fie adevăr.
Drama eroului de astăzi? E simplă : spui adevărul despre ceea ce ai văzut, ai martori și probe, și nimerești în oala criminalilor demni să-și sfârșească zilele în închisoare. Sau : muncești și ai vrea să ajuți pe cei care nu au reușit în viață, și ajutorul tău e considerat mită, considerat mod de a cumpăra conștiința cuiva. Eroii...– niște criminali de cea mai joasă speță, în opinia celor din susul piramidei sociale.
Cu alte cuvinte eroii pot fi considerați criminali. Linia care desparte acțiunile eroice de cele criminale, este ceea ce se aude : o linie, din păcate nu e vizibilă și e greu perceptibilă.

Nu știu dacă să spun ceea ce gândesc. Uneori sunt impulsivă, sunt eu cea de toate zilele, doar câteodată îmi iau seama : nu se cade să fii erou dacă vrei să mai vezi lumina Soarelui.

E sâmbătă și îmi dau voie să umblu cu mintea pe după dealuri. Îmi dau voie să visez cai verzi pe pereți și nuci care stau de bună voie în perete. E sâmbătă și uite că pielea mea e mai ceva decât un termometru : acum o săptămână erau grade cu minus declarate și eu nu le simțeam ca atare : azi sunt cu plus, dar obrajii îngheață și eu îmi spun că termometrele sunt mincinoase, ori cei care ne prezintă starea vremii, vorbesc să nu adoarmă. Mi-e frig. Am, relativ am ce-mi trebuie, nu ar trebui să închid ușa pe dinafară, probabil o s-o fac atunci când mi se termină rezerva de tutun, deocamdată mă învârt printre niște pereți care cât de cât țin frigul afară.
— Închide dom'le odată ușa aia, că-s mulți afară!
Eu știam că " mulții" era un eufemism menit să definească frigul, dar îmi plăcea să-mi închipui o mulțime mare înghesuindu-se să intre prin deschiderea strâmtă, menită să lase în casă mâța care părea să-i priască frigul. Mâța intra alene, și dac-o luai în brațe imediat ce intra, avea miros frumos. Fiindcă frigul miroase frumos. Nu e bun, cel puțin asta era părerea mea, tata în schimb susținea că frigul omoară microbii, și mai ales gerul uscat, e în stare să omoare bolile în germeni. Nu știu dacă avea dreptate, nu am traversat ( slavă Domnului!) perioadele în care tifosul, dezinteria sau holera, să-și facă de cap. Fiindcă nu am auzit de ele, nu am știut dacă e adevărată afirmația tatei cu gerul care ucide microbii și oprește epidemiile. Nu știu nici dacă aceste boli au fost eradicate, înclin să cred că nu, de vreme ce am auzit încă în acest secol XXI, de holera care a bântuit prin satele din regiunea sud-estică a țării. Nu știu dacă tifosul s-ar putea explica prin reclama contra păduchilor.. Și nu pot știi nici măcar dacă s-a inventat ceva care să ferească marile citadele de spaima ciumei.. Din nou mi-e frică să cred că tata ar fi putut avea dreptate : am văzut astă-vară la televizor, șobolani plimbăreți prin capitala României. Ceea ce nu înțeleg oamenii, e că rezultatul e condiționat de acțiunile de prevenire. Nu e ușor să vindeci, și nu am aflat dacă ciuma poate fi prevenită altfel decât prin stârpirea rozătoarelor, și tifosul printr-o mai bună igienă. Pentru că astăzi ne confruntăm cu ceea ce unii numesc pandemie și eu i-aș spune epidemie care e rezultatul unui experiment biologic eșuat voit...– pentru asta nu ar trebui să uităm că o boală veche de milenii, nu a putut fi eradicată decât prin prevenție.

 Prostii : mă plimb cu mintea printre dealurile pline de peisaje coșmarești, poate fiindcă nu știu dacă gerul ucide microbii. Ce știu eu e foarte diferit : unii oameni au o constituție diferită : nu pot fi atacați biologic de nimic. Absurd : am făcut descoperirea de mult timp, pe vremea când eram un plod neînstare să înțeleagă eufemismele, care lua totul mot-a-mot, și căruia imaginea ciumei nu-i era clară : nu știam să citesc. Părinții mei locuiau în aceiași curte cu sora bunicii — mama-mare și soțul ei. Aveau propria casă însă curtea era comună. Până la patru ani am locuit cu părinții, după care s-au decis să mă înfieze sora bunicii paterne. Bunică nu am avut, cum nici tata nu a avut părinți după vârsta de patru ani. Iată-mă instalată la cei care îi numeam mama-mare și tata-mare, iată-mă cu un nou certificat de naștere și cu un nume nou de familie : Ferentz.
Curtea noastră se învecina la nord-est cu o uriașă grădină avându-l proprietar pe dl Pantilimon Vasiliu. Domnul vecin creștea într-o secțiune din gradina lui, păsări de tot felul. Și păsările era puțin probabil să fie îngrijite ca la carte, drept care pe sub cotețul mare cât o casă, se plimbau în voie guzgani. Guzganii sunt niște șobolani mari, acoperiți cu o blană de culoare neagră la maturitate, și arătând de mărimea unei pisici. Cotețul păsărilor se învecina corpului de clădire unde locuiau părinții mei și fratele meu care avea aproape doi ani. Părinții lucrau în ture, în așa manieră încât fratele meu să nu rămână singur. Cum într-o dimineață mama era foarte obosită, a adormit. Rezultatul a fost într-un fel hilar : fratele meu a decis să aducă în patul lui roțile de la plită, și totul s-a umplut de funingine. Asta a fost partea hilară, partea cu implicații nefericite, a fost că un guzgan a pătruns în cameră, făcându-și loc pe dedesubtul casei, și nu se știe de ce a mușcat-o pe mama de buza inferioară. Ceea ce s-a bănuit, a fost că mama a uitat să se spele pe dinți și mirosea a mâncare– guzganul flămând a decis să muște! Nu știu cum s-a terminat povestea. Îmi amintesc doar scandalul care a urmat, și a căror personaje au fost : mama-mare furioasă, și bietul tata spășit :
— Ciumă ne trebuie! Urla mama-mare scoasă din minți. Pune otravă! Cumpără vată de sticlă, desfă podeaua, așează un strat gros. Suie-te în pod și așează și acolo. Nu sta cu mâinile în buzunar. Ciuma n-alege, o să murim cu adevărat ca șobolanii! Puturosule!
Cred că au luat măsuri. Știu că mama nu s-a îmbolnăvit de ciuma despre care am aflat târziu, după ce căzută în admirarea lui Robinson, am decis să citesc și Jurnal din anul ciumei. Mi s-a întărit convingerea că unii oameni nu contactează o boală : au o imunitate de la mama natură. Așa cum eu mă îmbolnăvesc de gripă odată la zece ani. Am înțeles că organismele au puterea să se apere de microbi. Unele organisme. Poate de aceea nu cred în utilitatea vaccinurilor indiferent de organismul pe care vrei să-l ajuți. Părerea mea e că fiecare organism e unic, de aceea nu văd utilitatea acțiunii dinafară asupra copiei ARN. De vreme ce sunt unică, ce rost are să mă robotizezi?

E sâmbătă și eu umblu cu mintea pe coclauri. Ca atunci când tata ne urmărea fără să știm, și ne trântea un :
— Ai să te îneci cu mâncarea! – unde ți-e mintea? Umbli cu mintea pe după dealuri.
Sau mama-mare, care probabil încerca să-mi demonstreze nocivitatea absolută a abisului care nu trebuie privit :
— Nu te mai uita într-un singur loc un ceas! Ai să-l vezi pe Dracu!
Nu l-am văzut niciodată, și Zău aș vrut să-l văd la ochi, să știu cum arată.
Însă astăzi nu mă mai urmărește nimeni : pot umbla pe după dealuri și pot privi abisul, fără teama că cineva o să mă tragă înapoi. Asta e : o să-l văd pe d-l Dracu.

miercuri, 8 decembrie 2021

Necazuri de la Est

Ninge. Și dacă românul amuzant de felul lui, zice uneori că plouă cu găleata, apoi astăzi în Piatra Neamț, ninge cu butoiul. În două ore s-au depus vreo treizeci de centimetri. Probabil până diseară se va depune atâta zăpadă încât vei înota la propriu prin troiene.
Ninge. Nu mă încântă. Eu nici în copilărie nu m-am dat cu sania, nu am făcut oameni de zăpadă, am urât orice copil care încerca să se joace cu mine, făcând bulgări de zăpadă. I-am urât de moarte. Nu-mi place să simt înghețul pe pielea mea.
Nu mi-a povestit nimeni din familie despre iernile siberiene. Tata-mare fusese prin la Odessa, dar nu ne-a povestit mare lucru, în afara penuriei de alimente din lagărele cu prizonieri, nimic altceva. Lipsa acută a apei potabile și a mâncării, erau cele mai teribile lipsuri. S-a întors după patru ani de prizonierat, bolnav. Despre iernile siberiene am citit. Încoace, prin urmare nu prea am reușit să înțeleg frigul din apropierea Cercului Polar. Nu vreau să aflu nimic. Se plângeau unii de topirea permafrostului : ei și ce? – cu ocazia asta nu vor mai fi iernile astea lungi și care ne secătuiesc bugetul casei. Eu m-am zburlit un pic, mai înainte am făcut autocitirea contorului : 300 KWats.. Nu contează, probabil în ianuarie vor fi 500. Atunci de ce mi-ar păsa mie că în Siberia, pământul nu mai este înghețat vara, la o adâncime de 1,8 metri? Dar nu cred. Eu continui să cred că e altă gogoriță a celor care se plâng de încălzirea globală. Cei care au decis ca în următorul deceniu, să nu mai existe încălzirea tradițională cu lemn și cărbune. Idioți. Golf Stream 2 să trăiască : și uite cum Germania nu va spune nici pâs, dacă Ucraina e ocupată de ruși.
Ce-o să facem noi? Probabil vom rămâne în bătaia vântului istoriei. Un alt Irak. Americanii își vor lua jucăriile și se vor duce acasă. Administrația de la Washington va motiva că s-au pierdut destule vieți și destui bani. Și noi vom rămâne ca prostul în mijlocul drumului. Ce vom face? Noi care am renunțat la stagiul militar obligatoriu, noi care avem o limită a numărului de cadre militare angajate, ce facem? Așa-i că trece rusu' prin România ca prin brânză? Vom ajunge din nou în situația în care va trebui să apelăm la felul nostru de a ne descurca. Felul prin care trecem prin viață și lumea se miră atunci când le spui : mă descurc.
Să dea Dumnezeu să fiu eu profet mincinos, dar mă tem că soarta noastră va fi aceiași dintotdeauna : va trebui să ne descurcăm. Ca Ștefan Mușat, atunci când i s-a promis ajutor de la toate Curțile creștinătății, și care s-a văzut singur în confruntările sale.
Se merită să faci parte din UE și din NATO? –eu nu cred.
De ce spun toate astea? E simplu : noi românii avem un proverb sau o zicală pentru orice. Acum se potrivesc vreo două : paza bună trece primejdia rea și fă-te frate cu dracu până treci puntea.

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

M-am convins : libertatea de exprimare nu există

Cred că m-am născut târziu : nu am văzut nici un birjar. Așa stând lucrurile, nu știu dacă birjarii erau în totalitate mincinoși, și nu înțeleg foarte bine expresia :
— Minți ca un birjar!
Se poate ca birjarii să fi fost ca taximetriștii, să te fi dus la destinație pe drumul cel mai lung, ori să îți fi cerut un preț supraevaluat al călătoriei cu birja. Zău nu știu, nu pot să mă pronunț nici pro, nici contra, și nu-mi rămâne decât să folosesc expresia, fără să fiu în temă cu veridicitatea întâmplărilor, la care nu am fost martor real.
Ca atare nu aș putea spune despre o instituție, ori un canal media, ori cine știe ce companie de presă :
— Minți ca un birjar!
Totuși în mintea mea se conturează asemenea situații, și cum eu nu am văzut birjari, nu le pot spune nimic.
Ce ai putea spune? Că la ora actuală intri în pușcărie, ori ești condamnat la moarte, pe sfânta dreptate? Că și dacă ai martori, și dacă ai fotografii, sau ai filmat o situație reală, nefiind de acord să te comporți ca un birjar, să nu duci lumea pe drumul cel mai scurt spre adevăr, cerându-i să plătească pentru un drum mai lung, actualele instituții ale unui oarecare minister, te trimit în judecată pentru zădărnicirea combaterii măsurilor de siguranță în pandemie. Așa stând lucrurile, eu tac, fiindcă nu sunt nici birjar, nici taximetrist, dar nici nu-mi doresc să înfund pușcăria, cu adevărul în gură. Nu pot fi atât de idioată, încât să nu-mi dau seama că a scoate la lumină adevărurile despre o situație reală într-un așezământ de sănătate, fix sau mobil, vechi sau doar niște bărăci din plastic, containere goale... – să nu-mi dau seama că mă condamn singură la pușcărie.

Îmi văd de treabă. Eu am trăit și în comunism. Tata a apucat vremurile în care dacă nu-ți făceai cum trebuie treaba, intrai la pușcărie pentru sabotaj. Încă de copil am învățat că nu am voie să spun tot ce gândesc și dacă știu ceva adevărat, vom discuta despre acel adevăr în casă, între oamenii pe care poți să te bazezi.
Nu știu ce au crezut cei care au făcut revoluția în decembrie 1989, dar eu nu am crezut că am libertatea cuvântului, și am continuat să scriu printre rânduri, să discut adevărurile într-un cadru restrâns.
Nu pot fi prezentă pe #Facebook, fiindcă nu pot minți, nu pot ascunde adevărul, și nici la închisoare nu vreau să merg.
Cred că e timpul să întorc spatele unui loc plin de observatori și care strâng material pentru a umple pușcăriile cu nevinovați, condamnați pentru că și-au permis să dezvăluie realitatea.


Cu toate că nu ar trebui să deschid gura, o s-o fac.
Am rămas cu gura căscată, tâmpită instantaneu : PSD face o alianță cu PNL, pe 7( șapte!) ani.. Vor guverna prin rotație, câte doi ani, fiecare...
Ce putem spune? Se pare că în spatele nostru, al cetățenilor cu drept de vot, se fac alianțe care seamănă izbitor cu momentul în care i-ar trăsni prin cap unui genetician, să împerecheze un șarpe boa cu un șobolan. Dintr-o idioată curiozitate, se nasc metiși imposibili. Și nu e nimic de spus. Clona guvernamentală se bizuie pe votul meu și al rivalului meu în ceea ce privește simpatiile politice.
Ei, dacă așa stau lucrurile, eu promit solemn : la următoarele alegeri prezidențiale, parlamentare, locale, voi vota reprezentanții partidului de extremă dreapta AUR. Promit să conving pe toți apropiații și cunoștințele mele, și așa convinși, vom vota în corpore AUR. Fiindcă se pare că ambițioșii lipsiți de cap și empatie, par a fi unii dintre cei care nu acceptă mișmașurile politice. Sau USR. S-au dovedit a avea coloană vertebrală, și au întors spatele alianței de dreapta, cu riscul de-a-și pierde avantajele pe scena politică a guvernării.
Ar trebui să-mi văd de treabă, totuși vorbesc în virtutea faptului că încă nu s-a schimbat Constituția României. Fiindcă cei care au decis să se alieze împotriva a orice logică, vor să schimbe Constituția, și așa noi cetățenii ne vom pierde și ultimele drepturi, și ultimele libertăți. În noua Constituție se vor regăsi articole de lege prin care să poți fi făcut sclav, fără să ai dreptul să te aperi. Eu una știu sigur că nu voi vota noua Constituție pusă la cale de alianța PSD — PNL.
Se pun la cale multe, și toate împotriva cetățeanului. Încep să regret că am rămas în România. Aici vom intra în pușcărie nevinovați. Curând ne vom pierde toate drepturile. Nu știu ce e de făcut. Probabil ar trebui să profităm cât încă nu s-au închis granițele. Nu știu unde. Poate spre Est. Da... Lumina vine de la răsărit. Va trebui să luăm în calcul și faptul că din două rele, cel care pare mai rău astăzi, nu e chiar atât de rău. Ca dracii : nu-i Dracu atât de negru cum îl zugrăvește popa.
Cum s-ar zice : atenție la neatenție. Fiindcă noi umblăm legați la ochi și o să cădem într-o groapă de nici Dracu nu ne scoate de acolo.

sâmbătă, 30 octombrie 2021

Femeia fără umbră

Orice buruiană are umbră / eu nu am

Nu-mi lipsește nimic
și nu am tot ce mi-aș dori..

Căutările mele sunt zorii pe care nu-i cunosc
cum să cunoști ceva ce nu ai văzut decât odată?

Nu-mi lipsește nimic
respir
dorm
mă mișc
și Planeta se mișcă
dar nu doarme
nu știu cum arată nările ei
știu numai atât : are alveole de frunze

Nu am totul
nici nu ar fi posibil
(poate nici Planeta nu are
și ea e limitată în spațiu / timp / mișcare)
nici măcar toate sentimentele..

Aș vrea să mă doară fericirea!
– nu se poate

( și cine știe dacă eu nu sunt ca Planeta?–
singulară adică
ce e? / cine e?
cu cine discută?
cred că o doare și mai cred că plânge și vorbește singură..
cred că..
de fapt cine știe?
poate o doare mai mult decât pe mine
Și ce e cel mai rău e că n-are umbră

În univers totul e alb sau negru
nu există doi
nu există nici bine / nici rău

Săraca Planeta...)

Aș vrea să vorbim! –
mie îmi place să vorbesc
îmi place mult să cânt
dar uite :
— Cui să-i vorbesc?
cine are nevoie de un concert a capella?
Lasă că e bine așa

Într-o zi umbra o să se desfacă
o s-o iau pe braț ca pe o haină oarecare
nu știu dacă o s-o mai pun vreodată
dar o să plec așa cu umbra frumos împăturită pe braț

Vreau să mă doară fericirea
dar nu se poate
tu ești umbra care s-a destrămat ca o pânză veche
mâncată de molii
aș vrea să mă doară fericirea
dar uite că nu se poate

(30 octombrie, 2021 — c. ferent – Orice buruiană are umbră / eu nu am)

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...