sâmbătă, 1 februarie 2020

Agora ( postări vechi)

Să fiu sinceră : nici astăzi nu știu cum devine un om dictator. Nu știu dacă se naște dictator sau ceva în copilăria lui îi determină firea să devină dictatorială. Ce Dracu ar putea fi dictatorul, cum gândește și cum reacționează, cum e pe dinăuntru, are putere fizică sau mintea lui e în stare să subjuge, se teme de consecințele acțiunilor lui, are vreun plan să scape dacă lucrurile merg prost?.. Eah, eu de obicei mă gândesc la toate astea, deși nu găsesc răspuns la toate, mă gândesc. Cred că dictatorul începe prin a fi o ființă complet nemulțumită de toate darurile, pe care ori nu le vede, ori le exagerează în bine sau în rău. Că dacă are un piculeț de judecată ( valoarea IQ-ului depășește suta), se vede pe sine nedreptățit, i se pare că trebuia să se nască într-un pat cu baldachin… Când este atacat tace, dar nu uită și neuitând nimic (,) coace planuri de răzbunare. Cred că nu are prieteni, are doar slugi idioate, fiindcă nu-și permite să țină oameni deștepți lângă el. Capacitățile sale nu ies în evidență decât atunci când e înconjurat de slugi idioate, incapabile să se scuture de tiran, cărora, în mintea lor e înșurubată ideea că dacă dispare stăpânul, dispare și bucățica pe care o primesc.. Așa că dictatorul știe de cine are nevoie, știe de cine trebuie să scape, știe pe cine se poate baza să-l apere, pe el și ideologia care o promovează. Mai întâi de orice, dictatorul este inflexibil : pornește de la ideea că în ziua de luni nu are voie să dea un leu nimănui, și nu-și dă nici sie, dacă nu are ce mânca, rabdă, dar nu scoate un leu din buzunar, fiindcă lunea nu se poate cheltui nimic. Apoi e posibil să i se pare că a umbla în haine de culoare roșie e cel mai oribil lucru cu putință și nu vei găsi nimic roșu în casa lui, va nici la cei dimprejurul lui, nu vei găsi nici măcar o batistă roșie. Roșu începe să fie tabu, ba și fructele roșii ori legumele, dispar de pe masa lui. Dictatorul nu mănâncă roșii, cireșe și nici ridichi sau carne roșie.. Poate fi și verde, sau albastru, dictatorul are o idee și ideea se face lege pentru toată lumea. Dacă vei fi prins mușcând dintr-un măr roșu, vei fi condamnat să ți se scoată „” trei dinți din față „”, și altele. Dictator.. Chestia e că dictatorul face prozeliți, și vrei – nu vrei, ca să te sufere în apropierea lui, vei face ca el, vei gândi ca el, vei condamna pe oricare om căruia de-abia așteaptă să se coacă cireșele și are o bucată de grădină unde a plantat roșii. Dacă nu e voie, păi nu e voie : la foc ( virgulă) cu tot ce e roșu! Dictatorul e mulțumit, trage un discurs constructiv, lumea aplaudă și roșiile sunt scoase în afara legii. ( V-am spus : poate fi orice. Nu contează că e legumă, fruct, culoare, ingredient principal, poate fi sarea sau zahărul, dictatorul are o fobie și ți-o inculcă și ție.) Are dictatorul prieteni? Nu prea, depinde de cât de mult reușești să fii pe placul lui, și dictatorul decide că te vrea și te acaparează. Nu îi ești prieten, ești animalul lui de companie, și dacă nu faci sluj frumos, te poți trezi în cușcă și cu un lanț frumos de gât, ori părăsit pe locuri pustii. De ce ai îndrăznit să faci ‘ ‘ ham’ ‘, în ziua când trebuia să faci’ ‘ i-ha – i-ha!’ ‘? Dictatorul are toane și nu ai voie să clipești dacă nu-ți dă voie. Așa că dictatorul nu are prieteni nici de leac. Are mulți idioți, mulți puși pe căpătuială, mulți care speră ceva oricât de mic. Să nu te gândești că e prost și nu-și dă seama când o faci tu pe prostu’. Nu, te poți trezi alungat și atunci când nu cârtești, fiindcă ți-am spus : dictatorul are măcar suta aia de unități la IQ. Așa că pe lângă dictator nimeni nu e sigur de nimic. Dictatorul poate decide astăzi că laptele e albastru și zapada portocalie, poate decide că nisipul e verde – oliv și iarba gri-oțel, și e vai de pielea ta să deschizi gura să susții altceva. În fond dictatorul vrea un singur lucru : să nu îi contești deciziile. Dictatorul se îndrăgostește!? Nu, niciodată. Consideră că e o boală dragostea și fuge de iubire cum fugi tu de infecțiile naso-comiale.. Posibil să se îndrăgostească, dar asta nu ține nici măcar cât un guturai, dictatorului îi trece în cinci zile. Sigur se va face luntre și punte să crezi că ai greșit, că din vina ta s-a produs ruptura, dar nu e nimic altceva : doar s-a vindecat de tine. Dictatorul femeie nu are copii, asta i-ar răpi prețiosul timp și i-ar putea aduce vătămări, fiindcă dictatorul nu e prost și știe că unde-i lege nu-i tocmeală și știe foarte bine că nu se poate abține și copiii ar putea să-i moștenească talentul și ar putea sfârși strânși de gât. Așa că nu are copii. Nu are nici măcar soț, fiindcă ” două săbii într-o teacă, niciodată n-o să-nceapă. „.
Ce Dracu mi-a venit să-mi fac autoportretul? 😂
eu, dictatoarea – c. feret
Di tatoarea ( parodie)


Mărul de la fereastră

un fruct galben
( ba e parmen-auriu
mi se pare!)
un fruct numai
decembrie a lăsat pe creanga pomului de la fereastră
un fruct pentru înghețurile lui decembrie
și vântul a fost milos dintr-o dată!..

amiezile scurtate de iarnă
se îngrămădesc pentru o oră lângă fereastră
și-n mărul plin de galbene sfere
se plimbă iele de frig și de ceață
se plimbă tăcerile iernii din inima noastră

amiaza se grăbește să fie
din urmă se-ngrămădesc orele toate
nu e nimic nou
nimic doar un vis
( visele tale sunt o prostie!)
și amurgul golește de lumine amiaza
un fruct galben e paznic la fereastră

degetele care au mângâiat floarea de măr
se strâng în pumnul tristeții de iarnă
parfumul amiezelor dintr-o vară fierbinte
îngheață în fructul uitat pe o creangă

vânt și păsări cu aripi întunecate
vin să gonească amiaza

mărul galben visează aromele din livada de astă-vară..

oh – frigul
timpul uitărilor toate
oh– decembrie
un fruct galben veghează amiaza
se strânge sub înghețurile amurgului
se teme de ciocul păsărilor negre
și pășește ( lumină de galben)
în luna cu tristețe
cu frig și
cu vânturi venind de departe

( 6. dec. 2019 – c. ferent – Mărul de la fereastră)



Analfabetismul funcțional

Analfabetismul funcțional ar putea fi definit prin incapacitatea de a înțelege un text și la fel, pe imposibilitatea de a te concentra asupra unui text, pur și simplu creierul nu poate mai mult, omul nu a evoluat, nu a acceptat asimilarea de noi cunoștințe, în ideea că nu-l interesează, nu-i sunt de folos anumite studii, goana după timpul petrecut doar în felul în care îți place. Așa stând lucrurile, trebuie să ne amintim de ce se spune că e ” vai de țara unde copilul e împărat”. Copilul împărat face ce vrea el și deloc ceea ce trebuie. Copilul împărat refuză să studieze, și pentru o ora de distracție va tăia capul perceptorului. Țara unde copilul e împărat se duce de râpă. Fiindcă pe împărat nu-l poți obliga și o palmă pe obrazul împăratului se cheamă crimă de lezmajestate. Împăratul dispune și restul lumii acceptă ceia ce i s-a impus. Nu contează că împăratul nu e în stare să ducă un război, nu contează că nu va ști întotdeauna despre ce e vorba, fiindcă pe împărat nu-l poți contrazice, și mintea oamenilor mari se va da după mintea împăratului. Dacă împăratul poruncește să nu mai existe munți fiindcă sunt greu de trecut, munții vor dispărea.. – dacă un copil poruncește să dispară anumite discipline de studiu, vor dispărea.. Copilul a poruncit, și noi toți am ascultat – o oră de lectură? – o oră de citit mecanic, în timp ce eu mă gândesc la momentul în care voi face ce vreau, eu pot disocia : ochii și gura sunt aici, mintea mea se joacă pe o pajiște frumoasă, ori se joacă spărgând bomboane care nu aduc nici o bucurie papilelor gustative fiindcă nu se pot înghiți. Eu sunt aici fizic, mental sunt afară, fiindcă am învățat că pot pretinde că sunt de acord. Ora de lectură este un fleac inutil, nu ajută la nimic… Cu cât ne facem viața mai ușoară, cu atât nu mai avem nevoie să muncim cu mintea : de ce ar trebui să știu eu cât fac 7✖️8, atâta timp cât am un calculator în telefon, și pot afla câți lei va trebui să plătesc la o factură de 56€? Nu-mi trebuie. Nu voi memora nimic, nu vreau să știu de ce un corp cufundat în apă va înlocui volumul de lichid cu greutatea corpului respectiv? — o va afla calculatorul meu. De ce ar trebui să știu eu cât e radical din 1 și de ce trebuie să știe împăratul aria cercului? Cui îi folosește să știe formula unei hidrocarburi, dacă oamenii au decis că nu ne mai interesează plasticul? Ce interes am eu să știu cine era Carol Quintul, și la ce aș putea eu folosi cunoștințele despre războaiele punice? Cui îi pasă de gamele minore, și ce importanță are si ♭ ( bemol)? Cui îi pasă de desenul tehnic? De ce e util să știi legea lui Newton, când un idiot susține în secolul XXI că Pământul e plat ca farfuria de supă!?.. Nu vreau să știu, fiindcă am calculator, am internet, mașinile știu și pentru mine.
( –A învățat tat-su și pentru el.
– Cum adică, bă tată?
– Simplu ca bună ziua : tat-su are parale destule, ce-i trebuie lui să fie învățat? Ăștia uită că tat-su are să moară și banii nu sunt de gumă să-i întinzi. Când se termină trebuie să pui alții la loc. De unde, dacă nu știi să faci nimic? Iaca, dacă se strică broasca de la ușă? – ai bani? — plătești pe unul să ți-o repare, n-ai bani și nu știi s-o repari singur, rămâi cu ușa crăcită și intră frigul în februarie în casă. Tu nu vezi cum merge lumea? Copiii trebuie să învețe fiindcă vor crește, tații îmbătrânesc și se duc pe lumea cealaltă. Și ce faci dacă ești și prost și sărac? Ă? Îți mănâncă (,) cânii din traistă și mori într-un șanț. Învață că n-o faci pentru mine, eu am învățat în dreptul meu.)
Analfabetismul funcțional ține de logică și de capacitatea ta de a convinge copilul că învățatul este util. Un educator idiot, crește o generație de idioți. Psihologia părintelui, a pedagogului e foarte importantă. Atenția copilului nu poate fi captată dacă ție îți stă în cap ideea că părinte fiind vei primi răsplată, ori educator fiind vei fi plătit. Atâta timp cât în creierul tău nu e înfiptă ideea că ești util noii generații, vei culege roadele incapacității tale funcționale.
Vrei să știi care e plata pentru cum ai educat un copil, cum l-ai convins că studiul e util? Cât timp ești viu, nu vei afla niciodată, abia după ce nu vei mai fi, nu vei mai putea munci, nu-ți vei mai putea susține material și moral învățăcelul, atunci se vor vedea roadele muncii tale. Scopul tău ca părinte trebuie să fie acela de a convinge odrasla să studieze mai mult decât tine, să fie în stare să perceapă mersul lumii, să raționeze corect, să nu se facă de râs într-o discuție, să fie în stare să recunoască : nu știu, dar voi studia și voi ști. Mașinile? Ce vor face generațiile următoare, când cei care au studiat și știau cum funcționează, vor dispărea?.. Cine cruță nuiaua nu-și iubește copilul. Cine nu reușește să fie ferm în fața copilului, să-l convingă de ce e util să fie cu mintea preocupată de învățătură, a pierdut : copilul este un analfabet funcțional. O oră de lectură, necombinată cu exemple nimerite, e un fel de fleacuri– vax cu apă de ploaie.
c. f.


Sonet

Când se sfârșește amintirea
când e amurg amiaza-n plină zi
și pare că nimic nu vrei să știi
e vremea să te pierzi cu firea?

Pierdute par iubirile a fi
și cine poate-opri albirea
în câmp? – la tâmple năpădirea
se-așterne iarna.. – cine-o va opri?

Departe ești îți văd orbirea
uitarea-ți stăvilește vise mii
și totul trece… ‘ți simt uimirea..

Hotarul nou al iernii.. – alți copii
și alte jocuri – zâmbete – iubirea..
– din alte timpuri vin zglobii!

( XXII, a-XI-a, MMIXX – c. ferent /z –  Sonet)


Orbule orb..

cu brațele întinse-nainte mergi
cu palmele pipăind aerul
cu degete apucând stropii de ploaie
și eu mă întreb ( orbule orb)
ce vânt te-a adus ori ce noapte

prințesa care și-a dorit coroniță din boabele de rouă
prințesa care a plâns amarnic după perlele de rouă
prințesa și-a șters lacrimile
și a ieșit din grădină
poate va veni din nou la primăvară
sau poate se va hotărî pentru o coroană cu perle și smaralde
copilăria trece și prințesele devin regine

degeaba întinzi mâinile
degeaba brațele tale vor să cuprindă umbra prințesei
a fost aici acum o clipă
n-ai putut-o vedea ( orbule orb)
întoarce-te în vânt și în noapte

( 21 nov. 2019 c. ferent – Orbire )



Unicul, sau Fericire

nu pe tine
nu pe tine în altul
nu pe tine

unicitatea ta e motivul
nu– pe tine nu te pot substitui altuia
tu rămâi și în amurgul poveștii
tu rămâi și dacă vocea ta s-ar acoperi de uitare
tu rămâi și după ce m-ai alungat după perdeaua uitării
eu nu te voi iubi niciodată în altul
și nu există universuri unde să te poți ascunde de sentimentul acesta al meu
motivul este unicitatea ta

nu
pe tine nu te pot pune într-un înveliș nou
nu pot să îți colorez irișii în verde
nu pot să-ți așez pe obraz masca celor douăzeci de ani perpetui
nu pot să te îmbrățișez în brațele de marmură a unui efeb
unicitatea ta e motivul
motivul e unicitatea sentimentului
și nu

nu pe tine
nu pe tine în altul
nu pe tine

nu vreau să vreau să pot
nu pot să pot să vreau
nebunia asta se cheamă că a fost unic și irepetabil sentimentul
că ai fost unic
o mișcare a mâinii tale nu poate fi înlocuită de niște brațe străine

de aceea nu concep să te substituesc

nu aș putea înlocui surâsul și tăcerile tale
prefer să le pun pe toate într-o casetă
și să scriu cu cerneală pe eticheta casetei
Fericire

(20.11.2019 c. ferent /z – Unicul, sau Fericire)


Ziua mâniei

La Ziua Mâniei mă gândesc. La felul imperfect ( după cum chiar Dumnezeu recunoaște :,, Omul e rău din copilăria lui. „) în care a fost costruit omul.
Ziua Mâniei, este ziua în care vom plăti pentru fiecare acțiune făcută greșit. Nimeni din cei neascultători, nesupuși, nu va scăpa. Și asta se va întâmpla fiindcă ne credem mai buni decât cel care ne-a creat, și mai capabili să facem legi care se bat cap în cap cu cele existente și care există pentru bunul curs al lumii. Conform cu aceasta, un vegan se crede superior lui Dumnezeu, și acțiunile unui vegetarian sunt acțiunile ucigașului Cain. Voit ne supunem trupul unor reguli alimentare care nu ne sunt impuse nici de Dumnezeu. Voit supunem și pe altul acelorași reguli, și consecințele sunt devastatoare : acel altul se supune de nevoie și moare. În țări unde dreptatea este regula de viață a cetățenilor, veganul și vegetarianul din cauza căruia a murit de inaniție, alt om, merge la închisoare. În locurile acestea s-au pripășit tot felul de oameni, care de care mai nebun, care încearcă să cutremure din temelii credințele noastre, felul în care ne ducem viața, regimul nostru alimentar de la Facerea Lumii.. Geneza ne-a pus dinainte turme de oi, Geneza a umplut pădurile noastre cu animale bune de mâncat, Geneza a umplut apele cu pești și pe Cer au zburat păsări care se mănâncă.. Cu trei mii de ani în urmă, geto-dacul nu se ocupa cu agricultura, era o meserie de ocară, și geto-dacii erau vânători iscusiți. Mesele lor erau pline de carne friptă sau coaptă în gropi care aveau pereți de piatră și unde se făcea focul, și în gropile acelea intra un bour sau un zimbru întreg… Dar vine veganul și-mi impune că trebuie să mănânc mâncare netrecută prin foc.. Îmi pune dinainte un pumn de semințe aduse de pe alt continent și-mi poruncește să nu le fierb, să nu le macin, ci să le mănânc așa cum sunt.. Vine veganul și-mi spune că a da copilului o supă de pui, sau un piure de cereale cu carne fiartă, e un păcat grozav.. Și copilul meu nu are dinți, copilul meu nu are rânză ( pipotă) cum au păsările, copilul meu moare de foame. Și veganul și eu care ascult, ne facem vinovați de crimă..
Comportamentul, stilul adoptat de unul sau mai mulți dintre prietenii mei, mă umple de nedumerire : nu ai nici o religie, de acord, dar măcar teoría darwinistă o accepți?.. Ascultă: maimuțele mănâncă și ele carne, urmărește te rog, măcar o emisiune pe programul național de televiziune, e o serie despre un anumit tip de maimuțe la TeleEnciclopedia, și o să vezi că și maimuțele mănâncă uneori carne.. Organismul omului este așa construit : are nevoie de proteină de proveniență animală, omul e un mamifer și trebuie să mănânce carne, trebuie să mănânce preparate trecute prin procesul de fierbere, coacere, frigere.. Eschimoșii au găsit soluții pentru foc, deși locurile unde stau sunt tare aspre.. Tu omule, de ce te supui unui astfel de regim? De ce aduni prozeliți..
Prieteni! – creștinii, musulmanii, evreii, au perioade în care postesc, dar nici unul dintre acestia nu adoptă stilul budiștilor. Știți voi că unui musulman îi este interzis să mănânce mâncare preparată de un budist?..

