Adevărul și înțelepciunea

Oamenilor le face plăcere să fie mințiți. Adevărurile sunt niște feline mari, crude din firea lor, și fiindcă așa sunt toate adevărurile, nu prea mulți oameni le vor iubi. Când vei spune adevărul, vei fi privit cu scârbă, catalogat ca insensibil, ticălos pe de-a dreptul. Concluzia la care ajung oamenii, plictisiți să fie priviți urât, să li se vorbească de parcă ar fi infractori, să fie alungați, concluzia e că dacă nu știu să mintă, nici să tacă, e că ar trebui să se retragă din societatea care în fond e o adunarea boilor. Boii nu pot fi apostrofați că nu sunt tauri, nu gândesc aidoma celor care sunt întregi, boii vor pune coarnele în pământ și te vor călca mărunt până te vor scoate de pe pășunea lor.

Adevărul nu place nimănui, nu te face să te simți important atunci când ești o nulitate, nici frumos atunci când ești urât ca noaptea, de deștept? – ce să mai vorbim : nimic. Adevărul umblă prin lume, ca o sabie ascuțită. Poți tăcea sau poți vorbi, sabia adevărului nu va rugini niciodată : în fiecare zi sunt multe capete de tăiat.

Sunt primejdioase adevărurile : toată lumea se va întoarce împotriva ta și nicăieri nu vei găsi o ușă deschisă, niște brațe care să te îmbrățișeze.

Toată lumea este de acord cu enunțul : adevărul este o noțiune abstractă. Abstracțiunile nu au loc în viață, a fi viu ține de cât de mult poți minți ori măcar tăcea. Și oamenii care spun adevărul, sfârșesc în cele mai groaznice chinuri.

Însă până la adevărul pur, e o cale lungă și rareori un om din carne, oase și fluide, ajunge să dețină cheia adevărului și mai greu de atât, să știe cum să-l folosească. Fiindcă adevărul nu merge decât la braț cu înțelepciunea. Iar când înțelepciunea e atât de greu de dobândit, e clar că prea puțini sunt cei care dețin adevărul. Sinceritatea nu e nici pe departe înțelepciune, e doar adevăr care se întoarce împotriva ta și te nimicește. Poate de aceea se spune că înțelepții nu vorbesc decât rareori, și nici măcar nu se mânie, mânia este manifestarea idioțeniei crase : ai vorbit și vei fi plesnit. Nici inocența nu e înțeleaptă : uneori adevărul e ceva care nu trebuie rostit. E ca atunci când un copil este martor la sărutul părinților și îl va trâmbița în fața unui străin venit din greșeală la ușă. A vedea e câteodată periculos, a spune ce ai văzut, e criminal.

Așa stând lucrurile, dacă ai ajuns la cunoașterea adevărului, nu-l trâmbița pe ulițe, îți vei pierde liniștea. Lumea vrea pace cu orice preț, și adevărurile nu sunt decât un ultimatum : lumea va porni cu toate armele împotriva ta. Dacă nu are arme, lumea are cuvinte, și de aceea scrie în Septuaginta : limba e o sabie cu două tăișuri. De aceea înțelepciunea îndeamnă la folosirea prudentă a adevărului.

Tu, despre tine, spunând adevărul, te expui unui risc. Mic sau mare, în raport cu adevărul spus, riscul e să fii catalogat nebun sau idiot.

Cunoști adevărul? – păstrează-l pentru tine, oamenii așteaptă să fie măguliți, nu să li se pună în față o oglindă, reflexia hâdă, înfurie oamenii.