Alienări

motto: ,, Ah!– numărul două" – Barbu Ștefănescu Delavrancea- Trubadurul

 ..Mă trezesc îndoieli( ,,cu" ,de fapt) . Surâs și lacrimi. Mânie și un firicel de speranță. Mă trezesc sperând că a fost un vis urât, unul dintre coșmarurile mele care semănau ca două picături de apă cu cele ale lui Lars von Trier. Sau cu cele ale lui Edgar Allan Poe. Sperând că așa au fost: somn vecin cu delirul morții, când înțepenești, când ești conștient că visezi și nu te poți trezi. Când se așează pe pieptul tău un monstru și respirația se curmă, când te zbați să miști un deget și apoi să țâșnești cu capul înainte spre chiuvetă, să-ți bagi capul sub jetul înghețat, să te trezești.. Și acum coșmarul e adevărat. Un zeu rău al somnului, te ține încătușat în visul viu, visul de trezie.. Și trezia și somnul sunt una, nu există lumina. A fost înghițită de noapte : Zmeul a furat Soarele, Luna și Stelele, și pe fata frumoasă a împăratului , care se plimba în grădină, și voinicii, fiii de împărați, eroii mor în încercarea de a aduce lumina. Nu știm cum e să răsară Soarele, nu știm care e faza Lunii, și nici poziția Astrelor nopții. Fetele frumoase nu mai ies : toate sunt Cenușărese, toate s-au ascuns în bordeie subpământene ca Albă ca Zăpada.. Toate sunt Ilene oribite de lacrimi.. Nu-i nicăieri un salvator.. Bătrânul împărat moare așteptând. Mamele se sfâșie de dor.. Și cerul seamănă cu o dală imensă de bazalt.

Mă trezesc sperând că a trecut. Că e totuși dimineață și mă pot trezi să-mi reiau muncile mele de om. Dar nu-i. Nu-i nimic. 22 . Opt și cu cincisprezece. Ndeh: trei săptămâni? Lasă bă, lasă că n-am muri noi dintr-atât. Las. Că nu-i chip. Nu-i întoarcere. Las că nu-s Greunceanul. Las că nu-s George cel viteaz : ,, Întoarce-te casă bine / Să poci eu intra în tine " , și în casa cu o mie de oglinzi, Fata cu părul de aur , șoptind : ,, Când vine trimite buzduganul înainte " .. George râzând și înapoindu-i buzduganul cu o lovitură în piept. Râzând nepăsător :" Ba corbule : adu-mi mie apă în cioc și ți-oi da trei strârvuri de zmeu cu cai cu tot! "...
Dar nu. Eu sunt eu. Eu n-am o cofă și-o sticluță, mi-e frig și înțepenesc, mi-e cald și mă topesc.... – și drumul se oprește , buzduganul pe mine mă lovește.. Eu am rămas în valea plină de stane de piatră.. Și aștept : 22. 8 și cu 15 fac de trei ori câte 7 și mai rămân 2 . Nu-i așa mult. Lasă. Las.

Mă trezesc chemând surâsul din zorii când am așteptat să văd Aurora cea cu degetele trandafirii. N-am văzut-o . Eu numai noaptea văd capete de copil plutind într-o cadă pe deasupra unui păr cu fructe mici, pădurețe. Eu numai noaptea văd picioarele unui copil , retezate de la genunchi, picioarele care pășesc încă în virtutea inerției pasului, pe un parchet lucios. Eu numai noaptea văd cum din buchetul de mireasă al bunicii Ana, un craniu de copil se naște. Și dimineața sunt orbită de lacrimi. Nu știu cum arată Aurora : mie nu mi s-a arătat. Eu văd numai noaptea.. În jurul meu e noapte, pe pieptul meu un monstru de o megatonă, s-a așezat. Și nu mai lupt. De la patul meu până la apa treziei, sunt o mie de mile terestre, o mie de mile deșertice..

 Mă trezesc sperând. : 22...8+15= 23 23: 7 = 3 , rest 2 .. Și ca un alt nebun "" Ah, numărul două.. ""– a doua strună a viorii se rupe și eu voi cădea în abis..

(c.ferent – A

lienări)