Ura

( încă)..Trei zile de arest la domiciliu.. Nu mai știu nimic.. Vedeți voi : câteodată zilele trec așa : una după alta, și începi să te temi :– Doamne! – nu mă senilizez? - că uite : eu nu mai știu ce am făcut alaltăieri....uite : am uitat că e cald și nu am mai pus mâncarea sub congelator, acolo unde e mai rece, și astăzi am aruncat tot ce era de două zile.... Astea și altele. O ceva care nici măcar nu știi cum să definești.. Zile care se rostogolesc și nu lasă nimic în urmă. Unii mănâncă fără să-și dea seama : mi-e foame? Alții fumează uitând că acum două minute au strivit în scrumiera plină, un rest de țigară.. Nimeni nu își dă seama de rutina trecerii zilelor, rutina nouă. Aproape nu mai crezi: sâmbătă va fi diferit ? Duminică o să pot merge în parc? O să-mi dea voie să stau pe bancă? .. Am intrat astăzi într-o instituție ( v-am spus: am de schimbat un morman de contracte, am fost să mă interesez de felul în care voi putea avea o nouă carte de identitate ) , erau câțiva oameni, dura timp până singura funcționară reușea să lămurească pe alții în aceiași situație cu mine – și m-am așezat pe un scaun. Cu frică: nu mi-o zice careva că e interzis? Ori : o fi dezinfectat?.. Eu nu mai sunt eu – nu e deloc ceva care te calmează, te duce în sfera filosofiei budiste, e ceva care definește o stare prin care creierul tău e afectat de suspiciuni, de un fel de idee indusă, eu devin,, Bolnavul închipuit " a lui Moliere.. Să fiu atinsă de ipohondria generată de nesimțirea celor care afișează false declarații cu morți de coronavirus? Nu mai știu. Război psihologic? Nu mai știu. Crește ura, crește senzația de neputință, crește agresivitatea... Un bărbat, fost inginer electronist, de 53 de ani, și-a ucis mama, fiindcă nu a vrut să-i dea niște bani. D-na psiholog, cea care a ieșit la declarații, îmi spune de depresie, de felul în care omul trebuie să fie ajutat de puterea unui reprezentant al autorității.... – dar uită să spună că omul se îmbolnăvește din cauza nebuniei care nu e decisă: pensionăm un om la 70 de ani? Îl angajează cineva pe cel de 50 ? .. Și altele.. Un polițist zgâriat de un purtător de SIDA, procurorul decide să fie cercetat în libertate : poate vine purtătorul de SIDA și-l zgârie pe procuror, așa va înțelege care este gravitatea acestei acțiuni.. Indiferent dacă e un om oarecare, sau un reprezentant al autorității, e normal să riște propria-i sănătate și cei îndreptățiți să ia decizii să nu le ia? Mâine vom avea o pandemie de SIDA... Și? Care e soluția? Cine ne apără pe noi de o boală atât de primejdioasă? Sunt enorm de multe aspecte și exemple de decizii greșite ale unor oameni puși să intervină, să facă deosebire între ceva foarte grav și ceva banal.. 

Suntem ( sau sunt) încurcați între a crede, a simți, a face ceva, a gândi, a analiza. Și ne umplem de ură, cedăm ipohondriei, înțelegem că unii judecători și procurori sunt inconștienți, repetă greșeli care au dus la dispariția unor oameni – ca în serialul,, Dispăruți fără urmă "- numai cât în serial, în unele episoade, unii dispăruți erau găsiți totuși, vii sau morți, erau totuși găsiți.. De aia sunt frumoase serialele astea polițiste: unele au happy-end... Realitatea? Nu e frumoasă.. Unii chiar dispar pentru totdeauna, se evaporează.. Și autoritățile se joacă : ,, Cu mască, fără mască! "– fiindcă masca aduce bani la bugetul statului... Se joacă de-a mănușile ( ca Iulia Albu) .... Eh , unde ești Garabet Ibrăileanu ? Mai ai mănușa,, Adelei "? .. Mănuși.. Eh – evităm razele alea nu știu cum, alea care cică sunt nocive.. 

Doamne, Dumnezeule .... Eu vreau

în Comuna Primitivă. Vreau să mă sui în copac. Vreau să dorm în peșteră. Vreau să mă îmbrac în blana mamutului. Să-mi dea cineva o bâtă — plec la vânătoare. Nu știu ce mamut voi găsi. Poate PNL-ist .. Poate PSD-ist .... Mamut să fie. Jur să îmbrac pielea aia, blănoasă sau nu.