Într-o zi am fost fericită
pe urmă a nins și pe tine te-a înecat albul
Pe urmă n-a mai fost nimic
tu erai mort / înghețat / îngropat
n-a mai fost nimic
un zbor s-a împietrit
ca pe o peliculă veche
un dagherotip : nu știu ce placă din nu știu ce metal
cu un zbor retezat
cu o pasăre căzută în sus
undeva unde aerul nu ține zboruri și toate cad stând nemișcate
și uite că nici eu nu văd bine : nu-i aer nici un pic
Toate au fost pentru o secundă
înălțare și zbor
râs interior
fulger care te înzeește
Și pe urmă n-a mai fost nimic
Nu știu dacă mă doare
și dacă mă doare durerea n-are nume
nimeni nu are definiția sau formula dorului
Și gata: pe urmă n-a mai fost nimic
Un zbor sfărâmat într-un miliard de particule
care pană / care mișcare / care fâlfâit / care murmur
O mulțime fără nume și număr
....
Dar a venit iarna veșniciei
a venit albul
a venit non-culoarea
Și gata!
– pe urmă ai murit
Și viii sunt morți și zborurile se desfac în particule
și căderea e în sus și ura e dor și e moarte
Și pe urmă nimic
Eu vorbesc cu zborurile care cad
îmi plâng iubirea unui zid care se ridică până la nori
nebunia mea seamănă cu a lui Dumnezeu :
<<pentru ce? – când Noi l-am făcut bun? >>
și nu are nume și n-a murit și nu s-a sfărâmat
piatra nu e nisip și sticla nu e încă inventată
dar uite :și așa eu stau lângă un zid
stau și l-aș sparge să pot ajunge la tine
dar nu pot : zidul e impenetrabila ta simțire
Vezi dar de ce pe urmă n-a mai fost nimic.
(28,a IX-a, CCXXI, c. ferent – Zidul de sticlă al inimii oarbe)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu