sâmbătă, 6 noiembrie 2021

M-am convins : libertatea de exprimare nu există

Cred că m-am născut târziu : nu am văzut nici un birjar. Așa stând lucrurile, nu știu dacă birjarii erau în totalitate mincinoși, și nu înțeleg foarte bine expresia :
— Minți ca un birjar!
Se poate ca birjarii să fi fost ca taximetriștii, să te fi dus la destinație pe drumul cel mai lung, ori să îți fi cerut un preț supraevaluat al călătoriei cu birja. Zău nu știu, nu pot să mă pronunț nici pro, nici contra, și nu-mi rămâne decât să folosesc expresia, fără să fiu în temă cu veridicitatea întâmplărilor, la care nu am fost martor real.
Ca atare nu aș putea spune despre o instituție, ori un canal media, ori cine știe ce companie de presă :
— Minți ca un birjar!
Totuși în mintea mea se conturează asemenea situații, și cum eu nu am văzut birjari, nu le pot spune nimic.
Ce ai putea spune? Că la ora actuală intri în pușcărie, ori ești condamnat la moarte, pe sfânta dreptate? Că și dacă ai martori, și dacă ai fotografii, sau ai filmat o situație reală, nefiind de acord să te comporți ca un birjar, să nu duci lumea pe drumul cel mai scurt spre adevăr, cerându-i să plătească pentru un drum mai lung, actualele instituții ale unui oarecare minister, te trimit în judecată pentru zădărnicirea combaterii măsurilor de siguranță în pandemie. Așa stând lucrurile, eu tac, fiindcă nu sunt nici birjar, nici taximetrist, dar nici nu-mi doresc să înfund pușcăria, cu adevărul în gură. Nu pot fi atât de idioată, încât să nu-mi dau seama că a scoate la lumină adevărurile despre o situație reală într-un așezământ de sănătate, fix sau mobil, vechi sau doar niște bărăci din plastic, containere goale... – să nu-mi dau seama că mă condamn singură la pușcărie.

Îmi văd de treabă. Eu am trăit și în comunism. Tata a apucat vremurile în care dacă nu-ți făceai cum trebuie treaba, intrai la pușcărie pentru sabotaj. Încă de copil am învățat că nu am voie să spun tot ce gândesc și dacă știu ceva adevărat, vom discuta despre acel adevăr în casă, între oamenii pe care poți să te bazezi.
Nu știu ce au crezut cei care au făcut revoluția în decembrie 1989, dar eu nu am crezut că am libertatea cuvântului, și am continuat să scriu printre rânduri, să discut adevărurile într-un cadru restrâns.
Nu pot fi prezentă pe #Facebook, fiindcă nu pot minți, nu pot ascunde adevărul, și nici la închisoare nu vreau să merg.
Cred că e timpul să întorc spatele unui loc plin de observatori și care strâng material pentru a umple pușcăriile cu nevinovați, condamnați pentru că și-au permis să dezvăluie realitatea.


Cu toate că nu ar trebui să deschid gura, o s-o fac.
Am rămas cu gura căscată, tâmpită instantaneu : PSD face o alianță cu PNL, pe 7( șapte!) ani.. Vor guverna prin rotație, câte doi ani, fiecare...
Ce putem spune? Se pare că în spatele nostru, al cetățenilor cu drept de vot, se fac alianțe care seamănă izbitor cu momentul în care i-ar trăsni prin cap unui genetician, să împerecheze un șarpe boa cu un șobolan. Dintr-o idioată curiozitate, se nasc metiși imposibili. Și nu e nimic de spus. Clona guvernamentală se bizuie pe votul meu și al rivalului meu în ceea ce privește simpatiile politice.
Ei, dacă așa stau lucrurile, eu promit solemn : la următoarele alegeri prezidențiale, parlamentare, locale, voi vota reprezentanții partidului de extremă dreapta AUR. Promit să conving pe toți apropiații și cunoștințele mele, și așa convinși, vom vota în corpore AUR. Fiindcă se pare că ambițioșii lipsiți de cap și empatie, par a fi unii dintre cei care nu acceptă mișmașurile politice. Sau USR. S-au dovedit a avea coloană vertebrală, și au întors spatele alianței de dreapta, cu riscul de-a-și pierde avantajele pe scena politică a guvernării.
Ar trebui să-mi văd de treabă, totuși vorbesc în virtutea faptului că încă nu s-a schimbat Constituția României. Fiindcă cei care au decis să se alieze împotriva a orice logică, vor să schimbe Constituția, și așa noi cetățenii ne vom pierde și ultimele drepturi, și ultimele libertăți. În noua Constituție se vor regăsi articole de lege prin care să poți fi făcut sclav, fără să ai dreptul să te aperi. Eu una știu sigur că nu voi vota noua Constituție pusă la cale de alianța PSD — PNL.
Se pun la cale multe, și toate împotriva cetățeanului. Încep să regret că am rămas în România. Aici vom intra în pușcărie nevinovați. Curând ne vom pierde toate drepturile. Nu știu ce e de făcut. Probabil ar trebui să profităm cât încă nu s-au închis granițele. Nu știu unde. Poate spre Est. Da... Lumina vine de la răsărit. Va trebui să luăm în calcul și faptul că din două rele, cel care pare mai rău astăzi, nu e chiar atât de rău. Ca dracii : nu-i Dracu atât de negru cum îl zugrăvește popa.
Cum s-ar zice : atenție la neatenție. Fiindcă noi umblăm legați la ochi și o să cădem într-o groapă de nici Dracu nu ne scoate de acolo.

sâmbătă, 30 octombrie 2021

Femeia fără umbră

Orice buruiană are umbră / eu nu am

Nu-mi lipsește nimic
și nu am tot ce mi-aș dori..

Căutările mele sunt zorii pe care nu-i cunosc
cum să cunoști ceva ce nu ai văzut decât odată?

Nu-mi lipsește nimic
respir
dorm
mă mișc
și Planeta se mișcă
dar nu doarme
nu știu cum arată nările ei
știu numai atât : are alveole de frunze

Nu am totul
nici nu ar fi posibil
(poate nici Planeta nu are
și ea e limitată în spațiu / timp / mișcare)
nici măcar toate sentimentele..

Aș vrea să mă doară fericirea!
– nu se poate

( și cine știe dacă eu nu sunt ca Planeta?–
singulară adică
ce e? / cine e?
cu cine discută?
cred că o doare și mai cred că plânge și vorbește singură..
cred că..
de fapt cine știe?
poate o doare mai mult decât pe mine
Și ce e cel mai rău e că n-are umbră

În univers totul e alb sau negru
nu există doi
nu există nici bine / nici rău

Săraca Planeta...)

Aș vrea să vorbim! –
mie îmi place să vorbesc
îmi place mult să cânt
dar uite :
— Cui să-i vorbesc?
cine are nevoie de un concert a capella?
Lasă că e bine așa

Într-o zi umbra o să se desfacă
o s-o iau pe braț ca pe o haină oarecare
nu știu dacă o s-o mai pun vreodată
dar o să plec așa cu umbra frumos împăturită pe braț

Vreau să mă doară fericirea
dar nu se poate
tu ești umbra care s-a destrămat ca o pânză veche
mâncată de molii
aș vrea să mă doară fericirea
dar uite că nu se poate

(30 octombrie, 2021 — c. ferent – Orice buruiană are umbră / eu nu am)

joi, 28 octombrie 2021

Planeta a doua

Am auzit știrea. Nu mi-a plăcut. Nu știu dacă expunerea situației :
,, Omenirea a consumat într-o jumătate de an, resursele planetei Terra "
– sau felul în care a fost concluzionată:
,, Peste un deceniu, omenirea va avea nevoie de încă o planetă".

Nu-i bine deloc. E ca și cum eu aș vrea să mă scuz că nu pot adăposti în casa mea un fiu sau o fiică, un părinte, ori altă rudă, motivând că nu am cu ce să-l susțin material. Nu am ce-i da de mâncare, nu am cu ce să-l îmbrac, nu găsesc destui bani ca să-i încălzesc locuința, nu îi pot oferi acces la informație, nu-l pot distra nicicum, nu-l pot îngriji în caz de boală.
Fiindcă atunci când spui că nu ai cu ce să-l menții viu și sănătos, înseamnă că vrei să nu mai existe.
Nu suntem chiar atât de idioți, am aflat și noi despre politica din China, unde nici o familie nu putea aduce pe lume decât un singur copil. Vede toată lumea, și unul care nu e foarte educat, unul care a făcut numai școala primară, ori doar știe să se semneze, că această știre urlată pe unele canale de știri, vine ca un fel de scuză pentru ceea ce am putea numi pandemia uciderii în masă a persoanelor cu dizabilități, bătrâne, bolnave, care mănâncă și nu produc.
Eu nu sunt împotriva avortului, fiecare femeie are dreptul să decidă dacă vrea să aducă pe lume un copil sau zece copii. Dar nu pot obliga eu femeia să facă avorturi trimestrial, ori să folosească mijloace de contracepție. Fiindcă unele femei aparțin unor religii care interzis avortul și femeia religioasă, îi este frică să nu Doamne ferește să ajungă în Iad. Dar a obliga femeile să nu nască, se numește crimă împotriva umanității.
Eu vreau să cred că nu am ajuns în situația în care trebuie să ne mâncăm părinții. Cum se întâmpla la o civilizație dintr-o insulă cu canibali : își suiau părinții în copac și dacă nu reușeau să rămână o noapte întreagă agățați de crengile copacului, jos îi aștepta cuțitul : erau tăiați și mâncați până la ultimul zgârci de pe oase. Așa am ajuns și noi? Suntem civilizați ori canibali?
Fiindcă nu putem concluziona altfel : când spui că ai terminat resursele, se cheamă că sunt prea mulți oameni. Și trebuie să dispară jumătate din populația planetei Terra, ca să avem ce mânca peste un deceniu.

Așa stând lucrurile, de ce să ne mirăm și să nu credem că cineva a decis să scoată din pălărie un virus, să-l trimită în cele patru vânturi, ca să rămână cât mai puțini oameni pe Terra? De ce să acceptăm vaccinul? Nu cumva vaccinul este pentru ca organismele slabe să fie anihilate?
Simplu și pe înțelesul tuturor : omorâm bătrânii, bolnavii incurabili, oamenii cu dizabilități fizice și psihice, aducem femeile în situația în care devin sterile și nu mai pot procrea. Nu?
Dacă eu sunt tâmpită, explicați-mi vă rog : de unde luam o planetă în anul 2050? Vreau neapărat să știu. Nu că mi-ar păsa pentru copiii pe care nu-i am, sau părinții din care mama care s-a născut în 1939 e puțin probabil ca în 2050 să mai vrea mâncare, haine, căldură și vreun televizor să se uite la vreun film...
Vă rog frumos să mă lămuriți, să nu mor proastă.

Bun. Eu nu argumentez. Nu știu de ce, dar nu vreau să te conving să fii de acord cu ce spun eu. Dacă argumentez, mă iau de exemplu pe mine și numai ceea ce înseamnă casa mea. Altfel aș minți, aș fi promotorul unei soluții false, ceva ce mie mi se pare inadmisibil.
Cum văd eu situația? O raportez la mine. Cum simt eu, ce anume îmi pot explica, felul în care un om cunoscut sau un autor căruia trebuie să-i acorzi credibilitate, a explicat o anumită situație. Sigur au fost și scenarii de film, într-unul dintre acestea, nu mai țin minte titlul : oamenii morți erau duși într-un laborator și transformați în niște pastile verzi, care erau împărțite populației, drept aliment unic.

Dar să lăsăm astea. Vreau să ne întoarcem puțin în timp. Nu mult, nici măcar un veac întreg, poate doar 50 de ani. Sau și mai puțin, fiindcă eu am trăit conștient acea perioadă din istoria României, a anilor '80. Atunci agricultura era în stare să hrănească populația, ba chiar se exportau cereale și alte produse alimentare obținute din agricultură. La fel și zootehnia, piscicultura, apicultura și altele. Țara avea resurse pentru 20.000.000 de cetățeni, plus se exporta mari cantități de produse.
Acum să ne întoarcem în zilele noastre : terenurile agricole s-au transformat în zone deșertice, pământul bun pentru culturi, s-a înțelenit, transformat în piatră. Nimeni nu a înțeles că un teren trebuie ajutat să fie și să rămână arabil. Irigațiile au dispărut, pământul nu a mai fost ajutat cu îngrășăminte specifice. Și mai mult : unii propietari de terenuri agricole, le-au lăsat în paragină.
Acesta este principalul motiv pentru care nu avem alimente care se obțin din agricultură. Putem băga aici și pomicultura, nu și viticultura, fiindcă oamenii au înțeles că din vin ies bani frumoși.
Să nu uităm că terenurile agricole, trebuiesc smulse uneori din mlaștini și alteori din podișuri unde viețuiesc animale sălbatice. Recolta trebuie apărată. Asta nu este posibil atunci când urșii și mistreții, îți distrug pomii și lanurile de porumb. Și eu nu mai am fructe și nici mămăligă. 
Nici zootehnia nu merge : vine lupul și-ți mănâncă mieii. Vine ursul și-ți mănâncă vacile. Așa stând lucrurile, eu nu am lapte, brânză, unt, carne.
Când nu-ți păzești munca, ți-o mănâncă cei de care îți este milă.
Rog respectuos organismele europene și mondiale, să țină cont de faptul că avem mâncare, dar nu avem voie s-o mâncăm. Nu suntem lăsați să facem agricultură, zootehnie, pomicultura, etc.
Am avea atât de mult, încât să dăm și altora, dar nu suntem lăsați să avem.
Să nu uităm miile de oi înecate în Marea Neagră.. Avem, exportăm. Nu risipim.
Părerea mea.

marți, 26 octombrie 2021

Eu nu mă vaccinez

Voi sunteți mereu deștepți? Ce bine! Eu nu sunt mereu deșteaptă, poate fiindcă nu m-a interesat ceva anume, și cum nici proastă bâtă nu sunt, trebuie să mă documentez înainte de-a deschide gura. Altfel mă fac de râs, și eu nu sunt de acord să fiu făcută de râs, așa că trebuie să răscolesc prin Chrome ori Wikipedia, fiindcă în propria mea bibliotecă, domină altfel de cărți, și jurnalele și revistele, iau drumul containerului cu hârtie, fiindcă nu sunt colecționar. Voi știți că există o boală psihică și care se cheamă : boala colecționarului? Omul ajuns în stadiul de bolnav, colecționează și gunoaie, nu numai piese de valoare, își umple casa cu pisici, căței, teancuri de ziare și reviste, cioburi de oale, rotițe ale unor mecanisme, ori pixuri stricate.. Așa că în afara unor cărți care le vreau eu, adică merită să fie recitit, restul merge la container. Prin 2014, am fost abonată la Adevărul, Formula AS, România Literară, Libertatea. În fiecare vineri, duceam la container măcar zece kilograme de maculatură. Fiindcă uneori cedam vânzătorului de jurnale, și luam și o carte două, alături de Magazinul Albastru și presa locală. Așa am cumpărat eu cărțile doamnei Brown, și care au mers la container învelite în celofan, fiindcă eu disprețuiesc astfel de literatură. Tot așa au zburat reviste pentru femei, luate pentru mama, și alte reviste luate pentru fratele meu. Multe tare. Am păstrat numai ce am crezut eu că voi reciti măcar odată.
Astfel încât neapărat trebuie să caut pe internet câte ceva despre care nu am cunoștințe temeinice. Cred la fel ca personajul lui Sir Arthur Conan Doyle, ca Sherlock :,, Nu trebuie să îmi încarc mintea cu ceva de care nu am nevoie. Mă voi sili să uit ceea ce mi-ai spus, fiindcă spațiul rațiunii este limitat. ". La fel fac, nu trebuie să mă silesc prea mult : ceea ce aflu și nu am nevoie, este anulat, doar atunci când aflu ceva și care mă supără, strâng acea informație și o pun deoparte, fără să mă gândesc la ea mereu. Dar astea sunt rarități, și eu atunci când vreau să vorbesc despre ceva anume, trebuie să caut, să-mi fac niște fișe de lucru, apoi discut despre subiect.
Nu m-am băgat în ciorba vaccinurilor, nici pro, nici contra. Am spus răspicat că nu vreau să mă imunizez și nu am adăugat argumente. Fiindcă nu știu multe, am un Laourusse în bibliotecă, dar este vechi și așa neadus la zi, nu spune nimic despre virusologie, nimic despre contagiozitatea unei boli, nimic despre bolile celui de-al treilea deceniu al secolului XXI. Nu am argumentat fiindcă nu știu. Ceea ce am citit mi-a arătat o singură concluzie : un vaccin se creează în timp. Am aflat că unele boli au fost eradicate și altele nu. Am aflat că nimeni nu a descoperit un vaccin împotriva cancerului. Nimeni nu poate vindeca o inimă care este bolnavă, cum ar fi cea a unui copil născut cu malformații congenitale, și care nu poate fi vindecat decât rareori, prin transplant ori înlocuirea ( să zicem) unei valve bolnave, cu una artificială.. –știința medicală, nu are inovații dătătoare de speranțe în cazul unei embolii, nu are inovații nici măcar în două mii de ani, medicina nu poate vindeca anumite maladii. Așa stând lucrurile : un vaccin făcut pe repede înainte, este dacă vreți egal cu unu în fața căruia așezi un minus. Nici măcar zero, fiindcă atunci când îți face un sanitar o injecție cu apă distilată – ser fiziologic, nu pățești nimic. Nu te doare capul, nu ți se îngroașă ori subțiază sângele, nu faci o embolie, nimic, nimic din toate acestea. Astfel stând lucrurile : o injecție cu ser fiziologic este egal cu zero ; o imunizare cu unul dintre vaccinurile actuale, este egală cu minus unu.
Nu vreau să conving pe nimeni, fiindcă nici eu nu știu prea multe. Însă am decis ca orice nebun căruia nu-i prea pasă ce se întâmplă cu el : să mor de moarte bună, în camera mea și pe patul meu. Să nu uit : nu am familie, nu am prieteni, nu merg la restaurant ( știu să fac mâncare), nu merg la nunți, nu merg la biserică, nu merg la spectacole, nu merg la Mall, mama are camera ei și eu pe a mea, port mască atunci când merg la piață, nu folosesc transportul în comun, și nu am treabă la Primărie, nu am nevoie de nimic, nu am muncit în agricultură, nu mi-e frică de faptul că nu voi avea ce mânca și nu cunosc pe nimeni bolnav de covid 19 în comunitatea mea. Spun astea toate ca să vin în întâmpinarea sondajelor de pe Facebook, trimise de nu mai știu ce universitate americană. Nu m-am vaccinat nici antigripal, nici anticovid. Nu vreau să mă vaccinez, nu îmi este frică, pur și simplu :
NU VREAU SĂ MĂ VACCINEZ, FĂRĂ MOTIVE, FĂRĂ IDEEA DE CONSPIRAȚIE.
#NUMĂVACCINEZ.
fără stimă și pic de respect :
eu Constanța Ferentz, din România, Piatra Neamț.

joi, 7 octombrie 2021

Leul din Gemini ♊

În mintea mea e un leu. Însă leul nu-i chiar liber să facă tot ce poftește, în mintea mea, față în față cu leul dezlănțuit în atac, stă ironic și dur, un dresor. Urlu, e drept că urlu, dar îmi vin în fire și-mi dau seama că mă fac de râs. Leul și dresorul stau față în față, în imensitatea minții mele, închiși într-o sinapsă ca într-o cușcă zăbrelită, rău este că leul se dă în spectacol. Și dresorul își pregătește biciul, ochii sfredelesc până în adâncul minții de fiară, biciul cade pe nasul foarte sensibil, și leul se face mic. Ai putea crede că e o pisicuță. Dacă pentru o fracțiune de secundă, dresorul și-ar muta privirile reci, dure și ironice, leul ar rupe cușca, ar strivi dresorul ca pe un pui nevolnic de găină... Oamenii ar privi înfricoșați și s-ar îngrămădi să iasă din circul unde un leu urlă cuprins de furie.

Eu sunt leu. Mintea mea e o cușcă. Luciditatea mea e un dresor. Și leul nu poate decât să dea înapoi, să se ghemuiască, să înțeleagă locul unde se află.
M-am înfuriat. Am urlat. M-am făcut leu apărând-mi halca. Îmi aparținea.
Pe urmă s-a făcut lumină și a sunat gongul final 
Habar n-am. Numai cât am devenit Radu Comșa :,, Avocatul din oficiu al morților. " . Habar n-am. E o zi ca orice altă zi, dimineața e la fel ca alte o mie de dimineți de octombrie, cum au mai fost și cum au să mai fie. Și eu nu știu de ce mi-e milă de toți morții lumii. Mă voi fi trezit cu jale, ca țăranii bătrâni, cărora nu li-e clară melancolia, și o pun pe seama anotimpului, care și el pare o moarte. Și eu nu știu nimic. Mi se năzare din întâmplare câte ceva, om viu ai străfulgerări de amintire și internetul, ca un majordom care se respectă, îți aduce aminte, să nu cumva să-ți fie ziua fericită. Și eu n-am putere să lupt cu jalea, asta nu mi s-a părut dăunătoare, eu lupt cu altele, dar jalea mi se pare un cățel zgribulit și-al nimănui, cum să-l lovești?
M-am frământat toată noaptea. Ori numai cât am făcut niște pauze : am pus cartea cu fața-n jos, am băut ce am găsit prin preajmă ori am mușcat dintr-o pară, și m-am gândit, m-am frământat să descopăr răspunsuri la întâmplările vii, ale mele. Și m-am întrebat dacă acum o mie, două ori trei mii de ani, oamenii trăiau ușor, în pace, fără griji? Și nu : legile sunt făcute ca să nu întinzi mâna, tu sau altul, furia ori gheara avariției, ori patima – duc la moarte. Legi, porunci, reguli : fără ele între tine și o furnică ar sta egalitatea bocancului care strivește. Câteodată scapă câte o furnică, omul nu scapă niciodată : și cu și fără reguli, omul sfârșește sub bocanc. M-am mai gândit și la altele, dar astea n-au rămas : Mnemnosyne își ia întotdeauna înapoi, ceea ce nu ai folosit. Pe urmă s-a făcut dimineață și m-am trezit să fiu om, supus regulilor. Numai sentimentul venit de nicăieri, cel neexplicabil : jalea. Nu-l leg de nimic. Mă fac avocatul celor care au pierdut ceva, sau viața cu totul, și deși știu că Judecătorul cel mare este implacabil, eu tot nu pot să tac. Aduc argumente, îi explic :
— E un om care nu a ucis o muscă, și dacă a ucis nu a fost decât un instrument. Cum poți pedepsi funia, glonțul, scaunul electric? Ce fel de Judecător ești?
Îmi permit : Judecătorul meu e după chipul și asemănarea mea. Al altora e un monstru de furie. Al meu ascultă. Sigur nu face niciodată cum vreau eu, dar mă lasă să vorbesc. Mă lasă, nu știu de ce, poate că îl amuză puțina mea putere de judecată. Și fiindcă El mă lasă, nu mă las eu : mă întorc spre mine :
— Idioato : pentru cine te lupți? Ce vrei să arăți? A trecut vremea umblatului după comorile adevărului și ale dreptății. Înapoi în borcanul cu oțet ! — acolo ți-e locul.
Locul meu, și al altora : în borcanul cu oțet . Ca moșneagul cel prost și baba cu dorințe nebune, care au ieșit din borcanul cu oțet numai pentru o secundă. Fiindcă nu poți lua locul Judecătorului, lipsit de judecată fiind.
Nu fac nimic. Habar n-am ce aș putea face. Și la urma urmei, locul meu e în borcanul cu oțet.

Nu mai am vlagă să mă apăr pe mine. Am înțeles că vorbesc surzilor. Și mă întorc la mine și la morții care nu au nici un apărător.
Sunt aici. Când am timp și sunt atât de idioată să-l pierd aici, aici sunt. Mi-e indiferent dacă vorbesc unor urechi astupate, în fond am eu ac de cojocul celor care nu aud : îi trimit în țara surzilor.
Mi-aș edita fraza care rezumă biografia, ar fi trebuit să spun că azi sunt celibatară. Altfel nu știu. Habar n-am. Pseudo-oamenii din pseudo-existența virtuală, își doresc să mă supere. Să mă fac leu și să ies din cotlonul meu să-i sfâșii. Cu bună știință mă necăjesc în fiecare zi. De parcă nu le-aș fi explicat ca unor copii fără minte :
— Nu ești excepția. Nu ți-am dat nici o speranță. Nu putem trece prietenia virtuală în realitate. Nu am loc de tine în viața mea reală.
Am explicat, dar rostul meu e să trag funia clopotelor, într-un sat cu surzi.

Lăsați-mă în pace. Fiindcă orice intruziune în viața omului real care sunt, este neavenită. Lăsați-mă în pace.
Altfel mă fac leu și te strivesc așa ca pe un ou de găină nevolnic ce ești.

Îîîî.. Da, mă gândesc : s-a golit pachetul de tutun. Trebuie să ies să cumpăr țigări. N-am chef. Oboseala de după zilele astea când m-am zdrobit la propriu, mă face o ființă leneșă. Pe lângă toate acestea, descopăr că citesc pe diagonală, nu sunt concentrată, textul spune una, eu citesc ce-mi închipui. Și mă înfurii. Și reacționez diavolește. Și nu-mi mai pasă și nu-mi mai place și nu mai admit. Tai orice degete care ar sta să mă aline :
— Nu vreau! Duceți-vă dracului en gros & en detalle.
Sunt diavol. Sunt ceea ce mi-a fost silă să recunosc, sunt Șeitan. Și Erinie sunt. Urăsc pe toată lumea, mai cu seamă pe cei care ar vrea să fie buni. Mă uit cu neîncredere :
— Du-te dracului. Te prefaci.
Și sunt eu însumi. Am timp și decid să fiu eu însumi. Erinie și Demon. Noapte și Vulcan împroșcând fierbinte moarte. Sau încă nu. Sau poate da : urăsc pe toată lumea. Și pe mine mă așez în capul listei : să mă pot urî mai mult decât pe oricare.
Mă duc la Dracu : vinde țigări dracul, e negustor.
Râsul nu e nicăieri. Poate-l voi găsi după ce voi avea două pachete de Marlboro roșu, scurt, în buzunar.

Alte Toamne.

între cer și pământ
încleștarea
neputința și zodia care stă în cumpănă
niciodată nu-ți va fi dor
și nu-mi pasă
sau nu ca ieri
ploaia-ți îngheață obrajii
și fruntea
și decid să nu-mi mai ridic privirile
și brațele să le las să cadă
tăcerile să rămână
fiindcă știu
ție nu-ți va fi dor niciodată

am nevoie de o fâșie de mătase
o s-o rup din norul greu
o să fac asta mâine
o să mă leg la ochi
nu mai pot să vreau
încleștarea dintre cer și pământ
zilele în cumpănă
nu mai pot să vreau
nu mai cred ce văd

niciodată nu-ți va fi dor
n-am să mă mai întorc niciodată
brațele vor cădea
și n-am să le mai întind niciodată
privirile vor coborî
și eu n-am să le mai ridic niciodată

fâșia de nor se rupe cu un țipăt
ploaia scutură castanii de frunze
un nuc își rostogolește fructul pe asfalt
încleștarea dintre cer și pământ coboară frunze
ploaia
rugina frunzelor
liniștea
brațele care cad fără putere
fâșia de nor cu care mă voi lega la ochi
nu mai pot să te văd niciodată

mi-e frig și mi-e teamă
dar știu
ție nu-ți va fi dor niciodată

(6 octombrie 2019. c. ferent – Toamna)

miercuri, 6 octombrie 2021

Mă declar activist pentru viața omului pe Terra

Mă întreb dacă poți face exerciții de nepăsare, sau nepăsarea este element definitoriu în felul de a fi, dobândit în decursul anilor, ca un stil de filosofie cinică, sceptică și indiferența e ceea ce ar arăta un hindus în mijlocul elementelor naturii furioase?
Nu știu, nu am răspuns, îmi spun doar că nepăsarea te ajută, că psihicul devine și mai puternic. Am devenit nepăsătoare și observ că-mi merge cum nu se poate mai bine. Una e că nu mă mai frământ, nu mai sufăr pentru orice, nu mai împrăștii mila pentru oricine. Un elefant de pluș este ceva drăguț, elefanții Xishuangbann, sunt animale vii, periculoase, și poți sfârși de colții de fildeș, pe care îi admiri, poți fi călcat în picioarele pachidermelor, fiindcă ai fost idiot și ai vrut să ajuți un pui de elefant căzut într-o râpă.
Spun despre elefanții de pluș, deși mai aproape și mai dătători de moarte, sunt urșii. Au murit vreo doi oameni care au văzut în raionul de jucării din supermarket, niște ursuleți din pluș, și au căzut în admirarea frumoaselor și catifelatelor jucării. Au fost devastate grădini, au mâncat oi și vaci, au mâncat și unul - doi oameni, care proști fiind, au crezut că fructele din livadă, sunt proprietatea lor. Nu se poate face nimic împotriva oamenilor cu un animăluț de pluș, pe fotoliu, canapea, ori în camera copilului : îl educă doar! – copilul trebuie să iubească animalele care îl vor mânca. Fiindcă acesta este ciclul în natură : ursul mănâncă oameni, oamenii mănâncă porc ( mistreț), porcul rupe și el o găină ori altă ligioaie mică, lighioaia mănâncă șoareci, șoarecii rod și ei ce apucă, poate un gândac, gândacul mănâncă și el cartofi, ori cine știe ce resturi, uneori sunt și insecte carnivore, ori devorează leșuri. Aceasta era piramida gurilor cu dinți și măsele. La urmă de tot, îi înghite Terra. Terra înghite orice, nu are preferințe, știe că tot ce există pe suprafața ei de Planetă vie, este mâncare.
Da, ar fi ceva , dar lanțul mestecatului este întrerupt de activistul de orice. Într-o zi, activiștii se vor supăra rău pe tine, că mănânci pâine din grâu, ori din orez, ori numai Dumnezeu știe din ce se mai face mâncarea de bază, cea sățioasă. Fiindcă deja au început să ne acuze pentru că am îndrăznit să cultivăm cereale, rădăcinoase, fructe și legume. Activiștii ne vor condamna la închisoare pe viață, vom fi puși în cuști și hrăniți cu fân uscat, frunze care cad din copaci și nu le mai vor animalele. Toată Terra se va transforma într-un loc unde animalele vor umbla pe oriunde. Noi vom sta în curu' gol, fiindcă nu-i voie să cultivăm in, cânepă, bumbac, nu avem voie să luăm blana animalelor și nici măcar imitații, fiindcă imitațiile sunt plastic și deranjează viețuitoarele Planetei.

Fraților, hai să punem Biblia pe foc, oricum activiștii îl urăsc și pe Dumnezeu, fiindcă după potop, a dat voie oamenilor să mănânce carne.
Eu zic așa : nu ar mai bine să ne căutam altă planetă? Că pe Terra nu o să fie voie nici să tragi un pârț : poluezi atmosfera și superi animalele!

( P. S.
Dumnezeul mamelor voastre de activiști! Vedea-v-aș fluierul piciorului pe post de scobitoare pentru dinții de urs!)

În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..

Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...