La vremea pandemiei

MAI PUTEȚI ROMÂNI?

.. Pot ieși și mai târziu, oricum nici măcar cumpărăturile nu mai au haz, mi-e deja silă de justificări : "– Lipsește data din josul declarației pe propria răspundere! ", ori altceva. Oamenii călcați în picioare de zelul jandarmeresc, scuzele care seamănă a acuzații împotriva omului sufocat de pereții apartamentului de 85 de metri pătrați, după târâtul pe jos, urmează bătaia : zece hăndrălăi te calcă metodic în picioare, dacă te ridici, iei pumni de boxer antrenat să te ucidă dintr-un upercut.. Jandarmii nu apără, jandarmii ucid. Și la urmă tu ești vinovat că ai murit, dacă nu mori, plătești amendă și faci și pușcărie. Ca la 10 august.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Eu? Mie mi-e silă de țara mea, de apărătorii clasei politice, nu ai mei, mi-e silă și nu-mi mai pasă dacă o să mor. Acum moartea e o evadare din pușcăria în care ne țin, nu ne mai chinuie, nu ne mai taxează, nu ne mai țin în arest, deși am fost buni și cuminți, n-am făcut ca iacobinii, nu le-am pus capul în coșul de sub ghilotină. Noi am răbdat, nu am ridicat baricade și nu am împroșcat cu bolovani. Noi n-am mărșăluit cu arme, înlănțuiți de brațe, nu am murit de gât cu asupritorii noștri, n-am zdrobit statuile cu pietre, și n-am spart vitrinele magazinelor.. Am fost cuminți, am acceptat și ei decid să murim. Suntem câini bătrâni și fără valoare, nu mai putem sta treji noaptea să apărăm un stăpân care a uitat să ne arunce o coajă de mămăligă, așa că ne-au încuiat în coteț și așteaptă să murim. E o normă de morți, și dacă nu se face norma, nu avem voie afară din cotețe.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Orice politician cu o urmă de suflet, ajuns la guvernare, va fi alungat, nimeni nu are voie să țină cu voi. Ipocrizia președintelui pe care l-am votat și eu : ,, Să avem grijă de pensionarii noștri. " – mi-ar fi fost rușine să spun asta.. Inconștient sau laș, nu știu, dar vândut ideii de nouă ordine mondială. Magazine care într-o săptămână au pierdut o jumătate de miliard de lei. Au rămas cele care sunt sub egida unei societăți a cărui capital este străin. Restul au fost sacrificate. Pas cu pas : noua ordine mondială înseamnă : dai mita ascunsă în taxe, impozite, stai acasă și marfa în depozit, o armată de curieri circulă între magazii și domiciliile omului, banii în bănci, tu ai un plastic, Banca își ia și ea dreptul din salariul tău amărât, curieratul își trage și el partea, barilul de petrol scade vertiginos : mașini mai puține. Gazul nu mai are căutare: s-au închis atâtea întreprinderi mici și mijlocii. Din senin ia foc un atelier de dezmembrări auto : nu au cotizat suficient, nu rămân pe piață.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Avem un număr prea mare de bătrâni bolnavi și care nu mai pot ajuta economia, aglomerație la geriatrie, aglomerație la spitalele de cardiologie, aglomerație la oncologie. Trebuie să scăpăm și de ăștia cumva. Un virus. Pe urmă când ajung în mâinile noastre, ce ușor e să pui în pilula care le-o dai cu un zâmbet ascuns după mască, un gram de stricnină. În perfuzia cancerosului, putem pune o soluție apoasă care blochează respirația, blochează mușchii, într-o jumătate de oră a murit. Ce e greu? Nimic. Un doctor deștept știe că trebuie să-și păstreze funcția și se vinde pe mai puțin de treizeci de arginți.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?

NU VĂ ESTE RUȘINE DE ÎNAINTAȘII VOȘTRI? NU AȚI AVUT ȘI VOI ȘTIINȚĂ DE HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN? NU AȚI AFLAT DE DOMNUL TUDOR DIN VLADIMIRI? NU VA POVESTIT NIMENI DE IANCU JIANU? MOLDOVENII MEI, NU AȚI AUZIT DE ȘTEFAN BUJOR? CÂT MAI RĂBDAȚI SĂ VĂ UCIDĂ PĂRINȚII, BUNICII, PE VOI?
DACĂ NU VREȚI SĂ MURIM ÎN PUȘCĂRIILE NOII ORDINI MONDIALE PUNEȚI MÂNA PE BÂTE, TOPOARE ȘI COASE, ȘI HAI SĂ NE APĂRĂM MOȘIA ȘI PE NOI. AJUNGE!

Jurnal din vremea pandemiei

Zicea cineva pe aici că semănăm cu hoții care merg la furat: mască, mănuși, fugind de poliție... Te simți vinovat că ești bine, că trebuie să mănânci, să te speli, să te miști. Te simți vinovat când ( spre exemplu) ai gastrită și un sfert din simptome sunt similare cu cele din afecțiunea care decimează locuitorii Planetei.. Trebuie să-ți ascunzi boala ca nu cumva să fii dus la un spital, de unde chiar să contactezi virusul.. Sau cei care suferă de cancer, și ale căror secții spitalicești s-au închis, așa că un bolnav de cancer într-un stadiu mediu, este considerat bolnav de lux.. Înveți să-ți ceri iertare, să justifici boala, nu care cumva să superi autoritățile. De cei sănătoși e mai rău, ăia trebuie să dea socoteală de ce nu s-au îmbolnăvit, de ce sunt imuni, de ce nu pot sta țepeni pe fotoliu, de ce au dorințe exotice, cum ar fi o bucată bună de carne pe grătar, cu vreo trei cartofi prăjiți.. E vremea să dăm socoteală pentru ce bem apă plată, sau de ce bem Borsec, apă carbonatată. De ce bem iaurt și nu sana, de ce ceai de tei și nu de mentă sau mușețel. De ce am adoptat un câine, și ce curaj am avut să lăsăm puiul pisicii.. E vremea să dăm socoteală, să ne temem pentru cei nouă sute de pași până la piață, și nu șase sute până la magazinul din colț.. Și dăm. Suntem înfricoșați de spectrul unor 5000 de lei, care unora le-ar face invizibil salariul pe vreo trei luni. Suntem o masă de vite care așteaptă să intre pe poarta abatorului, fiindcă am sperat o mână de iarbă de pe imașul din vecinătate.. Pe lângă noi trec în convoi, camioane încărcate cu lemn : trunchiuri groase, încă mustind de seva lor de copaci vii. Noi suntem înfricoșați și nu avem curajul nici să aruncăm o vorbă de ocară, nicidecum să reclamăm jaful din România la Bruxelles. Am ajuns să dorim răul propriului stat, care a decis să ne taie aerul, așa cam pentru vreo 500 de ani , de acum înainte. Fiindcă ne-au înfricoșat într-atât încât nu mai deschide nimeni gura.

Ce ne-a rămas? Nimic. Plânsul neputinței. Și frica.... Ca și cum am fi o țară de hoți care cu măști și mănuși, se ascund de poliție.. 😢😢😢

Sfaturi rele

Mă gândesc la tata. Și mă înfurii puțin :
–În viață ai nevoie și de proști, cine știe ce scoate prostul, fără să-și dea seama că e ceva bun!? 
–Nu tată, nu pot.... Nu primesc lecții de la unul care e sub mine. Metaforic vorbind : sub mine rămâi când nu vrei să evoluezi, și eu nu primesc lecții, nu ascult nimic. Poate fiindcă sunt eu însumi, nu imit, nu dezvolt ceva ce nu a țâșnit - Atenă- din mintea mea jupiteriană.
– Trufașă! – ar zice tata, da' măcar ai cu ce?
– Am, n-am, e al meu, nu e luat de la nimeni, n-am putut, am stat cu gura închisă, am scormonit în propria minte, am pus neuronii la lucru, am stat trează și am lăsat să se sedimenteze gândul, ca un nisip greu sub apele ușoare ale căutărilor. Dar la urmă, pumnul de nisip rezultat, s-a dovedit a fi pepită valoroasă, și a fost al meu. Nu tată, n-am nevoie de proști, regret dar și acum, după atâtea soluții pe care le-am găsit bune, unele nu le pot accepta.

Vrei să-mi dai sfaturi? Ce te face să crezi că eu am nevoie de sfaturi? Întoarce-te în tine însuți, caută să te ridici peste mine, și apoi vorbește-mi . Totuși nu te aștepta să îți urmez sfaturile. Critica mi-o însușesc, merg să corectez ceea ce am greșit, dar n-am nevoie de ideile nimănui. Eu nu cumpăr inteligență, mă bazez pe ceea ce am. Dacă e să nimeresc într-o fântână, am nimerit fiindcă am fost oarbă eu, nu că m-am lăsat condusă de un orb.
Felul în care îți arogi bățul și catalogul, și te sui pe un postament, ar trebui să-ți fie limitat , fiindcă spui prostii, fiindcă un orb călăuzit de alt orb, va nimeri în fântână și acolo vor sfârși amândoi. Nu da sfaturi dacă nu te simți destul de capabil să le urmezi tu , și a căror finalitate să fie un triumf. Fiindcă o să fii tras la răspundere și o să fii scurtat de capul cel prost care dă sfaturi. Și cel sau cea care te urmează, vor sfârși împreună cu tine.
Nimeni dar să nu asculte ce spune unul și altul. Toată lumea să aibă în minte un singur lucru: dacă vrei drepturi, să ții minte că ai și îndatoriri. Dacă un nebun se aruncă în fântână, nu te arunca și tu, că mori ascultând un nebun. Sfaturi la vremuri dintre aceastea care astăzi sunt atât de grele, ar trebui să să nu primești de la nimeni neavizat. Are dreptul să te îndrume doar o autoritate, nimeni altcineva. Nu asculta zvonuri, nu te ambala că nu se întâmplă nimic dacă ieși în lume cu boala după tine, ești o bombă cu ceas și autoritățile sunt în drept să te anihileze.
Prieteni nu-mi dați sfaturi. Prieteni nu ascultați sfaturi ale unuia care nu știe ce vorbește. O să plătiți scump prostia. Sfătuitorii să stea Dracului acasă și să dea sfaturi de cum se face borșul cu prune, nu cum se vindecă unul sau cum să nu asculți niște reguli.
Cel care îndrăznește să-mi dea sfaturi, îl voi considera nebun și prost și-l voi alunga de lângă mine.
Crede-mă : am un pic și explodez, am un pic și te raportez, am un pic și înjur ca la ușa cortului..... 'Tu-ți dumnezăuțu' mă-tii cu sfaturile tale de prost.. Ia mai du-te Dracului.( c.

ferent)😈

Statul și cercetarea

Bună dimineața!
M-am gândit.–
Cercetarea, în orice domeniu, are nevoie de timp, de experimente, de subiecți, de multe ore de observație și nu în ultimul rând de știință. De aceea nu pot eu și tu să dăm lumii ceva cu adevărat util. Cercetarea este munca Inventatorului de geniu, și de aceea atunci când citim despre un cercetător în domeniul medicinii farmaceutice, care și-a inoculat germenii bolii în propriul organism , ca așa să încerce să găsească modalitatea de vindecare a celor care suferă de pe urma unei boli, ne mirăm și nu ne vine a crede cât de curajos a fost. Nu e vorba de curaj, sau nu numai, omul știe sigur că va putea înțelege mai ușor ce se întâmplă, și din aproape în aproape, va găsi soluția salvatoare. În timp oameni au înțeles că există organisme în regnul animal, asemănătoare celui uman, și laboratoarele au achiziționat iepuri și cobai. Cercetarea a început să nu mai fie un pericol pentru omul de știință și nici pentru ceilalți oameni, fiindcă laboratoarele nu făceau experiemente pe subiecți umani. În primă fază, orice pilulă, orice ser, orice cocktail medicinal, poate afecta organismul. Cercetarea nu se poate limita la ( să zicem) patru subiecți, fiindcă cei patru vor sucomba înainte de-a găsi soluția salvatoare. De aceea cercetarea durează în timp, are nevoie de bani și nu în ultimul rând de ființe vii pe care să testeze calitatea medicamentului. De-o vreme activiștii pro animale , s-au băgat ca musca-n lapte și laboratoarele cercetătorilor s-au golit de animale.. A fost nevoie de mai mulți bani, de mai mult timp și de voluntari care n-au apreciat sănătatea proprie, poate fiind săraci au acceptat să-și doneze corpul științei , încă din timpul vieții și au făcut asta pentru bani. Din punctul meu de vedere, abia acum este cercetarea inumană. Noi ne trezim militând pentru furnici și albine, pentru șoareci și animale de tot felul, și lăsăm omul la urmă. Acordăm prezumția de inteligență în liberul arbitru, și rezultatele sunt cele pe care le vedeți cu ochiul liber: mor oameni.
Apoi, fiindcă marile concerne farmaceutice nu au suportat concurența, au cumpărat patentul fiecărui medicament. Țările a căror patente au fost cumpărate, nu au voie să producă nici măcar banala aspirină. Închiderea institutelor de cercetare din cauze puierile , cum ar fi lipsa rezultatelor imediate, sau banii care merg la cercetare și-un idiot îi vrea în altă ramură a economiei, din nou au același rezultat: mor oameni. Nimănui nu-i trece prin cap să întrebe : de ce nu este polidin? Simplu: a fost vândută formula medicamentului, se fabrică altundeva, sub altă denumire . La fel ca IAR, la fel ca banalele pistolete din dotarea poliției de pe vremea când se numea miliție, la fel ca tancurile, la fel ca multe alte invenții românești care se fabrică astăzi în Germania. Cine a vândut patentul? Nu știu. Știu doar că proprii lor cercetători le-au adus îmbunătățiri, dar au scos din ecuație elemente care le făcea sigure pentru om, iar astăzi le cumpărăm pe bani grei. Fiindcă cineva s-a îmbogățit pe seama noastră a tuturor. Aceasta este un fel de paranteză, ca să înțelegem de ce nu este cutare lucru de care am avea noi nevoie. Este, dar noi nu mai avem dreptul să-l fabricăm.
Ce putem face? Simplu. Ca în America: guvernanții decid o sumă pentru cercetare, o sumă pentru apărare, o sumă pentru orice este absolut necesar țării, Statului de drept. Nimeni nu își bagă nasul, fiindcă nu are nici un drept, dacă și-l bagă, intră în pușcărie pe viață: atentează la siguranța, integritatea statului. Sumele respective sunt discutate și date publicității, americanul știe că banii lui sunt investiți pentru el, nu intră în buzunarul nimănui.

Toate acestea și multe altele, sunt soluțiile la care eu pot doar spera. Statul meu e ( regret să recunosc) nepăsător față de mine ca cetățean. Pe mine mă fură, mă îmbolnăvește, mă lasă în voia unui dușman, fără apărare. Până când Statul nu va fi capabil, eu și tu ne vom îmbolnăvi, pământul țării va fi făcut bucățele și luat de cine vrea și are cu ce. Și Statul.... stă în cur pe scaun și se scarpină în cap cu tot cu căciulă. Așa că prostul care habar n-are ce să facă. Îți găsesc eu soluția, dar te apuci de treabă, Statule? Da. ... – vorbesc să nu adorm. Statul se cheamă stat fiindcă stă degeaba. Deocamdată

nu putem. Le nivel înalt, eu și tu nu putem pătrunde. Noi suntem niște voci slabe peste care Statul trece ca un tăvălug. Noi nu ajungem să ne expunem o idee în Parlament, așa cum se întâmplă în America, unde orice om are voie să depună în Senat o propunere pentru siguranța Statului, a oamenilor, a unui drept care nu poate fi anulat. Noi nu putem face asta, sau nu deocamdată. Ar fi nevoie de unire sub o siglă, un partid, o organizație. Unire însemnând nu milioane de semnături, ci milioane de oameni implicați. Ar trebui unire și determinare. Ar trebui ca ideile bune să nu fie călcate în picioare. Trebuie făcut asta cât mai curând, cu riscul unei revoluții adevărate, care să trezească acest Stat în cur și cu mânile încrucișate. Dacă e să repetăm nebunia parizienilor, e bine, hai să ridicăm baricade și să nu lăsăm Statul să stea degeaba. ( c. ferent)

Sonet ,primăverii

E vina nopții și nimic mai mult –
Iubind iubirea doar, mă simt mai bine
E ca și cum ai exista și lângă mine
N-ar fi pustiul – Zeu înscăunat și cult..

E vina anotimpului ce-nvie-n fine ,
Trezind simțiri uitate. Să le-nfrunt?!–
Dar mă trezesc cum noaptea-n miez, ascult
O muzică inexistentă. Blând, ea vine

S-aducă-un zâmbet ! – mă pătrunde
Se face fierbințeală, viu, eu simt în sânge
C-un val de lavă, se ridică să inunde!

Doar noaptea-i vinovată : mă înfrânge ,
Mă face ploaie, râu cu repezi unde ,
Și primăvara-o simt : bate la porți, ajunge!

( 6 martie,2020– c. ferent – Sonet, pr

imăverii #a )

Doamne, ce dor îmi e dimineața!

dimineața se trezește gândul

ca un vis din care nu poți ieși și nu vrei

dimineața mi-e cel mai tare dor de tine

dimineața sunt și mai bolnavă de ochii tăi

de mâinile tale

de pleoapele care țin visul încă puțin

de tine tot

dimineața mi-e cel mai dor

tu te învârți prin grădină

și eu simt mirosul de vopsea de pe mâinile tale

(a naibii gard : trebuia vopsit) 

și departe să-l urăsc

mai degrabă urăsc dușul

nu mirosul de vopsea : pe tine mi te ia

dimineața când îndrăzneala ta se face mai mare

și genunchii se desfac

dimineața cu tricoul rupt

în fața ferestrei

dimineața cu noi doi în față cu o cafea

doar dimineața te țin

mă agăț disperată de brațele tale

dimineața cu tine : de nu s-ar termina

(26,03,2019 c. ferent/z — dimineața mi-e și mai dor de tine)

Înainte să crească iarba..

Nu crescuse iarba

cea veche era rece și udă de ploaie

pământul se înmuiase 

se amesteca printre firele de iarba de acum un an

– la amiază

pământul era rece și iarba ascuțită tăia.. 

nu crescuse iarba

dar am alergat desculță

trecuse un an și-am alergat

și noaptea mi-am amintit

te-am conturat cu palmele

cu amprenta căutând-ți obrajii

ți-am simțit cuvintele-brațe

ridicându-mă până la iarba nouă și vie

și dor –

ca o adiere de amintire mi-a adus iluzia

și eu n-am cum ( povestea) s-o mai fac la loc

Departe departe departe

iluzia casei

balconul unei Juliete care n-a știut să iasă la fereastră

și n-a știut că Romeo ( în grădină) –

surâdea murind

Julietele nu știu niciodată

La amiază

alergam 

nici nu știu dacă iarba sub tălpile goale

sau amintirea – s-o trezesc

s-o simt 

( 5 martie, 2020 – c. ferent – Înainte să crească iarba..)

Oceanul de neputință..

În mijlocul orașului : ca în mijlocul oceanului

vuietul apelor mari

talazuri de oameni

unde e liniștea?

Un zid între astazi și ieri : trepte care nu le poți coborî

scara se oprește

ruptă de la ziua 

opt sute douăzeci și cinci

dincolo nu mai este nimic

cazi în vid

sau îți frângi inima și alegi

să faci din inimă treptele lipsă

Decizii

Indecizii

renunțări

Sisif în fiecare zi

fiecare treaptă suie

calcă peste o șuviță smulsă din inima făcută ghem

În mijlocul oceanului

pe val ca pe o treaptă : nu vrei sau nu poți muri

în mijlocul orașului

printre oameni tălăzuind

pe drum ca într-o apă te scufunzi

Dumnezeu a murit de mult

viața lui de Dumnezeu a fost limitată

din pricina mea a murit

din cauza ta a dispărut Dumnezeu :

ai uitat că Dumnezeu are un singur sinonim :

Dragoste..

Prin mijlocul orașului de deschid falii : vom pieri?

Prin mijlocul oceanului

ca pe o bancă de piatră

o inimă respiră credința

va trăi?

(5 Martie, într-o marți... În mijlocul oceanului din mijlocul orașului..

c. ferent/z)