Iluzie

Totul e obositor ; să gândești e o corvoadă inutilă. Să deschizi gura, la fel de nefolositor ca a căra pământ de flori în buzunarul cămășii. Să-ți alegi cuvintele, e fără rost, fără folos, unii nu știu nici să așeze înțelesul cuvântului undeva, nu pot și tu ești un caraghios mai mult, o faci pe pedantul, pe ăla docentul, și vei primi ce meriți: nimic adică, cel mult o ridicare din umeri. Te plimbai prin mulțime și nu era mai mult ca astăzi când pare că toți suntem ciumați, leproși, inutile fantome. A vorbit cineva cu tine înainte de pandemie? Și? Cu ce se deosebește ziua de astăzi față de cele de acum un an? Fii sincer și recunoaște : ești la fel de neluat în seamă și la fel vei fi și după 15 Mai. Da-ți place iluzia, încă visezi să găsești ceva în mulțime, ceva pierdut sau ceva ce ai căutat toată viața, ceva ce înseamnă Destin și care în mintea ta, așteaptă secunda, și tu stând în casă, pierzi momentul marii revelații, Universul este irepetabil, tu niciodată nu te poți întâlni cu tine, deja-vu-urile sunt iluzii, miraj, cana cu apă din deștert, iubirea materializându-se într-o ființă unică și care e a ta: umbra plantelor inutile, fiindcă ai umblat toată viața amputat de umbră, ceea ce rar ai avut, nu-ți aparținea, și scârbit ai fugit pe pragul unde nimeni nu te aștepta, fiindcă nu ai umbră, n-ai scop, n-ai nimic. Ești singur, și Destinul a uitat pur și simplu să-și termine tabloul,, Tu " , așa încât ești și nu ești, și toate umbrele lumii îți vin strâmb. Aiurezi, jelești morții altora, ești inutil, ești câinele încolăcit pe un prag ars al unei case unde nu mai locuiește nimeni de un veac. Ce vrei de fapt, nu există . Și ceea ce ar putea exista, nu ți se potrivește. Închizi gura. Închizi râsul. Închizi teatrul . Dai drumul nopții din tine și te bucuri: așa nu se vede că n-am umbră.

Pe drum, zgomotul zilei se face viață care respiră urlând.