În Agora

Pisica merge la plimbare cu nebunul ei prin Agora..

Îhm. Nu știu dacă ține de psihologie, psihanaliză, nu știu: capacitatea de a gândi doar într-o direcție. ,, Dragoste de viață ", autorul– Jack London. Spune cum unul care a flămânzit, era să moară de foame, nu am înțeles dacă a mușcat din gâtul lupului flămând și el, bătrân, și slăbit ca el de foame. Tipul care strângea pesmeți, biscuiți marinărești, în saltea. Ce nu știu eu: dacă ține de psihologie, psihiatrie sau e un element demn de psihanaliză, dacă hiptnotizând, dacă încercând regresia, poți vindeca un asemenea om, ori animal în a cărui minte stăruie un singur lucru: foamea. Dacă raportează orice ființă ca fiind flămândă, căutând mancare ? Ar putea avea și alte cauze: îngustimea capacității de percepție. Omul știe că supraviețuiește mâncând, respirând, dormind și astâmpărându-și setea. Eventual și având ceva de îmbrăcat și un loc unde să se ferească de intemperii,....... – bine, bine, dar restul? – omul care nu știe de existența restului: muncă, joc, intelect lucrat, omul ăla nu e doar un oarecare mamifer? .... Nu știu. Poate nu ține decât de banalitatea unui IQ.. Banal, din punctul din care privesc eu, e banal. Sigur mă supăr, sigur aș urla: 

— Nu vrea mâncare!!!!!!! 

Eu știu că omul nu mă poate înțelege, și cred că mie îmi scade IQ-ul vertiginos, atunci când urlu la el ( ea, de fapt) : ,, Nu vrea mâncare! – pisica se joacă, vine după mine, nu vrea mâncare, nu așteaptă să-i dai o bucată de carne! " ... Mă tem că mă prostesc inutil, fiindcă omul atât poate : pisica vrea carne, lapte și nimic altceva.... 

Nu am putere să educ. Sau nu am răbdare, sau nu știu tehnica prin care să fac omul un pic mai deștept, un pic mai în stare să cuprindă cu mintea sa, și alte acțiuni, care îi sunt străine. Știu, și totuși urlu, de parcă aș fi înnebunit eu însumi :

— Nu vrea mâncare!!  

Asta e mic. Fiindcă extinzând, fiindcă mergând în alte direcții, se pare că peste tot în lume, fiecare om mai sus sau mai jos pe scara socială, privind în josul piramidei, crede că cei de sub el vor mâncare... A indexa cu 40% pensiile, a dubla alocațiile, înseamnă un singur lucru: cei de Sus, privind la cei de jos, își spun: 

— Nu am carne și lapte, nu am pâine, ieși afară! 

Și mie îmi vine să urlu: 

— Nimeni nu-ți cere mâncare, idiotule! Nu vor mâncare! Nu toți vor mâncare! Copiii se joacă, bătrânii se joacă și ei : șah, table, deapănă amintiri, se joacă Închipuindu-și că ar mai putea iubi, vizează o călătorie prin locuri sfinte sau de importanță arheologică... Homo sapiens e și homo ludis, de la Facerea, de la Geneza, homo ludis există! 

— Nu vrea mâncare! .... – IQ-ul meu se împotmolește undeva, și eu nu le pot explica, eu știu, dar nu am tehnica necesară.. Cred că privind pe ansamblu societatea, capacitatea de-a raporta la ei înșiși pare o însușire unică : foamea. Domnii de Sus au salteaua plină cu pesmeți, din când în când , în mintea lor mijește un gând unic:,,Cei de Jos vor un pesmete, un biscuit marinăresc, să le dau un biscuit.... "

E foarte greu să educi, să vindeci, să crești capacitatea unor indivizi. Atâta timp cât mintea lor e plină de foame, nu pot fi vindecați. 

( c. ferent – Un nebun se plimbă prin Agora cu o pisică, lumea din piață se repede cu o felie de salam și o farfurie cu lapte, să hrănească pisica. Pisica e sătulă, ea merge la plimbare cu nebunul ei...)

Fleacuri

Flecuștețe. Gândurile proprii: ceva mărunt: vin in corpore, trec, nu prea importante. La unele observații a cuiva necunoscut , ale cuiva care se bagă în discuție neinvitat, nici nu mă mai obosesc să mă enervez. Să-i explic de ce există un fel de a reacționa al meu, de ce simt într-un anumit fel, de ce consider eu greșit ceea ce lor li se pare normal și invers: de ce e normal să creadă că eu greșesc. Flecuștețe. Lucruri, gânduri mărunte, neimportante, nedemne de ținut minte, de dezvoltat. Inerente flecuștețe, gânduri ale unui om fără treabă. Obsesiile unui citat, sau un titlu, un om, o operă... – devenind ele însele inutile și puse într-un cotlon a minții, pe altădată, pe niciodată poate. Fiind neînstare să reiau, nemaifiind de actualitate, neputându-le lega de nimic. Pe scurt: dimineața unei zile plină de gânduri inutile, care aleargă și se fac parada fleacurilor. Și eu, înțelegând de ce am luat ieri decizia corectă: de la- până la. Nimic mai mult, deja mi-am ostenit prea mult vederea în timpii morți ai perioadei fără scop în viață. Prea mult, și orizontul meu era prea aproape, nu îl vreau. Am decis că doar de la - până la... Mi-e indiferent dacă va izbucni un conflict armat după timpul pe care l-am limitat utilizării unor acțiuni. Indiferent. Voi afla a doua zi, oricum nu mă privește și gata. Și-i bine. Mă voi câștiga pe mine însumi. 

Eric Maria Remarque și " Nimic nou pe frontul de Vest ".. Eu? Nimic nou în estul Europei. Nimic. Nu poți face nimic, fiind tu însuți un nimic. Un punct din mulțime. Pentru unii a studia e păcat. Pentru alții a nu studia e inadmisibil. Pentru unii e inadmisibil să nu se protejeze , și ipohondria îi obligă. Pentru alții e dezgustător să umble cu o căldare pe cap și o tablă pe gură.. Unii țipă. Alții se ascund în tranșee, gropi, buncăre.. Alții aleargă cu brațele întinse spre lumină.. Și toate sunt fleacuri, pe rând : când pentru unii, când pentru ceilalți.. Unii. Alții. Nimicuri ridicate la rangul de obligații. Ca și cum o bucată de cârpă ar trebui să fie : pâine, aer, apă, somn, mișcare. Și nu : e un flecușteț pus pe soclu. 

Fleacuri. Vax cu apă de ploaie. ( ioconstant)

Vorbe mari

Pe un ghețar locuiesc de o mie de ani. 

Fără tine. 

Dacă te apropii se dezgheață și voi mă voi îneca în oceanul fără țărmuri

sau cu țărmuri atât de îndepărtate încât nu le-am știut 

și nu știu să înot

și mi-e frig 

permanent mi-e frig 

mi-e frig și nu chem 

nu cer 

nu nimic 

fiindcă știu să locuiesc

și că locuiesc pe un ghețar 

Fără tine . 

Dacă te-ai apropia e posibil să mor 

și de fericire mor oamenii

și de acțiunea simplă prin care îi duci în brațe 

îi treci peste un prag oarecare 

și așa e obligatoriu să fiu fără tine . 

Nu știu unde ești

habar n-am dacă ești viu 

atât de rar iau luneta și o așez pe trepied în fața ferestrei 

atât de rar te zăresc pe coline 

știu că nu mai stai la soare 

știu că nu mai umbli prin grădină 

dar nu știu ce faci în casă 

și dacă nu-mi spui tu 

eu nu știu 

Dacă te-ai apropia 

aprop

ierea ta m-ar încălzi 

aș fi atât de fericită

încât idioată cum mă știi

aș aprinde o mie de focuri 

și ghețarul pe care locuiesc m-ar scuipa în ocean. 

Fiindcă .... – de ce vrei tu să mă faci să spun vorbe mari? –

nu știi că mi-e groază de ridicol? 

fie : aș muri cu surâsul pe buze fiindcă te iubesc 

Pe tine. 

( 14 mai, 2020– c. ferent – Fiindcă te iubesc.)

Yorick

O fi important la ce mă gândesc eu? Neee–nu e, doar eu văd important, eu cred că e amuzant , eu în imensa mea inocență cred că se poate... Și la final descopăr că nu era decât vis.

 Iluzie. Că ziua când mi-a venit să fac un cont cu un pseudonim fistichiu, și cealaltă zi: când am inventat Vânzătorul de Iluzii din contul ăla. Noroc ( virgulă) că am cărat din timp pe bloguri tot ce pusesem în primul Vânzător. Pe urmă am făcut altul, și altul.. Dar mi-a pierit interesul, așa cum politicienii descoperă că e bine să lași pe mâine, și de mâine – poimâine, și tot așa, până se termină mandatul și nu mai trebuie decât : ori să mai promiți în vederea unui nou mandat, ori aștepți pensioara grăsuță care vine în fiecare lună, după anii în care ai făcut un pic mai mult decât nimic. 

{Am lăsat Vânzătorul...l-am lăsat în mijlocul pieței, încercând să înjghebeze un circ, o construcție șubredă, ceva din resturile de altădată. L-am lăsat cu jobenul lui înverzit de timp, cu mânecile din care scotea mii de minuni : panglici, flori de hârtie, cărți de joc, cu mânecile jerpelite. Iepurele și porumbelul a murit, masa șchioapătă, și băncile scârțâie... Și Vânzătorul e năuc și se îmbată în fiecare seară, amanetănd ceva. Ieri și-a amanetat bagheta : sunt mormane de bețe pe drum... Și la ce bun? Nimeni nu are nevoie de Iluzii..... } 

Gândurile mele se învârt între util și renunțare. Silă de imposibile finaluri bune. Silă pentru Planeta care ne cară ea însăși, în silă. Renunțare.. Nicăieri nu poți găsi omul în stare să dea drumul mașinăriei care se cheamă progres. Îți dorești să îi scuturi pe fiecare în parte, câteodată o faci , mergi și explici : da, și infrastructură, dar e inutilă atâta timp cât o vei folosi de plimbare, și nu e bine– nu cu mâna întinsă la Bruxelles, nu cu investiții străine, nu cu antreprenor și mână de lucru de import. Statul merge în pierdere dacă nu știi să faci profitabil, ai nevoie de experți, de oameni cinstiți, ai nevoie de oameni dedicați, și nu poți dormi pe lauri, tu trebuie să supraveghezi, să fii activ.. Și nimic. Eu vorbesc, eu aud.. Nimic , și logica îmi spune : renunță. Oamenii care fug în cele patru colțuri ale lumii. Cine a întrebat : cum facem ca ei să nu mai plece? Cum procedăm cu cei învățați cu lenea, cu trăitul pe spinarea altora, cum îi educăm să nu mai fure, să nu mai înșele, să nu tâlhărească? Ce anume trebuie și pot eu face? Am psihologi capabili să dea soluții, nu să facă declarații, care ajută ca săpunul funiei spânzuratului.. Eu pot face ceva ca să previn, să reduc rata criminalității? Pot eu educa? Nimeni nu se gândește : țările unde ajung se îngrozesc și România primește pecetea rușinii, fiindcă exportăm hoți, cerșetori, prostituate, tâlhari, laolaltă cu cei cinstiți. Unui politician degeaba îi spui asta... 

{ Într-o zi mă întrebam de ce fug oamenii de corb, de ce îl asociază cu moartea, cu prevestirile întunecate? Să fie negrul penajului? ... La Parcul Zoo, mult timp a rămas într-o cușcă. Ocolit. Lumea trecea repede prin fața cuștii. Și nici el nu mai astepta pe nimeni. Era întunecat, trist și mai mereu , cu capul ascuns sub aripa dreaptă. Și Doamne! – ce frumos era! Cât de mare, ce stralucire avea fiecare pană! L-am iubit și i-am întins un biscuite. Nu se aștepta, și poate biscuiți nu ar fi mâncat niciodată, dar l-a luat frumos, fără să încerce să mă ciupească. M-a privit și am rămas vreun ceas lângă (,) gardul cu zăbrele înalte. Am rămas în tăcere, visând. Și el întrebându-se ce vreau, ce ar trebui să facă, n-a croncănit niciodată. Era atât de mare încât era greoi și în mișcări.. A venit bietul lângă zăbrele dese, și a stat în tăcere. Am venit vara aceea în fiecare zi. Și-l simțeam prieten. Într-o zi l-am mângâiat : luciul penelor întunecate semăna la atingere cu ceva ferm dar fierbinte și viu. Corbul, îndrăznesc să cred că era fericit. Pe urmă toate animalele și toate păsările au plecat în refugii. N-am venit în ziua aceea, știu că s-au făcut filmări : marea eliberare.... Corbul meu va fi murit: oamenii nu iubesc negrul, îl văd prevestitor de rău.. Aș fi vrut să fiu Lady Raven, dar eu eram doar om, eu nu aveam aripi și nu am putut pleca împreună cu pasărea care a mâncat un biscuite doar să-mi facă mie o plăcere.. Poe o fi avut unul adevărat? Cum l-o fi găsit? Câți ani a umblat până să-i bată la fereastră Nevermore? Simt în palma dreaptă luciul ferm și fierbinte a corbului meu de-o vară. A uriașului frumos și negru... } 

Realitatea e o spoială, ți se spun minciuni, ești lăsat să crezi minciunile, să te îmbolnăvești de teamă, ca femeia de ieri care s-a spânzurat fiindcă i s-a spus că fiica ei este infectată cu noul virus... Întuneric.. Negrul cu care ești mințit că e prevestitor de rele... 

Și eu nu pot face nimic. Nu știu cum. Iluziile se fac mari corbi cu aripi deschise.. Nimeni nu vede cât de frumos e.. Nimeni nu mai poate râde la scamatoriile unui prestidigitator.. Oamenii plâng și atunci când intră clovnii în arenă.. 

La ce bun? 

( c. ferent – în Agora, nebunul plânge. ... Yorick a înțeles că râsul a murit odată cu Ofelia, și nu va mai fi.)

Ura

( încă)..Trei zile de arest la domiciliu.. Nu mai știu nimic.. Vedeți voi : câteodată zilele trec așa : una după alta, și începi să te temi :– Doamne! – nu mă senilizez? - că uite : eu nu mai știu ce am făcut alaltăieri....uite : am uitat că e cald și nu am mai pus mâncarea sub congelator, acolo unde e mai rece, și astăzi am aruncat tot ce era de două zile.... Astea și altele. O ceva care nici măcar nu știi cum să definești.. Zile care se rostogolesc și nu lasă nimic în urmă. Unii mănâncă fără să-și dea seama : mi-e foame? Alții fumează uitând că acum două minute au strivit în scrumiera plină, un rest de țigară.. Nimeni nu își dă seama de rutina trecerii zilelor, rutina nouă. Aproape nu mai crezi: sâmbătă va fi diferit ? Duminică o să pot merge în parc? O să-mi dea voie să stau pe bancă? .. Am intrat astăzi într-o instituție ( v-am spus: am de schimbat un morman de contracte, am fost să mă interesez de felul în care voi putea avea o nouă carte de identitate ) , erau câțiva oameni, dura timp până singura funcționară reușea să lămurească pe alții în aceiași situație cu mine – și m-am așezat pe un scaun. Cu frică: nu mi-o zice careva că e interzis? Ori : o fi dezinfectat?.. Eu nu mai sunt eu – nu e deloc ceva care te calmează, te duce în sfera filosofiei budiste, e ceva care definește o stare prin care creierul tău e afectat de suspiciuni, de un fel de idee indusă, eu devin,, Bolnavul închipuit " a lui Moliere.. Să fiu atinsă de ipohondria generată de nesimțirea celor care afișează false declarații cu morți de coronavirus? Nu mai știu. Război psihologic? Nu mai știu. Crește ura, crește senzația de neputință, crește agresivitatea... Un bărbat, fost inginer electronist, de 53 de ani, și-a ucis mama, fiindcă nu a vrut să-i dea niște bani. D-na psiholog, cea care a ieșit la declarații, îmi spune de depresie, de felul în care omul trebuie să fie ajutat de puterea unui reprezentant al autorității.... – dar uită să spună că omul se îmbolnăvește din cauza nebuniei care nu e decisă: pensionăm un om la 70 de ani? Îl angajează cineva pe cel de 50 ? .. Și altele.. Un polițist zgâriat de un purtător de SIDA, procurorul decide să fie cercetat în libertate : poate vine purtătorul de SIDA și-l zgârie pe procuror, așa va înțelege care este gravitatea acestei acțiuni.. Indiferent dacă e un om oarecare, sau un reprezentant al autorității, e normal să riște propria-i sănătate și cei îndreptățiți să ia decizii să nu le ia? Mâine vom avea o pandemie de SIDA... Și? Care e soluția? Cine ne apără pe noi de o boală atât de primejdioasă? Sunt enorm de multe aspecte și exemple de decizii greșite ale unor oameni puși să intervină, să facă deosebire între ceva foarte grav și ceva banal.. 

Suntem ( sau sunt) încurcați între a crede, a simți, a face ceva, a gândi, a analiza. Și ne umplem de ură, cedăm ipohondriei, înțelegem că unii judecători și procurori sunt inconștienți, repetă greșeli care au dus la dispariția unor oameni – ca în serialul,, Dispăruți fără urmă "- numai cât în serial, în unele episoade, unii dispăruți erau găsiți totuși, vii sau morți, erau totuși găsiți.. De aia sunt frumoase serialele astea polițiste: unele au happy-end... Realitatea? Nu e frumoasă.. Unii chiar dispar pentru totdeauna, se evaporează.. Și autoritățile se joacă : ,, Cu mască, fără mască! "– fiindcă masca aduce bani la bugetul statului... Se joacă de-a mănușile ( ca Iulia Albu) .... Eh , unde ești Garabet Ibrăileanu ? Mai ai mănușa,, Adelei "? .. Mănuși.. Eh – evităm razele alea nu știu cum, alea care cică sunt nocive.. 

Doamne, Dumnezeule .... Eu vreau

în Comuna Primitivă. Vreau să mă sui în copac. Vreau să dorm în peșteră. Vreau să mă îmbrac în blana mamutului. Să-mi dea cineva o bâtă — plec la vânătoare. Nu știu ce mamut voi găsi. Poate PNL-ist .. Poate PSD-ist .... Mamut să fie. Jur să îmbrac pielea aia, blănoasă sau nu.

Divide et impera

Mi-a plăcut Dinescu. În general îl găsesc sforăitor, cabotin, totuși are uneori sclipiri de geniu, în seara asta a avut una pentru care ar merita ceva mai mult decât i-aș putea da eu, anume admirație și aplauze pentru curaj. A spus lucrurilor pe nume, noi nu prea am avut curajul, eu mi-am șters postări, Ciolacu tace timorat, în timp ce Iohannis și Orban calcă în picioare tot ce are românul sfânt: respectul pentru instituții , respectul pentru religie, respectul pentru tradiții. Nu știu, poate fiind total dezinteresată, nu știu cum românii s-au lăsat rupți de credință, de religia lor, de mersul la biserică , de prieteni... Ba chiar au devenit temători într-atât încât a accepta să li se încalce drepturile fundamentale, a sta în tăcere și a accepta să le fie biciuite credința nu li se mai pare greu, nu se mai revoltă, divide et impera, a reușit ceea ce nu au reușit în sute de ani otomanii. Românul tace și acceptă. Românul nu mai iese din case să-și plângă morții, românul nu-și mai botează copiii, românul nu se mai bucură de ziua nunții, acceptă să-și facă nunta la iarnă, poate într-o zi de vineri, când nu e ocupat salonul unde își va primi oaspeții. Nu aberez, am auzit declarații făcute public de patronii unor astfel de locații de evenimente. Din nou mă întreb : când religia creștină a instituit prin Isus Hristos, împărtășirea cu Sfintele Taine, a făcut din această Cină a Domnului Isus Hristos, ceva opțional? Sau scrie undeva în Noul Testament că te poți împărtăși cu un pahar luat de acasă? Scrie undeva că poți să despărți creștinul de ceilalți creștini dintr-o biserică, fiindcă ar veni o molimă ( pandemie) și că acest lucru ar fi fost instituit de Hristos sau de vreunul dintre apostoli? Nu, acolo scrie contrariul : creștinii se adunau chiar clandestin, creștinii mureau cu miile în arenele romane, umăr lângă umăr, neînfricoșați de nimic. Mai sunt creștini acei care acceptă să părăsească biserica? Cei care refuză pâinea și vinul luate în Joia Mare din mâna preoților, păstorilor, care sunt prin definiție urmașii apostolilor lui Isus Hristos? Din păcate mă uimește ușurătatea cu care au acceptat să renunțe la la legile Noului Testament. Sunt detaliate de apostolul Pavel în multe dintre epistolele lui, cel mai bine în Întâia Epistolă a lui Pavel către Corinteni. Citiți și o veți găsi în toate edițiile Bibliilor , vechi sau aduse la zi. Nu mi se pare corect ca un popor să fie atât de laș încât să-și uite strămoșii. Nu mi se pare corect, ba chiar bănuiesc amestecul unor religii străine care au invadat Europa. Și vă întreb români: sunteți creștini? Și dacă sunteți, cum se face că numai interpretul de muzică Pepe ( eu nu-i cunosc numele real) , a acceptat să ia amendă, dar a ieșit în noaptea de înviere să ia lumină ? Cum e  posibil ca din milioane de creștini, doar unul să declare că nu-i pasă decât de tradiția lui, și a plecat pe drum, a ieșit curajos să își facă datoria de creștin?
E posibil să nu înțeleagă nimeni ce se întâmplă? Să nu ia nimeni atitudine? Dacă ați fi ieșit milioane, nimeni nu ar fi putut să vă aresteze și să vă amendeze, fiindcă una e să amendezi o sută de nesupuși și alta e un milion. Veți sta acasă și de Constantin și Elena pe 21 Mai? Și de Înălțare? Nu înțeleg? Nu mai sunteți creștini? Atunci când vă aruncați în apele înghețate să prindeți o cruce, de unde luați curajul? Fiindcă mie mi se pare că sunteți lași, niște găini speriate de spectrul unui vultur..
Una este să renunțe unul sau doi, voluntar la religia lui, dezamăgit de ceva, și alta este să renunțați înfricoșați de legi care sunt atee prin felul de acționare.
Sunteți creștini? Indiferent de religia pe care o practicați, mergeți la biserică, la catedrale, în casele de adunare. Sau jertfa supremă care a fost făcută de Isus Hristos, murind pe crucea din Dealul Golgotei, a fost inutilă. Voi prin lașitate, îl răstigniți pe Hristos, voi tăcând, înfingeți adânc piroanele în mâinile și picioarele lui Hristos. Catolici, dacă Sfântul Francisc din Asisi ar fi aici, i-ar fi rușine cu voi și ar predica din nou păsărilor. Ortodocși, dacă ar fi aici Parascheva, ar muri acoperită de mantia rușinii. Fiecare sfânt sau mucenic din cei morți pentru Hristos, se rușinează astăzi de voi. Și toată Scriptura vă acuză prin vorbele lui Isus Hristos: , , Cel ce se leapădă de Dumnezeu și Dumnezeu îl va lepăda! " Aveți grijă. Sau ați decis cu toții să deveniți liber cugetători, atei sau sataniști. Sunt profund dezamăgită de lașitatea și de fuga voastră de Hristos. Vindecarea nu stă în acel ordin satanist : stai în casă! – stând acasă o să mori de două ori : aici pe Pământ și sus în Ceruri. Numele vostru va fi șters din Cartea lui Dumnezeu. Nu mă crede pe mine, citește Noul Testament, vorbește cu preotul sau cu pastorul tău. Și grăbește-te să te întorci la Dumnezeu, dacă mai contează și ești creștin. Altfel îți poți lua o funie și te poți spânzura ca Iuda care l-a vândut pe Hristos. Și tu faci la fel, fugind de frică de biserica și de frații și surorile tale întru Hristos.
c.f.

Dreptul meu. Libertatea ta..

E bine: am motive să mă plâng
de soartă, de guverne, de oricine
am libertatea să mă bat cu pumnu-n piept 
să te confrunt
și libertate am, să presupun : Nu, nu e bine!

Nu-i bine nici când tragi la ham,
și nici atunci când nu acționezi nicicum ,
nu-i bine nici când taci, nici când vorbești
eu știu , sunt liber , sunt în drept și pot! –
ce vreau pot azi că s-ar putea să nu mai văd așa,
să nu văd chiar la fel și mâine!

E bine : am motive să răscol , din temelie lumea ,
tot : tradiții, lege, bunul simț – ce vreau! –
e libertatea mea să te îngrop , și o fac bine!
Tu? Dar ce-mi pasă mie ce vezi tu corect?
- sau drept ?
Sunt liber să-ți retez oricare drept !
Ia să vedem ce vreau eu azi, mai bine!

Aș vrea... Ba nu.. Ba poate.. Ba deloc.. Ba de ce nu! -
pot încerca , ia să vedem noi cine
ne poate lua cuțitul și pâinea azi din mâini? -
ia să vedem noi curajosul!
– ....nu-i ! -vezi bine!
Eu fac ce vreau. Sunt liber să mă laud ,
să mă plâng, să-ți fabric pot dosare .. –
cel mai bine
eu știu să plâng, și măști să schimb pe scena vieții pot!
Ia să vedem, mai ai curaj bă ... câine?

(05.05.2020 c. ferent – Dreptul meu! Libertatea ta... )