am bravat
chipul durerii s-a lăsat acoperit de masca unui surâs
Ar fi trebuit să caut
m-am oprit
am intrat în mine și mi-am schimbat firea
am fost superioară și m-am frânt –
nu se cădea să le stric bucuria
Femeia n-a mai fost niciodată altfel decât regină
poți s-o disprețuiești
poți s-o plângi
poți să-i întorci spatele
poți să-i arunci invective
Femeia a dispărut sub o mască de piatră
sufletul nu a mai avut loc
Jonglând cu sine
cu simțirile
prestidigitator de fiecare zi
și-a asumat suferința și s-a făcut piatră
Un rol : Anna și Ana –
o mie de zile și ploaia spălând pietrele
nimic n-a mai fost la fel
și .........–
chiar nimic
Anotimpurile au curs nefiresc de repede
pe un scaun și cu spatele lipit de zid
Anele încă așteaptă
E frig
sufletul îngheață
ochii se fac de piatră
surâsul e o linie tăiată de daltă
reginele sunt niște statui umblând
niște Anne cu gâtul pe butuc
niște sâni și un pântec strivit în zidul de piatră
și astea toate fiindcă au iubit
( 17 februarie, c. ferent – Masca de piatră)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu