vineri, 3 iulie 2020
Între datorie și lașitate: strivit– sentimentul..
Între datorie și lașitate– strivit– sentimentul...
Lumina vine tot mai târziu
și tot mai devreme
alergăm către moarte
– uite : un minut e puțin
o sută de minute înseamnă că iulie s-a făcut deja octombrie
și nu-ți pasă.... nu-ți pasă
tot mai devreme alergăm către noapte.
Nu pot dezerta –
aș putea să mă ridic și chiar să ies
să ies în întâmpinarea unei noi zile
( aș putea să-mi iau inima-n dinți
să ies )
o oricare altă zi ar putea înseamna o casă
ar putea însemna o grădină
ar putea însemna o...
( nu voi rosti cuvântul
nu încă!)
dar nu
eu nu pot dezerta .
Lângă mine ruginește o spadă
uneori am senzația că au trecut o mie de ani
și nu pot dezerta
Pașii mei au străpuns hotarul
lângă peretele de sticlă se adâncește
dușmănoasă / întunecoasă/ rece
tranșee săpată de pașii mei
am făcut acest du-te– vino de o mie de ani
Și peretele e tot mai înalt
și nu pot dezerta
și nu pot trece dincolo
și nici măcar să îngenunchez și să plâng nu pot
Fiindcă nu pot dezerta .
Lumina....zilele care se scurtează....pasul meu care mă scufundă......
Și nu pot dezerta .
Nici măcar nu pot să îngenunchez și să plâng..
(3 iulie, 2020 – c. ferent – Între datorie și lașitate : strivit – sentimentul..)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
În 2023 s-a întâmplat, dar mă doare..
Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...
-
Veneam spre casă, măcinată de gânduri de om obișnuit. Două mai ales, primul : că lucrurile nu țin o veșnicie, că ar trebui să-mi...
-
Anticariatul minții Hm.. Mă gândesc să mă las de umblat după cai morți să le iau potcoavele. După urma visului pierdut. Cu ochii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu