știu
nu-ți face griji
sunt trează
de un an vorbesc în pustie
de o viață țin megafonul deschis
eu știu că nu aude nimeni
nu te întrista
mie mi-au trecut toate speranțele
nu zâmbi trist
mie mi-au zburat credințele ca păsările călătoare
pentru mine nici o dragoste nu a înviat din propria cenușă
m-am liniștit
m-am făcut nebunul care vorbește în mijlocul pieței
ca profetul în pustie
așa că tu nu te întrista
alerg și mă împart între mine și mine
alerg în jos și în sus
alerg printre meteoriți și comete stinse
alerg pe fundul mărilor și oceanelor
alerg fără țintă și fără țel
așa că nu te întrista
am pierdut dreptul de a fi ascultată / auzită
am pierdut dreptul de a fi urmată
am pierdut ultimul tren spre lumină
am pierdut totul și iubirea pe deasupra
așa că nu te întrista
nu-ți fie teamă : eu voi vorbi mereu
eu voi cânta mereu
eu voi alerga mereu
....................................
( în minte îmi zboară o pasăre cu gâtul tăiat
aleargă un animal cu fruntea străbătută de un topor
ritmic — pășește un soldat cu capul retezat de o schijă
deasupra tuturor privesc
și mi se pare că toate sunt pasăre / vită / soldat)
....................................................................
așa că nu te întrista
eu voi vorbi cât pustia nu se va umple cu verde
cât atlanții nu se vor întoarce acasă
cât Sisif nu se va odihni
până la sfârșit voi vorbi în megafon tuturor surzilor
voi vorbi amputaților de sentimente
întristarea nu-ți stă bine..
( II, a-XI-a, MMXIX, c. ferent – Ziua.. mileniul ..)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu