Lumina care respiră

Te conturez din amintire
te îmbrățișez cu mintea
brațele în jurul umerilor frumoși / largi / puternici
umerii care te țin trufaș
te îmbrățișez
degetele îți conturează umerii drepți
și te simt sub fiecare deget / fierbinte/ cu pulsul vibrând sub pielea ușor bronzată
umerii care au dus fiecare bucată din atât de prozaicul gard
e o tâmpenie
dar la fel ca mirosul cafelei
la fel de unic / de pregnant și doar al tău
e mirosul umerilor care
( pe care)
îi conturez sub fiecare deget
anticipând gustul sărat...

Te caut cu nările deschise
umplându-mă de unicitatea mirosului tău
obosit e diferit mirosul
duminica emană parfum de mirt
zorii te acoperă de nimbul mirosului de răsărit
și niciodată la fel
unicitatea ta mă scoate din lene
îmi trage tricoul și-mi pune o rochie cu spatele gol
mă descalță și mă obligă să umblu pe vârfuri
și mă face surâs când mireasma ta de la miezul nopții
se trezește să-mi ceară paharul de apă
și sărutul ud de pe umeri
pare mirosul ploii de aprilie

Te cunosc
dacă cineva mi te-ar închide în întuneric
auzul meu te-ar cunoaște
respirația / ritmul pașilor / tăcerile tale
mâinile conturând un cuvânt și colorându-l

și cine m-ar putea rupe de cel cunoscut și conturat în fiecare secundă?

(30.04.2020 - c. ferent – Lumina care respiră)