toate încep acolo unde s-au terminat
nu există prelungiri și nici retur
totul se termină acolo de unde încep
murim câte un pic
ne disipăm ca-n aer aburul sau ca un fum
Trăirile au fost trăite pe rând
n-a fost nimic frumos nimic urât
nimănui nu i-a fost prea greu
și
nimeni n-a vorbit
ne-am rostogolit ca niște bile de fildeș
pe acoperișul verde al erelor luate la rând
câteodată numai am trecut prea repede
în rest am fost fără nici un gând
Liniile acelea ondulate care se întorc și se leagă
sunt indicatorii
îți arată drumul
și neputința de-a trece un pas mai încolo
nici dreapta nici stânga / înainte 'napoi
ori jos spre dedesubturi ori prin alge înotând
nici printre nori ca bâtlanii ori fugind
cum fug izgoniți de anotimpuri cocorii
Noi
un singur drum ocolit parcurgând
Nu mă plâng : mâine ori oricând se va închide drumul
nu mă mai plâng
n-am de ce din brațele îngerului negru să mă smulg
nimic nu-mi aparține
și pașii se vor opri ca și când
am ajuns unde trebuie
Nu mă revolt
am ridicat pe umeri muntele cu totul
— ce rost să-l mai car pe bucăți?
vine vremea
și ei pleacă pe rând
Lui îi este milă
să nu mi se tulbure somnul
de aceea
ei pleacă pe rând..
N-am să mai construiesc
–un alt munte nu-mi trebuie
voi răsturna în neant povara aceasta
Speranța e o utopie
credința a ucis-o Nietzsche
Și dragostea?
–e
doar un nor alergând..
(13 aprilie, 2022, c. ferent – Infinitul ♾️)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu