Nimicuri

De fapt, sunt sătulă de mine în primul rând. Pe urmă restul. Nu i-am înțeles pe cei care au dispărut total din aplicație, mi se părea că sunt niște pretențioși, că o fac pe grozavii. Dar nu, se săturaseră de jocul ăsta idiot, de pierderea timpului inutil, de felul în care trebuie să te arăți idiot, să fii în rând cu lumea. Fiindcă lumea nu înțelege de ce atâtea zbateri, atâta împotrivire, atâtea luări de poziție. Nici măcar să fii săltat un pic, să ai ceva noțiuni generale, să știi cu ce se mănâncă o știință exactă, dar inutilă din punctul de vedere al mulțimii. Numărați pe degete și ocoliți, cei care încearcă să se comporte ca un om normal cu scaun la cap și ceva educație, câțiva pe care unii i-ar cultiva fiindcă dă bine, rămân pe metereze o vreme, după care se satură și renunță. Nu i-am înțeles, poate i-am învinuit că m-au părăsit, m-au lăsat să vorbesc singură ca nebunii în piețe. Și uite-mă înțelegând, știind că mult nu mai pot căra bolovanul incertitudinilor, al muncii în van, al alergării la un maraton inutil, de una singură. La Dracu, m-am săturat. Sunt plină până la refuz de neputință. Măcar de mi-ar fi luat Dumnezeu mințile, să nu înțeleg de ce nu trebuie să te opui valului, de ce nu e nevoie să înoți în amonte, nu trebuie să dovedești nimic, fiindcă te vor lua de om fără minte. Un somn al rațiunii unde ai rămas treaz.. Insomnia te apasă și invidiezi pe fiecare dintre cei care dorm fără griji, dorm, se antrenează pentru somnul veșniciei, născuți cu scopul precis de a muri.

Dar e bine : nebunii înfundă balamucul. Câte unul se înțelepțește și refuză să mai vorbească.