Poveste..

....

. Merge partea aia din aplicație Wach, sau cum s-o fi chemând, cea cu videoclipuri.. Cum la tv sunt doar reluări, și eu nu am nimic de făcut, mă uit.. Așa descopăr eu câte și mai câte curiozități, de exemplu cea prin care asiaticii combină pește cu carne de porc, sau creveți , tocați și amestecați tot cu carne de porc.. Și-mi aduc aminte de rețetele unde oamenii puneau musai o bucățică de anșoa, și mie îmi venea să dau la rațe.. Nu sunt pretențioasă neapărat, dar consider prostește că nu ar trebui zăpăcite papilele gustative, că un gurmand e ceva diferit de un snob haplea, că un adevărat Chef nu se inspiră din sărăcia altora, care de fapt au preferințe culinare, însă materia primă e puțină și o înmulțesc așa cum pot.. Și îmi aduc aminte: Să tot fi fost o grămadă de timp de când am trăit povestea asta. Tata locuia într-o casă pe lângă pompieri, și eu eram după primul divorț, de abia împlinisem 18 ani, prima mea căsătorie a trecut că fumul, eu i-am lăsat apartamentul și am plecat cu ce e pe mine și-n valiză și cu actele într-un buzunar. Nu am vrut să iau nimic, așa am fost eu dintotdeauna: îți dau tot ce vrei, dar lasă-mă în pace. Tata nu a zis nimic, doar mi-a repetat povestea cu mărul, și a concluzionat: – Tu nu ești om cu care să facă unul casă. La ce l-ai smonit? Și povestea s-a încheiat. Eram liberă, divorțul mergea, judecătoarea, cică să ne mai gândim. La una dintre înfățișările de la urmă, a venit domnul ex-soț, cu o duduie cu burtica evidentă, dar asta a fost târziu, a durat vreo trei ani tot procesul.. Ei, și în vecini stătea tanti Veta, cu ne'a Petrea, și tanti Veta avea trei băieți, și fiecare băiat avea un alt tată, și nici unul nu era al lui ne'a Petrea. Aveam o prietenă, singura care mi-a fost prietenă până a murit, adică nu foarte mult timp, ea a murit înainte să fiu eu divorțată. Și Lenuș vorbea cu unul dintre băieții lui tanti Veta, cu Vasilică. Vasilică.... Un om pe care nu ți l-ai dori nici măcar prieten: bețiv și cred eu cu o boală psihică, altfel de ce se plimba cu toporul în mână când era beat? În fine, Lenuș îl plăcea, eu nu am încercat să îi schimb sentimentele. Am vorbit o vreme cu baiatul cel mare a lui tanti Veta, băiatul era bărbat, cu doisprezece ani mai mare decât mine, în divorț și el, cu doi copii, mă amuza atunci când copiii îmi spuneau mamă, dar mi se și zburlea părul pe ceafă, fiindcă mă îngrozea ideea de a fi mamă în adevăratul sens al cuvântului. Să mint? Ce câștig? Toată viața m-a îngrozit ideea de a avea asemenea datorii față de puii de om. Na, și vorbitul era vorbit, eu stăteam la tata, Nelu, amicul, la mă-sa. Poate fiindcă eu am idei fixe despre coabitare, și mi-e rușine de cuvântul concubinaj, e așa ca o murdărie pe obrazul cuiva. Tanti Veta o convinsese pe Lenuș, pe mine nu. Trebuie să recunosc că era al naibii de diplomată ( avea papagal, cum ziceam noi pe atunci) . La un moment dat ne spune: – Ei, doar nu e ceva atât de împovărător, pui în oala cu ciorbă încă două căni cu apă. Prin mintea mea defilau castroane cu ciorbă apoasă, de unde pescuiai o boabă de fasole, o feliuță de cartof, o minusculă particulă de morcov. Am surâs și nu am răspuns. Am continuat să stau la tata, chiar dacă uneori ieșeam cu Nelu pe motocicleta lui neagră, care mi se părea uriașă. Ieșeam în scurte excursii, la iazuri la pește, în apropierea orașului, cred că nu risca prea mult, dat fiind că motocicleta era măcar o dată pe lună, reparată.. Gustul mâncării? Nu aș putea ști ce place altuia, eu consider că nu putem amesteca în același oală, pește și porc, sau fructe de mare.. Știți? Când stăteam în vecinătatea pompierilor, într-o seară am prăjit slănină. Slănină bună, de pe burta porcului, slănină cu vițe de carne, și am mâncat jumeri cu usturoi și mămăliguță fierbinte, cu tata, cam pe la două noaptea. Și ce bune erau jumerile alea, să le mănânci și goale, să le crănțăni ca pe dropsuri.. ( c. ferent – Amintiri, ale mele)