A simți

Aproape e tot mai departe

și nici măcar să treci prin fanta dintre universuri nu-i ușor

Mă trezesc implorând liniște și trecerea în orb

am obosit de verbul necesar: a simți 

și vreau atât: să nu doară 

Vreau să trec 

să respiri întuneric e tot mai greu 

o mie de ani în necropolă – îmi ajunge 

Eu știu că madragona va plânge 

eu știu că nu mai pot ieși 

vreau 

accept 

dar cer un singur lucru: să nu doară 

Scaunul e așa de îngust și de rece 

și în fiecare zi intră un milimetru în pământ

evit să mă așez 

ca bunul Benvenutto – cel care pururea dormea în picioare 

evit 

orice odihnă ar putea fi ultima 

nu mă revolt : o să dorm pe celălalt mal 

universul celălalt începe cu o mie de ani de somn 

Poveștile s-au făcut realitate 

coșmarurile au prins viață 

și iată-mă cu o madragonă care plânge amarnic 

în labirint 

și aș fi putut să-mi astup urechile 

Aș fi putut! 

o mie de ani în necropolă 

aș fi putut ieși 

dar implor atât: să nu doară 

o mie de ani mă voi odihni 

Algele cărora le-am uitat culoarea

se fac mirosurile de la Kandia 

și omul meu de apă plutește mort în al treilea ochi 

cum să-ți zic pe nume? 

cuvintele s-au frânt în mijlocul uraganului 

aș fi putut cânta acum un an 

aș fi putut aș fi putut aș fi putut aș fi........ 

Niște seve urcă 

niște seve otrăvite coboară 

și-mi hrănesc madragona cu laptele ierbii 

aș fi putut cânta 

Degetul pus la buze – 

a tăcere 

a întuneric 

a trecere dintr-un univers într-altul

m-au oprit

Să nu doară 

să nu simtă trecerea mea biata făptură din rădăcină 

o să dorm nesfârșit.... 

[I, a VI-a , MMXX – c. ferent – A ( simți) ]