Cervantes nu poate fi expropiat niciodată

Împrăștiat. Ca de obicei : am mii de gânduri – de fapt : puține se fac demne de a fi expuse,și chiar dacă au fost spuse în scris, la o verificare conștientă, le șterg, le anulez. Poate fiindcă știu că după ce am ieșit din sfera conveniențelor, sunt eu,și așa fiind: eu – eu spun răutăți. Oamenii nu prea rezistă, adevărurile par răutăți, eu îmi dau seama și dacă nu-s ambigue – se cer a fi făcute praf și aruncate în cele patru vânturi. Ambiguitatea nu înseamnă altceva decât felul meu de-a ocoli pe cât pot, să-ți spun : ești idiot, nu mă interesează, nu pot avea încredere, nu sunt de acord, mă subestimezi sau cel mai grav lucru pe care-l poți face : crezi despre mine că sunt lăutar. Nu sunt. De aceea tot ce scriu eu , are confidențialitate #prieteni ....– fiindcă nu vreau să înregistreze cineva cântecul meu și să-l ducă la un post de radio, la vreo televiziune, la o nuntă, la momentul în care se va auzi din megafoane cântecul meu. Încerc să nu fiu ambiguă în această postare, fiindcă aș vrea să mă explic : nu vreau publicitate. E un fapt dezgustător pentru mine : ceea ce scriu eu se cade citit, nu împărțit tuturor necunoscuților care te vor aplauda pe tine pentru ceea ce-a născocit mintea mea.. Par rea, doar cât la o atentă incursiune în firea umană cea nevăzută, o să vezi că nimănui nu-i place să muncească de pomană... 
Nu toate metodele de acțiune ale aplicației G+ , aplicația Google pentru public, nu toate erau bune, totuși exista posibilitatea să-ți aperi tu însuți creațiile. Existau ,,Colecții " . Colecțiile erau așa cum aici ai posibilitatea să-ți faci o pagină. Doar cât în colecție,puteai opri redistribuirea și comentariile, cum Google a recunoscut că nu te poate apăra, trebuia s-o faci tu singur. Facebook nu o poate face, orice apare în pagini este al tuturor, mai mult : Facebook își arogă dreptul de-a-ți face publicitate, indiferent de dorința ta. Așa am șters pagini, așa am interzis în pagini, așa îmi duc toate fleacurile pe unul din cele două bloguri, dacă nu pe amândouă : mă apăr. Nu cred că există mulți oameni vii care să merite lauri, recunoașterea. Omul viu trebuie să muncească – mă refer la creator, omul merită recunoașterea după ce a trecut din lumea asta. E un lucru bun : nu-l mai poți supăra, nu e aici ca să fiarbă de furie, nu mai face infarct ori AVC, nu se cere internat la Socola, e calm, e o suflare care se mișcă peste această planetă plină de oameni care vorbesc din burtă ( fără să judece) .
Cred că în toamna asta care a trecut , am fost invitată în grupul unuia care din câte știu eu, a publicat câte ceva ( nu dau nume, poate fiindcă un minim respect pentru om, mă face să țin gura închisă, ce pot spune e doar prenumele omului și inițiala numelui de familie : George A. ) . În grupul respectiv ,confidențialitatea era Public. O vreme a fost bine, deși rareori administratorul grupului își făcea datoria : o singură apreciere,când eu am trimis măcar zece postări, bineînțeles nu în aceiași zi, spune multe. Și totuși era bine, erau membri activi, vreo trei, patru aprecieri, și cam două comentarii la o postare. Era bine, dar în grupul respectiv erau și alți membri, oamenii ăia nu scriau nimic, veneau să ia postările celor care scriau.... Din păcate Facebook nu face diferența și sub postările redistribuite de cineva, apare ca fiind autor.. Eu eram autorul, nu d-l despre care nu știam nimic. Atunci m-am întors, am șters postările din grupul d-lui George A. , și am ieșit fără să spun nimic.. Ieri am fost invitată în grupul altui domn, numele său de familie îmi aduce aminte vag de un scriitor consacrat, un scriitor din a cărui operă nu-mi amintesc prea multe, dar se vede treaba că am reținut numele ăla, cine știe de ce l-am legat... Am acceptat invitația, dar n-am postat.. E un pic de trufie în postarea de bun venit : ,, Mai întâi în acest grup să trimiteți postările voastre..." . Păi,d-le avem și noi grupuri.... Dumneata a-i trimite postările dumitale în Clepsidra ⏳ mea? ... Nu, probabil ți-ar părea o acțiune înjositoare... Nu știu nici eu..
Eu nu sunt prea tare la făcut titluri, singurul titlu personal din G+ a fost cel al comunității,, Fleacuri. Vax cu apă de ploaie " , nu știu pur și simplu să mă concentrez în maximum de cinci cuvinte.... Poate e vina firii mele : o lălăiesc, mă întind la povești, plec după foc și mă-ntorc ( virgulă) cu busuioc, am scuipat la furcă, .......zodiile de aer pățesc asta, și eu sunt un geamăn 100%... Dar rareori mă îndur să iau un nume gata făcut de altul, rareori îmi pun creațiile sub patronajul unui scriitor de acum 5-600 de ani.... Sigur : am opera lui în bibliotecă, dar între a mă tăvăli de râs când Don Quijote își pune pe cap castronelul bărbierului, în ideea că e din aur și e cea mai grozavă piesă din costumul lui de cavaler.........– și a scrie lăfăit un titlul care există deja la un institut de învățământ superior ( sau nu) ... E-o oarecare diferență... Nu? Că una e să am eu un grup și-o pagină Agora, și alta e să îl expropiez pe tatăl lui Don și-al lui Sancho... Așa că : nu, cu mare și nespus de mult regret, răspunsul meu e : – .......
– Mulțumim pentru invitații, totuși unii dintre noi au grupuri proprii.
c( Constanța) ferent – pentru conformitate.

( P. S. – să pun asta public? ... La urma urmei : de ce nu? )