frigul
pătrunde (perfid) în mintea mea
și singurătatea se anulează cu solitudinea
și dintr-odată nu-mi mai este dor și nu-mi mai pasă
de o mie de vieți
urâm
ne-am născut urându-ne părinții
și golim de lumea de ei ( mănâncă prea mult
respiră prea mult timp
durează prea mult până când putem lua decizii)
de o mie de vieți
urâm
golim lumea de sfătuitori
ne scăpăm de griji
și frigul se face unica realitate
solitudinea este singurul vis
(– mâine o să mă trezesc la zece
o să mănânc numai ce-mi place
o să lenevesc
o să fiu liber
fir-ar să fie! –
mâine trebuie să înceapă!)
de o mie de vieți nu ne mai este dor
de o mie de vieți clădim libertatea
de o mie de vieți respirăm fără griji
fără idioții care dau sfaturi
( vai.. – ce frig îmi este :
banchiza îmi cuprinde sternul și se insinuează spre casa sentimentelor
se grăbește să ia în stăpânire tot
vai.. – ce frig îmi este..
eu am auzit de oamenii cărora le era dor
nu știu cum aș arăta dacă mi-ar fi dor
nu știu de ce trebuie să-mi fie dor de un om
eu doar am auzit și uite că
în mine
un firicel mic –încă necuprins de banchiză
îi este dor să-i fie dor..
vai.. – ce frig îmi este
are rost să las firicelul ăsta de dor neînghețat?)
de o mie de vieți
mă nasc iar și iar..
cu un singur scop :
să anulez dorul
să mă nasc întru totul banchiză
(12. 11.2019 c. ferent – Banchiza din mine)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu