la fel de convins de ideea de drept
la fel de inflexibil ca ideea de adevăr
la fel de încăpățânat la ideea de frumos
Nirvana ta e o planetă
cu un singur munte
cu o singură stâncă
de la facerea idilicei / inexistentei Nirvana
tu ești la fel
nu mai știu nici eu dacă nu cumva ești un Zeu și mă muncesc de pomană
vin
sigur – vin când pot
nici ploaia nu cade în fiecare zi pe munte
nici apele ploii nu spală stânca
– purificând-o în fiecare zi
dar vin
când pot veni – vin ca ploaia să-mi îmbrățișez cu brațe de ape : stânca
vin și dacă știu că stânca mea e pură ( inocentă / curată......)
e la fel de decisă să nu accepte nimic
la fel de convinsă că patima ucide
la fel de aspră ca un monah
și eu nu știu dacă nu cumva ești un Zeu și mă muncesc de pomană
nu știu cine a greșit –
eu cu ploaia de cuvinte?
tu cu încăpățânarea care cerea puritate?
nu știu cine e vinovat
eu cu zborul de la Canis Major înspre fanta dintre universuri?
tu cu îndărătnicia unei stânci de pe un munte golaș din Nirvana?
nu știu dacă au vreun rost ploile de îmbrățișări
nu știu cum să găsesc drumul spre inima ta de stâncă
decisă să spună
– nu!– nu e pur / nu e bine / nu e adevărat / nu e corect
nu știu dacă nu cumva ești o stâncă
pe un munte de 9000 de metri
nu știu dacă nu cumva ești un atlant
sau de pe o planetă unde ideile se plimbă leneș
ca niște nori seci deasupra inexistentei / iluzoriei Nirvana
ce bine ar fi fost să fi locuit pe Pământ
aș fi fost picătura de ploaie care cade în același loc pe o piatră
aș fi găsit drumul spre inima ta
te-aș fi înmuiat
ce bine ar fi fost să fi locuit pe Pământ
te-aș fi îmbrățișat cu ploaia de –brațe de apă!–
și așa înfrigurat mi-ai fi căutat privirea
eh
nici măcar așa n-am să renunț
o să caut drumul
nu știu ce-o să fac
ideea de statornicie – e bună?
ca ploaia
cu brațe de apă
vin când pot
măcar iluzoriu
măcar ideea de îmbrățișare ți-o trimit – stâncă.......
( 14 iulie 2019 c. ferent – Ploaia și stânca)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu