niciodată
și poți jura fiindcă ești convins că niciodată nu o să faci acel ceva
crezi asta
pe urmă vine vântul și noaptea și totul se dărâmă
câteodată ajuți și tu
te superi că nu ești crezut
fiindcă tu ai cuvânt
tu nu minți
cine nu știe cum reacționezi tu
dar vine vântul și casa a zburat
dar vine noaptea și fruntea ta rezemată de peretele casei
peretele ud de ploaia de lacrimi
peretele pe care îl izbești mânios cu pumnul
peretele care ținea tot eșafodajul la un loc –
cade
tu niciodată nu minți
tu construiești
tu ridici o casă sentimentelor
tu așezi vatră viselor
tu cu mâinile tale cioplești leagănul inocentului gând
dar vine furtuna și noaptea și ploaia de lacrimi și pumnul care lovește în zid
nu ești vinovat
te superi și lovești în dreapta și-n stânga
țipi în urechile lor
– nu sunt vinovat! –
nu vreau să stric nimic
dimineața îți cauți funia de măsurat :
trebuie să treacă o umbră!
trebuie să ridic naibii casa asta
dimineața cauți un ban / o cruce ba și un pocal – toate din argint
fiecare la un colț
fiindcă nu se poate altfel
fiindcă ei nu cred că nu ești vinovat
( lua-v-ar naiba! – mormăi tu dimineața
nu vreau să zidesc pe palmele și umerii cuiva
nu vreau
pe mine nu mă cheamă Manole..)
nimeni nu ascultă
toți cred că ești vinovat
toți se uită în silă
toți.. toți.. toți..
(9 noiembrie, 2019 c. ferent – Unde e Ana?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu