Ipocrizia

( notă) Radu Comșa, între soldați, sus la cotă, prima dată dând ochii cu ceea ce era de fapt războiul : mirosurile, poveștile lui Mucenicu, obrăznicia țăranului care, colțos de felul lui și care își făcea planuri pentru întorsul la glia care ar fi trebuit să fie a lui, fraternizând, promițând. Paștele catolic: armistițiu tacit. Un neamț care cânta la flaut. Mihai Vardaru : ,, Radule, am ucis un om, l-am văzut căzând cu ochiul ieșit din orbită.. " , Mihai pentru care războiul era un rău necesar, transformat, empatic, vrăjmașul era ca el: om, tânăr, oferindu-se voluntar, să-și demonstreze lui însuși că nu îi era frică. Pâinile aruncate peste tranșee : ,,Hristos a înviat băi neamțule! " – pachete de țigări, în schimbul pâinilor. ,,Un neamț gros cât un știubei – Adeverat Kamerad! " După o săptămână, Paștele ortodox. Mihai Vardaru într-o baltă verde, cu un ochi ieșit din orbită, cu o lipitoare atârnând în orbita goală. Neamțul gros ca un știubei cu pântecul sfărâmat de obuz.O lună : Radu Comșa , un morman de bandaje, bâjbâind după scrisorile lui Mihai, pentru toți și pentru fetița cu gene frizate... Paștele prin prisma primului razboi mondial.. Paștele cu morți de tifos exantematic. Tabloul războiului înfățișat crud, fără înflorituri, lipsit de lirism și filozofie...
O sută de ani mai târziu. Realități pe care le va descrie altul care nu l-a cunoscut pe Cezar Petrescu. Poate nici nu știe cum a văzut el moartea, sărbătorile la vremea războiului. Pandemie. Morți la catolici. Morți la ortodocși. Hristos a înviat! .. Adevărat? Cine învie? Cine mai învie? Cine poate învinge moartea? La ce bun? Pasărea lui Mucenicu, pasărea cu inimi și măruntaie în pliscul de oțel. Pasărea care s-a întors după o sută de ani, la fel de flamândă, la fel de sângeroasă. A înviat Hristos? Și cei care au murit ieri? Cei care mor astăzi? Cu ce drept poți învia Domnule Hristos? Cu dreptul milei? Dar de cei care mor fără să învie niciodată, cui îi este milă? Care Zeffirelli nenăscut, face un serial despre un mort de coronavirus covid 19 ? La care să plângă toate națiunile lumii. Să-l sanctifice cineva. Să ne rugăm lui la vremea pandemiilor care stăpânesc din mila Pantocratorului Dumnezeu, care a decis să învie un crucificat. Ăștia care mor astăzi, nu te iubesc destul? Nu suferă destul? Păi, de ce nu pui la bătaie o resurecție, o Înviere generală?
( ,, Hristos a înviat băi nemților! – Adeverat Kamerad! " ....
( post scriptum) Eu nu pot fi ipocrită la nesfârșit. Fiindcă nu prea poți minți la nesfârșit, sau nu pot eu. Mă doare burta, la propriu, atunci când știu că ceea ce spun, nu e ceea ce simt. Și răspunsul e din gură, pe dinăuntru e revoltă, furie, mai întâi împotriva mea : de ce să mint și eu? – de ce și eu să fiu ipocrită? – de ce să spun ceea ce mă înfurie? Sunt eu Patriarhul care minte pentru bani, funcție, respectul ori invidia, ori felul în care lumea trebuie să-mi pupe mâinile , ori inelul, ori ceva, orice? Și mă întorc și le spun ceea ce ei nu vor înțelege niciodată : adevărul. Viețile curmate, două mii de ani în care n-a mai înviat nimeni. Știu, și ce știu e pentru mine. Știu: ca să facem o religie, trebuie să ucidem și trebuie să mințim. Știu: iluziile sunt robia pe mii de ani în slujba celor care conduc lumea. Și mie nu-mi iese nimic din ipocrizia cu care salut, zâmbesc, sunt de acord. Atunci de ce să mint eu? Cine mă obligă? Politica? Dar eu nu sunt înregimentată în nici un partid. Religia? Dar eu nu merg la nici o biserică, nu am frați și surori întru Cristos, Mohammed, Budha. Eu de ce aș minți? Și mă întorc. Masca ( virgulă) cade. Eu le spun ce simt eu. Eu le spun adevărul. Fără fardul surâsului mincinos : dar era mort când l-au băgat în hrubă? Scrierile ascunse pomenesc de o plimbare prin Extremul Orient, și brahmanii știu să moară aparent...
 ( Fleacuri – vax cu apă de ploaie
( p. p. s... ) Alții. Mai ipocriți decât mine. Săptămâna azimilor s-a încheiat. În noaptea de vineri spre sâmbătă au mâncat mielul cu ierburi amare, îmbrăcați, încălțați și încinși pentru drumul spre Țara promisă.. Și ca mine, ipocriți: Adevărat a înviat! – eu cu maliție: – Da' tu de ce răspunzi?.. N-are să recunoască: e ipocrit ca mine. Trăiește într-o țară majoritar ortodoxă, o țară care nu-i a lui. Dar e relativ pace, e relativ liniște, poate merge la Templul lui care se dărâmă, fiindcă nu sunt fonduri, fiindcă ar păți-o și el ca musulmanii : un zelos ar îngropa un porc, să spurce cu necurățeniile care intezic așezarea Templului pe un loc necurat.. Bietul de el : se conformează. Să fie lăsat în pace. La nevoie își coase pe mânecă Steaua lui David. Sau se botează. Tâmpitul. Cine te pune? A trecut fraiere vremea Imperiului Roman care îți poruncea numărătoarea poporului. A trecut nazismul care te încuia la Auschwitz. Din cauza ta tontule se pun temeliile unor noi Auschwitz-uri . Din cauza altora sunt mânați în cârduri la Bug. Ipocritule. Eu m-am trezit. Refuz să mai fiu ipocrită. Tu ce aștepți?

))