Fleacuri

Nu știu de ce aleg să scriu într-o aplicație, nu știu, poate vor mai fi vreo trei ca mine, restul scriu direct în blog, eu nu. Eu nu mă pot concentra să scriu totul la prima mână. În cazul în care vreau să scriu, totdeauna vor fi măcar trei variante, voi scrie, voi șterge, o voi lua de la capăt, și nici atunci nu-i sigur că voi lăsa gândul propriu să fie cuvânt, cuvinte, e posibil să mi se pară prea maculatură, și să-i ard un dos de deget, de să dispară ca și cum n-ar fi fost niciodată. Spre deosebire de poezie, textul, compunerea, povestea ( Cum am petrecut noi astă-vară la bunici? —noi n-am petrecut, ne-am jucat, ne-am enervat, ne-am umplut de praf și pureci de la câinele vecinului Costică, cu sau fără sticlă.), expunerea noastră nu poate începe abrupt. Că (fiindcă și deoarece) așa ne-a învățat doamna (tovarășa) de română :,, Compunerea are început, cuprins și încheiere! ".. (ba pe Dracu! Cine ești tu madam - doamnă - tovarășă? —da' tu crezi că eu n-am minte proprie și personală? Ia mai du-te..!). Și uite așa, eu n-am stil propriu, eu scriu despre mine la persoana a treia, eu încep să vorbesc de rău de mama, și de tata, uitând că dacă nu erau ăia doi proști, nici eu nu mai vedeam lumina zilei.. Uit și scriu (nu eu! —doamne ferește! Eu îl iubesc pe tata!) , scriu că tata era un bou încălțat, și pe deasupra prefăcut, ba chiar și fricos, care mânca pe ascuns.. A, păi așa se face literatura în ziua de azi?.. Tot astfel, arunc bănuieli asupra mamei, spun câte o chestie de să creadă restul lumii că mama era o drogată, sau măcar semăna cu mama celor două fete din,, Efectul razelor Gama asupra crăițelor ".. Pe urmă o tai abrupt în ceea ce îmi aduce pâinea cea de toate zilele : reclama.... Nu contează, unul face reclamă la radiatoare, ăla îmi începe cu aniversarea a vreo cin' șpe ani de căsătorie.. altul face reclamă la produse care se vând prin (habar n-am, eu nu cumpăr produse naturiste!).. altul îmi spune că trebuie să mănânc numai dacă am achiziționat un cântar farmaceutic și un metru împărțit în măcar zecimi de milimetru... Bre, asta nu-i literatură! - asta e : stricăm orzu' pe gâște.. Literatura adevărată poate să-și înceapă povestea abrupt, și o poate finaliza idem. În literatură scrii ce simți, nu ce trebuie fiindcă altfel nu mănânci astăzi.. Literatura e artă, nu meserie. Oamenii care fac literatură, sau măcar încearcă, nu scriu la comandă, scriu ce vor ei.. Scriitorul care se prostituează pentru bani, e un gunoi.
Scurt : scrie omule, dar nu uita ce a spus Eminescu :,, E ușor a scrie versuri, când nimic nu ai a spune ", parafrazând : - E ușor să scrii reclame, și părinții a-i blama / Dar cu grijă să faci asta, să n-apari în fața mea! //"..
(de unde se poate vedea cu ochiul liber, că povestea se termină abrupt.)
Punct. (c. f. ) (ia ș-o poză, cu gâș

te)