☔ Ploi

Of.. – umbrelele sunt așa, un fel de fudulie inutilă la felul în care plouă acum.. Am ajuns acasă cu toate cumpărăturile umezire cu hainele bune de pus în mașina de spălat, măcar la funcția aia de stoarcere... Umbrele de doi lei care te fac să regreți că nu găsești în comerț acele haine de ploaie pe care le aveam în copilărie și care chiar ne protejau de ploaie.. Am ajuns întrebându-mă copilărește : când se va termina această ploaie de fiecare zi, de parcă ar trebui schimbat un pic și prin rugăciunea Tatăl nostru: pâinea cea de toate zilele– cu ploaia cea de toate zilele, și urmând: nu ne-o da nouă astăzi fiindcă suntem sătui... Sigur e o copilărie din partea mea, e o ambiție sau cine știe ce dorință de-a simți pe piele Soarele.. Măcar un pic de culoare nu ar strica, ne-ar putea ajuta, ar putea crede cei care urăsc albul , că suntem mulatri, sau măcar niște metiși amărâți... Că astăzi rasismul se traduce: ură și dispreț îndreptate împotriva omului alb. E rău? Eh: cine știe...? Cine știe ce necazuri se vor abate împotriva noastră a tuturor.. Spuneam eu că Natura a decis să distrugă ceea ce a rămas nedistrus de om, dar în veac nu mi-aș fi putut închipui ceea ce văd.. Văd cum strada se transformă ușor- ușor izvor , pârâu, râu... Văd mașini plutind... Mă bate gândul că oamenii ar trebui să-și cumpere șalupe și să-și construiască viitoarele case pe piloni... România se face o Veneție care se scufundă... Acum un an lumea se lupta cu ideea absurdă : cum transportăm un ghețar în zonele aride, lipsite de apă.... – acum ne luptăm cu ideea: cum supraviețuim după asemenea ploi cu proporții de Diluviu biblic? E timpul arcele de toate tipurile, fiecare om e Noe pentru casa lui, pentru animale de companie sau animale din gospodărie... Eu, voi toți va trebui să fim Noe ridicat la puterea nu știu cât, atâția câți locuim în zonele afectate de codurile roșii, portocalii și galbene... Prostește, copilărește îmi doresc să mă sui pe cer să mătur norii să am puteri de Zeu și să pun ploaie deasupra Saharei... Să pun ploaie în toate locurile unde nu plouă decât odată la o sută de ani.. Dar știu că e o dorință de-a mea, o dorință care nu se poate face realitate.. Mă cumințesc și-mi spun că sunt doar vise și dorințe care nu se vor îndeplini... Tot la fel de bine aș putea visa că pot descoperi un vehicul interspațial și combustibil în stare să dezvolte viteze superluminice... Sunt o visătoare incorigibilă și nu pot renunța cu una cu două.. Mă întreb dacă în altă parte a universului ar putea exista o Planetă prielnică vieții? Ar putea exista, doar cât nu putem să pornim în căutarea ei, deocamdată nu avem cunoștințele necesare... Sunt visătoare.. E bine: reușesc pentru scurt timp să anulez realitatea.. Realitatea nu-mi place deloc, poate de aceea visez o Planetă nouă, un loc unde pământenii mei ar putea trăi în liniște, ar putea trăi ca în copilăria foarte îndepărtată a planetei Terra... Când Terra era Eden și noi tereștrii eram Adami și Eve fără spaime și lipsiți de grijile omului modern.. Terra trece printr-un proces de transformare și noi nu prea știm cum să supraviețuim.. Am putea învăța... Zic și eu...