Probabil o să fiu catalogată om rău, însă nu-mi mai pasă. Cadrul legal pentru a o trimite într-un azil, nu există, și nu poate exista, atâta timp cât nimeni nu poate repara ceea ce a făcut ea, atunci când s-a recăsătorit. În primul rând a pierdut pensia de urmaș după tata. Apoi și-a pierdut calitatea de locuitor a unei localități urbane, noul ei domiciliu fiind într-o zonă rurală. Când al doilea soț a murit, rudele acestuia i-au arătat ușa. Și eu am crezut că e datoria mea s-o adăpostesc. Deși nu îmi permiteam să-i repar gafele : cu nici un preț nu am a merge în localitatea unde a domiciliat, nu vreau să-mi pierd timpul și o mulțime de bani, pe duplicate ale certificatelor de căsătorie, de deces al soțului, de pensie, ori nu mai știu ce. Nu vreau. Așa stând lucrurile am acceptat să o îngrijesc, să-i ofer o cameră, să-i dau de mâncare și altele care țin de felul în care ai grijă de un părinte. Dar anii au trecut și eu am înțeles că senilitatea mamei, e ceea ce nu pot eu vindeca, nici măcar ameliora. Sigur repet de zeci de ori : nu face asta ! Însă mama se comportă ca un copil neascultător și exact acea activitate interzisă, o repetă la nesfârșit. Sunt furioasă pe mine.. Nu știu nici cum anume ar trebui procedat. Pentru astfel de oameni aflați în dificultate de-a înțelege, de-a deosebi binele de rău, trebuie o persoană calificată. Eu nu sunt. Ba chiar cred că nici măcar om bun și îngăduitor, nu sunt.
Nu știu unde e mama.. A plecat de pe la prânz, și-a luat țigările, o cutie de chibritului și cartea de identitate...
Sigur sunt om rău : m-aș bucura să primesc o veste de felul : a suferit un accident, a murit pe undeva... M-aș simți eliberată. Îmi urăsc mama. Asta înseamnă că sunt cu adevărat o persoană lipsită de sentimente filiale . Ori aceste sentimente mi-au fost înăbușite din cauza comportamentului nebunesc al mamei.
Mă surprind gândindu-mă, rugându-l pe Dumnezeu să se termine. Am zile în care nu mi-ar păsa dacă aș muri eu însumi : ar fi o eliberare.
Jeliți mamele trecute în neființă? V-o dau pe a mea. Nu vă veți mai dori niciodată să învie morții.
Sunt la pământ : dărâmată de acțiunile nebunești ale unui părinte senil.
