Statul și cercetarea

Bună dimineața!
M-am gândit.–
Cercetarea, în orice domeniu, are nevoie de timp, de experimente, de subiecți, de multe ore de observație și nu în ultimul rând de știință. De aceea nu pot eu și tu să dăm lumii ceva cu adevărat util. Cercetarea este munca Inventatorului de geniu, și de aceea atunci când citim despre un cercetător în domeniul medicinii farmaceutice, care și-a inoculat germenii bolii în propriul organism , ca așa să încerce să găsească modalitatea de vindecare a celor care suferă de pe urma unei boli, ne mirăm și nu ne vine a crede cât de curajos a fost. Nu e vorba de curaj, sau nu numai, omul știe sigur că va putea înțelege mai ușor ce se întâmplă, și din aproape în aproape, va găsi soluția salvatoare. În timp oameni au înțeles că există organisme în regnul animal, asemănătoare celui uman, și laboratoarele au achiziționat iepuri și cobai. Cercetarea a început să nu mai fie un pericol pentru omul de știință și nici pentru ceilalți oameni, fiindcă laboratoarele nu făceau experiemente pe subiecți umani. În primă fază, orice pilulă, orice ser, orice cocktail medicinal, poate afecta organismul. Cercetarea nu se poate limita la ( să zicem) patru subiecți, fiindcă cei patru vor sucomba înainte de-a găsi soluția salvatoare. De aceea cercetarea durează în timp, are nevoie de bani și nu în ultimul rând de ființe vii pe care să testeze calitatea medicamentului. De-o vreme activiștii pro animale , s-au băgat ca musca-n lapte și laboratoarele cercetătorilor s-au golit de animale.. A fost nevoie de mai mulți bani, de mai mult timp și de voluntari care n-au apreciat sănătatea proprie, poate fiind săraci au acceptat să-și doneze corpul științei , încă din timpul vieții și au făcut asta pentru bani. Din punctul meu de vedere, abia acum este cercetarea inumană. Noi ne trezim militând pentru furnici și albine, pentru șoareci și animale de tot felul, și lăsăm omul la urmă. Acordăm prezumția de inteligență în liberul arbitru, și rezultatele sunt cele pe care le vedeți cu ochiul liber: mor oameni.
Apoi, fiindcă marile concerne farmaceutice nu au suportat concurența, au cumpărat patentul fiecărui medicament. Țările a căror patente au fost cumpărate, nu au voie să producă nici măcar banala aspirină. Închiderea institutelor de cercetare din cauze puierile , cum ar fi lipsa rezultatelor imediate, sau banii care merg la cercetare și-un idiot îi vrea în altă ramură a economiei, din nou au același rezultat: mor oameni. Nimănui nu-i trece prin cap să întrebe : de ce nu este polidin? Simplu: a fost vândută formula medicamentului, se fabrică altundeva, sub altă denumire . La fel ca IAR, la fel ca banalele pistolete din dotarea poliției de pe vremea când se numea miliție, la fel ca tancurile, la fel ca multe alte invenții românești care se fabrică astăzi în Germania. Cine a vândut patentul? Nu știu. Știu doar că proprii lor cercetători le-au adus îmbunătățiri, dar au scos din ecuație elemente care le făcea sigure pentru om, iar astăzi le cumpărăm pe bani grei. Fiindcă cineva s-a îmbogățit pe seama noastră a tuturor. Aceasta este un fel de paranteză, ca să înțelegem de ce nu este cutare lucru de care am avea noi nevoie. Este, dar noi nu mai avem dreptul să-l fabricăm.
Ce putem face? Simplu. Ca în America: guvernanții decid o sumă pentru cercetare, o sumă pentru apărare, o sumă pentru orice este absolut necesar țării, Statului de drept. Nimeni nu își bagă nasul, fiindcă nu are nici un drept, dacă și-l bagă, intră în pușcărie pe viață: atentează la siguranța, integritatea statului. Sumele respective sunt discutate și date publicității, americanul știe că banii lui sunt investiți pentru el, nu intră în buzunarul nimănui.

Toate acestea și multe altele, sunt soluțiile la care eu pot doar spera. Statul meu e ( regret să recunosc) nepăsător față de mine ca cetățean. Pe mine mă fură, mă îmbolnăvește, mă lasă în voia unui dușman, fără apărare. Până când Statul nu va fi capabil, eu și tu ne vom îmbolnăvi, pământul țării va fi făcut bucățele și luat de cine vrea și are cu ce. Și Statul.... stă în cur pe scaun și se scarpină în cap cu tot cu căciulă. Așa că prostul care habar n-are ce să facă. Îți găsesc eu soluția, dar te apuci de treabă, Statule? Da. ... – vorbesc să nu adorm. Statul se cheamă stat fiindcă stă degeaba. Deocamdată

nu putem. Le nivel înalt, eu și tu nu putem pătrunde. Noi suntem niște voci slabe peste care Statul trece ca un tăvălug. Noi nu ajungem să ne expunem o idee în Parlament, așa cum se întâmplă în America, unde orice om are voie să depună în Senat o propunere pentru siguranța Statului, a oamenilor, a unui drept care nu poate fi anulat. Noi nu putem face asta, sau nu deocamdată. Ar fi nevoie de unire sub o siglă, un partid, o organizație. Unire însemnând nu milioane de semnături, ci milioane de oameni implicați. Ar trebui unire și determinare. Ar trebui ca ideile bune să nu fie călcate în picioare. Trebuie făcut asta cât mai curând, cu riscul unei revoluții adevărate, care să trezească acest Stat în cur și cu mânile încrucișate. Dacă e să repetăm nebunia parizienilor, e bine, hai să ridicăm baricade și să nu lăsăm Statul să stea degeaba. ( c. ferent)