Constatare

Eh.

—E dimineață – îmi zic, și pe deasupra mă persiflez : taci! – crezi că lumea e chioară? Că nu au calendar și ceas?

Înghit în sec : nu aveam ce spune și am făcut constatarea, de parcă ar fi prima dimineață de luni, de parcă eu eram cocoșul care vestește dimineața, eu eram omul care trezește lumea la realitate. Mă cumințesc și trec la altele.

Ucraina și ucrainenii, versus Federația Rusă și rușii : multe mistificări. Fiecare își trage jarul la turta lui. Fiecare vrea să apară în fața lumii ca perfecțiunea nevinovăției :

—,, Celălalt e agresorul, celălalt a făcut, a spus, se comportă așa cum se comportă, eu sunt inocentul.. Ajutați-mă pe mine, eu merit. Îngropați-l de viu pe celălalt! "

Spuse și arătate imperativ, și lumea fiindcă e lume și e altruistă, se repede să îmbrățișeze pe unul și să-i dea un par în cap celuilalt.

Unde e adevărul? Undeva unde e nevăzut și incapabil să deschidă gura : noțiunile nu vorbesc, au demnitatea lor, lasă lumea să urle cu spume la gură, să plângă ipocrit, demagog, adunând toată puterea de interpretare a durerii și arătând-o lumii :

—,, Sufăr! "

Suferă : că nici eu nu aș plăti un bilet la teatru, dacă nu ar fi actorii talentați. Suferă de zici că : domn'e, ce tragedie! - ce tragedie..! Și te repezi cu Oscarul pentru interpretare masculină, ba chiar și pentru scenarist, pentru decoruri, pentru regizorul care a așezat bicicleta trântită lângă omul legat de mâini și de picioare și cu un glonț în ceafă. Câte unul cârcotaș : cum bre? – cum a mers pe bicicleta aia, dacă era legat de mâini și de picioare? Restul lumii îl țiștuiește :

—,, Taci prostule! "

Ăsta, cârcotașul sau cârcotașa, dă din umeri scârbit : așa-mi trebuie, lumea trebuie lăsată să cadă în groapa prostiei și credulității. Și-și vede de treabă.

Numai eu nu reușesc să-mi văd de treabă. Eu încerc să le dau un ghiont :

— Cască ochii!!

Pe urmă mi-e silă, mi-a ajuns, dau din umeri și-i las : n-au decât să se spânzure, nu doar să plângă din stal, ca la filmele indiene.

—Au murit civili? Omule!! – dar la Hiroshima și Nagasaki, erau toți ăia de-au murit, soldați? N-am știut. Dar hai să ne întoarcem în aria geografică de aproape : convoaiele cu orfani de război, orfanii pe care i-a hrănit, i-a îmbrăcat, i-a școlit statul român, după primul și al doilea război mondial, hai să zicem că tații lor erau soldați, dar mamele lor nu erau! – pe alea de ce le-au suprimat dușmanii care ne erau dușmani atunci? Mare lucru e să fii credincios : citești Biblia : Isaac fiul lui Avraam, Iacov fiul lui Isaac – aici îl dai la o parte pe Esau : era primul născut, dar Iacov i-a furat drepturile...și tot așa până când afli că cei doisprezece fii erau ai lui Israel, Leea și Rahela, nu au avut nici un amestec de la facerea lui Ruben, până la ultimul născut Beniamin. Asta e!! – bărbații au născut, fiii și fiicele au fost născute din bărbați, trebuie să sufere păcatul părinților lor.

Mor civilii? I-auzi!? – dar ce e frate acolo? – se bat oamenii cu săbii de lemn și puști de soc? Mor civili nevinovați? Fugi dom'le :, civilii ăia au făcut cocktailuri Molotov, au atacat pe frații lor de același neam, care veneau să le spună că totuși ar putea trăi mai bine. Ce voiați să le facă după ce au ars de vii în tancuri? Să-i premieze?

Civilii mor. E o constatare. La război nu e ca pe platourile de filmare de la Hollywood.. Că dacă ai căuta cu tot dinadinsul, ai găsi și acolo morți : Alec Baldwin, nu a împușcat doi oameni, fiindcă un bou a pus muniție adevărată într-un pistol de recuzită? 

Bleah : mor civili. Mai bine v-ați concentra asupra a ce avem noi. Că nu avem. Polonia are 60.000 de militari apți de înfruntări armate, România nici o mie nu are. Uitați-vă în oglindă și scuipați-vă să nu vă deocheați, să nu vă pierdeți câtă-mai deșteptăciunea.

Mor civili : ce ai vrea tu? – să fie o bătaie cu frișcă? – așa ca în comediile cu Stan și Bran?