La aiureli mă gândesc. Lucruri, acțiuni care nu sunt urgente, ca cea cu mielul sau iedul de Paște : dacă e 30 de lei RON, și ținând cont ca un miel care are gust și e ușor de gătit, ar trebui să aibă măcar 10 kilograme, ne mai punând la socoteală și data din calendar, ar fi o decizie bună să-l cumpăr de pe acum? Dacă da, atunci înseamnă că nu mai pot scoate frigiderul din priză, să-l dezgheț, să-l fac lună, cum fac eu înainte de Paști. Uite de astea îmi umblă prin cap. Se fac o poveste întreagă, urmează alte enunțuri la care nu am soluții realizabile : dacă mama nu o să mănânce, ce mama Dracului fac eu cu zece kilograme de miel ori ied? Pe urmă mă liniștesc, spunându-mi că sunt proastă, că mielul ori iedul, are oase, și oasele cântăresc și ele acolo vreo câteva kile. Reiau ideea și-mi spun că aș vrea cap la ciorba unde o să pun neapărat hasmațuchi, și de aici vine altă întrebare : ce fac eu numai cu un cap? – dacă totuși mama vrea ciorbă? – s-or vinde și capete fără miel? Și povestea se lățește și se lungește : poate sunt capete de oaie, mai mari fiind, sunt și mai bune. Dar ca un făcut, îmi amintesc de cât l-am chinuit eu pe tata cu dinții și măselele capetelor de oaie, chiar și unul uriaș de vacă, luat de tata de la abator, unde avea el o cunoștință. Bietul tata trebuia să pună mâna pe bomfaier, să taie toți dinții și toate măselele, că altfel nu aș fi pus gura pe mâncare. Și mă întorc și mai înapoi în timp, la vremea când se tăia porcul, și aici se rupe filmul : eram prea mică și nu-mi amintesc ce Dracu făcea mama-mare cu capul de porc. Las porcul și mă întorc înapoi la miel : bun e capul, mie îmi place și limba și creierul. Mintea fuge la capul de porc : râtul porcului îmi place grozav, are o textură carnea aia, de-mi lasă gura apă! – și fuga mă întreb : oare nu găsesc eu la piață, un cap de porc? Ce dacă e post : capetele de la porcii tăiați, se dau la câini? Nuuuu, cum să dai la câine bunătate de cap!? Las din nou porcul și-mi amintesc de rasolul de miel cu (,) garnitură de spanac! De ce nu-mi plăcea mie spanacul? Că era făcut bine, cu unt, stins în tigaie de fontă, cu sare și piper! Nu-mi plăcea.. Tata se uita mustrător și-mi spunea :
— Ai să mănânci mere pădurețe, ca (,) cățelul turcului!
— Care turc și care cățel?
— Păi era un turc bogat și avea un câine mofturos ca tine : nu mânca aia, nu mânca cealaltă, când și când, mânca în greață o bucățică de carne friptă pe cărbuni. Și turcul s-a speriat c-o să-i moară câinele și-a chemat la el pe toți doctorii și nici unul nu a găsit leacul. Un servitor îi zise că are el un moș bătrân, la o stână pe munte și că se pricepe la câini. Zis și făcut, dă turcul câinele și servitorul îl duce unchiașului în munți. După o lună îl aduce înapoi chiar moșneagul. Și îi face o demonstrație pe cinste : îi aruncă două mere pădurețe, iar câinele se repede și le hăpăiește fără să le mestece. Când l-a întrebat turcul pe moș, cum a procedat, moșul i-a zis că o săptămână întreagă l-a ținut cu răbdări prăjite și l-a dat la brazdă. Așa și tu, că m-am săturat de atâtea mofturi.
Așa și eu, dar tot nu-mi place spanacul stins în tigaie, poți să-i pui și aur, nu numai unt sare și piper.
Povestea din capul meu, o ia rara-rara, peste dealuri, peste ocean, peste șapte mări și țări, și ajunge în Florida, la fratele James și la sora Elen : ăștia mâncau spanac și lobodă crudă, făcute salată. Ferească Dumnezeu și pe puiul cel de șarpe, cum zicea tata, atunci când ceva era chiar peste poate de crezut. Eu nu sunt Popeye marinarul! – cu ce am greșit eu să mănânc spanac!? Nu. Nu mănânc. Mai bine mazăre verde. La cutie. Luam două - trei cutii, facem garnitura de culoare verde. Să nu aud de spanac.
Și? Și numai miel rasol cu garnitură verde? Da : că de unde grătar? Ă? – că am fost proastă și am lăsat grătarul bun, încăpător, la demisol, pe unde trec țevile alea și când s-au spart, nu mai știu cine Dracu a intrat și grătarul s-a dus pe apa sâmbetei ori pe gâtul lupului.. – nu! – ce? – e nebun lupul să mănânce grătare din fier?
— Grătarul n-are picioare! – ar fi zis tata. Aici e la mijloc mână de om. Că așa îți trebuie : dacă nu l-ai păzit, l-a luat altul.
Cum fac eu friptura, că mie nu-mi place friptură la tigaie? E complicat : trebuie să cumpăr un grătar. Cât o costa un grătar? Că nu mai știu dacă mai trăiește omu' care mi-l făcuse pe cel vechi. Da, dar astea noi parcă îs făcute să umbli cu ele ca (,) cu oul roș : îndată se strică. Și nici nu poți pune pulpa întreagă, ce? – bucățelești bunătate de carne? Nici așa nu-i bun. Trebuie o soluție și nu o soluție de curățat, trebuie să caut un om cu de - asta, cum îi zice? – a! – aparat de sudură. Unde Dracu să-l găsesc? Și îmi face mie unu' așa repede? – și tot eu îmi răspund : face, că nu trebuie să scoată bauxita ori alte minereuri, să le ducă la furnal, să amestece cu nu-mi mai aduc aminte ce, ca să facă oțel, ori fontă.. O să văd.
Și uite-așa : din una bucată miel sau ied, mie îmi fuge mintea până la Adam, Eva și Abel, care Abel era păstor. Și când a venit vremea să aducă o jertfă lui Dumnezeu, a adus un miel. Și Cristos a adus un miel. În filmul lui Zefirelli, îl poartă pe umeri.. Oare nu era greu? Că un copil de doi'șpe ani, e un copil, cum cari câtă-mai mielul? Ori era un miel mic? O fi fost zgârcit ăsta, Iosif? – poate nu a avut bani de un miel mare... Nu se poate! – că mielul trebuia să aibă un an și să fie fără cusur.
....
Cum miel de-un an? Că ăla e cârlan, bre! Ce fac eu cu patruzeci de kile de carne de oaie? Da' ce, am burtă de popă calic?
Ia mă rog! Nu mai cumpăr nimic. Trebuie pe lângă miel, o mulțime de altele. Lasă : mănânc ce găsesc. Un cap de porc e perfect. Ce-mi trebuie belea capului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu