Și totuși continui să respir. Nu pot să-mi astup nările și nici gura să o cos ca pe a broaștelor râioase care intră în case aducând blestemul. Respir adânc. Am uitat cu câți litri pot să-mi umplu plămânii. Egoist respir adânc. Și mă împotrivesc oricărei idei false pe care vor să mi-o inducă. Și expirând scot tot : dăunătoare atingeri, idei false, credințe mincinoase și oameni. Dar am vrut, am vrut și chiar aseară , cu lacrimi amare te-am rugat: de ce nu-ți place să fim prieteni? – și nu te urăsc, te înțeleg și te scot. Păstrându-te mi-aș trăda crezurile, mi-aș trăda ceea ce încerc astăzi să construiesc , și deși mă doare : expir oameni. Îi scot pentru întotdeauna. Nu-i urăsc, nu de frică și nimeni nu poate să mă facă pe mine să urăsc când nu vreau, dar înțeleg că trebuie să te expir: aerul otrăvește atunci când stă în plămâni mai multe secunde, nu știu sigur, dar parcă am auzit că rămâne azot și heliu, nu știu de unde azot și heliu în atmosferă, dar cică așa se întâmplă: oxigenul merge din plămâni în sânge și sângele merge prin inimă, merge prin creier, merge peste tot și adună tot ce e dăunător, și se întoarce în plămâni viciat, otrăvit, și dacă nu-l dai afară, mori. Așa o fi, omul e făcut, și e făcut bine, atent, cine a lucrat la facerea omului, a știut cum să-l facă, ba chiar a făcut ca fără să fii conștient de munca respiratului, să se întâmple cu ritmicitate de ceasornic perpetuum mobile. Să-ți spun drept: nu-mi pare nici bine, nici rău. Am conștiința împăcată, aseară ți-am explicat că nu mai strâng mormane, că nu sunt colecționar, că nu caut un număr anume de oameni- timbre să am clasoare pline. Eu caut un om - prieten, un om care să înțeleagă de ce a încerca să mă convingi că laptele e alb, e inutil : am un microscop și laptele e albastru... Și fulgii de zăpadă nu sunt rotunzi, și nici pe planeta Pământ nu sunt 24 de ore.. Și eu mă spăl pe mâini ca Ponțiu Pilat: nevinovat sunt de sângele acestuia.. Și mă mir : eu de obicei plâng atunci când pedepsesc, iată : ai ieșit ca aerul care nu-l pot păstra nici un minut mai mult . Astăzi pentru dureri adevărate sunt lacrimile, nu le pot irosi pentru o expirare..
Ridic ochii : după sticla ferestrei, mărul se umple de rozul florilor. Demult, aproape ca și cum ar fi de acum poveste, i-am spus cuiva Floare de Măr. Avea puritatea florilor în surâsul de pe obrazul smead, avea seninul cerului de primăvară în iriși, și zgrunțurii tulpinii pomului, se făceau în moi bucle din părul pe care îl rugam să nu-l sluțească așa des la frizer.. L-am uitat. Așa cum uit eu, cum uită oamenii. Așa de demult a fost Floare de Măr, că astăzi să-mi bată la geam, mai degrabă aș crede că pomul plin de rozuri ar avea putere. Nu știu dacă mai trăiește, ar putea. Nu am făcut nimic rău, doar l-am scos că pe o expirare, și n-a mai fost.
Nimic. Nici aici nu-s regrete. Astăzi lacrimile sunt pentru alte dureri. Unele care nu se pot vindeca. Și durerile mă înspăimântă, fiindcă sunt dureri fără leac, fără un loc anume. Nu pot spune : mă doare capul, stomacul, inima.. Pe mine mă doare undeva în sufletul înghesuit într-un colț al minții, a inimii, a stomacului, a fiecărei bucățele de om care nu e încă stană de piatră. .
Și respir adânc. Și expir scoțând tot ce mă otrăvește. Oamenii , de exemplu.
joi, 16 aprilie 2020
Ghetsimani
Aproape nu știu ce zi e astăzi. Îmi vine să plâng. De-aseară. Poate fiindcă la începutul mileniului I, un om se pregătea să bea paharul sorții. Nu știu cum să-mi opresc lacrimile, nu am fost în grădina Ghetsimani, și nu l-am văzut rugându-se, n-am văzut picurând din ochii lui lacrimile de sânge, nu l-am simțit pe Iuda, poate eram și eu ca ceilalți de lângă El : am crezut că pleacă să cumpere ceva pentru Paște. Nici eu n-aș fi vrut să mă spele pe picioare : ca Simon m-aș fi dat deoparte. Și uite cum nu știu nimic, da-mi vine să plâng. Îmi vine să plâng fiindcă nu pot crede că am fost trădați de unul care mersese ani de zile cu noi. Cum să poți crede că Iscarioteanul are un alt scop? Ce-o să facă oare cu banii care acum îi strânge la pieptul găunos: lipsit de iubire? Nu știu, nimeni nu a înțeles nimic, ba chiar s-au găsit câțiva care să scoată sabia, și nu înțeleg de ce El repară, nu pot înțelege de ce îmi cere să iert, să iubesc vrăjmașul, să înțeleg de ce în casa lui Dumnezeu sunt vase de ocară.. Nu pot deloc, mintea mi s-a golit, și-a rămas numai plânsul. Mă târâi plângând.. Nimic nu va mai fi la fel : Templul o să crape în două la miezul nopții care se va căsca în mijlocul zilei, și nu pot face nimic altceva decât să plâng. Nu mi-e sete, nu mi-e foame, nu mi-e somn, nu mă doare nimic, dar mi-e imposibil să-mi opresc acest râu de lacrimi. Și nu înțeleg : la începutul mileniului III, alt Iscariotean și-a vândut Patria. Și El nu-i aici. Eu nu știu cui să-i spun, dar îmi amintesc: ,, Pune sabia în teacă Simone fiul lui Iona, că cine scoate sabia de sabie va pieri... " , El nu-i aici.. Aici sunt zorii celui de-al treilea mileniu, eu văd pustiul, nu-mi văd frații, și nici o femeie nu-i, sunt numai ostași cu sulițe, ostași puși să apere pungile Iscarioteanului, și mie mi-e frică, mi-e pustiu și plâng.. Nu știu unde să caut catacombe, locuri unde nimeni nu umblă : nimănui nu-i este pe plac o movilă de țeste cu orbite goale de vedere, și mă împleticesc pe lângă zidurile sterpe, reci și pustii și plâng.. Și El nu-i. N-a venit vremea, acum e vremea plânsului îndelung, poate fiindcă eu nu știu cum să primesc paharul acesta, poate fiindcă nu pot plânge cu lacrimi sângerii, poate fiindcă nu înțeleg cum am putut să nu recunosc trădătorul.. Eh : mileniile impare vin cu mari dureri, cu prefaceri, cu ruine, cu catapeteasma lumii crăpată ... El nu-i aici, și eu nu știu ce pot face. Poate să plâng până mi se vor stinge ochii ca ai țestelor din catacombele făcute temeliile a două milenii. Al treilea vine cu pustiu și lipsa acută, lipsa Lui, lipsa care ne face să ne simțim părăsiți, și deasupra a tot și a toate, porunca: nu scoate sabia.
Dezorientați și cu sentimentul că nu vom avea scăpare, îl așteptăm de atât de mult timp că ne-am pierdut, ne-am înstrăinat, suntem risipiți în cele patru vânturi..
Rău an. Rău mileniu. Rea și amară povara acceptării că trebuia să fie și vasul trădării, că El trebuia să ne fie luat. Și El se face cât tot cuprinsul acestei grădini pe care o credeam a noastră, Ghetsimani e România căreia cineva îi smulge din rădăcini măslinii.. Mileniul începe cu pacea ucisă. Și eu nu știu ce să fac, fiindcă nu e El aici, fiindcă nu-l pot înlocui, caut catacombele să plâng pe săturate : Ghetsimani e un pustiu și El ne-a părăsit..
Dezorientați și cu sentimentul că nu vom avea scăpare, îl așteptăm de atât de mult timp că ne-am pierdut, ne-am înstrăinat, suntem risipiți în cele patru vânturi..
Rău an. Rău mileniu. Rea și amară povara acceptării că trebuia să fie și vasul trădării, că El trebuia să ne fie luat. Și El se face cât tot cuprinsul acestei grădini pe care o credeam a noastră, Ghetsimani e România căreia cineva îi smulge din rădăcini măslinii.. Mileniul începe cu pacea ucisă. Și eu nu știu ce să fac, fiindcă nu e El aici, fiindcă nu-l pot înlocui, caut catacombele să plâng pe săturate : Ghetsimani e un pustiu și El ne-a părăsit..
miercuri, 15 aprilie 2020
Templu, Biserica
Amestecat. Așa ca dimineața. Gândești și cu folos și flecuștețe. Ai dormit, ori ai citit, ori ceva ai făcut tu toată noaptea și dimineața te scoli înainte să cânte cocoșul, te uiți pe pereți și cum îs deja văzuți și răsvăzuți pe fiecare centimetru, te gândești la ceva, măcar la ziua de ieri care n-are să mai fie niciodată. Că așa e cu zilele omului: nu le-ai prețuit, ai dormit , ori ai umblat buimac și ziua s-o tot dus. Te răzgândești, și îți muți gândul, deschizi o aplicație, și te-ai cruci de câte bazaconii citești. Uniia bunăoară zic: nu trebuie deloc biserică, fiindcă ar fi zis Cristos că biserica sunt oamenii. Așa e bre, a zis săracul, dar la Templu tot a mers la doisprezece ani, c-un miel de jertfă pe umeri. Că de aia era Templu - templu, că nu se putea aduce jertfă la statui, că făcuseră ăștia, evreii, în lipsa lui Moise , un vițel de aur, și s-o supărat foc Dumnezeu.. Că așa e Dumnezeu, că dacă ți-o zis odată cu frumosul : să nu-ți faci chip cioplit sau turnat, și nici o asemănare a celor ce sunt pe pământ, sub pământ, în apă și în aer, și să nu te închini lor.... – bine, Dumnezeu a crezut că nu ești prost și tâmpit să-i faci în ciudă.. Na, și pe urmă a venit David, și ăsta a vrut să îi facă o casă - Templu, lui Dumnezeu, și Dumnezeu a refuzat categoric : David era și curvar și vărsase sânge, când cu Batsheba... Și numai pe Solomon l-a lăsat să-i facă Templu. Acuma cum să-ți zic eu ție că tu poți fi Templu? Că nu poți bre, nu-i voie. Tu ești chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și eu nu am voie să mă închin la tine, eu am voie să mă închin într-un Templu... Na, că vremea a trecut și creștinii au construit Biserici. Fiecare cum i-a tăiat capul, după cultul lui. Și Ștefan cel Mare, după fiecare bătălie câștigată a construit.. Și Pavel când a mers el la Roma, că ăsta avea și cetățenie romană, și ăsta a lăsat îndreptări de cum să se facă Vaticanul... Și Martorii lui Iehova, au Templu, și ceia care au multe femei, mormonii au Templu... Și musulmanii au Moscheile, și Piatra de la Kaaba... Și fiecare om care îl cheamă pe Dumnezeu pe undeva, are o casă anume ridicată pentru Dumnezeu.. Nu fiți căpoși de pomană, voi sunteți biserica lui Cristos, care e altă mâncare de pește. Dar eu v-am zis doar : Biblia o studiezi măcar trei ani, sau bag-o pe foc, fiindcă Biblia e o carte care se studiază, nu se citește ca pe un roman polițist, că nu e cazul. Scoți ca prostul din context , reinterpretezi, faci un fel de halandala și rămâi prost și spui că un om e Anticristul. Nu-i bre, e o unealtă. Anticristul e o fiară. E ceva urât, ceva cum ar fi un zombi, un Frankenstein, ceva făcut din bucățele din de toate urâciunile lumii, dar om nu-i... Nu poate fi niciodată. Oamenii sunt unelte : unii ai lui Dumnezeu și alții ai fiarei care se cheamă Anticristul. Dar nu mai mult. Că nu dă voie Dumnezeu. Nu vorbiți ceea ce nu știți, cadeți în rătăcire, și uitați că și Cristos săracul a zis: un orb călăuzit de alt orb, cad amândoi în groapă. Nimeni să nu vă înșele, că pe el se înșală. Biserica, e un Templu. Templul se construiește cu piatră, lemn, metale de preț și metale obișnuite. Templul, Biserica vrea să zică, are vase , candele și multe care sunt scrise deja din prin cărțile lui Moise, și continuă prin celelalte capitole care se cheamă Cărți. Sunt reguli, sunt reguli de construire. Sunt reguli pentru hainele preoților... Iar cine zice că se poate face altar acasă, .... Zău e nebun, și voi făcând asta vă închinați vițelului de aur. Nu mergeți într-o rătăcire dovedită.... ( da : Coranul spune : ,, Rătăcire răsvedită " , că și musulmanii trebuie să meargă în pelerinaj la Mecca, nu pot avea Piatra de la Kaaba în casă! Și voi la Biserica din lemn, piatră, metal și țesături... Că așa vrea Dumnezeu, nu eu.
duminică, 12 aprilie 2020
Legea Pământului
Sunt acțiuni pe care încercând să le ocolești, se întorc împotriva ta. Și una dintre acțiunile omului în goana spre înainte, spre progresul cu orice preț, îl va stopa pentru întotdeauna, va aduce rasa umană în pragul extincției. Se știe din proverbul: unde e lege, nu-i tocmeală – legile scrise le urmezi , le accepți, te supui, nu le poți ocoli, fiindcă știi ce te așteaptă : mergi la închisoare și nici cel mai priceput avocat nu te scoate basma curată, fiindcă ai făcut un rău și vei fi pedepsit după gravitatea acțiunilor tale , care au adus cuiva o vătămare. Te supui legilor religiei, și postești, aduci zeciuială– daruri de bună voie pentru biserică și săraci. Apoi îți spui că ai făcut totul. Te miri când vine o năpastă, când îți moare aparent fără motiv de boală, cineva drag. Te dai de ceasul morții când femeia nu poate aduce urmași – să le luăm după felul durerii resimțite. Apoi te miri de ce nu este ploaie la timp, de ce anotimpurile se amestecă între ele de nu mai recunoști primavara, vara, toamna, iarna. Din senin vin cutremure devastatoare. Vin vânturile cu aspect de ciclon. Ard pădurile deși nimeni nu a pus foc, munții se desfac și o iau la vale, apele ies din matcă.. Pe scurt: Mama Natura a decis să te omoare. Sunt mărunțișuri pe care nu le iei în seamă : pierzi ceva, se sparge în mâinile tale un vas întreg și fără să aibă un defect, tu te îmbolnăvești des și deși ești tânăr suferi de o boală, copiii cu greu se dezvoltă mintal. Și atât de multe că ar trebui să scriu pagini întregi, doar enumerând.
Știi de ce se întâmplă acestea toate? Fiindcă ai încălcat legile nescrise ale pământului. Unii le spun Legi Belagine. Alții , Legi Zalmoxiene. Alții le spun simplu Legea Pământului. Religia le spune tradiții, minimalizându-le importanța. Tu nu le-ai știut, e foarte posibil să nu fi avut în geneza ta nici un strămoș care să fi fost printre cei care formau auditoriul ultimului preot al lui Zalmoxis, ultimul Deceneu. Cei care au avut, au trimis peste veacuri urmașilor lor, Legea Pământului. Și astăzi e respectată. Și astăzi trăiesc după această lege oameni, și locurile își păstrează sufletul, oamenii trăiesc, pământul din grădina lor e sănătos și roditor, copiii lor muncesc după puterea și priceperea lor și nu se răzvrătesc împotriva părinților și a Legii, gospodăriile acestor oameni sunt apărate și neatinse de aripa necazurilor. Fiindcă trăiesc după legile trimise de mii de ani, din tată în fiu, din mamă în fiică : Legea Pământului. Tradiția. Când vă veți trezi, Pământul se va fi golit pe un sfert. Și veți merge înainte neștiind că vin și alte rele, care iar vă va sfertui. Vă uitați cu încredere la cel care vă închipuiți că vă salvează : nu poate fiindcă nu știe cum. Cărțile și învățătura nouă, nu are corespondent în legea medicinii prin tradiție și arie geografică. Sperați miracolele : nu vin, religia universal adoptată, nu are corespondent cu cea a acestui loc. Credeți că respectând ceea ce vi se dă ca tratament, vă vindecă, nu se va întâmpla, fiindcă plantele din aceste locuri care vindecă de adevăratele, nu se pot regăsi în pilulele și soluțiile pe care le înghițiți. Nu sunt ale voastre, iar între doctor și magul de demult, au trecut două mii de ani. Între Deceneu cel care ieșea de patru ori pe an între oameni și Patriarhul care iese în fiecare zi, au trecut două mii de ani. Astepți, nădăjduiești degeaba.... Ați lăsat singuri să distrugă tradiții : jandarmii au oprit luptele între feciorii satelor. Preotul condamnă practicile pagâne ale preoteselor lui Bendis. Zalmoxis a fost făcut om cu slăbiciuni și nimeni nu-și amintește de furia cu care vă apăra Gebeleizis. Nimănui nu-i este îngăduit să răstignească vulturul la porți, și nici blana lupului să îl învelească iarna. Și ați evoluat. Muriți de bolile evoluției. Și Pământul se va sfertui îndată. Și iar, și iar. Fiindcă legile impuse, religia impusă, tot ce este interzis, nu e și niciodată nu a fost a oamenilor din acest loc. . . ( c. ferent)
Știi de ce se întâmplă acestea toate? Fiindcă ai încălcat legile nescrise ale pământului. Unii le spun Legi Belagine. Alții , Legi Zalmoxiene. Alții le spun simplu Legea Pământului. Religia le spune tradiții, minimalizându-le importanța. Tu nu le-ai știut, e foarte posibil să nu fi avut în geneza ta nici un strămoș care să fi fost printre cei care formau auditoriul ultimului preot al lui Zalmoxis, ultimul Deceneu. Cei care au avut, au trimis peste veacuri urmașilor lor, Legea Pământului. Și astăzi e respectată. Și astăzi trăiesc după această lege oameni, și locurile își păstrează sufletul, oamenii trăiesc, pământul din grădina lor e sănătos și roditor, copiii lor muncesc după puterea și priceperea lor și nu se răzvrătesc împotriva părinților și a Legii, gospodăriile acestor oameni sunt apărate și neatinse de aripa necazurilor. Fiindcă trăiesc după legile trimise de mii de ani, din tată în fiu, din mamă în fiică : Legea Pământului. Tradiția. Când vă veți trezi, Pământul se va fi golit pe un sfert. Și veți merge înainte neștiind că vin și alte rele, care iar vă va sfertui. Vă uitați cu încredere la cel care vă închipuiți că vă salvează : nu poate fiindcă nu știe cum. Cărțile și învățătura nouă, nu are corespondent în legea medicinii prin tradiție și arie geografică. Sperați miracolele : nu vin, religia universal adoptată, nu are corespondent cu cea a acestui loc. Credeți că respectând ceea ce vi se dă ca tratament, vă vindecă, nu se va întâmpla, fiindcă plantele din aceste locuri care vindecă de adevăratele, nu se pot regăsi în pilulele și soluțiile pe care le înghițiți. Nu sunt ale voastre, iar între doctor și magul de demult, au trecut două mii de ani. Între Deceneu cel care ieșea de patru ori pe an între oameni și Patriarhul care iese în fiecare zi, au trecut două mii de ani. Astepți, nădăjduiești degeaba.... Ați lăsat singuri să distrugă tradiții : jandarmii au oprit luptele între feciorii satelor. Preotul condamnă practicile pagâne ale preoteselor lui Bendis. Zalmoxis a fost făcut om cu slăbiciuni și nimeni nu-și amintește de furia cu care vă apăra Gebeleizis. Nimănui nu-i este îngăduit să răstignească vulturul la porți, și nici blana lupului să îl învelească iarna. Și ați evoluat. Muriți de bolile evoluției. Și Pământul se va sfertui îndată. Și iar, și iar. Fiindcă legile impuse, religia impusă, tot ce este interzis, nu e și niciodată nu a fost a oamenilor din acest loc. . . ( c. ferent)
Balada coborârii după lumină
Trăiesc. Nu mă gândesc la nimic în legătură cu asta, doar trăiesc. Jinduiesc după imposibil, visez Utopia – țara unde toți pot trăi. Mă lupt împotriva morilor de vânt și știu ce înseamnă acțiunea mea nebună. În străfundurile mele știu că am puterea unui alt fel de luptă, cea nevăzută, cea care schimbă lumea doar gândind și vizualizând finalitatea. Într-o zi m-am răzvrătit împotriva știutului de dinainte, și însușirea a dispărut aparent. S-a ascuns și a părut că nu mai există. Știu cum crezând eu, pot face să fie ceea ce vreau să fie. Și trăiesc. Am scăpat din mâinile nevăzute frâiele, le voi căuta și voi lupta. Și voi fi liniște, fiindcă vorbele strică și opresc acțiunea străfundurilor mele neomenești. Ei zic : Planeta s-a oprit. Ei nu știu că Cineva o făcea să se miște pe axul ei cel vechi. Și neștiind nu se vor dumiri.. Știutul dinainte nu ajută : nici măcar o secundă întreagă, cum să acționezi? – lași să se întâmple, nu poți smulge din mâna Destinului înscrisul secundei. Dar știutul are și puterea de a ține pe loc destinul, puterea din adâncurile haosului din mintea ta.. M-am răzvrătit, nu le-am mai vrut și iată-le alungate într-un cub inexorabil, un cub de unde trebuie să le scot, dar mai întâi îmi trebuie soluția, ca unui alchimist veritabil, îmi trebuie diamantul care poate explora tot ce cubul a strâns, fiindcă răzvrătirile se pedepsesc. Și dublul trece curând. Le voi lua, chiar dacă le voi simți ucigătoarele lor puteri. Am trăit destul și netrăind , a venit timpul să mă întorc la matca mea, care m-a purtat înzestrându-mă cu știutul și lupta treziei cu anamnesisul scoborâtor , ca de-acolo să aduc victoriile împotriva Destinului.
Trăiesc. Orele fără nici un gând al meu se întorc. Și accept : nu mai am nevoie de : eu sunt eu . Eu sunt ceea ce trebuia să fi fost, jumătate din timp l-am trăit eu, jumătate din timp văzutul știutului dinainte. Și trepte în jos mă duc spre lumină. În sus sunt cerurile sparte, am trăit lângă o fisură prin care vidul a înghețat puterea. Mă duc s-o iau înapoi. ( c. ferent – un alt fel de *Joc secund* , ca o plecăciune și o închinare dintr-o baladă
)
Trăiesc. Orele fără nici un gând al meu se întorc. Și accept : nu mai am nevoie de : eu sunt eu . Eu sunt ceea ce trebuia să fi fost, jumătate din timp l-am trăit eu, jumătate din timp văzutul știutului dinainte. Și trepte în jos mă duc spre lumină. În sus sunt cerurile sparte, am trăit lângă o fisură prin care vidul a înghețat puterea. Mă duc s-o iau înapoi. ( c. ferent – un alt fel de *Joc secund* , ca o plecăciune și o închinare dintr-o baladă
)
vineri, 10 aprilie 2020
Plânsul ca al lui Ieremia
Zău: mă împiedic de mine. Am învățat să stau în casă. Mănânc mai puțin: nemișcarea nu vrea mese copioase, stomacul se lenevește, creierul nu mai vrea să nici el mare lucru: destul o carte, un film vechi. Și noi învățăm Noua Ordine Mondială. Cică au văzut două balene în Marea Mediterană. Or fi, cu ce mă ajută? – sunt bune de mâncat? Nu-mi mai trebuie demult fanoane și nu știu de ce grăsime, fiindcă am lumină electrică, nu mai fac lumânări . M-ar interesa dacă se întorc morunii în Dunăre și calcanul în Marea Neagră. Dacă în Deltă s-ar mai putea găsi bogăția de pești de care îmi spunea Sadoveanu, Voiculescu, Istrati, Tudoran. Asta nu am de unde ști, fiindcă pescuitul comercial s-a redeschis. E liber de ieri, ordonanța a..... – habar n-am. Și eu mă împiedic de mine. Decid: nu-mi mai pasă. În mine unui demon râzător veșnic de mine, îi pasă. Și eu de mine mă împiedic și vorbesc. Eu sunt milioane de vorbe. Eu nu sunt liniște nici în somn. Eu urlu cu lupii și șacalii. Eu strivesc sub pasul în alergarea turmelor de zimbri, liniștea miezului de anotimp. Eu sunt incapabilă să-mi pun șapte peceți peste gură, și limba s-o bat în cuie pe scândura grevei la cuvânt. Fiindcă eu sunt vocea celor fără voce, eu sunt sunetul arborilor și țipătul peștelui care a trăit prea puțin. Și mă împiedic de mine. Mă iau la palme.. — De ce nu taci? - ai promis doar că nu-ți pasă! .. Nu pot. Eu sunt vocea răsunând când satârul a tăiat limba celui curajos.
Profeților li s-a poruncit să vorbească : tu le vei duce păcatele din neștiință – și eu vorbesc– mă poți omorî : un altul, mai mare ca tine, mi-a poruncit să vorbesc. Și soarta lui Ieremia de-aș avea în schimb, eu nu pot tăcea, mă poți opri, dar atunci altul îmi va lua locul.
Plâng. Plângem : noi toți ne ridicăm glasurile ca Ieremia aruncat în groapă, cu dinții sparți și murdari de-o veșnicie. Cu genunchi slăbănogiți de nemișcare, plâng și vă plâng pe voi toți. Plâng țara pe care ați primit-o în dar și care se părăginește. Plâng conducătorii vânduți, a căror veșnicie va fi întunericul cel mai de fund și spre scrâșnirea dinților. Plâng poporul asuprit și pruncii pe care îi ucideți. Plâng păsările cerului și animalele câmpului, pe care le omorâți deși nu sunt de mâncare. Plâng după copiii orfani deși le trăiesc tații, și mamele cu ochii orbiți de lacrimi. Plâng rădăcinile arborilor tăiați să facă altor neamuri case și temple. Plâng. Îmi ridic glasul spre înaltul unde Dumnezeu scârbit își întoarce spatele , sătul de rătăcirile voastre. V-ați dat mâna să stricați toată Creația și să-l blamați pe Creator. Ați adus preoți și profeți mincinoși, și ei vă spun doar de bine, să nu cumva să vă întoarceți de la faptele voastre cele rele și să trăiți. Ați căzut din rătăcire în rătăcire. Ați semnat condamnarea la moarte a purității și a normalului. Ați deschis lumii Sodoma și Gomora. Și nimănui nu i-a fost rușine de faptele lui. Mie mi-a rămas să vă plâng. Să vă chem : întoarceți-vă de la faptele voastre, să trăiți. Mai mult n-am cum și să mă răzvrătesc nu mi-e lăsat. Eu plâng. Așa că Ieremia în groapă, plâng și îmi ridic glasul. Și nu mai văd nici măcar o rămășiță care să se întoarcă de la faptele care o robesc astăzi.
( c. ferent– Plângeri ca ale lui Ieremia în gr
oapă)
Profeților li s-a poruncit să vorbească : tu le vei duce păcatele din neștiință – și eu vorbesc– mă poți omorî : un altul, mai mare ca tine, mi-a poruncit să vorbesc. Și soarta lui Ieremia de-aș avea în schimb, eu nu pot tăcea, mă poți opri, dar atunci altul îmi va lua locul.
Plâng. Plângem : noi toți ne ridicăm glasurile ca Ieremia aruncat în groapă, cu dinții sparți și murdari de-o veșnicie. Cu genunchi slăbănogiți de nemișcare, plâng și vă plâng pe voi toți. Plâng țara pe care ați primit-o în dar și care se părăginește. Plâng conducătorii vânduți, a căror veșnicie va fi întunericul cel mai de fund și spre scrâșnirea dinților. Plâng poporul asuprit și pruncii pe care îi ucideți. Plâng păsările cerului și animalele câmpului, pe care le omorâți deși nu sunt de mâncare. Plâng după copiii orfani deși le trăiesc tații, și mamele cu ochii orbiți de lacrimi. Plâng rădăcinile arborilor tăiați să facă altor neamuri case și temple. Plâng. Îmi ridic glasul spre înaltul unde Dumnezeu scârbit își întoarce spatele , sătul de rătăcirile voastre. V-ați dat mâna să stricați toată Creația și să-l blamați pe Creator. Ați adus preoți și profeți mincinoși, și ei vă spun doar de bine, să nu cumva să vă întoarceți de la faptele voastre cele rele și să trăiți. Ați căzut din rătăcire în rătăcire. Ați semnat condamnarea la moarte a purității și a normalului. Ați deschis lumii Sodoma și Gomora. Și nimănui nu i-a fost rușine de faptele lui. Mie mi-a rămas să vă plâng. Să vă chem : întoarceți-vă de la faptele voastre, să trăiți. Mai mult n-am cum și să mă răzvrătesc nu mi-e lăsat. Eu plâng. Așa că Ieremia în groapă, plâng și îmi ridic glasul. Și nu mai văd nici măcar o rămășiță care să se întoarcă de la faptele care o robesc astăzi.
( c. ferent– Plângeri ca ale lui Ieremia în gr
oapă)
luni, 30 martie 2020
La vremea pandemiei
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
.. Pot ieși și mai târziu, oricum nici măcar cumpărăturile nu mai au haz, mi-e deja silă de justificări : "– Lipsește data din josul declarației pe propria răspundere! ", ori altceva. Oamenii călcați în picioare de zelul jandarmeresc, scuzele care seamănă a acuzații împotriva omului sufocat de pereții apartamentului de 85 de metri pătrați, după târâtul pe jos, urmează bătaia : zece hăndrălăi te calcă metodic în picioare, dacă te ridici, iei pumni de boxer antrenat să te ucidă dintr-un upercut.. Jandarmii nu apără, jandarmii ucid. Și la urmă tu ești vinovat că ai murit, dacă nu mori, plătești amendă și faci și pușcărie. Ca la 10 august.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Eu? Mie mi-e silă de țara mea, de apărătorii clasei politice, nu ai mei, mi-e silă și nu-mi mai pasă dacă o să mor. Acum moartea e o evadare din pușcăria în care ne țin, nu ne mai chinuie, nu ne mai taxează, nu ne mai țin în arest, deși am fost buni și cuminți, n-am făcut ca iacobinii, nu le-am pus capul în coșul de sub ghilotină. Noi am răbdat, nu am ridicat baricade și nu am împroșcat cu bolovani. Noi n-am mărșăluit cu arme, înlănțuiți de brațe, nu am murit de gât cu asupritorii noștri, n-am zdrobit statuile cu pietre, și n-am spart vitrinele magazinelor.. Am fost cuminți, am acceptat și ei decid să murim. Suntem câini bătrâni și fără valoare, nu mai putem sta treji noaptea să apărăm un stăpân care a uitat să ne arunce o coajă de mămăligă, așa că ne-au încuiat în coteț și așteaptă să murim. E o normă de morți, și dacă nu se face norma, nu avem voie afară din cotețe.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Orice politician cu o urmă de suflet, ajuns la guvernare, va fi alungat, nimeni nu are voie să țină cu voi. Ipocrizia președintelui pe care l-am votat și eu : ,, Să avem grijă de pensionarii noștri. " – mi-ar fi fost rușine să spun asta.. Inconștient sau laș, nu știu, dar vândut ideii de nouă ordine mondială. Magazine care într-o săptămână au pierdut o jumătate de miliard de lei. Au rămas cele care sunt sub egida unei societăți a cărui capital este străin. Restul au fost sacrificate. Pas cu pas : noua ordine mondială înseamnă : dai mita ascunsă în taxe, impozite, stai acasă și marfa în depozit, o armată de curieri circulă între magazii și domiciliile omului, banii în bănci, tu ai un plastic, Banca își ia și ea dreptul din salariul tău amărât, curieratul își trage și el partea, barilul de petrol scade vertiginos : mașini mai puține. Gazul nu mai are căutare: s-au închis atâtea întreprinderi mici și mijlocii. Din senin ia foc un atelier de dezmembrări auto : nu au cotizat suficient, nu rămân pe piață.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Avem un număr prea mare de bătrâni bolnavi și care nu mai pot ajuta economia, aglomerație la geriatrie, aglomerație la spitalele de cardiologie, aglomerație la oncologie. Trebuie să scăpăm și de ăștia cumva. Un virus. Pe urmă când ajung în mâinile noastre, ce ușor e să pui în pilula care le-o dai cu un zâmbet ascuns după mască, un gram de stricnină. În perfuzia cancerosului, putem pune o soluție apoasă care blochează respirația, blochează mușchii, într-o jumătate de oră a murit. Ce e greu? Nimic. Un doctor deștept știe că trebuie să-și păstreze funcția și se vinde pe mai puțin de treizeci de arginți.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
NU VĂ ESTE RUȘINE DE ÎNAINTAȘII VOȘTRI? NU AȚI AVUT ȘI VOI ȘTIINȚĂ DE HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN? NU AȚI AFLAT DE DOMNUL TUDOR DIN VLADIMIRI? NU VA POVESTIT NIMENI DE IANCU JIANU? MOLDOVENII MEI, NU AȚI AUZIT DE ȘTEFAN BUJOR? CÂT MAI RĂBDAȚI SĂ VĂ UCIDĂ PĂRINȚII, BUNICII, PE VOI?
DACĂ NU VREȚI SĂ MURIM ÎN PUȘCĂRIILE NOII ORDINI MONDIALE PUNEȚI MÂNA PE BÂTE, TOPOARE ȘI COASE, ȘI HAI SĂ NE APĂRĂM MOȘIA ȘI PE NOI. AJUNGE!
.. Pot ieși și mai târziu, oricum nici măcar cumpărăturile nu mai au haz, mi-e deja silă de justificări : "– Lipsește data din josul declarației pe propria răspundere! ", ori altceva. Oamenii călcați în picioare de zelul jandarmeresc, scuzele care seamănă a acuzații împotriva omului sufocat de pereții apartamentului de 85 de metri pătrați, după târâtul pe jos, urmează bătaia : zece hăndrălăi te calcă metodic în picioare, dacă te ridici, iei pumni de boxer antrenat să te ucidă dintr-un upercut.. Jandarmii nu apără, jandarmii ucid. Și la urmă tu ești vinovat că ai murit, dacă nu mori, plătești amendă și faci și pușcărie. Ca la 10 august.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Eu? Mie mi-e silă de țara mea, de apărătorii clasei politice, nu ai mei, mi-e silă și nu-mi mai pasă dacă o să mor. Acum moartea e o evadare din pușcăria în care ne țin, nu ne mai chinuie, nu ne mai taxează, nu ne mai țin în arest, deși am fost buni și cuminți, n-am făcut ca iacobinii, nu le-am pus capul în coșul de sub ghilotină. Noi am răbdat, nu am ridicat baricade și nu am împroșcat cu bolovani. Noi n-am mărșăluit cu arme, înlănțuiți de brațe, nu am murit de gât cu asupritorii noștri, n-am zdrobit statuile cu pietre, și n-am spart vitrinele magazinelor.. Am fost cuminți, am acceptat și ei decid să murim. Suntem câini bătrâni și fără valoare, nu mai putem sta treji noaptea să apărăm un stăpân care a uitat să ne arunce o coajă de mămăligă, așa că ne-au încuiat în coteț și așteaptă să murim. E o normă de morți, și dacă nu se face norma, nu avem voie afară din cotețe.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Orice politician cu o urmă de suflet, ajuns la guvernare, va fi alungat, nimeni nu are voie să țină cu voi. Ipocrizia președintelui pe care l-am votat și eu : ,, Să avem grijă de pensionarii noștri. " – mi-ar fi fost rușine să spun asta.. Inconștient sau laș, nu știu, dar vândut ideii de nouă ordine mondială. Magazine care într-o săptămână au pierdut o jumătate de miliard de lei. Au rămas cele care sunt sub egida unei societăți a cărui capital este străin. Restul au fost sacrificate. Pas cu pas : noua ordine mondială înseamnă : dai mita ascunsă în taxe, impozite, stai acasă și marfa în depozit, o armată de curieri circulă între magazii și domiciliile omului, banii în bănci, tu ai un plastic, Banca își ia și ea dreptul din salariul tău amărât, curieratul își trage și el partea, barilul de petrol scade vertiginos : mașini mai puține. Gazul nu mai are căutare: s-au închis atâtea întreprinderi mici și mijlocii. Din senin ia foc un atelier de dezmembrări auto : nu au cotizat suficient, nu rămân pe piață.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
Avem un număr prea mare de bătrâni bolnavi și care nu mai pot ajuta economia, aglomerație la geriatrie, aglomerație la spitalele de cardiologie, aglomerație la oncologie. Trebuie să scăpăm și de ăștia cumva. Un virus. Pe urmă când ajung în mâinile noastre, ce ușor e să pui în pilula care le-o dai cu un zâmbet ascuns după mască, un gram de stricnină. În perfuzia cancerosului, putem pune o soluție apoasă care blochează respirația, blochează mușchii, într-o jumătate de oră a murit. Ce e greu? Nimic. Un doctor deștept știe că trebuie să-și păstreze funcția și se vinde pe mai puțin de treizeci de arginți.
MAI PUTEȚI ROMÂNI?
NU VĂ ESTE RUȘINE DE ÎNAINTAȘII VOȘTRI? NU AȚI AVUT ȘI VOI ȘTIINȚĂ DE HORIA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN? NU AȚI AFLAT DE DOMNUL TUDOR DIN VLADIMIRI? NU VA POVESTIT NIMENI DE IANCU JIANU? MOLDOVENII MEI, NU AȚI AUZIT DE ȘTEFAN BUJOR? CÂT MAI RĂBDAȚI SĂ VĂ UCIDĂ PĂRINȚII, BUNICII, PE VOI?
DACĂ NU VREȚI SĂ MURIM ÎN PUȘCĂRIILE NOII ORDINI MONDIALE PUNEȚI MÂNA PE BÂTE, TOPOARE ȘI COASE, ȘI HAI SĂ NE APĂRĂM MOȘIA ȘI PE NOI. AJUNGE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..
Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...
-
Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...
-
Anticariatul minții Hm.. Mă gândesc să mă las de umblat după cai morți să le iau potcoavele. După urma visului pierdut. Cu ochii...

