luni, 30 decembrie 2019

Quasimodo - alchimistul

zâmbește și mă privește
întrebarea nu iese de pe buze
maxilarele sunt niște mecanisme blocate
cuvintele nu vor mai fi
ei și? ei și? ei și?

ce naiba să-i spui?

în memorie se cască un gol
mi-e groază să spun ce gândesc
mi-e frică de oamenii care tac
și-ntrebarea ce-am vrut s-o pun nu-ndrăznesc 

ce naiba s-adaugi și ce să-i mai spui?

somn somn somn
gol alb și hău fără fund și Soare înghețat într-o baltă
mlaștină
ori simplu - în
nămol

zâmbește! ( urlu înspăimântată)
zâmbește..
– poate înțeleg ceva –
zâmbește dacă nu poți vorbi
....... sau trăiește ( cred că e mort ca toți morții)
zâmbește! – te implor : zâmbește..

ochii se văd numai puțin
cred că e o mască ( de carnaval sau mortuară: masca-i tot mască)
poate părea o despicatură
ceva ca o pânză sfâșiată aiurea cu un cuțit
și ochii ( nu tot ochiul – irisul numai)
sunt ape înghețate
albastre cu stirlici verzi și aurii
( oh
mie începe să-mi fie frică
se întunecă într-un colț ochiul - irisul
niște firmituri de cristale care îngheață
un nebun a spart un pumn de safire și un lapiz-lazuri cât o nucă
nu știu cum
cred că a avut un ciocan mare
și pe urmă le-a aruncat pe toate în azot lichid

Așa s-au născut ochii
irișii de fapt)

of.. Of... of..
... of.
zâmbește odată!
o să-ți sparg îndărătnicia
fruntea și maxilarul de diamant
zâmbește sau mori de tot

răsare anotimpul
Dumnezeu așteaptă îngerii la poartă
cu mere / pere și nuci

(30 decembrie 2019, c. ferent – Alchimistul)

sâmbătă, 28 decembrie 2019

Cumințenia Pământului

Cred că am mai scris și acum trei sau patru ani despre Cumințenia Pământului : nu-mi place, n-aș da un leu pentru ca să fie cumpărată de Statul român.. (,, Dați un leu pentru Ateneu "– a fost sloganul care a mobilizat bucureștenii și probabil și alți români de pe cuprinsul statul din vremea când se dădea un leu cu un scop, leul nu era băgat în buzunarul..cuiva, nu știu cine). Problema care s-a pus pe tapet vineri seara în ședința de guvern, una dintre probleme, a fost returnarea leilor dați celor care au crezut că Statul e serios și nu se împiedică în izmene și papuci. Chestia e că nu s-a achiziționat, Statul fiind mai sărac decât un oarecare colecționar de obiecte de artă. Nu vreau să amintesc despre felul în care comuniștii afoni complet la ceea ce însemna artă, au refuzat operele lui Brâncuși.. Nu contează, nu vreau să știu dacă Mihail Sadoveanu a avut vreun amestec ori propagandiștii de la acea vreme erau la fel de boi și căpoși cum sunt eu când declar : nu-mi place Cumințenia.. Anii au trecut, alții au decis că Domnișoara Pogani era...probabil nimfomană și putea fi reprezentată de un falus. Așa stând lucrurile oamenii au decis să strângă, sau să se strângă și să cadă în admirarea lucrărilor brâncușiene. Noi am fi fost favorizați, țara în principiu : ar fi fost un plus de imagine, lumea din toate cele patru puncte cardinale ar fi venit să admire și ar fi plătit gras. Arta are o mulțime de chițibușuri : un cui de lemn ar putea fi un capo d'opera, un ceva în fața căruia s-ar extazia o mulțime mare, școlită de unul care dă tonul : –" Oooooo" ( sau) Wow! " Dacă nu speculezi o posibilitate, pierzi, pudibonderia ta face deliciul negustorului, ăluia cu cap de evreu ori minte nemțească, și : Puf! – șansa a a dispărut pentru totdeauna. Principiul pe care merge negustoria e : te fac să crezi că n-are valoare și-ți iau butucul scrijelit pe doi lei - versus - te fac să crezi că e o chestie unică și valoarea ei depășește greutatea în aur. Așa merge negustoria, și guvernul nostru se vede treaba că nu s-a deșteptat nici după mai bine de o jumătate de secol, tot o apă și-un pământ. Na, acuma Orban se întreabă dacă se știe cui îi este Statul dator!? – se știe, dar nu asta e important.. Importantă era achiziția ratată, important este să adaugi și un critic de artă cu cap de evreu și rațiune de neamț, important e să nu te iei după ce spun eu : mie nu-mi place neavând la îndemână decât un cap corcit între un roman cu țâfnă și-o geto-dacă fâșneață, așa că mie îmi plac statuile din Capitoliu, și Sfinxul din Bucegi, tu Stat ești prost ca noaptea dacă te iei după mine, nu așa merg treburile în Stat.. În Stat diplomația stă la baza tuturor acțiunilor, și tu nene Ludovic, de aia nu ai în prelungirea, numelui un «.. al XV - lea», fiindcă nu ai mintea luminată, mintea lui matale stă sub obroc ( o găleată de lemn).. Statul se conduce greu bă nene, de aia trebuie să ai capete luminate în guvern, de aia nu poți pune un mecanic de locomotivă la ministerul apelor și pădurilor.. Mă rog : ședințe de guvern din care răzbate intenția de-a dovedi lumii că le pasă. Le pasă la fel cum îmi doresc eu să găsesc pe holul dintre dormitor și baie, butucul Cumințeniei Pământului.. Bleah : fleacuri. – vax cu apă de ploaie.
( p. s. – N-am poze doveditoare : mie nu-mi plac anumite opere de artă)

Sonet

El avea o mireasă plângând
Răsucită pe o creangă, în vânt.
Ea mirosea a reavăn, și pe când
Alerga, a găsit un cuvânt..

Fără ea, el stătea la pământ..
Fără el, ea tăcea respirând..
Nimeni nu știa ce au ei în gând,
Ei erau nor și soare pe rând.

Într-o zi el a plâns implorând :
Ploaia stătea adulmecând.
Un câine maro a rânjit alungând
Raza de soare, pe cer căutând;

Iubind și cântând, aiurând..
Fugind dinspre cer spre pământ..

( tentativă de sonet…c. ferent) 

( acum un an în noiembrie ...)

joi, 26 decembrie 2019

Iluzia zăpezilor


o zi sau două
o zi pentru ceva care seamănă cu ploaia
dar nu-i ploaie
e ceva de departe
e ceva despre care ai putea spune că vine în rafale
nu vine / dar ai putea spune așa
e o zi în care nu sună telefonul
tu stai așa degeaba și-n mintea ta
în rafale
credința că se va întâmpla
ca ploaia când vine
tu îți spui : totul sau nimic
pe urmă trece
așa cum a venit
ca ploaia în rafale

eh – nu-i supărare
e o zi numai
a doua zi cade zăpada
știi cum cade zăpada?–
bine : așa cum cade zăpada
lin
liniștit
e ziua când zvâcnetul de sub gratiile de coaste
se liniștește
e ziua când trece
ca zăpada care cade și acoperă tot urâtul
tot întunericul
așa-i că-i bine ?–  ai uitat / a trecut
vag

( știi cum se vede câteodată o ridicătură sub noianul așternut? –
nu știi ce e dedesubt
nu te neliniștești
numai vezi să nu iei cu tine câinele
câinii au obiceiuri proaste : dezgroapă
ei și sub zăpadă ar putea fi orice
poate cadavrul iubirii )

          – nimeni nu caută sub zăpadă
ar putea fi o ramură smulsă de vântul de ieri din salcâm
și ar putea fi

( nu mă interesează
Șapte – câinele bolnav de curiozitate – a rămas acasă)

                        un Grinch ticălos...

o zi sau două
pe urmă răsare o Stea
sau trece o coadă de Cometă
o zi sau două.....

( 26 dec.2019 c.ferent – Iluzia zăpezilor)

vineri, 20 decembrie 2019

De dor și de noapte

Nu știu ce vreau
nici ce caut
nici ce aștept
din când în când trec cu o umbră de aripi
cu un bolovan apăsându-mi sternul
trec și nu știu ce astept : să se deschidă aripile nopții?
– să vină o pală de vânt ca un susur
să mă ridic
să mă eliberez !
stau cu bolovanul țintuindu-mi zborul
și de la un timp decid să-mi desfac sternul
să iau bolovanul pe dinăuntru
( cine știe ? dacă reușesc aripile să mă ridice? )

nu știu ce vreau
aș putea lăsa aripile să mă ducă spre răsărit
aș putea sparge bolovanul
aș putea să nu mai vin
am spus de o mie de ori dar m-am întors
cu bolovanul și cu aripile măturând pulberea
m-am întors
și nu știu ce caut
cu unghiile îi fac loc bolovanului sub coaste
( poate peste o mie de ani îl va găsi un arheolog)
și eu știu că nu știu ce aștept

pe undeva era o foarfecă...– o să tai aripile astea inutile
cu bolovanul m-am împăcat : plângem în fiecare noapte
eu pe tine / bolovanul zilele pierdute așteptând
aripile mă încurcă și nu aș ști dacă să le urmez spre lumină
sau din omoplați să le smulg

(20 decembrie 2019-c. f
erent - De dor și de noapte)

Speranța alergătorului de cursă lungă

Speranța lor
a alergătorilor care au obosit –
aleagă în cerc și n-au aflat încă
se termină timpul
se termină..
au obosit dar nu renunță niciunul
nici măcar nu-și dau seama cum drumul i-a înghițit
nici să vrea nu mai pot alerga umăr lângă umăr
drumul se scufundă cu singurătățile lor spre sfârșit

nu știi ce să le spui și taci
peste urechile lor – solul s-a întărit
și-nainte nu mai e demult lumină
nu mai e și n-ai cum opri liniile
nici punctele nu le poți crește
și taci
și taci
și taci infinit

au obosit
dar își spun : – înc-o tură! –
de data asta voi prinde colțul cometei
voi prinde cu două degete călcâiul
voi ieși
voi răzbi...
voi atinge cu privirile punctul unde ne putem atinge și fi una
vom fi la plus infinit!
...................................
nimeni nu renunță
ei și ce dac-am obosit?

în jur
ori chiar un pic mai departe
pe-o latură / laterală – ori
oricum s-ar chema – e un pic..
e lumină
Soare
culoare
zâmbet
din toate câte ceva – e un pic
( și iubire...
e
chiar dacă nu e
o ai în minte
o ai imprimată pe retină
nu trebuie decât să întinzi pasul.. –
un pic mai alegro
și-o atingi în sfârșit!)
un pic de iubire
o noapte sau măcar la sfârșit
acolo departe / la plus infinit!

19 decembrie, 2019 – c. ferent – Speranța alergătorului de cursă lungă)

duminică, 15 decembrie 2019

Decembrie, o vrabie..

o vrabie cu aripi pline de sânge 
într-un decembrie
într-o duminică după-amiază
când toate par schimbate
nu știi de ce și nu vrei să știi.. 

așteaptă o zi

chiar dacă nu bei apa din pahar
tot se termină
nu știu de ce
vor fi de vină atomii
sunt desperecheați și nu se mai poate așa
ori unu la unu / ori nimic
de aia se termină

de ce n-ai băut?
de ce-ai mai așteptat o zi? 

și anotimpurile se termină
unele înainte de-a începe
și nu știu de ce
poate fiindcă sunt singure
poate le este frig
sau frică – de unde să știu?
se face de ziuă și vine Soarele și gata :
nimeni nu trebuie să tremure
ori să plângă

–nu știu
dar așteaptă
așteaptă încă o zi 

și păsările invidiază pe cineva
sigur nu știu dar parcă pe șerpi
sau așa am auzit
toată lumea ar vrea să-și schimbe hainele
de ce să nu vrea și păsările?
haine noi ? – fugi
ușșș vrabie
ușșș corbule
ușșș ( vrem galben! / albastru și purpuriu!..
bietele păsări.. 
ce-ai putea să le spui
să le smulgi penele?)
afurisite metamorfoze : vin la cine vor

așteaptă o zi 

eu...... ( simțirile care se schimbă
pipăitul care și-a cauterizat amprenta
iriși care se fac roșii și galbeni
arsura care năvălește direct în plămâni
apele cu gust de pucioasă
inimile care se fac de antracit)
eu încă n-am terminat

așteaptă o zi 

o pisică deschide fereastra de la etajul nouă
vrăbiile cu pene care se vor înroși
a venit timpul și se termină apa
și anotimpul se va răsuci
voi pune aripi de canar vrăbiilor 
eu......( primăvara asta)

așteaptă o zi

(15 dec. 2019 - c. ferent – Decembrie- ca o vrabie cu aripi roșii)

vineri, 13 decembrie 2019

Lady Raven

norul care-ți întunecă surâsul
zborul care s-a frânt
dorul ca niște corzi de viță-de-vie
încolăcinu-se pe grumazul tău
secunde din timpul care se termină
zile care nu vor mai veni

decorul care se umple de drumul care se înfundă în
labirintul semnelor de ieri
cărora le retezi visele
         și
dintr-un de demult anamnesis
ei ..– și?

cineva caută o sabie
altcineva ridică un scut
undeva cineva își pune o cămașă de zale
într-un loc uitat de timp
cineva decide să intre de viu într-un coșciug
a obosit și a decis că nu are rost să...........
( ei..– și? )

în amurg încerc să-mi aduc aminte :
– e târziu
rana s-a vindecat
și eu nu-mi mai aduc aminte cum arată mâinile cu degete prelungi / albe

 ( cum să nu știu?
– stă cu moartea în casă
la masă se lăfăie o scârbă cu o glugă neagră...
                           ***
– Hă-hă-hă!– prostule – hă-hă-hă!
ia zi : mai vezi câmpiile peste care a nins?
ă?– mai ai cămașa albă?
alb..alb..alb..alb

așa-ți trebuie! )

nu mi-e dor
nicăieri nu văd un nor
totul e schimbat și-n decor
un corb trece în zbor

ei.......
și?

( 13 dec
embrie 2019 c. ferent – Lady și câmpia albă)

luni, 9 decembrie 2019

Atmosfera planetei Eu

respir așa de de adânc.. –
unii ar putea spune că:– e oftat ăsta!
.. ar putea spune
nimeni nu poate pune lanțuri gândului
ar putea spune
fiecare poate crede ce vrea
chiar adevărul
eu continui să respir
adânc
din coșul pieptului
din străfundurile care nu se văd
acolo e ceva
și e bine că nu se vede
pot pretinde că respir și atât
să-mi dea pace
ce vor? – ei nu respiră?
ia mă rog!

respir
adânc sau nu
trăiesc încă
încă

la marginea Planetei rupte
cea cu o latură
din care a rămas o latură
o ruptură
Planeta care seamănă cu mine
sau sunt eu
am rămas eu
nu vreau să gândesc
nu vreau să pun nume
n-aș putea minți
așa că e planeta Eu
nu-mi dau voie să gândesc
așa că respir
adânc
poate din adâncurile planetei Eu
acolo se poate
acolo planeta se rotunjește
se face planeta cu două laturi
jumătatea care ține în brațe cealaltă jumătate
cu oceanul sărat și plaja unde bat vânturile
unde cristale de sare se ascund în părul tău
deocamdată respir
respir adânc
nu vreau să mă uit la planeta cu marginile sfârtecate
atât cât pot vedea ceilalți –că oftez

respir
restul altădată

(9.dec.2019 - c. ferent - Atmosfera planetei Eu)

duminică, 8 decembrie 2019

Ploaia și stânca

tu ești în fiecare zi la fel de îndrăgostit de ideea de pur
la fel de convins de ideea de drept
la fel de inflexibil ca ideea de adevăr
la fel de încăpățânat la ideea de frumos
Nirvana ta e o planetă
cu un singur munte
cu o singură stâncă
de la facerea idilicei / inexistentei Nirvana
tu ești la fel
nu mai știu nici eu dacă nu cumva ești un Zeu și mă muncesc de pomană

vin
sigur – vin când pot
nici ploaia nu cade în fiecare zi pe munte
nici apele ploii nu spală stânca
– purificând-o în fiecare zi
dar vin
când pot veni – vin ca ploaia să-mi îmbrățișez cu brațe de ape : stânca
vin și dacă știu că stânca mea e pură ( inocentă / curată......)
e la fel de decisă să nu accepte nimic
la fel de convinsă că patima ucide
la fel de aspră ca un monah
și eu nu știu dacă nu cumva ești un Zeu și mă muncesc de pomană

nu știu cine a greșit –
eu cu ploaia de cuvinte?
tu cu încăpățânarea care cerea puritate?
nu știu cine e vinovat
eu cu zborul de la Canis Major înspre fanta dintre universuri?
tu cu îndărătnicia unei stânci de pe un munte golaș din Nirvana?
nu știu dacă au vreun rost ploile de îmbrățișări
nu știu cum să găsesc drumul spre inima ta de stâncă
decisă să spună
– nu!– nu e pur / nu e bine / nu e adevărat / nu e corect
nu știu dacă nu cumva ești o stâncă
pe un munte de 9000 de metri
nu știu dacă nu cumva ești un atlant
sau de pe o planetă unde ideile se plimbă leneș
ca niște nori seci deasupra inexistentei / iluzoriei Nirvana

ce bine ar fi fost să fi locuit pe Pământ
aș fi fost picătura de ploaie care cade în același loc pe o piatră
aș fi găsit drumul spre inima ta
te-aș fi înmuiat
ce bine ar fi fost să fi locuit pe Pământ
te-aș fi îmbrățișat cu ploaia de –brațe de apă!–
și așa înfrigurat mi-ai fi căutat privirea
eh
nici măcar așa n-am să renunț
o să caut drumul
nu știu ce-o să fac
ideea de statornicie – e bună?

ca ploaia
cu brațe de apă
vin când pot
măcar iluzoriu
măcar ideea de îmbrățișare ți-o trimit – stâncă.......

( 14 iulie 2019 c. ferent – Ploaia și stânca)

Dictatoarea ( parodie)

 Să fiu sinceră : nici astăzi nu știu cum devine un om dictator. Nu știu dacă se naște dictator sau ceva în copilăria lui îi determină firea să devină dictatorială. Ce Dracu ar putea fi dictatorul, cum gândește și cum reacționează, cum e pe dinăuntru, are putere fizică sau mintea lui e în stare să subjuge, se teme de consecințele acțiunilor lui, are vreun plan să scape dacă lucrurile merg prost?.. Eah, eu de obicei mă gândesc la toate astea, deși nu găsesc răspuns la toate, mă gândesc. Cred că dictatorul începe prin a fi o ființă complet nemulțumită de toate darurile, pe care ori nu le vede, ori le exagerează în bine sau în rău. Că dacă are un piculeț de judecată ( valoarea IQ-ului depășește suta), se vede pe sine nedreptățit, i se pare că trebuia să se nască într-un pat cu baldachin... Când este atacat tace, dar nu uită și neuitând nimic (,) coace planuri de răzbunare. Cred că nu are prieteni, are doar slugi idioate, fiindcă nu-și permite să țină oameni deștepți lângă el. Capacitățile sale nu ies în evidență decât atunci când e înconjurat de slugi idioate, incapabile să se scuture de tiran, cărora, în mintea lor e înșurubată ideea că dacă dispare stăpânul, dispare și bucățica pe care o primesc.. Așa că dictatorul știe de cine are nevoie, știe de cine trebuie să scape, știe pe cine se poate baza să-l apere, pe el și ideologia care o promovează. Mai întâi de orice, dictatorul este inflexibil : pornește de la ideea că în ziua de luni nu are voie să dea un leu nimănui, și nu-și dă nici sie, dacă nu are ce mânca, rabdă, dar nu scoate un leu din buzunar, fiindcă lunea nu se poate cheltui nimic. Apoi e posibil să i se pare că a umbla în haine de culoare roșie e cel mai oribil lucru cu putință și nu vei găsi nimic roșu în casa lui, va nici la cei dimprejurul lui, nu vei găsi nici măcar o batistă roșie. Roșu începe să fie tabu, ba și fructele roșii ori legumele, dispar de pe masa lui. Dictatorul nu mănâncă roșii, cireșe și nici ridichi sau carne roșie.. Poate fi și verde, sau albastru, dictatorul are o idee și ideea se face lege pentru toată lumea. Dacă vei fi prins mușcând dintr-un măr roșu, vei fi condamnat să ți se scoată "" trei dinți din față "", și altele. Dictator.. Chestia e că dictatorul face prozeliți, și vrei - nu vrei, ca să te sufere în apropierea lui, vei face ca el, vei gândi ca el, vei condamna pe oricare om căruia de-abia așteaptă să se coacă cireșele și are o bucată de grădină unde a plantat roșii. Dacă nu e voie, păi nu e voie : la foc ( virgulă) cu tot ce e roșu! Dictatorul e mulțumit, trage un discurs constructiv, lumea aplaudă și roșiile sunt scoase în afara legii. ( V-am spus : poate fi orice. Nu contează că e legumă, fruct, culoare, ingredient principal, poate fi sarea sau zahărul, dictatorul are o fobie și ți-o inculcă și ție.) Are dictatorul prieteni? Nu prea, depinde de cât de mult reușești să fii pe placul lui, și dictatorul decide că te vrea și te acaparează. Nu îi ești prieten, ești animalul lui de companie, și dacă nu faci sluj frumos, te poți trezi în cușcă și cu un lanț frumos de gât, ori părăsit pe locuri pustii. De ce ai îndrăznit să faci ' ' ham' ', în ziua când trebuia să faci' ' i-ha – i-ha!' '? Dictatorul are toane și nu ai voie să clipești dacă nu-ți dă voie. Așa că dictatorul nu are prieteni nici de leac. Are mulți idioți, mulți puși pe căpătuială, mulți care speră ceva oricât de mic. Să nu te gândești că e prost și nu-și dă seama când o faci tu pe prostu'. Nu, te poți trezi alungat și atunci când nu cârtești, fiindcă ți-am spus : dictatorul are măcar suta aia de unități la IQ. Așa că pe lângă dictator nimeni nu e sigur de nimic. Dictatorul poate decide astăzi că laptele e albastru și zapada portocalie, poate decide că nisipul e verde - oliv și iarba gri-oțel, și e vai de pielea ta să deschizi gura să susții altceva. În fond dictatorul vrea un singur lucru : să nu îi contești deciziile. Dictatorul se îndrăgostește!? Nu, niciodată. Consideră că e o boală dragostea și fuge de iubire cum fugi tu de infecțiile naso-comiale.. Posibil să se îndrăgostească, dar asta nu ține nici măcar cât un guturai, dictatorului îi trece în cinci zile. Sigur se va face luntre și punte să crezi că ai greșit, că din vina ta s-a produs ruptura, dar nu e nimic altceva : doar s-a vindecat de tine. Dictatorul femeie nu are copii, asta i-ar răpi prețiosul timp și i-ar putea aduce vătămări, fiindcă dictatorul nu e prost și știe că unde-i lege nu-i tocmeală și știe foarte bine că nu se poate abține și copiii ar putea să-i moștenească talentul și ar putea sfârși strânși de gât. Așa că nu are copii. Nu are nici măcar soț, fiindcă '' două săbii într-o teacă, niciodată n-o să-nceapă. ".
Ce Dracu mi-a venit să-mi fac autoportretul? 😂
eu, dictatoarea – c. ferent

sâmbătă, 7 decembrie 2019

Colinde.. colinde

La multe. Mă gândesc la care colinzi din toată lumea m-aș opri, și de ce neapărat la alea?. Așa că ziua de azi e... ( cum e? 😊) – ziua de azi e așa ca o după-amiază de duminică, atunci când îți permiți un ceas, să bați câmpii. Să te gândești unde vrei tu, nu unde trebuie. Așa că mă gândesc la " In the first day of the Christmas, my true love sent to me :, a patrige in a pear tree." Pe urmă la " Mira la pesca..." Și gata, că altele nu mă atrag deloc. Cea cu peștii din râu, mă face să zâmbesc oleacă : socrul lui Paco trebuia păcălit că e dus cu pluta, și toată lumea s-a pus de acord să-i facă o glumă. Cea cu potârnichea?.. Nu știu sigur, e un actor englez de stand-up comedy, și cum sunt eu sucită, mai degrabă râd la umorul sec al englezilor decât la un banc presărat din belșug (virgulă) cu licențe de toată jena.. Asta sunt eu : îmi place ceva? Îl adopt pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, asta până când vine ceva mai nou. Acum să fiu sinceră, eu nu știu nici o colindă franțuzească, aproape cred că ăia colindă cu pietroaie în buzunar, de muuuuuuult timp, cam de pe când era un Ludovic, unul care nu se știe de ce s-a ciocnit cu unii care voiau republică, și ăia l-au scurtat de cap pe Ludovicul nu știu cât ( știu, dar cui îi pasă?).. Na, eu nu știu măi nimic de franțuji, nici Marsilieza n-o știu, nici care e cel mai bun fotbalist al lor.. Știu eu câte ceva, dar cui îi pasă de Balzac și moș Goriotul ăla? Că dacă spui unuia sau altuia, cică pe facebook-ul ăsta lumea e cu capu-n nouri și le poți număra neuronii făcând simplu o socoteală de doi lei : " lumea de pe fb. nu citește mai mult de trei propoziții simple"( —am încheiat citatu' 😊).. Așa că ( virgulă) cu ce știu eu despre Franța și francezi, te poți șterge la.... ( undeva, atunci când nu ai 95 de bani să cumperi un sul amărât de hârtie igienică, de proastă calitate). Nu, nu știu nimic, și cum ziceam și-acum un an : poți să mă plătești, poți să-mi oferi locul lui Macron, nu merg în țara unde odată demult.... 😊 – un bou a plecat la Pariz (!) și s-a-ntors vacă 🐮.. Ăștia te ghilotinează cât ai zice : * o bonjour, bonjour Paris! *.. Lasă așa, umor sec englezesc. Nu că ăia ar fi mai buni, și ăia au pus un cap pătrat la putere și au suit pe eșafod un Carol. Dacă e s-o iei așa, să fii convins că peste tot au fost năuci, dar în timp s-au deșteptat, au băgat la cap și au buchisit și slovenit oarecum legile, au învățat cum e cu democrația și cum faci s-o înțelegi corect, că și asta : democrația, dac-o înțelegi prost și-ți închipui că ai voie să umbli în curu gol la biserica din sat, deh.. – te-ai putea trezi eunuc fără voie, pe undeva pe la vreun balamuc. Toate cele se învață, dacă nu înveți să mesteci bucătura din gură, mori de foame și gata. Omul e dator să-nvețe. Că din-amândouă teoriile reiese același lucru : maimuța se dă jos din copac și se apucă să facă o colibă, un topor, un arc, o lance. Omul se ridică din mijlocul drumului din țărâna creației primordiale și se apucă să are, să semene, să culeagă să umble în urma oilor.. Altfel nu se poate.
( tata – Bă! – cine nu muncește, nu mănâncă.
  eu – Da' cam ce-ai vrea : să mă duc la fabrică? Nu mă primește la zece ani.
   tata – Munca ta e să înveți. Nu să umbli cu gura pe după dealuri, ca ăla care a stat șapte ani în clasa-ntâi și când să treacă într-a doua, a înnebunit școala și s-a dărâmat profesoru'.
    eu – N-ai nimerit-o : eu îs într-a patra și n-am rămas repetentă!
   tata – Mă bucur, dar dacă nu te iei cu munca de pe-acum, mai târziu o să fie prea târziu.)

Mă gândesc la colinde : nu știu nici una franțuzească.. În cărțile din biblioteca mea, francezii pleacă la război sau măcar la un duel, francezii sunt zgârciți sau își vând părul și dinții, fură o pâine, sau își deschid o spălătorie de lux și mănâncă o gâscă la ziua Gervaisei... Francezii din cărți sunt bravi, dar nu cântă decât ales enfants.... Și mie mi se pare urâtă Franța, cenușie, fumul fabricilor, funinginea pe unde își plimbă Zola eroii nu-mi place... Parcă sunt mai frumoase pajiștele englezești, parcă îmi place mai mult să râd de pățaniile prietenilor lui Jerome, și parcă tot nu m-am săturat să merg după Robinson pe insule necunoscute..
{ in my first day of Christmas
My true love sent to me
A patrige in a pear tree 🎄..}
c. f.

vineri, 6 decembrie 2019

Mărul de la fereastră

un fruct galben
( ba e parmen-auriu
mi se pare!)
un fruct numai
decembrie a lăsat pe creanga pomului de la fereastră
un fruct pentru înghețurile lui decembrie
și vântul a fost milos dintr-o dată!..

amiezile scurtate de iarnă
se îngrămădesc pentru o oră lângă fereastră
și-n mărul plin de galbene sfere
se plimbă iele de frig și de ceață
se plimbă tăcerile iernii din inima noastră

amiaza se grăbește să fie
din urmă se-ngrămădesc orele toate
nu e nimic nou
nimic doar un vis
( visele tale sunt o prostie!)
și amurgul golește de lumine amiaza
un fruct galben e paznic la fereastră

degetele care au mângâiat floarea de măr
se strâng în pumnul tristeții de iarnă
parfumul amiezelor dintr-o vară fierbinte
îngheață în fructul uitat pe o creangă

vânt și păsări cu aripi întunecate
vin să gonească amiaza

mărul galben visează aromele din livada de astă-vară..

oh – frigul
timpul uitărilor toate
oh– decembrie
un fruct galben veghează amiaza
se strânge sub înghețurile amurgului
se teme de ciocul păsărilor negre
și pășește ( lumină de galben)
în luna cu tristețe
cu frig și
cu vânturi venind de departe

( 6. dec. 2019 – c. ferent – Mărul de la fereastră)

joi, 5 decembrie 2019

Analfabetismul funcțional

Analfabetismul funcțional ar putea fi definit prin incapacitatea de a înțelege un text și la fel, pe imposibilitatea de a te concentra asupra unui text, pur și simplu creierul nu poate mai mult, omul nu a evoluat, nu a acceptat asimilarea de noi cunoștințe, în ideea că nu-l interesează, nu-i sunt de folos anumite studii, goana după timpul petrecut doar în felul în care îți place. Așa stând lucrurile, trebuie să ne amintim de ce se spune că e " vai de țara unde copilul e împărat". Copilul împărat face ce vrea el și deloc ceea ce trebuie. Copilul împărat refuză să studieze, și pentru o ora de distracție va tăia capul perceptorului. Țara unde copilul e împărat se duce de râpă. Fiindcă pe împărat nu-l poți obliga și o palmă pe obrazul împăratului se cheamă crimă de lezmajestate. Împăratul dispune și restul lumii acceptă ceia ce i s-a impus. Nu contează că împăratul nu e în stare să ducă un război, nu contează că nu va ști întotdeauna despre ce e vorba, fiindcă pe împărat nu-l poți contrazice, și mintea oamenilor mari se va da după mintea împăratului. Dacă împăratul poruncește să nu mai existe munți fiindcă sunt greu de trecut, munții vor dispărea.. – dacă un copil poruncește să dispară anumite discipline de studiu, vor dispărea.. Copilul a poruncit, și noi toți am ascultat – o oră de lectură? – o oră de citit mecanic, în timp ce eu mă gândesc la momentul în care voi face ce vreau, eu pot disocia : ochii și gura sunt aici, mintea mea se joacă pe o pajiște frumoasă, ori se joacă spărgând bomboane care nu aduc nici o bucurie papilelor gustative fiindcă nu se pot înghiți. Eu sunt aici fizic, mental sunt afară, fiindcă am învățat că pot pretinde că sunt de acord. Ora de lectură este un fleac inutil, nu ajută la nimic... Cu cât ne facem viața mai ușoară, cu atât nu mai avem nevoie să muncim cu mintea : de ce ar trebui să știu eu cât fac 7✖️8, atâta timp cât am un calculator în telefon, și pot afla câți lei va trebui să plătesc la o factură de 56€? Nu-mi trebuie. Nu voi memora nimic, nu vreau să știu de ce un corp cufundat în apă va înlocui volumul de lichid cu greutatea corpului respectiv? — o va afla calculatorul meu. De ce ar trebui să știu eu cât e radical din 1 și de ce trebuie să știe împăratul aria cercului? Cui îi folosește să știe formula unei hidrocarburi, dacă oamenii au decis că nu ne mai interesează plasticul? Ce interes am eu să știu cine era Carol Quintul, și la ce aș putea eu folosi cunoștințele despre războaiele punice? Cui îi pasă de gamele minore, și ce importanță are si ♭ ( bemol)? Cui îi pasă de desenul tehnic? De ce e util să știi legea lui Newton, când un idiot susține în secolul XXI că Pământul e plat ca farfuria de supă!?.. Nu vreau să știu, fiindcă am calculator, am internet, mașinile știu și pentru mine.
( –A învățat tat-su și pentru el.
  – Cum adică, bă tată?
   – Simplu ca bună ziua : tat-su are parale destule, ce-i trebuie lui să fie învățat? Ăștia uită că tat-su are să moară și banii nu sunt de gumă să-i întinzi. Când se termină trebuie să pui alții la loc. De unde, dacă nu știi să faci nimic? Iaca, dacă se strică broasca de la ușă? – ai bani? — plătești pe unul să ți-o repare, n-ai bani și nu știi s-o repari singur, rămâi cu ușa crăcită și intră frigul în februarie în casă. Tu nu vezi cum merge lumea? Copiii trebuie să învețe fiindcă vor crește, tații îmbătrânesc și se duc pe lumea cealaltă. Și ce faci dacă ești și prost și sărac? Ă? Îți mănâncă (,) cânii din traistă și mori într-un șanț. Învață că n-o faci pentru mine, eu am învățat în dreptul meu.)
Analfabetismul funcțional ține de logică și de capacitatea ta de a convinge copilul că învățatul este util. Un educator idiot, crește o generație de idioți. Psihologia părintelui, a pedagogului e foarte importantă. Atenția copilului nu poate fi captată dacă ție îți stă în cap ideea că părinte fiind vei primi răsplată, ori educator fiind vei fi plătit. Atâta timp cât în creierul tău nu e înfiptă ideea că ești util noii generații, vei culege roadele incapacității tale funcționale.
Vrei să știi care e plata pentru cum ai educat un copil, cum l-ai convins că studiul e util? Cât timp ești viu, nu vei afla niciodată, abia după ce nu vei mai fi, nu vei mai putea munci, nu-ți vei mai putea susține material și moral învățăcelul, atunci se vor vedea roadele muncii tale. Scopul tău ca părinte trebuie să fie acela de a convinge odrasla să studieze mai mult decât tine, să fie în stare să perceapă mersul lumii, să raționeze corect, să nu se facă de râs într-o discuție, să fie în stare să recunoască : nu știu, dar voi studia și voi ști. Mașinile? Ce vor face generațiile următoare, când cei care au studiat și știau cum funcționează, vor dispărea?.. Cine cruță nuiaua nu-și iubește copilul. Cine nu reușește să fie ferm în fața copilului, să-l convingă de ce e util să fie cu mintea preocupată de învățătură, a pierdut : copilul este un analfabet funcțional. O oră de lectură, necombinată cu exemple nimerite, e un fel de fleacuri– vax cu apă de ploaie.
c. f.

luni, 2 decembrie 2019

Răzbunarea îngerului

ne  înșelăm
pe noi mai mult și întotdeauna
suntem piatră și apă pe rând
ne păcălim să mai treacă ceva
să uităm măcar puțin

eh – dumnezei de o zi
zei destrăbălați de-o noapte
măcar vom uita
măcar vom trăi mai departe

cerșind uitarea
sfărâmarând puritatea lacrimii
sfârtecând surâsul
mai ceva ca fiarele
ne înșelăm
fiindcă așa vom trăi încă o zi

fără amintiri sau remușcări
vom răzbi

nimeni nu renunță
promiți
îți promiți : voi fi fiară și voi trăi

ne înșelăm
uităm și sfârtecăm obrazul care surâde
nimănui nu-i este îngăduită speranța
noi am crezut și-am pierdut
așa că nimeni nu va zâmbi

trandafirului i se pare că are voie să înflorească iarna
cățelelor li se pare că au voie să fete
copilului ăstuia i se pare că apusul e frumos
femeii acesteia i se pare că dumnezeu îi poate auzi rugăciunea
acestui om i se pare că va mânca peste douăzeci de ani din pomul sădit

păreri

nimeni nu are voie să creadă
pentru ziua când zeii ne-au părăsit

așa că
ne înșelăm
ne păcălim
ne aruncăm amintirile
vom trăi oricum
dar vom trăi

( 2 dec. 2019 c. ferent – Răzbunarea îngerului căzut)

duminică, 1 decembrie 2019

Decembrie

 știu unde se ascunde frigul
sau până unde nu va păși
peste care prag
nu știu cum se strecoară în case
sau în oase /frigul / răceala

nu știu de ce
se apropie solstițiul
sau frigul crește în oase / case
inimile se răcesc
oasele se fac de sticlă
banchiza se află la începuturile ei
și eu nu știu cum frigul crește

amurgul e tot mai devreme
și becurile
lumina e mai rece / mai tăioasă
lumina seamănă cu frigul
și în oase banchiza se lățește

nu înțeleg
sentimentul se subțiază
gheața de pe malurile râului se îngroașă
frigul / răceala îmi pătrunde în minte
și banchiza crește amenințător

o să adorm și-o să uit

banchiza își vede de treaba ei
un câine sub gardul unei case părăsite
se încolăcește pe un petec de iarbă înghețat
sentimentul e un câine care îngheață

(1 decembrie 2019 c. ferent – Decembrie)

Prestidigitatorul

vin și plec
nu vreau să creadă cineva că-mi pasă
vin și plec
intru și ies
( viața-i frumoasă!
.......)

nu vreau să vorbesc
aș putea să mă dau de gol
vin și plec
e tot mai greu să ridic treptele spre biata mea casă
o să ies
o să cobor înainte de-a deschide ușa
o să-mi înghit cuvintele
și nimeni nu va observa
nimeni nu va înțelege
( viața-i frumoasă!
.....)

lacrimile se usucă în creier
nimeni nu are voie să știe
nimeni nu va afla că mă doare
că zeii au murit
și îngerii cu surâs înghețat
stau  la morga
la masă

vin și plec
prestidigitatorul face hocus-pocus
nimeni nu va putea să vadă
lacrimile îngerilor
înghețând

fericirea e un zâmbet de mască

( I , a-XII-a, MMXIX, c. ferent – Prestid
igitatorul, un înger fără mască)

Sistemul medical din România aflat în comă

Din păcate internetul meu fix, e slab.. Nu știu motivul. Aș fi putut spune că din cauza norilor care sunt oarecum o stavilă între modulele, ...