O să închei spunându-vă vorbele Profetului Ilie : ** PÂNĂ CÂND VEȚI ȘCHIOAPĂTA DE AMÂNDOUĂ PICIOARELE? CU CINE VREȚI SĂ MERGEȚI : CU BAAL SAU CU DUMNEZEU ? **



Despre ziua de 15 august

Ne simțim micșorați, oarecum idioți : deși avem dreptate. Aș menționa bancul de demult :,, Unde ești dreptate? la care o voce firavă, răspunde : – Aici sunt, dar nu pot vorbi.. „.. Cred că în timpurile în care comunismul apăsa pe cetățeanul obișnuit din România, cred cu tărie că îl făcea mai inteligent, mai în stare să se exprime în așa manieră încât securitatea să nu înțeleagă și cenzorii să nu aibă nimic de obiectat. Ba chiar și pe cel care asculta bancul îl făcea mai inteligent, mai în stare să pătrundă sensul expresiei, să citească printre rânduri.. Libertatea de exprimare a pus un fel de stavilă capacității de a raționa a individului. Așa stând lucrurile uneori adevărul nu poate să iasă la lumină atâta timp cât omul se imbecilizează, nu mai este în stare să cumuleze în rațiunea sa puterea de înțelegere.. Rezumând : ne-am tâmpit, eu cel mai tare dintre toți, poate pentru felul în care încerc să resuscitez niște adevăruri..
Iată cel mai edificator exemplu : nici măcar televiziunile nu fac deosebire între a comemora și a aniversa.. Deși prezentatorii de știri spun despre sine că aparțin bisericilor ortodoxe sau catolice, nu au înțeles de ce în ziua de 15 august se pot sărbători doar persoanele care se numesc Marin sau Marina, 15 august fiind totodată și Ziua Marinei. În rest, atunci când te numești Maria sau Marian, îți vei sărbători ziua onomastică pe 8 septembrie.. Ziua de 15 august este ziua în care Maria, mama lui Isus Hristos, a murit, și se numește Adormirea Maicii Domnului. Ziua de 8 septembrie este ziua în care s-a născut Maria, fiica lui Ioachim și a Anei, descendentă a casei lui David. Ziua de naștere dă patronimicul celor botezați în religiile catolică și ortodoxă.. Mă întreb în ce constau lecțiile de religie predate copiilor în școli de către preoți, sau absolvenți ai facultăților de Teologie, dacă nici măcar acum după ce comunismul a căzut și a fi creștin nu mai constituie o pată pe dosarul tău de la securitate :,, Retrograd, mistic. „.. Astăzi ești liber să te declari ca aparținând unei religii. La fel cum ești liber să te declar ateu, sau nepărtinând niciunei religii. Eu despre mine am declarat : Nu am religie și am detaliat : nu aparțin nici unei religii sau cult.. Atunci, de ce eu ateul trebuie să-ți dau ție lecții de religie? Vrei să-ți spun de ce? – fiindcă eu ateul am studiat Biblia și am citit mai mult decât crezi tu despre mai toate religiile și cultele.
Rolul preotului în societatea creștină este să educe, să corijeze stilul de viață a creștinului. Un preot sau un călugăr trebuie să facă deosebirea între moarte și naștere. Astfel încât e o absurditate să împarți mâncare în care ai pus carne de vreme ce în ziua Adormirii Maicii Domnului se poate consuma doar pește, untdelemn și vin, în plus față de alimentele obișnuite unei zile de post, în cazul în care ești ortodox. În cazul în care ești catolic și ziua cade în altă zi decât vinerea, poți consuma și carne, altfel poți mânca doar lapte, ouă și produse vegetale.. La o mănăstire catolică se puteau împărți mâncăruri cu carne, dat fiind faptul că ieri nu a fost vineri, într-una ortodoxă carnea nu putea face parte din meniul bucatelor date de pomană. Este o lege, e dacă vrei doxologia respectivei religii. M-am mirat nespus atunci când într-un reportaj o doamnă susținea că e ziua ei onomastică și a nepoatei sale, m-am mirat fiindcă reportajul fusese înregistrat la o mănăstire. Am înțeles că preoții au decis să tacă, mai importante fiind câștigurile obținute..
Deocamdată atât, promit să revin cu alte amănunte, atunci când va fi necesar
16 august 2019 ( cârtitoarea)



Vanitate

sărbătorim incertitudinea
și mulțumiți de noi
dăm foc
nu contează cui sau la ce
– o casă / un vis / un om
dăm foc
ziua cea mare a incertitudinii se ridică măreață și scuipă jăratec
nu contează cine se arde
nu ne pasă cine arde
nici coșul cu sentimentele nu ne mai trebuie :
la foc
trebuie
ziua incertitudinii se rotunjește
grasă / trufașă / nepăsătoare
urând pe toată lumea
ziua se face mare și plină

vanitatea zilei incertitudinii
nu mai salvezi nimic
orice poate trăda
oricine
trebuie ars totul

ziua se termină cu certitudinea că ești undeva într-un iluzoriu Egipt
pe o piramidă
vârf
tu ești scăpat
nu contează cum te vei coborî
deocamdată ești sus
e convingerea că ai ars totul
nici cel mai umil suspin nu a scăpat
( trădătorul! – dă-l naibii!)

ziua incertitudinii
ziua când trebuie să scapi de povară
de sentimente
de milă ( mai ales mila te poate distruge
mila se ridică și crește incertitudinea
mila trebuie să piară mai întâi)
la foc
mila trebuie să se facă cenușă
și

pe urmă
eliberați de incertitudini
vom atârna pe umeri mantia certă a trufiei
ne vom așeza pe frunți – coroana nepăsării
și așa plini de noi înșine
ne vom pune punct piramidei

pot face asta

(3 noiembrie, 2019 c. ferent – Vanitate)



Thelxinoe

Oasele se frâng
nu la propriu
nu cum știi tu : fractură închisă/ fractură deschisă
nu așa
oasele se frâng așa ca frunzele când sunt în mijlocul brumelor
se fac sticloase și n-au putere să tremure sub vântul dimineții
oasele
ca și cum ar fi dispărut masa de mușchi /nervi ( poate nervuri)
( speranțe/ amintiri)
ca și cum apa și măduva s-ar fi uscat
( credința / iubirea)
eu sunt o vale de oase
și uite că nu trece nici un profet
mă strâng sub armura veche și mă usuc
nu știu câte mii de vieți am așteptat
dar uite : n-a venit nici un profet
eu osul mă frâng și nu-i nici un profet prin preajmă

e dincolo de puterile mele
genunchii se lovesc
se înmoaie
se frâng
fără să se fi arătat îngerul
Zeul nu are cui porunci
și oasele nu au cum învia

în jur curg ape mari
melcii își fac liniștiți culcușul în oase
vor trăi și vor muri în oase
și ultimul gând al oaselor ar fi – să-i alunge !
demult au mâncat totul
și oasele se frâng în tăcere

profetul nu va veni niciodată

(30 octombrie – c. ferent – Thelxinoe )


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sistemul medical din România aflat în comă

Din păcate internetul meu fix, e slab.. Nu știu motivul. Aș fi putut spune că din cauza norilor care sunt oarecum o stavilă între modulele, ...